Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Sentința nr. 459/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 459/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 26-06-2013 în dosarul nr. 1047/89/2010/a1
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 848/2013
Ședința publică de la 26 Iunie 2013
Completul compus din:
Președinte: C. A.
Judecător: V. C.-S.
Judecător: A. G.
Grefier: A. H.
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de S. I. împotriva sentinței civile nr. 459 din 2 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul V., intimată debitoare fiind . SRL Bârlad, prin lichidator E. L. SPRL și intimați Băltăguță V., P. A. A. și D. C., având ca obiect angajarea răspunderii conform art. 138 din Legea nr. 85/2006.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile litigante.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recursul este la primul termen de judecată ; declarat în termen ; motivat ; recurentul S. I. a fost citat cu mențiunea de a timbra cu 60 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar ; se solicită judecata în lipsă ; recurentul S. I. a depus la dosar prin serviciul de registratură chitanța nr._ din 19.06.2013 în cuantum de 60 lei și timbru judiciar mobil în cuantum de 0,50 lei, prin care face dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar; din oficiu s-a atașat raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au condus la apariția stării de insolvență a debitoarei . SRL Bârlad.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată recursul în stare de judecată și văzând că s-a solicitat judecata în lipsă, a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA DE APEL:
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 459/F/ 02.04.2012 Tribunalul V., Secția Civilă - F. admite acțiunea formulată de lichidatorul judiciar E. L. SPRL Iași împotriva administratorilor debitorului în faliment . Bârlad, S. I., domiciliat în B., ., P. A. A. domiciliat în Bârlad . C. nr.60 și D. C. domiciliat în . județul V. și în consecință: obligă pe pârâți în solidar, in calitate de foști administratori al debitoarei în faliment la plata către aceasta a sumei de 742.863,50 lei pasivul debitoarei rămas neacoperit.. Încuviințează executarea sumei de mai sus după închiderea procedurii prin executorul judecătoresc si repartizarea acesteia potrivit dispozițiilor art. 142 alin 2 din Legea insolvenței, în baza unui tabel definitiv consolidat pus la dispoziția executorului de lichidatorul judiciar reclamant. Respinge acțiunea față de pârâtul Băltăguță V. domiciliat în Bârlad . . Definitivă.
Pentru a pronunța hotărârea prima instanță a constatat că lichidatorul judiciar a solicitat stabilirea răspunderi foștilor administratori ai societății S.C. M. S. SRL Bârlad pentru pasivul rămas neacoperit în sumă de 742.863,50 lei în temeiul art. 138 alin. (1) lit. c), d) și e).
Pe baza probatoriului administrat cu înscrisuri judecătorul sindic a constatat că la data de 17.08.2009, administratori ai societății erau pârâtul S. I. și numitul R. C., la data de 17.09.2009 prin cesiune de părți sociale cei din urmă s-au retras din societate iar administratori au devenit pârâții P. A. și D. C.. Ulterior, se reține, că după acest moment are loc vânzarea unor bunuri de o valoare importantă din patrimoniul debitoarei, respectiv un imobil teren în suprafață de 2660 mp la prețul de 335.000 euro, sumă care nu a fost găsită de lichidatorul judiciar în contul societății și nici nu a fost justificată de pârâți. Celelalte bunuri din patrimoniul societății nu au putut fi identificate ,găsite sau justificate întrucât nu au fost predat documentele contabile către lichidator. Imediat acelei date, la 25.10.2009, tot prin cesiune de părți sociale, cei doi din urmă administratori s-au retras, devenind administrator ultimul pârât, respectiv Băltăguță V..
Reține prima instanță, sub aspectul săvârșirii faptelor prevăzute de art. 138 alin.1 lit. c) d), e), din Legea nr.85/2006, că doar pârâții S. I., P. A. A. și D. C. se fac vinovați de faptele ilicite prevăzute și sancționate la art. 138 alin.1 lit., c, d, e din Legea 85/2006 în sensul în care au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu, au dispus în interes personal continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetare de plăți, au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile și nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea .
Judecătorul sindic în considerentele hotărârii analizează punctual faptele invocate ca temei de drept al cererii înlăturând motivat apărările pârâților și, constatând că vinovate de ajungerea debitoarei în stare de faliment sunt administratorii, cu excepția lui Băltăguță V. cu privire la care s-a dovedit că este o persoană total străină de activitatea comercială, de tot ce reprezintă atribuțiile sale în acest cadru și de care orice responsabilitate față de creditorii societății pe care a preluat-o. Astfel, se arată în motivarea hotărârii lichidatorul judiciar nu aduce probe concrete ale faptei ilicite și nu se face nici o dovadă a vinovăției în ce-l privește pe Băltăguță V. din condițiile răspunderii lipsind raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciu.
În recursul declarat S. I. a formulat critici încadrate în art. 304 pct. 7 și 9 și art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă solicitând examinarea cauzei sub toate aspectele.
Recurentul susține că din succesiunea operațiunilor ce au procedat deschiderea procedurii generale a insolvenței la cererea creditorului Direcția Generală a Finanțelor Publice V. și prin sentința civilă nr.52/F/ 01.02.2011 . I. nu poate fi acuzat de săvârșirea faptelor invocate de lichidatorul judiciar în cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că nu s-a dovedit întrunirea cumulativă a condițiilor cerute de lege în stabilirea răspunderii, judecătorul sindic însușindu-și susținerile lichidatorului cu privire la vinovăție în lipsa unor dovezi concrete.
O altă critică constă în omisiunea stabilirii situației de fapt reale a patrimoniului societății, deși a învederat și probat succesiunea unor acte/fapte din care rezultă contrariul susținerilor făcute de lichidator totalul datoriilor aferente perioadei 2007 – 2010 fiind lapidar, nu indică documentele ce i-au servit ca probă, iar în sentință, nu s-au arătat motivele pentru care au fost înlăturate, fiind încălcat art. 261 Cod procedură civilă.
Recurentul în art. 307 pct. 7 Cod procedură civilă a încadrat criticile constând în neefectuarea de judecătorul sindic a analizei minime a celor cuprinse în cererea introductivă însușindu-și doar cuprinsul acesteia în sensul solicitat.
Se arată că pasivul societății debitoare nu a fost stabilit și nici o situație de fapt concretă și coerentă, deși a indicat că există bunuri mobile identificate conform înscrisurilor enumerate și de la Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași.
O altă critică vizează temeiul de drept al cererii, art. 138 alin. (1) lit. c), d), și e), fără a se indica în concret care sunt faptele săvârșite de fostul administrator S. I., ce sume de bani nu au fost aduse în patrimoniu și ce elemente nu au fost predate, respectiv utilajele nepredate, pentru a se indica și aplicarea sechestrului pe instalații tehnice de A.N.A.F. G..
Dezvoltând motivul de recurs se susține că lichidatorul a formulat cerere fără a cunoaște în mod clar cauzele ce au dus la ajungerea în insolvență. Astfel, bunurile ce constituie activul bunurile în leasing având un regim juridic special în ce privește dreptul de proprietate, ceea ce putea fi stabilit și prin analiza declarației de creanță de la BRD din 20.10.2010.
Invocă recurentul sentința civilă nr. 490/F/2012 a Tribunalului V. prin care s-a respins acțiunea în anularea vânzării activului în valoare de 335.000 Euro asupra căreia banca ce avea instituită și ipotecă și-a dat avizul, actul nefiind anulat. Concluzia tribunalului este contradictorie cu privire la starea de insolvență și cauzele acesteia ca fiind produsă și de recurent, deși operațiunile în perioada 17 august – 25 octombrie 2009 au fost efectuate numai de asociații P. A. A. și D. C., ce într-o argumentare au vândut bunurile prețul fiind folosit în interes personal, pentru ca în final să rețină răspunderea solidară acelor trei pârâți. Se susține că documentele contabile au fost predate urmare cesiuni din 17.09.2009 cu 24 de luni înainte de declanșarea procedurii insolvenței. Recurentul susține că nu se poate reține fapta reglementată prin art. 138 lit. c) comisă de S. I. și nici aceea de la litera d) fiind probată predarea documentelor contabile către noii administratori și asociați.
Analizând lucrările cauzei, Curtea constată că situația de fapt stabilită în considerentele hotărârii are corespondent în probele administrate, în recurs nefiind administrate alte probatorii.
Judecătorul sindic, în limitele învestirii prin cererea de chemare în judecată și a temeiului de drept a analizat probele administrate cât și apărările formulate de recurent, prin întâmpinare în faza procesuală dată în competența sa, înaintând instanței de recurs doar actele pe care le-a considerat necesare conform art. 8 alin. (2) partea finală din Legea nr. 85/2006.
În instanța de control judiciar s-a dispus atașarea din oficiu a raportului preliminar asupra împrejurărilor privind stare de faliment, alte probe nu s-au cerut de părți și nici nu au fost necesare.
Analiza economico-financiară a debitoarei a fost stabilită pe baza balanței de verificare și bilanțul contabil aferent anului 2007 și 2008, ulterior (2009 și 2010) nefiind depuse la autoritățile fiscale, nu au fost identificate declarații fiscale.
Lichidatorul judiciar a avut dificultăți în îndeplinirea atribuțiilor stabilite prin lege și de judecătorul sindic ca urmare a nepredării documentelor contabile și patrimoniului acestuia de pârâții pentru care s-a stabilit răspunderea. Starea financiară precară cât și cauzele incapacității de plată se localizează anterior datei de 17 septembrie 2009 când părțile sociale sunt cesionate de S. I.. Situația creanțelor neurmărite și neîncasate, pentru perioada în care au existat documente totalizează 1.330.109 lei în anul 2008, datoriile de 2.746.902 lei ce în anul 2009 nu sunt evidențiate ceea ce poate constitui prezumția că s-au încasat având o altă destinație decât plata debitelor, dată de cei ce administrau societatea.
La data cesiunii, septembrie 2000, debitoarea S.C. M. S. BLASTING cu domiciliul fiscal în G. datora în baza titlurilor executorii fiscale emise de Direcția Generală a Finanțelor Publice G., 431.692 lei compuse din CAS angajat, CAS angajator, dobânzi, penalități, șomaj, impozit salarii pentru care s-a trecut la executare prin aplicarea sechestrului asupra bunurilor mobile (în valoare estimativă de 291.970 lei). Bunurile pentru care s-a aplicat sechestru au fost lăsate în custodia debitoarei. În procedura insolvenței bunurile nu s-au justificat alăturat prețului de 335.000 euro ca urmarea vânzării de bunuri imobile din patrimoniul debitoarei.
Succesiunea operațiunilor, cesiune, vânzare de bunuri, lipsa documentelor contrabile într-un interval de timp foarte scurt și nejustificarea valorilor în procedură au impus concluzia că activitatea a fost continuată în interesul celor trei administratori pentru care s-a stabilit răspunderea prin faptele invocate ca temei de drept, ce au fost dovedite.
Ca temei de drept al cererii s-a invocat art. 138 alin. (1) lit. c) care reglementează răspunderea în cazul în care s-a dispus, în interes personal continuarea unei activități care ducea, în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăți; art. 138 lit. d) fapta constând ținerea contabilității fictive, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea conformă cu legea. Omisiunea predării documentelor contabile lichidatorului și înregistrării la autoritățile fiscale și, ORC creează prezumția săvârșirii faptelor ce au condus la instalarea stării de insolvență în cele două modalități, acțiunile pârâților fiind materializat în determinarea sau ascunderea activului debitoarei în sensul art. 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006. Fapta pentru care se poate stabili răspunderea membrilor organelor de conducere conform art. 138 lit. c) din lege, constă în deturnarea sau ascunderea unei părți din activul persoanei juridice ori a mărit în mod fictiv pasivul acesteia, în speță fiind probată săvârșirea faptei în prima teză. În condițiile în care administratorii au cunoscut starea financiară precară, confirmată de balanța de verificare și bilanțul contabil, a evoluției indicatorilor financiari și situația datoriilor și creanțelor, acțiunile administratorului cedent cât și a cesionarilor din anul 2009, nepredarea activului și neînregistrarea în contabilitate a sumelor rezultate din operațiunile de vânzare sunt dovezi în probarea raportului de cauzalitate între faptele săvârșite și starea de insolvență.
Faptul că judecătorul sindic, urmarea formării convingerii și aplicări legii în darea soluției pe baza probelor administrate a ajuns la aceeași concluzie cu lichidatorul judiciar și a admis cererea, nu constituie o cauză de nulitate a sentinței.
Curtea reține, în aplicarea și interpretarea art. 149 din Legea nr. 85/2006 că dispozițiile Codului de procedură civilă privind probele sunt aplicabile în procedura insolvenței, numai în măsura în care sunt compatibile, legea specială cuprinzând dispoziții derogatorii sub acest aspect.
Faptul că un act prin care s-au transmis părți din patrimoniu nu a fost anulat conform art. 79 din Legea nr. 85/2006, nu înlătură răspunderea administratorului în situația în care „prețul” nu a fost evidențiat în contabilitate și a primit o altă destinație ce nu poate fi decât în interesul propriu sau a unui terț. Pârâții puteau face dovada contrară și înlătura prezumția, însă apărarea lor nu este susținută de niciun mijloc de probă. Procesul verbal încheiat între cesionari nu face dovada absolută a predării bunurilor, documentelor este generic, iar bunurile indisponibilizate de Direcția Generală a Finanțelor Publice G. au fost lăsate în custodie, judecătorul sindic acordându-le forță probantă numai în măsura în care s-au coroborat cu celelalte probatorii.
Considerentele sentinței cuprind motivele de fapt și de drept ce au format convingerea instanței în sensul art. 261 Cod procedură civilă cât și cele pentru care s-au înlăturat apărările părților, criticile încadrate în art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă nefiind întemeiate.
Judecătorul nu are obligația de a analiza fiecare argument al părți ci poate grupa apărările ce au aceeași finalitate și răspunde prin considerente unice. În ce privește cuantumul pasivului este redat în Raportul asupra cauzelor și împrejurărilor ce au condus la apariția insolvenței debitorului și intrări în faliment. În măsura în care în perioada lichidări va fi posibilă valorificarea de bunuri, ori recuperarea de creanțe, legea pune la dispoziția celor obligați la plata pasivului mijloace procedurale pentru a fi deduse.
Pentru considerentele expuse, Curtea reține că motivele încadrate în art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă nu sunt întemeiate și respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S. I. împotriva sentinței civile nr. 459 din 2 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul V. /Secția civilă – judecător sindic, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 26 Iunie 2013
Președinte, C. A. | Judecător, V. C.-S. | Judecător, A. G. |
Grefier, A. H. |
Red. C.S.V.
Tehnoredactat
G.D.
2 ex./08.07.2013
Tribunalul V.: A. V.
| ← Procedura insolvenţei. Hotărâre din 25-10-2013, Curtea de... | Procedura insolvenţei. Decizia nr. 1209/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
