Practica judiciara insolventa. Decizia 233/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 233
Ședința publică de la 12 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Traian Șfabu
JUDECĂTOR 2: Radu Cremenițchi
JUDECĂTOR 3: Camelia Gheorghiu
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei Faliment privind pe recurent SC " " SRL și pe lichidator MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE, intimat SC " " SRL, având ca obiect procedura insolvenței, împotriva sentinței comerciale numărul 61/S din 13.02.2008, pronunțată de Tribunalul Iași - judecătorul sindic.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul-debitor reprezentat de d-nii avocați și; lichidatorul judiciar Management Reorganizare Lichidare I reprezentat de d-na avocat, lipsind:
- intimat Creditor - SC " " SRL
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:
- recurs la al 2-lea termen;
- recurentul-debitor a complinit taxa judiciară de timbru cu diferența de 3.5 lei, după care
Părțile prezente precizează, la interpelarea instanței, că nu mai au de formulat alte cereri.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvîntul la dezbateri.
Dl. avocat solicită admiterea recursului. Creanța creditorului a fost achitată, fapt ce rezultă și din întîmpinarea lichidatorului judiciar, din probele administrate. Depune la dosar și note de concluzii scrise spre a fi avute în vedere de instanță.
Dl. avocat pune aceleași concluzii de admitere a recursului, precizînd că cererea Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului I de a se înscrie la masa credală cu suma de 11.739 lei, depusă la dosarul prezentei cauze, nu poate fi ținută, creanța nu este certă, lichidă și exigibilă. Cu cheltuieli. Va depune la dosar chitanța reprezentînd onorariul de avocat.
D-na cons.jr., pentru lichidatorul judiciar, solicită respingerea recursului. Afirmă că la masa credală s-au mai înscris alți 3 creditori, iar despre creanța finanțelor publice nu are cunoștință dacă a fost acoperită.
Instanța declară închise dezbaterile și rămîne în pronunțare.
Ulterior deliberării,
INSTANȚA
Asupra recursului comercial d e față;
Prin sentința civilă nr.61/S/13.02.2008 pronunțată de Tribunalul Iași - judecător sindic, s-a dispus:
Admite cererea formulată de creditorul SC SRL, cu sediul în municipiul P N, str. -. - nr.254, județul N, pentru deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului SC SRL.
În temeiul art.33 alin.6 din Legea privind procedura insolvenței,
Dispune deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului SC SRL, cu sediul social în municipiul P,-, -. A,.6, județul
În temeiul art.34 din Legea privind procedura insolvenței,
Numește administrator judiciar pe Management Reorganizare Lichidare, cu sediul social în I,-, care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art.20 din lege.
În lipsa unei convenții încheiate cu creditorii majoritari, administratorul va fi retribuit pe baza deconturilor aprobate de judecătorul-sindic.
În temeiul art.61 din Legea privind procedura insolvenței,
Dispune notificarea deschiderii procedurii debitorului, creditorilor și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași în vederea efectuării mențiunii în temeiul art.61 din Legea privind procedura insolvenței, prin Buletinul Procedurilor de Insolvență.
Fixează termenul limită pentru depunerea creanțelor la 11.04.2008.
Fixează termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la 02.05.2008.
Fixează termenul pentru soluționarea eventualelor contestații la 28.05.2008, ora 11, iar pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor la 30.05.2008.
Fixează data ședinței adunării creditorilor la data de 18.04.2008, ora 11, la sediul judecătorului-sindic din I, str. - nr.20A și convoacă creditorii debitorului, pentru alegerea comitetului creditorilor, al președintelui acestuia și stabilirea remunerației administratorului judiciar.
Dispune trimiterea notificărilor către toți creditorii, de către administratorul judiciar.
În temeiul art.4 din Legea privind procedura insolvenței,
Dispune deschiderea de către debitor a unui cont bancar la o bancă din municipiul I din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii. În caz de neîndeplinire a atribuției, contul va fi deschis de către administratorul judiciar.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că:
Cererea formulată la 28.09.2007 de creditorul SC SRL având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței a fost comunicată debitorului la data de 31.10.2007 și nu s-a formulat contestație.
Potrivit art.33 alin.6 din Legea privind procedura insolvenței,
Constatând că debitorul se află în încetare de plăți, stare de fapt dovedită cu actele depuse la dosarul cauzei;
Constatând că, creditorul are o creanță comercială certă, lichidă și exigibilă împotriva debitorului a cărei valoare depășește valoarea prag stabilită de lege, dovedită cu acte;
Constatând că sunt îndeplinite condițiile legii pentru deschiderea procedurii generale.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs P, prin reprezentant legal, considerând-o nelegală și netemeinică.
În motivarea recursului se susține că:
SC SRL cu sediul în P N, prin reprezentant legal a formulat cerere de deschidere a procedurii insolvenței, cu motivarea că nu a achitat suma de 14.952,87 lei reprezentând facturi neachitate pentru produsele livrate, înscriindu-se cu această creanță în procedura insolvenței instituită de Legea 85/2006, solicitând declanșarea procedurii insolvenței.
Între timp debitoarea a achitat suma de mai sus, potrivit actelor doveditoare pe care le depune la cererea de recurs.
În drept se invocă dispozițiile Legii 85/2006.
Față de motivele invocate se solicită admiterea recursului.
Legal citat intimatul Management Reorganizare Lichidare Iad epus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat.
Instanța de recurs, analizând motivele de recurs în contextul probelor administrate în cauză la instanța de fond și al dispozițiilor legale invocate, constată că recursul este fondat.
În motivarea acestei soluții instanța de recurs a reținut că acele condiții pentru declanșarea procedurii insolvenței față de debitoarea-recurentă P, pe care le prevede expres Legea 85/2006 prin art.3 lit. a nu mai subzistă deoarece în cauză s-a făcut dovada că acea creanță pentru care creditoarea-reclamantă a solicitat deschiderea procedurii insolvenței, în valoare de 14.952,87 lei noi, a fost achitată de către debitoarea-recurentă la data de 26.02.2008, conform adresei de la fila nr.6 din dosarul de fond, pe care prima instanță în mod netemeinic nu a luat-o în considerație.
Se reține că prin procesele-verbale de compensare din 28.02.2008; 24.03.2008 și din 05.03.2008 semnate de debitoarea-recurentă și de creditoarea EM DA De asemeni este confirmată și achitarea debitului față de Primăria oraș
Faptul că Iaf ormulat cerere de înscriere în de creanțe al creditorilor la data de 10.04.2008, nu poate fi reținută ca o cerere de declanșare a procedurii insolvenței, ea fiind făcută în recurs și având caracterul unei cereri de înregistrare doar a creanței, eventual lângă ceilalți creditori. Pentru a avea efectul de a declanșa procedura insolvenței, I va trebui să promoveze o acțiune de declanșare a procedurii insolvenței conform Legii 85/2006.
În concluzie, instanța de recurs va admite recursul, va modifica în tot sentința primei instanțe și va respinge cererea creditoarei PNp entru deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Admite recursul formulat de P împotriva sentinței comerciale nr.61/S/13.02.2008 a Tribunalului Iași - judecător sindic, pe care o modifică în tot.
Respinge cererea formulată de creditorul PNp entru deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12.05.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași:
- B
17.VI.2008.-
2 ex.-
Președinte:Traian ȘfabuJudecători:Traian Șfabu, Radu Cremenițchi, Camelia Gheorghiu
← Practica judiciara insolventa. Decizia 741/2008. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 251/2008. Curtea de Apel... → |
---|