Practica judiciara insolventa. Decizia 143/2008. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - Legea 64/1995 -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR.143

Ședința publică din 24 ianuarie 2008

PREȘEDINTE: Ududec Elena

JUDECĂTOR 2: Nastasi Dorina

JUDECĂTOR 3: Grapini Carmen

Grefier - -

Pe rol, judecarea recursului declarat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice, cu sediul în mun. S,-, județul S, împotriva sentinței nr. 462/2.10.2007 a Tribunalului Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal. ( dosar nr- )

La apelul nominal au lipsit recurenta, debitoarea intimată " SERV" SRL V D - prin lichidator S, intimatul fost adm. la SC SERV SRL S și partea intimată în proces Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Suceava.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constatând recursul în stare de judecată și în conformitate cu disp. art. 150 Cod pr. civilă, rămâne în pronunțare.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscală sub nr.208/86 din 17.10.2005 creditoarea Sas olicitat deschiderea procedurii reorganizării judiciare și falimentului debitoarei, SERV SRL invocând o creanță certă, lichidă și exigibilă de 884.300 lei, ( majorată ulterior ) pe care refuză să i-o plătească, fiind în stare de insolvență.

Prin sentința nr.237 din 23 mai 2006, Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscală, prin judecătorul sindic desemnat, a admis cererea creditoarei, dispunând deschiderea procedurii reorganizării judiciare și falimentului debitoarei, fiind desemnat administrator judiciar, " " SRL.

Prin sentința nr.116 din 13 martie 2007, judecătorul sindic a dispus, în temeiul art.54 al.4 raportat la art.107 lit. " d " din Legea nr.85/2006, intrarea debitoarei în faliment în procedura simplificată, fiind desemnat lichidator judiciar " "

Debitoarea, deși legal citată, nu și-a exprimat poziția procesuală față de cererea creditoarei.

Prin sentința nr.462 din 2 octombrie 2007, Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscală, judecătorul sindic a constatat că nu s-a formulat cerere de atragere a răspunderii materiale în baza art.138 din Legea nr.85/2006, iar în temeiul art.131 din aceeași lege, a dispus închiderea procedurii insolvenței și în consecință, radierea debitoarei din registrul comerțului, descărcând administratorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.

Pentru a se pronunța astfel, judecătorul sindic, a reținut în esență, în baza raportului întocmit de către lichidatorul judiciar, că nu au fost identificate documentele contabile ale societății, nu există bunuri în patrimoniul acesteia, iar creditoarea nu a formulat cerere de atragere a răspunderii materiale, deși i-a solicitat judecătorului sindic autorizarea în acest sens.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs creditoarea.

În motivare, recurenta arată că sentința atacată este nelegală, întrucât nu i s-a comunicat raportul final întocmit de lichidatorul judiciar, eronat lichidatorul judiciar a reținut în lipsa unor acte doveditoare, lipsa bunurilor din patrimoniul debitoarei iar formularea cererii de atragere a răspunderii personale revenea lichidatorului judiciar.

Examinând recursul de față, ale cărui motive pot fi încadrate în art.304 pct.9 cod proc. civilă, curtea constată că este nefondat.

Potrivit art.129 al.1 din Legea nr.85/2006, " După ce bunurile din averea debitorului au fost lichidate, lichidatorul va supune judecătorului sindic un raport final însoțit de situațiile finale; copii de pe acestea vor fi comunicate tuturor creditorilor și debitorului și vor fi afișate la ușa tribunalului ".

Ori motivul invocat de către recurentă potrivit căruia nu i s-a comunicat o copie a raportului final nu poate fi primit, motivat de faptul că, în speță nu este incident textul legal menționat potrivit căruia legiuitorul a condiționat întocmirea raportului final de finalizarea operațiunilor de lichidare a bunurilor din patrimoniul debitoarei.

În speță, însă, cum în patrimoniul falitei nu au fost evidențiate bunuri mobile sau imobile, cu consecința inexistenței operațiunilor de lichidare, nu s-a impus întocmirea de către lichidatorul judiciar a raportului final.

Nici motivul de recurs potrivit căruia lichidatorul judiciar nu a întreprins toate demersurile pentru identificarea eventualelor bunuri în patrimoniul debitoarei, nu poate fi primit, fiind infirmat de rapoartele întocmite de către lichidatorul judiciar, inclusiv adresa înaintată Poliției mun. Câmpulung

De asemenea referirea recurentei la neîndeplinirea de către lichidator a atribuțiilor vizând evidența contabilă nu este pertinentă, atâta timp cât lichidatorul a sesizat organele de cercetare penală tocmai pentru fapta fostului administrator prevăzută de art.35 din Legea nr.85/2006 ce constituie infracțiunea prevăzută de art.147 din aceeași lege ( fila 172 dosar ).

Neîntemeiată apare și critica recurentei privind neintroducerea, de către lichidatorul judiciar a cererii de atragere a răspunderii personale a fostului administrator, întrucât această situație o îndrituia chiar pe recurentă a promova o astfel de cerere formulată potrivit art.138 al.1 și 3 din Legea nr.85/2006.

În acest context, cum motivele de recurs apar ca nefiind pertinente și cum din oficiu se constată motive de ordine publică, în temeiul art.312 cod proc. civilă recursul de față urmează a fi respins ca nefondat.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice, cu sediul în mun. S,-, județul S, împotriva sentinței nr. 462/2.10.2007 a Tribunalului Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 24 ianuarie 2008.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Tehnored.

2ex/01.02.2008

Președinte:Ududec Elena
Judecători:Ududec Elena, Nastasi Dorina, Grapini Carmen

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 143/2008. Curtea de Apel Suceava