Insolventa societati comerciale pe actiuni. Decizia 544/2009. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

I

CURTEA DE APEL BACĂU

- SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL -

Decizia nr. 544/2009

Ședința publică de la 02 Iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Aurelia Saftiuc judecător

JUDECĂTOR 2: Lăcrămioara Moglan

JUDECĂTOR 3: Maria Violeta

Grefier: -

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

Astăzi a fost pe rol judecarea recursului declarat de recurenta-creditoare B - reprezentată de Administrator Special - Asociația Salariaților și Membrilor Conducerii "" B, împotriva sentinței civile nr. 290 din 20 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- (nr. în format vechi 4996/2003), având ca obiect procedura insolvenței - societăți pe acțiuni.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns: consilier juridic pentru administrator judiciar B al debitoarei și avocat pentru administrator special al debitoarei, lipsă fiind reprezentanții recurentei-creditoare B - reprezentată de Administrator Special - Asociația Salariaților și Membrilor Conducerii "" și intimatei-administrator judiciar COMPANIA LICHIDATORI I - Sucursala

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța constată că recursul este la primul termen de judecată, declarat, motivat în termen, netimbrat, recurenta-creditoare datorând o taxă judiciară de timbru de 19,5 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.

De asemenea, constată că la fila 23 dosar recurenta-creditoare a formulat o cerere de renunțare la judecata cererii de recurs formulată în cauză, punând în discuția părților această cerere.

Consilier juridic pentru administrator judiciar B al debitoarei depune la dosar delegație și lasă la aprecierea instanței cererea recurentei-creditoare.

Avocat pentru administrator special al debitoarei depune la dosar împuternicire avocațială și solicită anularea recursului ca netimbrat.

S-au declarat dezbaterile închise.

A:

- deliberând -

Asupra recursului de față constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 290/20.02.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- au fost respinse, ca nefondate, cererile de ridicare a dreptului de administrare și de intrare în faliment a debitoarei, formulate de creditoarea prin administrator special.

Pentru a pronunța această sentință, judecătorul sindic a reținut următoarele:

Din rapoartele de activitate depuse de administratorul special și administratorul judiciar ai debitoarei rezultă că debitoarea a respectat planul de reorganizare și graficul de plăți.

Astfel, prima tranșă a fost achitată la 02.11.2005, a doua tranșă la 07.02.2006, a treia tranșă la 28.10.2006, a patra tranșă a fost achitată la 28.04.2007 prin darea în plată a 3 utilaje în valoare de 275.860 lei( fără TVA) conform procesului-verbal de dare în plată nr. 336/23.04.2007, a cincea tranșă la 28.10.2007 prin: suma de 179.743 lei, conform procesului-verbal de dare în plată nr. 336/23.04.2007, 14.280 lei cu fila CEC din 04.06.2007 și două P nr. 286/23.10.2007 și nr. 287/26.10.2007, iar a șasea tranșă (pe 28.04.2008) a fost achitată cu 2 CEC-uri seria - nr.338.- și - nr. -.

Conform raportului de activitate al administratorului statutar al debitoarei pentru perioada 30.06.2008-31.12.2008, în prezent planul de reorganizare este realizat, toți creditorii înscriși în plan, realizându-și creanța în totalitate.

Ba mai mult, societatea debitoare a înregistrat la 31.12.2008 profit în valoare de 61.336,14 lei.

Constatând că nu sunt îndeplinite cerințele art. 105 alin.1 sau ale art. 47 alin.5 din Legea nr.85/2006, că debitoarea a respectat prevederile planului de reorganizare, iar activitatea sa nu a înregistrat pierderi, ci din contra profit, că s-au achitat toate creanțele înscrise în plan, judecătorul sindic reține că cererile creditorilor apar ca și lipsite de interes.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea B, reprezentată de administratorul special - Asociația salariaților și membrilor conducerii "".

Recurenta nu a achitat taxa judiciară de timbru aferentă cererii de recurs în cuantum de 19,5 lei și nu a depus timbrul judiciar în valoare de 0,15 lei, motiv pentru care, Curtea, în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, va dispune anularea recursului ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Anulează recursul declarat de recurenta-creditoare B, cu sediul în B, Calea M nr. 26, județul B - reprezentată de Administrator Special - Asociația Salariaților și Membrilor Conducerii "" B, împotriva sentinței civile nr. 290 din 20 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- (nr. în format vechi 4996/2003), în contradictoriu cu intimata-administrator judiciar COMPANIA LICHIDATORI I - SUCURSALA B, cu sediul în B,-,. 4,. D,. 4, județul B și intimata-debitoare - prin administrator judiciar B, cu sediul în B, str. - nr. 102, județul B și prin administrator special, cu sediul în B, Calea M nr. 24, județul B, ca netimbrat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 02 iunie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Pt. Judecător,

- -

- plecat în -

PREȘEDINTE INSTANȚĂ,

Grefier,

-

red. sent.

red.

tehnored. /2 ex.

29.06.2009

Președinte:Aurelia Saftiuc
Judecători:Aurelia Saftiuc, Lăcrămioara Moglan, Maria Violeta

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Insolventa societati comerciale pe actiuni. Decizia 544/2009. Curtea de Apel Bacau