Practica judiciara insolventa. Decizia 2011/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 2011/2009

Ședința publică de la 16 Iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Claudia Idriceanu

JUDECĂTOR 2: Danusia Pușcașu

JUDECĂTOR 3: Axente Irinel

GREFIER -

S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S împotriva sentinței civile nr. 544 din 23 martie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj, în contradictoriu cu intimații - B & SRL PRIN ADM. și, având ca obiect procedura insolvenței - închiderea procedurii.

La apelul nominal se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

Recurenta este scutită de plata taxelor judiciare de timbru potrivit art. 17 din Legea 146/1997 și art. 229 cod procedură fiscală.

S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că la data de 9 iunie 2009, s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea intimatei, prin care solicită respingerea recursului ca neîntemeiat.

Curtea, după deliberare, în lipsa vreunei cereri prealabile a părților, constată că prezentul recurs se află în stare de judecată și reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 544 din 23 martie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj, în temeiul art.131 din Legea privind procedura insolvenței, s-a dispus închiderea procedurii insolvenței debitorului - B & SRL.

S- dispus radierea debitorului din registrul comerțului.

În temeiul art.136 din Legea privind procedura insolvenței, l-a descărcat pe administratorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.

În temeiul art.135 din Legea privind procedura insolvenței,s-a dispus notificarea sentinței debitorului, creditorilor, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Sălaj pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.

În motivare se arată că la data de 23.02.2009 lichidatorul judiciar desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului a solicitat să se dispună închiderea procedurii, ca urmare a lipsei bunurilor în averea debitorului și neavansării de către creditori a sumelor necesare pentru acoperirea cheltuielilor de lichidare;

Procedura concursuală a fost deschisă prin sentința nr. 2735 din data de 17.11.2008.

S-au întocmit și comunicat notificările în condițiile art. 61 din Legea privind procedura insolvenței,

Notificarea a fost publicată în ziarul Graiul din data de 24.11.2008 și în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 4868/08.12.2008, conform art. 61 alin.3 din Legea privind procedura insolvenței,

În temeiul art. 131 din legea privind procedura insolvenței a dispus închiderea procedurii insolvenței și radierea debitorului.

Împotriva sentinței a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice S, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și continuarea procedurii conform Legii nr. 85/2006 în ceea ce privește clarificarea creanței S cu suma stabilită de organele de control în urma încheierii Raportului de Inspecție generală, conform art. 75(3).

În motivarea recursului, recurenta arată că, potrivit sentinței civile nr. 2735/17.11.2008 pronunțată de tribunalul Sălajs - dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei - B & LOCAL AL MUNICIPIULUI C-N SRL.

Prin sentința civilă nr. 544/23.03.2009 pronunțată de tribunalul Sălaj, judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii și radierea debitoarei din Registrul Comerțului pentru lipsa bunurilor din averea debitoarei în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006.

În data de 23.02.2009 administratorul judiciar solicitat închiderea procedurii conform art. 131 din Legea nr. 85/2006, menționând totodată că societatea nu are în evidență nici un bun și că pasivul debitoarei se compune din creanța S ca unic creditor, în sumă de 8.914 lei.

Prin cererea de creanță înregistrată la grefa Tribunalului Sălaj în data de 5.12.2008, Direcția Generală a Finanțelor Publice S înregistrat creanța în sumă de 8.914 lei, sumă cu care S fost cuprinsă în tabelul definitiv.

Deoarece cererea de deschidere procedurii insolvenței aparține debitoarei, solicitat S din cadrul instituției efectuarea unei inspecții fiscale în vederea stabilirii cu certitudine creanțelor fiscale datorate bugetului general consolidat al statului.

Având în vedere apariția Raportului de Inspecție Fiscală, care constituie un înscris hotărâtor în concepția Legii nr. 85/2006 și necunoscut până la data întocmirii și afișării tabelului definitiv, iar prin acest înscris s-au stabilit următoarele obligații: impozit pe profit în sumă de 369 lei; majorări impozit pe profit în sumă de 144 lei; Direcția Generală a Finanțelor Publice S formulat contestație la tabelul definitiv întemeiată pe disp. art. 75 din Legea nr. 65/2006, contestație care nu a fost soluționată.

Examinând recursul, instanța constată următoarele:

În esență, prin motivele de recurs se solicită să se dispună continuarea procedurii pentru clarificarea creanței creditoarei, invocând în drept disp. art. 75 din Legea nr. 85/2006.

Potrivit art. 75 din Legea nr. 85/2006, "după expirarea termenului de depunere contestațiilor prevăzut la art. 72 alin. 2 și până la închiderea procedurii, orice parte interesată poate face contestație împotriva trecerii unei creanțe sau unui drept de preferință în tabelul definitiv de creanțe în cazul descoperirii existenței unui fals, dol sau unei erori esențiale care au determinat admiterea creanței sau a dreptului de preferință, precum și în cazul descoperirii unor titluri hotărâtoare și până atunci necunoscute.

În speță, procedura fost închisă la data de 23.03.2009, iar contestația fost înregistrată în data de 7.05.2009, deci după închiderea procedurii.

Mai mult, prin motivele de recurs, recurenta nu a adus critici de nelegalitate hotărârii raportat la dispozițiile art. 131 din Legea nr. 85/2006.

Constatând că nefiind bunuri în averea debitoarei, că nici unul din creditori nu s-a oferit să avanseze sumele necesare pentru continuarea procedurii. în mod legal s- făcut aplicarea disp. art. 131 și s- dispus închiderea procedurii.

Pentru considerentele sus arătate, instanța în baza art.312(1).civ, va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice S împotriva sentinței civile nr. 544 din 23.03.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 16.06.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - -

Red. dact. GC

2 ex/15.06.2009

Jud.primă instanță:

Președinte:Claudia Idriceanu
Judecători:Claudia Idriceanu, Danusia Pușcașu, Axente Irinel

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 2011/2009. Curtea de Apel Cluj