Practica judiciara insolventa. Decizia 142/2008. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - procedura insolvenței -

ROMANIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 142

Ședinta publică din 24 ianuarie 2008

PREȘEDINTE: Ududec Elena

JUDECĂTOR 2: Nastasi Dorina

JUDECĂTOR 3: Grapini Carmen

Grefier - -

Pe rol judecarea recursurilor declarate de creditoarele Direcția Generală a Finanțelor Publice S cu sediul în S,-, județul S, și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B cu sediul în B,- - 11, sector 1, împotriva sentinței nr. 511 din 16 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Suceava - sectia comercială, contencios administrativ și fiscal. ( dosar nr- )

La apelul nominal au lipsit recurentele, creditoarea intimată Municipiul S - prin primar, debitoarea intimată SRL - prin lichidator SP ACCER S, pârâtul intimat și partea intimată în proces Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Suceava.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constatând recursurile în stare de judecată și în conformitate cu disp. art. 150 Cod pr. civilă, rămâne în pronunțare.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra recursurilor de față, constată:

Prin cererea introductiv adresată Tribunalului Suceava și înregistrată sub nr.182/86 din 08.04.2005, creditoarea a Județului Sas olicitat deschiderea procedurii insolvenței privind pe debitoarea " " SRL - S pentru o creanță, certă, lichidă și exigibilă în valoare de 191.032.744 lei, reprezentând datorii la bugetul de stat.

Prin sentința comercială nr.15 din 01.01.2006, judecătorul sindic a respins contestația debitoarei și a dispus deschiderea procedurii insolvenței privind pe debitoarea " " SRL - S desemnând administrator judiciar pe " ACCER LICHIDATOR " SRL - S, sentința de deschidere a procedurii insolvenței rămânând irevocabilă prin decizia comercială nr.227 din 27.04.2006.

Prin sentința nr.182 din 03.04.2007, în temeiul art.54 al.4 coroborat cu art.107 lit.d din Legea nr.85/2006; judecătorul sindic a dispus intrarea în faliment în procedura simplificată, fiind desemnat lichidator judiciar ACCER -

Lichidatorul judiciar, la data de 04.09.2007, a adresat judecătorului sindic o cerere prin care a solicitat antrenarea răspunderii materiale a fostului administrator de la societatea debitoare și obligarea acestuia la suportarea pasivului societății debitoare până la concurența sumei de 28.709 lei reprezentând creanțe bugetare, motivat de faptul că prin modul defectuos în care fostul administrator a înțeles să țină evidența contabilă a societății debitoare, fiind evidentă legătura de cauzalitate dintre comportamentul culpabil al acestora și situația falimentară a societății - invocând dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006.

Judecătorul sindic prin sentința comercială nr.511 din 16.10.2007 a admis cererea de atragere a răspunderii materiale și a obligat pe fostul administrator al societății debitoare să suporte pasivul acesteia până la concurența sumei de 28.709 lei, creditori fiind a Județului S și AVAS

Totodată, în baza art.131 din Legea insolvenței, judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii insolvenței privind pe debitoarea " " SRL - S; a dispus radierea debitoarei din Registrul comerțului; a descărcat pe lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și a dispus notificarea hotărârii tuturor părților din proces.

Împotriva sentinței au declarat recurs creditoarele a Județului S și B care au invocat drept motiv de casare dispozițiile art.304 pct.9 cod proc. civilă și au arătat că nelegal judecătorul sindic l-a obligat pe fostul administrator să suporte pasivul societății debitoare în suma de 28.709 lei pe când potrivit consolidat al creanțelor pasivul societății este de 56.795,27 lei.

C de al doilea motiv de recurs vizează cererea formulată de AVAS - B prin care aceasta consideră că nu poate fi dispusă închiderea procedurii insolvenței înainte ca lichidatorul judiciar să pună în executare sentința prin care s-a dispus obligarea fostului administrator la suportarea pasivului societății debitoare.

Critica adusă este fondată în parte.

Din lucrările dosarului rezultă că, creditorii au formulat cereri de înscriere a creanțelor pentru suma de 56.795,27 lei RON ( DGFP a județului S - 28.186 lei; Primăria S - 28.423 lei și AVAS - B - 186,27 lei ) astfel că pasivul societății debitoare și pentru care urmează să fie atrasă răspunderea materială a fostului administrator, este de 56.795,27 lei.

Potrivit dispozițiilor art.142 ( 1) și ( 2) din Legea nr.85/2006 executarea silită împotriva persoanelor prevăzute de art.138 al.1 din aceeași lege se efectuează de executorul judecătoresc conform codului d e procedură civilă; iar după închiderea procedurii falimentului, sumele din executarea silită vor fi repartizate de către executorul judecătoresc.

Din economia textelor legale citate rezultă până la evidență că în mod legal judecătorul sindic a procedat la închiderea procedurii insolvenței în temeiul art.131 din Legea nr.85/2006, urmând ca executorul judecătoresc, pe calea dreptului comun să procedeze la executarea silită a hotărârii prin care fostul administrator a fost obligat să suporte pasivul societății debitoare până la suma de 56.795,27 lei.

Pentru motivele arătate, motivul de recurs invocat de creditoarea AVAS - B ce vizează obiecții la închiderea procedurii urmează a fi respins.

Față de motivele arătate, curtea în baza art.304 pct.9 cod proc. civilă, va admite recursurile declarate de creditoarele a Județului S și AVAS - B, va modifica parțial sentința recurată și în rejudecare va obliga pe pârâtul să suporte întreg pasivul societății debitoare ( în loc de 28.709 lei ), urmând ca totodată să mențină celelalte dispoziții ale sentinței.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE:

Admite recursurile declarate de creditoarele a Județului S și AVAS B împotriva sentinței comerciale nr.511 din 16.10.2007 a judecătorului sindic de la Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosar nr- și în consecință,

Modifică parțial sentința recurată și în rejudecare obligă pârâtul să suporte întreg pasivul societății debitoare ( în loc de 28.709 lei ).

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 24 ianuarie 2008.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Jud.

Tehnored.

2ex/01.02.2008

Președinte:Ududec Elena
Judecători:Ududec Elena, Nastasi Dorina, Grapini Carmen

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 142/2008. Curtea de Apel Suceava