Insolventa societati comerciale pe actiuni. Decizia 1335/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
- SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL-
Dosar nr- Decizia nr. 1335/2009
ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2009
PREȘEDINTE: Maria Violeta Chiriac judecător
- - - - președinte instanță
- - - judecător
- - grefier
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de recurenta-creditoareTransîmpotriva sentinței civile nr. 642 din 27 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, având ca obiect procedura insolvenței - societăți pe acțiuni.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns avocat, cu împuternicire avocațială la dosar, pentru recurenta-creditoare Trans SRL B și consilier juridic, cu delegație de reprezentare la dosar, pentru intimata-debitoare
Procedura a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei de către grefier, după care se constată că la dosar, în dublu exemplar, întâmpinare.
Se comunică reprezentantei recurentei-creditoare un exemplar al întâmpinării.
Părțile arată că nu au cereri prealabile.
Instanța constată că recursul se află la primul termen de judecată și este declarat și motivat în termen, legal timbrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța acordă cuvântul părților pe fondul cauzei.
Avocat, pentru recurenta-creditoare Trans SRL B, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate, respingerea contestației debitoarei și pe fond admiterea cererii creditoarei de deschidere a procedurii de insolvență întrucât instanța de fond a pronunțat o hotărâre vădit netemeinică și nelegală. În acest sens, arată că între părți a existat un contract, părțile obligându-se în mod reciproc la executarea contractului și, deci nu se poate pune în discuție faptul că prin recursul promovat s-a urmărit șicanarea. Astfel, menționează că debitoarea s-a obligat prin contract a suporta penalități de întârziere, care nu au fost achitate. Sub acest aspect, precizează că societatea creditoare a formulat cerere pentru deschiderea procedurii de insolvență pentru neplata parțială a două facturi fiscale reprezentând contravaloare lucrări de modernizare drum în comuna și penalități de întârziere.
Arată că cele două facturi au fost comunicate debitoarei, care și le-a însușit, fără a fi refuzate total sau parțial, fiind acceptate la plată. Precizează că debitoarea a plătit ulterior suma de 56.370 lei cu două ordine de plată, dar a formulat contestație în care a invocat formal două motive: a contestat incapacitatea de plată sub pretextul că a avut rulaj prin bancă și în al doilea motiv a contestat penalitățile de întârziere sub motivația că acestea nu ar fi fost corect calculate, fără a depune un calcul din care să rezulte eroarea pretinsă.
Consideră că în mod greșit instanța de fond a reținut că factura în valoare de 56.370 lei reprezentând penalități de întârziere în plată nu ar constitui o creanță certă, lichidă și exigibilă pe motiv că debitoarea a susținut că nu ar fi corect calculul, deși nu a făcut dovadă în acest sens, prin a indica concret eroarea. În acest sens susține că cele două facturi au fost însușite de debitoare și acceptate la plată, nu au fost contestate sau refuzate, deci în opinia sa, cele două creanțe sunt certe, lichide și exigibile, depășind termenul general de scadență de 30 zile, astfel încât cererea creditoarei apare ca fiind admisibilă, întrunind condițiile prevăzute de art. 3 pct.6 din Legea nr. 85/2006, contestația debitoarei fiind nefondată sub aspectul dispozițiilor art. 3 pct. 1 lit.a din textul legal menționat în ceea ce privește obligația debitoarei.
Având în vedere simpla reținere a instanței de fond că neplata facturii de penalități s-a bazat doar pe susținerea că nu ar fi corect calculul, fără o dovadă care să răstoarne calculul depus la dosar și în baza căruia s-a emis factura fiscală 7/2009 și în lipsa refuzului la plată a acestei facturi, consideră că acesta nu este un motiv temeinic și legal pentru admiterea contestației și solicită, în concluzie, admiterea recursului așa cum a fost formulat. Precizează că solicită cheltuieli de judecată, depunând în acest sens la dosar chitanță onorariu avocat.
Consilier juridic e, pentru intimata-debitoare B, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică, cu precizarea că plata serviciilor a fost făcută mai târziu, fiind fonduri obținute prin intermediul, conform cap. 5 din contract plata lucrărilor de către creditoare se face în termen de 24 ore de la încasarea plății corespunzătoare de la antreprenor, respectiv de la Primăria. Totodată, consideră calculul penalităților pretinse de creditoare ca fiind total eronat și în contradicție cu prevederile aceluiași capitol din contract.
În replică, avocat arată că factura este o formă de executare silită, aceasta reprezintă un titlu executoriu și susține că a formulat o acțiune similară aflată pe rolul Judecătoriei Bacău, cu aceiași formă de executare pentru suma de 560 milioane lei și a celeilalte obligații de 55 milioane lei. Precizează că a depus de la Primăria dovezi, contractul s-a încheiat, în opinia sa nu are legătură cu prezenta cauză modul de încasare a fondurilor, respectiv de la Primăria.
În contrareplică, consilier juridic arată că, potrivit capitolului 5 din contract, plata lucrărilor către creditoare se face în termen de 24 ore de la încasarea plății corespunzătoare de la antreprenor, respectiv de la Primăria.
S-au declarat dezbaterile închise, cauza rămânând în pronunțare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului în materia insolvenței de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 642/27.04.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bacăua fost admisă contestația debitoarei B și a fost respinsă ca nefondată cererea având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței formulată de Trans
A reținut judecătorul sindic următoarele:
În baza contractului de prestări servicii nr. 907/04.05.2008 încheiat cu debitoarea "" - Stația de betoane ( fl.7-10 dosar), creditoarea TRANS a executat lucrări constând în rigole betonate în cadrul proiectului de modernizare drum, pe o întindere de 3.879 ml. Lucrările s-au executat în perioada 01.05.2008 - 11.06.2008, încadrandu-se în perioada de execuție prevăzuta la cap. II din contract, iar la terminarea lucrărilor s-a încheiat cu împuternicitul debitoarei, situația de lucrări din 11.06.2008 pentru lungimea prevăzuta in contract de 4.100 ml.
Ulterior reprezentanții legali ai societății debitoare au comunicat că refăcând măsurătoarea a rezultat suprafața de 3.879 ml pentru care creditoarea emis factura fiscala -/15.07.2008 în valoare de 116.370 lei acceptată la plata prin semnarea de către directorul societății debitoare.
Instanța reține cu privire la acest înscris că nu poartă un număr, nu este ștampilat.
Valoarea contractului este, conform cap III 142.800 lei. Potrivit calculului creditoarei, debitoarea datorează o sumă mai mică, respectiv 116.370, pentru 3.879 ml.
Instanța constată că debitul de 116.370 lei nu a fost contestat de către debitoare, pentru acesta existând factura fiscală nr. -/15.07.2008, în dovedire.
Din valoarea totala a facturii de 116.370 lei debitoarea a efectuat o plata de 30.000 lei la 05.11.2008 si 30.000 lei la 18.11.2008 și suma de 52.360 lei prin ordinul de plată nr. 1442/24.03.2009 ( fl.22 dosar).
Instanța reține însă că suma pretinsa de către creditoare, reprezentând penalități de întârziere nu reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă, în sensul dispozițiilor art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora " Prin creditor îndreptățit sa solicite deschiderea procedurii insolventei se înțelege creditorul a cărei creanță împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile".
In raport de înscrisurile prezentate de părți, rezultă clar că între acestea există divergențe cu privire la sumele solicitate de creditoare si prestațiile efectuate de către aceasta, astfel încât factura nr. 7/26.02.2009 emisă de TRANS nu poate dovedi existenta unei creanțe certe, lichide si exigibile, pentru clarificarea litigiului dintre părți fiind necesare administrarea unor probe pe fondul cauzei, în cadrul altui proces.
Pe de altă parte, din extrasul de cont depus la dosar, rezultă că debitoarea nu este în stare de insolvență, astfel cum se prevede la art. 3 pct. l cu referire la art. 2 si art. l pct. l din Legea 85/2006, în raport de lichiditățile de care dispune, aceasta efectuând încasări și plăți.
Judecătorului sindic îi aparține competența, să aprecieze în mod suveran elementele din care starea de insolvență poate fi dedusă, fiind neîndoielnic că această stare trebuie să fie efectivă, reală și manifestată prin semne pozitive și exterioare care să denote că debitorul este în neputință de a mai continua mersul firesc al exploatării sale și că patrimoniul său se prezintă în neputință de a face față datoriilor. Această stare trebuie să fie generală, efectivă și permanentă fiindcă numai în acest mod se învederează insolvența patrimonială a comerciantului, insolvența care se deosebește atât de simpla jenă momentană, cât și de insolvabilitate, prin faptul că implică discreditul comerciantului aflat în încetare de plăți. Falimentul nu este o cale ordinară de executare silită, ci dimpotrivă, o excepțiune care nu se poate produce decât în acele cazuri când neexecutarea obligațiunii din partea debitorului reflectă o stare generală de insolvența a patrimoniului său.
În doctrină se consideră că procedura insolvenței nu se poate aplica atunci când debitorul, deși dispune de lichidități, nu plătește datoriile scadente, arătându-se că într-o asemenea situație creditorii au deschisă calea executării silite individuale cu argumentul că procedura reglementată de Legea nr. 85/2006, modificată, nu este un succedaneu al executării silite din dreptul comun. Cu alte cuvinte, procedura insolvenței nu reprezintă un mijloc de valorificare a creanțelor pe cale silită împotriva debitorului care nu își execută obligațiile, ci o procedură specială ce se aplică debitorului aflat în incapacitate de plată.
Refuzul nemotivat face să se prezume că debitorul are mijloace de plată, dar nu dorește să-și execute obligațiile, pentru că, altfel, refuzul nu poate avea drept temei capriciul sau reaua voință, ci neputința de a plăti. Or, dacă debitorul poate plăti, înseamnă că el nu se găsește în încetare de plăți. In ultimă instanță, refuzul de plată capricios este tocmai cazul tipic care stă la baza oricărei executări silite individuale, adică a acelei executări întreprinse de un creditor care nu se face de bunăvoie de către debitor, acesta fiind constrâns să accepte executarea forțată a obligației.
În termen legal a declarat recurs creditoarea Trans B, criticând sentința ca nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
1. în mod greșit a reținut instanța că societatea debitoare nu ar fi în stare de
insolvență, față de plățile efectuate în lunile ianuarie - martie 2009, potrivit extraselor de cont depuse la dosar.
Prin insuficiența fondurilor bănești se înțelege imposibilitatea de plată a datoriilor exigibile din lipsa de lichidități.
Instanța a avut în vedere doar extrasele de cont cu plățile efectuate de debitoare în perioada ianuarie - martie 2009 însă, nu a verificat valoarea obligațiilor totale de plată al acesteia, care i-ar fi permis să tragă concluzia asupra existenței fondurilor bănești disponibile și implicit să stabilească dacă debitoarea este sau nu în insolvență, în contextul art. 3 din Legea nr. 85/2006.
2. instanța a făcut o apreciere greșită a probatoriului administrat în cauză, reținând în
mod eronat că suma de 56.370 lei neachitată din factura fiscală nr. -/15.07.2008 (în valoare totală de 116.370 lei) acceptată la plată de debitoare, nu ar fi fost achitată în termenul de scadență, întrucât însăși debitoarea ar fi încasat abia în luna octombrie de la beneficiar suma respectivă.
Astfel, întreaga valoare a contractului de prestări servicii a fost încasată până la data promovării cererii în prezentul dosar, iar în contractul de subantrepriză încheiat de părți s-a prevăzut ca plata lucrărilor executate să fie făcută cel târziu până la 25 a lunii următoare semnării situației de lucrări.
3. fără a fi competentă să analizeze cuantumul penalităților, judecătorul sindic reține că factura nr. 7/26.02.2009 în valoare de 56.370 lei nu reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă, în raport doar de susținerile debitoarei că nu este corect calculul.
4. în lipsa refuzului scris de plată și față de faptul că factura respectivă nu a fost restituită, rezultă că aceasta a fost însușită de către debitoare și este datorată.
5. în mod greșit a înlăturat instanța procesul-verbal de recepție, reținând că nu prezintă relevanță, referindu-se la alte lucrări.
Prin întâmpinare, intimata Bas olicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că societatea a efectuat plăți către diverși furnizori în valoare de peste 36 miliarde lei vechi, ceea ce dovedește că nu s-a aflat nici un moment în incapacitate de plată din cauza fondurilor bănești disponibile și în stare de insolvență.
Recursul de față apare ca nefondat.
Examinând sentința recurată pentru motivele invocate și din oficiu reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 85/2006, orice creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii împotriva unui debitor prezumat în insolvență poate formula o cerere introductivă.
Legea nr. 85/2006 instituie trei condiții cumulative pentru ca un creditor să poată formula cererea de deschidere a procedurii: cuantumul creanței să depășească valoarea-prag; creanța creditorului îndreptățit să fie certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile; debitorul să se afle în insolvență vădită, în sensul că după 30 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori care au pretins plata unei creanțe certe, lichide și exigibile în cuantumul prevăzut de lege.
Se reține, însă, că dispozițiile legii insolvenței nu se pot aplica în mod automat sau privind unilateral părțile implicate, ci trebuie analizată și constatată și starea de insolvență a debitoarei, stare care nu se aplică acesteia atâta timp cât se recunoaște că aceasta dispune de fonduri financiare la vedere, în conturile sale.
Insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile și este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadență nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori.
Întrucât debitorul este prezumat în insolvență, creditorul nu trebuie să facă nici o dovadă în această privință, fiind suficientă calitatea acestuia de creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței.
Sarcina probei revine astfel, debitorului, iar în cauză apreciem că debitorul a răsturnat această prezumție.
Din definiția legală a insolvenței rezultă că una din caracteristicile esențiale ale insolvenței o reprezintă insuficiența fondurilor bănești disponibile.
Pentru a evita orice confuzie, trebuie precizat că insolvența nu presupune existența unui pasiv care să depășească activul patrimonial al debitorului, ci ea constă într-o insuficiență de lichidități pentru plata datoriilor scadente.
Deoarece insuficiența fondurilor bănești disponibile presupune imposibilitatea de plată a datoriilor scadente din lipsă de lichidități, este de înțeles că nu există insolvență atunci când debitorul dispune de fonduri bănești, însă, nu achită datoriile exigibile.
În speță, debitoarea a făcut dovada prin plățile efectuate în cursul judecății că deține fonduri bănești, caz în care creditoarea poate proceda la executarea silită a debitorului, potrivit dreptului comun.
Așadar, din această perspectivă, este judicioasă concluzia judecătorului sindic că în cauză nu se poate reține starea de insolvență.
Având în vedere că condiția stării de insolvență nu este dovedită, analiza celorlalte condiții apare ca fiind de prisos.
Față de cele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 al. 1 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-creditoare Trans, cu sediul în B, str. -,. 6,. A,. 11, județul B și sediu ales la Cabinet Avocat - B,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 642 din 27 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-debitoare, cu sediul în B,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.12.2009.
PREȘEDINTE: Maria Violeta Chiriac | JUDECĂTOR 2: Cătălin Șerban | JUDECĂTOR 3: Loredana |
Grefier, |
red. sent.
red.; tehnored. /2 ex.; 12.01.2009/04.02.2010
Președinte:Maria Violeta ChiriacJudecători:Maria Violeta Chiriac, Cătălin Șerban, Loredana
| ← Contestatie faliment - procedura insolventei. Decizia 217/2008.... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
|---|
