Practica judiciara insolventa. Decizia 1906/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ nr.1906/2008

Ședința publică din data de 23.09.2008

Instanța este constituită din:

PREȘEDINTE: Danusia Pușcașu

JUDECĂTOR 2: Adriana Iluț

JUDECĂTOR 3: Claudia Idriceanu

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul în calitate de asociat unic și administrator al SC SRL, împotriva Sentinței Civile nr. 984/2008 pronunțată de Tribunalul Sălaj la data de 30.04.2008 în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații: Z, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI Z, SC SRL, având ca obiect procedura insolvenței -angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere

La apelul nominal se prezintă recurentul.

Procedura de citare este îndeplinită în conformitate cu disp. art. 8 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, prin publicarea citației în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 3023/28.07.2008.

Pentru timbrarea recursului, recurentul a achitat taxa judiciară de timbru în valoare de 20 lei și a aplicat timbru judiciar de 0,15 lei.

S-a prezentat referatul cauzei, după care recurentul învederează instanței că susține recursul promovat, depune în probațiune înscrisul ce emană de la Administrația Finanțelor Publice a municipiului Z, datat 16.09.2008, prin care se arată că s-a dispus sistarea executării silite a popririi asupra conturilor debitoarei, ca urmare a achitării de către aceasta a obligațiilor restante. Declară că nu are alte cereri de formulat și nici excepții de invocat.

Instanța în urma deliberării, apreciază că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a recursului și nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, constată că prezenta cauză se află în stare de judecată, închide faza probatorie și acordă cuvântul pentru concluzii în recurs.

Recurentul solicită admiterea recursului, respingerea cererii lichidatorului de antrenare a răspunderii administratorului societății debitoare, recunoaște neplata TVA-ului, însă arată că banii au fost folosiți pentru plata salariilor.

CURTEA,

Prin sentința civilă nr. 984 din 30 aprilie 2008 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr- al Tribunalului Sălajs -a admis cererea formulată de lichidatorul judiciar al debitoarei și s-a dispus ca o parte din pasivul debitoarei, în valoare de 100.095,04 lei, să fie suportat de pârâtul.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:

Prin sentința civilă nr. 62/14.01.2008 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul acvirat nr-, s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei Z ( 154, dosar acvirat).

Conform evidenței registrului comerțului, pârâtul are calitatea de administrator al debitoarei ( 35).

Din tabelul definitiv al creanțelor debitoarei rezultă că aceasta are datorii în valoare totală de 100.095,04 lei ( 224, dosar acvirat).

Din probele administrate în cauză a rezultat că debitoarea nu are bunuri în patrimoniu care pot fi valorificate și nici creanțe de încasat ( 230, dosar acvirat).

Debitoarea nu a virat TVA-ul aferent încasărilor, folosindu-l pentru plata salariilor, a contribuțiilor aferente salariilor și a unor cheltuieli materiale.

În aceste condiții debitoarea a acumulat datorii la bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale pe care nu le-a achitat.

Deși a înregistrat venituri mici din activitatea desfășurată, pârâtul a dispus, în interes personal, continuarea unei activități care a dus persoana juridică la încetarea de plăți.

Astfel, fiind întrunite condițiile prev. de art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006, a admis cererea debitoarei Z, reprezentată de lichidator Z și s-a dispus ca o parte din pasivul debitoarei, în valoare de 100.095,04 lei, să fie suportat de pârâtul.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs pârâtul solicitând admiterea recursului, respingerea cererii lichidatorului SP Z, prin care a solicitat ca pasivul SC SRL Z să fie suportat de către pârât, pasiv în sumă de 100.095,04 lei ca fiind neîntemeiată.

În dezvoltarea recursului, pârâtul recurent arată că hotărârea judecătorului sindic este nelegală fiind dată cu aplicarea greșită a legii.

Astfel, procedura insolvenței în cauză a fost deschisă la solicitarea DGFP S, însă în speță nu există intenția acestuia de a frauda bugetul de stat aspect relevat de altfel și din raportul final al lichidatorului referitor la cauzele care au dus la apariția insolvenței.

Pe de altă parte, nu se poate susține că acesta a folosit activele societății în interes personal atâta timp cât acesta nu a încasat un salariu și nu a dispus de nici un bun al societății.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și având în vedere dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, Curtea de apel constată că este nefondat pentru următoarele considerente:

răspunderii membrilor organelor de supraveghere/conducere a debitorului persoană juridică sau a oricărei alte persoane care a cauzat starea de insolvență a debitorului poate fi realizată doar urmare a existenței faptelor expres și limitativ prevăzute cu îndeplinirea cumulativă și a următoarelor condiții: prejudiciul creditorilor, fapta ilicită a membrilor organelor de conducerea, faptă care să se încadreze în cel puțin unul dintre cazurile prevăzute de art. 138 alin (1) lit a-g din Legea nr. 85/2006, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata de către debitorul insolvent a datoriilor exigibile și culpa persoanelor a căror răspundere se solicită.

În speță, lichidatorul judiciar al debitoarei a solicitat antrenarea răspunderii patrimoniale a pârâtului recurent ce are calitatea de asociat unic și administrator al debitoarei invocându-se în speță incidența prevederilor art. 138 lit c din Legea insolvenței.

Astfel, pârâtul-recurent a dispus în interes personal continuarea activității debitoarei care în mod vădit determina încetarea de plăți.

Pentru existența acestei fapte ilicite se impune ca persoana responsabilă să fi desfășurat personal sau să fi dispus în calitatea sa de membru al organului de conducere desfășurarea unei activități neprofitabile care să conducă la insuficiența fondurilor bănești disponibile ale debitorului persoană juridică.

Această faptă rezultă din însăși faptul că deși debitorul acumulase datorii către bugetul de stat în cuantum de 99.130 lei ce a generat formularea cererii de deschiderea procedurii de către creditorul bugetar DGFP S, acesta a continuat pe parcursul anilor 2005,2006 și o parte din anul 2007 activitatea care în mod vădit ducea la încetarea de plăți.

Susținerea recurentului în sensul că această activitate se impunea a fi continuată pentru redresarea financiară a societății nu a fost dovedită în nici un fel așa încât urmează a fi înlăturată de către instanță.

Pentru toate considerentele mai sus expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin (1) Cod procedură civilă urmează a se respinge ca nefondat recursul formulat de pârâtul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâtul împotriva sentinței civile nr. 984 din 30.04.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj, pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică din 23 septembrie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - - - -

Red./

2 ex./25.09.2008

Jud.fond.-

Președinte:Danusia Pușcașu
Judecători:Danusia Pușcașu, Adriana Iluț, Claudia Idriceanu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 1906/2008. Curtea de Apel Cluj