Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 234/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 234
Ședința publică de la 12 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Traian Șfabu
JUDECĂTOR 2: Radu Cremenițchi
JUDECĂTOR 3: Camelia Gheorghiu
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei Faliment privind pe contestator " ", contestator " " - PRIN ADM. și pe intimat "INSTALAȚII ", lichidator judiciar LICHIDATOR, intimat ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE I, intimat " ROMÂNIA", intimat " I" I, intimat, având ca obiect procedura insolvenței, împotriva deciziei numărul 281 din 19.02.2007, pronunțată de Curtea de APEL IAȘI în dosarul nr. 2818/-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă dl. avocat pentru contestatorul I; intimatul creditor Administrația Finanțelor Publice I reprezentat de d-na cons.jr.; intimatul - personal.
celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că prezenta cauză este la al 5-lea termen, după care
Dl. Avocat depune la dosar o copie a deciziei contestate, eliberată de Tribunalul Iași la data de 14 decembrie 2007, cu duplicat pe care- înmînează reprezentantului-delegat al Administrației Finanțelor Publice
La interpelarea instanței, părțile prezente precizează că nu mai au de formulat alte cereri.
Curtea constată în stare de judecată contestația în anulare și acordă cuvîntul la dezbateri.
Pentru contestatorul I, dl. avocat, cu referire la susținerile intimatului creditor Administrația Finanțelor Publice I din întîmpinare, arată:
1. Excepția privind tardivitatea contestației denotă că această parte
este în eroare. Prevederile art. 319 alin. 2 Cod procedură civilă, conform cărora contestația se poate face oricînd înainte de începutul executării silite, iar în timpul executării, conform art. 401 alin. (1) lit. b sau c, pînă la împlinirea termenului stabilit.
Prevederile avute în vedere de Administrația Finanțelor Publice I nu sunt aplicabile în speță. Contestația privește acțiunea în anulare a unui contract de vînzare-cumpărare, care presupune repunerea părților în situația anterioară. Ca urmare, temeiul legal de introducere a contestației este cel prevăzut de art. 319 alin. (2) teza 1 Cod procedură civilă (oricînd pînă la începerea executării silite).
Chiar și potrivit art. 319 alin.(2), teza 2, contestația în anulare este în termen, susține dl. avocat, avînd în vedere data la care contestatorul a luat cunoștință de decizia nr. 281 și data introducerii.
2. Susținerea creditorului Administrația Finanțelor Publice cum că
partea ar fi criticat doar instanța de recurs este aberantă, apreciază dl.av., criticile vizînd instanța numai din perspectiva nelegalității hotărîrii pronunțate. Iar susținerea aceleiași părți că, din analiza actelor la instanța de fond, ar rezulta că scopul vînzării ar fi fost diminuarea patrimoniului firmei Instalații este falsă pentru că tocmai aceste înscrisuri, aflate la dosarul instanței de fond, nu au fost analizate. Altfel s-ar fi constatat că intimatul-debitor, Instalații, se afla în perioada anterioară înstrăinării imobilului, într-un trend ascendent. Nu se afla în stare de insolvență și nici în momentul înstrăinării imobilului nu se punea problema insolvenței pentru a se aplica Legea insolvenței. Societatea a mai funcționat un an pînă la decesul următorului asociat și administrator, după cesiune. Din aceste motive, apărătorul contestatorului apreciază că ar fi trebuit cercetat raportul de cauzalitate dintre decesul noului proprietar și situația de insolvență reclamată ulterior. Situația economică ulterioară a societății, după cesionarea integrală a părților sociale de către o terță persoană, nu poate fi pusă în sarcina vechilor administratori. Și nici nu este vina noului proprietar că a decedat.
Din acest punct de vedere, arată apărătorul contestatorului, decizia contestată este nelegală, preluînd mecanic susținerile lichidatorului judiciar și ale intimatului creditor Administrația Finanțelor Publice a municipiului
3. Conform prevederilor art. 317 alin. 2 Cod procedură civilă,
contestația în anulare poate fi primită în cazul în care motivele au fost arătate prin cererea de recurs, susține dl. avocat. Verificînd, se poate constata că motivele contestației se regăsesc și în cererea de recurs.
Potrivit dispozițiilor art. 318 Cod procedură civilă, contestatorul,
precizează apărătorul acestuia, a motivat pe larg cererea privind îndreptarea hotărîrii contestate și solicită a fi avute în vedere motivele detaliate în scris.
4. De asemenea, falsă este și afirmația creditorului Administrația
Finanțelor Publice a municipiului I că în mod legal demersul creditorului bugetar a fost continuat de către lichidatorul judiciar și că termenul în care a fost promovată acțiunea este legal prin admiterea cererii de repunere în termen, precizează dl. av.. Potrivit motivelor contestației, cererea de repunere în termen nu trebuia admisă.
5. de consistență sunt și susținerile din finalul întîmpinării
Administrației Finanțelor Publice I. Faptul că la data promovării acțiunii nu era format un comitet al creditorilor și desemnat un lichidator judiciar dovedește că înstrăinarea imobilului nu s-a făcut după declanșarea procedurii insolvenței, iar înstrăinarea bunului nu s-a făcut cu intenția frauduloasă de a prejudicia creditorii.
Cu privire la neseriozitatea prețului de vînzare, dl.av. susține că nu s-a făcut nici o dovadă în cauză. Prețul folosit, de 300.000.000 lei vechi, era cel al pieței și fost fixat printr-un birou notarial.
Conchizînd, apărătorul contestatorului I solicită admiterea contestației în anulare, casarea deciziei nr. 281 din 19.02.2007 a Curții de APEL IAȘI și a se dispune rejudecarea.
concluzii de respingere a contestației în anulare, d-na cons.jr., pentru intimatul-creditor Administrația Finanțelor Publice a municipiului I, afirmă că decizia contestată răspunde la toate motivele de recurs.
Pe fondul stării de insolvență, administratorii societății debitoare - care erau și administratorii cumpărătorului - au înstrăinat imobilul.
La dosarul de fond există un act prin care s-au cuantificat datoriile debitorului la bugetul de stat, preluate și adăugate și de la Casa de Pensii.
D-na cons.jr. precizează că intimatul-creditor pe care-l reprezintă își menține excepția tardivității contestației. Solicită respingerea contestației potrivit motivelor arătate în întîmpinare, precizînd că va depune note de concluzii scrise la dosar pînă la sfîrșitul zilei.
Intimatul solicită admiterea contestației în anulare așa cum a fost formulată și motivată oral și în scris de apărător. Creanța de miliarde despre care face vorbire Administrația Finanțelor Publice Iai zvorît după mandatul său.
Curtea declară închise dezbaterile și rămîne în pronunțare.
După ședință, prin serviciul de registratură, se depun la dosar notele de concluzii scrise formulate de creditorul Administrația Finanțelor Publice a municipiului
Ulterior deliberării,
INSTANȚA
Deliberând asupra contestației în anulare de față, constată:
Prin decizia comercială nr.281/19.02.2007 s-a respins recursul formulat de I prin reprezentant legal împotriva sentinței civile nr.141/COM/19.04.2006 a Tribunalului Iași - judecător sindic, pe care o menține.
S-a reținut că prin sentința nr. 141/COM/ 19 aprilie 2006 Tribunalului Iași - judecător sindic, s-a dispus:
Respinge excepțiile invocate de - și -.
Admite cererea vizând repunerea în termen formulată de "Lichidator " I, în calitate de lichidator judiciar al debitorului "Instalații " I și, în consecință, repune pe acesta în termenul de promovare a acțiunii în anulare.
Admite acțiunea în anulare introdusă de lichidatorul judiciar "Lichidator " I, în contradictoriu cu debitorul "Instalații ", cu sediul în I-, bloc 5-1, scara A apartament 4, parter și pârâtul-cumpărător " ", cu sediul în I,- B, -.13, scara A, etaj 1, apartament 1.
Anulează contractul de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr. 562 din 23 mai 2001 privind imobilul situat în C,- A, înscris în cartea funciară nr. 11356 Nam unicipiului C, număr cadastral 4170, compus din terenul în suprafață de 147. în acte respectiv terenul în suprafață de 150,27. la măsurători și construcțiile existente pe acesta, tip parter.
Dispune repunerea părților în situația anterioară perfectării contractului de vânzare-cumpărare sus-menționat în sensul reintroducerii bunului imobil în proprietatea vânzătorului Instalații
Se va menține în cartea funciară a municipiului C despre prezenta hotărâre, după rămânerea irevocabilă a acesteia.
S-a reținut că, în cadrul dosarului privind falimentul debitorului "Instalații " I, creditorul Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Ias olicitat, prin cererea formulată la data de 23 septembrie 2005, schimbarea lichidatorului judiciar desemnat în cauză "AS Practicieni" I - persoană juridică radiată din UNPRL și desemnarea unui alt lichidator în vederea însușirii și susținerii acțiunii pe care înțelege să o promoveze împotriva transferului de proprietate materializat în contractul de vânzare-cumpărare autentificat la. sub nr. 562 din 22 mai 2001, prin care debitorul vinde imobilul din C,- A către I, act prin care s-a urmărit înșelarea creditorilor și împiedicarea acestora de a-și realiza creanțele din averea debitorului.
Noul lichidator desemnat în cauză prin încheierea nr. 471/19 octombrie 2005 - "Lichidator I, prin raportul preliminar prezentat în dosar a precizat că înțelege să-și însușească și susțină acțiunea promovată de creditorul bugetar motivat de faptul că acțiunile foștilor administratori statuari constând în cesiunea părților sociale, cât și transferurilor patrimoniale întreprinse înainte de deschiderea procedurii, s-au realizat premeditat și cu rea-credință, fiind cunoscut faptul că societatea se află într-o reală stare de insolvență.
Acestei acțiuni în anulare i-au răspuns foștii administratori statutari ai debitorului - - și - care, pe calea întâmpinării, au solicitat respingerea acțiunii, invocând lipsa calității procesuale active a creditorului de a promova asemenea acțiune, lipsa calității procesuale pasive a lor de a răspunde în cadrul ei, nefiind părți ale contractului a cărui anulare se solicită, că acțiunea fiind promovată de un creditor, trebuie timbrată la valoare, că este prescrisă raportat la termenele prevăzute de art. 62 alin. 1 din Legea nr. 64/1995 și, față de prevederile art. 63 din lege, este și inadmisibilă, transferul fiind efectuat în cursul desfășurării normale a activității societății debitoare.
Excepțiile invocate urmează a fi înlăturate motivat de următoarele:
În primul rând întâmpinarea foștilor administratori statutari ai debitorului este doar inițiativa acestora, ei doi nefiind citați în vreo calitate în cadrul acțiunii în anulare, ale cărei părți nu pot fi decât debitorul și partenerul său în actul al cărei anulare se solicită, în speță " "
Pe de altă parte, este real că potrivit art. 62 din Legea nr. 64/1995, exercitarea acțiunilor prevăzute de art. 60 sau 61 din lege este încredințată administratorului, respectiv lichidatorului judiciar sau, atunci când aceștia nu o fac, poate fi autorizat comitetul creditorilor și că este limitată în timp, însă în cauză lichidatorul judiciar și-a însușit sesizarea creditorului bugetar, susținând și continuând demersul judiciar al acestuia pentru reintegrarea averii debitorului, devenind astfel titularul acestei acțiuni.
Nu poate fi vorba în cauză de abstențiunea administratorului judiciar și apoi a lichidatorului judiciar de a promova o asemenea acțiune, ci de imposibilitatea acestora de a determina averea debitorului, de a identifica în mod concret bunurile care o compun în lipsa documentelor și informațiilor pe care debitorul era obligat să le prezinte, conform art. 33 alin. 1 și 47 din Legea nr. 64/1995.
Lipsa informațiilor cu privire la activitatea și averea debitorului a făcut imposibilă cunoașterea de către organele care aplică procedura, a bunurilor și drepturilor patrimoniale aflate în averea debitorului și, implicit, realizarea măsurilor care să conducă la reintegrarea acestei averi cu bunurile și drepturile patrimoniale înstrăinate, situație de fapt ce întrunește exigențele prevederilor art. 19 din Decretul nr. 167/1958 și ale art. 103 Cod procedură civilă potrivit cărora decăderea nu operează în cazul în are se constată justificate cauzele pentru care a fost depășit termenul de prescripție.
Ca atare, admițând cererea de repunere în termen formulată de lichidatorul judiciar, acesta va fi considerat că a exercitat acțiunea de față în termenul impus de art. 62 din Legea nr. 64/1995, acțiune ce poate fi socotită inadmisibilă, fiind evident că actul de transfer nu s-a încheiat pentru realizarea obiectului de activitate al societății debitoare, deci în cursul desfășurării normale a activității.
Se reține astfel că actul de transfer materializat în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 562/22 mai 2001 la. a fost dispus practic de aceleași persoane care, în calitate de administratori, conduceau atât activitatea debitorului, cât și pe aceea a societății cumpărătoare, beneficiara acestui transfer și pentru a disimula această situație s-a realizat printr-un reprezentant convențional, împuternicit de aceleași persoane care atât în societatea debitoare-vânzătoare cât și în societatea cumpărătoare aveau și calitatea de asociați.
Prin contractul de vânzare-cumpărare sus-indicat debitorul, în calitate de vânzător, având asociați-administratori pe - și - vinde către I, având ca asociați - administratori aceleași persoane fizice, imobilul din C,- A, pentru prețul de 300.000.000 lei fără TVA, ce urma a fi plătit până la data de 23 august 2001.
În condițiile în care la momentul acestui transfer patrimonial, societatea debitoare înregistra debite de peste 4.000.000.000 lei restante din anii 1999 - 2000, către diverși creditori, inclusiv față de bugetul de stat, iar la mai puțin de două luni de la data acestei vânzări, cei doi se retrag din funcția de administrator și cesionează integral părțile sociale către care, ulterior decedează, este evident că acest transfer nu s-a realizat în beneficiul debitorului, pentru redresarea lui, ci în interesul foștilor asociați și administratori, calități deținute de aceștia și în cadrul societății-cumpărătoare. Faptul că înstrăinarea imobilului din patrimoniu debitorului către o societate la care asociați și administratori erau aceleași persoane denotă că părțile implicate nu au urmărit decât diminuarea patrimoniului debitorului, cu afectarea drepturilor creditorilor puși astfel în imposibilitatea de a-și recupera creanțele, pe această cale fiind scos din patrimoniul debitorului un bun important fără a exista certitudine în ceea ce privește încasarea prețului, specificat a se plăti după trei luni de la autentificarea actului (23 august 2001) adică după retragerea celor doi din societatea debitoare ( 5 iulie 2001).
Voința părților contractante îmbrăcând forma intenției, contractul de vânzare-cumpărare nu poate fi menținut, o soluție contrară fiind de natură a menține și legaliza acest act fraudulos ce lezează grav interesele creditorilor.
Recursul declarat de I contra acestei sentințe s-a respins ca nefondat, reținând următoarele:
Corect prima instanță a respins excepțiile invocate de pârâți, privind lipsa calității procesuale active a reclamantului și a prescripției dreptului la acțiune.
Întâmpinarea formulată de pârâți, foști administratori statutari și, aparține inițiativei acestora în dosarul în care părți sunt debitorul și partenerul acesteia în actul a cărei anulare se solicită.
Potrivit art. 62 în Legea nr. 64/1995, exercitarea acțiunilor prevăzute de art. 60 sau 61 din legea citată este încredințată administratorului judiciar, lichidatorului judiciar sau dacă aceștia nu o promovează poate fi autorizată de către judecătorul sindic comitetului creditorilor.
O asemenea acțiune este limitată în timp, dar în cauză lichidatorul judiciar și-a însușit sesizarea a municipiului I, care este creditor bugetar, susținând și conținând demersul judiciar început de acesta în scopul reîntregirii activului debitorului.
În acest mod, lichidatorul judiciar a devenit titularul acestei acțiuni.
În cauză, administratorul judiciar după care lichidatorul judiciar nu a dat dovadă de abstinență în promovarea acțiunii de față, dimpotrivă au fost în imposibilitatea de a determina averea debitorului, de aoi dentifica, în concret sub aspectul tuturor bunurilor care o compun.
Această imposibilitate se datorează lipsei tuturor documentelor, precum și a informațiilor pe care debitorul era obligat să le pună la îndemână în temeiul art. 33 alin. 1 și art. 47 din Legea nr. 64/1995, republicată.
Lipsa acestor elemente care să pună în evidență activitatea și averea debitorului a pus în imposibilitate organele care concură la aplicarea procedurii insolvenței cu privire la ansamblul bunurilor și drepturilor patrimoniale din averea debitorului.
Toate acestea condus la realizarea măsurilor ce trebuie întreprinse pentru reîntregirea averii debitorului cu toate bunurile și drepturile înstrăinate.
Această situație de fapt se circumscrie exigențelor prevăzute de art. 19 din Decretul nr. 167/1958, cât și ale art. 103 Cod procedură civilă, texte potrivit cărora nu operează decăderea, constatându-se justificate cauzele care au condus la depășirea termenului de prescripție.
În raport de aceste elemente definitorii, cererea de repunere în termen formulată de lichidatorul judiciar se justifică, iar admiterea ei de către instanța de fond este întemeiată.
Așa fiind, corect prima instanță a reținut că acțiunea a fost exercitată în termenul impus de art. 62 din Legea nr. 64/1995, republicată.
Așadar, corect prima instanță admis acțiunea demonstrându-se că actul de transfer nu s- încheiat pentru realizarea obiectului de activitate al societății debitoare, în cursul unei desfășurări normale a activității.
Dimpotrivă, actul de transfer respectiv contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 562/22 mai 2001, la. a fost perfectat de aceleași persoane care în funcția de administratori conduceau atât activitatea debitorului, cât și pe cea a societății compărătoare. De altfel, beneficiara transferului a perfectat actul printr-un reprezentant convențional persoanei interpusă împuternicit de aceleași persoane care, atât în societatea debitoare-vânzătoare,cât și în societatea cumpărătoare aveau calitatea de asociați.
Prin contractul nr. 562/22 mai 2001, debitorul având calitatea de vânzător și ca asociați administratori pe și pe, vinde către I, care are ca administratori aceleași persoane fizice, imobilul situat în C,- A, cu suma de 300.000.000 lei fără TVA, sumă ce urma să se achite până la 23 august 2001, în condițiile în care debitoarea avea datorii de peste 4 miliarde lei restante din anii anteriori, către diverși creditori și bugetul de stat.
Este relevant că, imediat după această operațiune, cei doi administratori se retrag din societate și cesionează integral părțile sociale lui care, ulterior, decedează.
Este evident că toate aceste manevre nu au fost făcute în beneficiul debitorului, ci al foștilor asociați și administratori.
În contextul dat, recursul se vădește a fi nefondat sub toate aspectele invocate, urmând a se respinge și a se menține sentința instanței de fond, fiind temeinică și legală.
Împotriva acestei soluții a formulat contestație în anulare " " I prin administrator, întemeiată pe dispozițiile art.217 și urm. Cod procedură civilă.
Susține că modul cum este redactată și apoi motivată decizia Curții de APEL IAȘI, arată că această instanță a preluat în mod superfluu și fără o minimă analiză critică, cele invocate de creditoarea I, fără să cerceteze legalitatea hotărârii judecătorești recurate, fără să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare, ceea ce face aplicabile în speță dispozițiile art.318 Cod procedură civilă și deci califică drept inadmisibilă prezenta contestație în anulare.
Pe cale de consecință, decizia menționată anterior trebuia să caseze hotărârea atacată căci instanța de fond s-a raliat și și-a însușit toate susținerile părții adverse care erau de fapt și de drept de neprimit. Însă decizia Curții de Apel a perpetuat această eroare raliindu-se de asemenea fără spirit critic, atât primei hotărâri dar implicit și opiniilor nefondate ale părții adverse, după cum vor arăta în cele ce urmează.
Astfel, aserțiunea că contestatoarea și celălalt administrator nu au pornit un demers relevant și de luat în seamă ca urmare a lipsei lor de calitate procesuală nefiind citați în cadrul acțiunii în anulare, dovedește că s-a apreciat cu dublu standard. Mai întâi se justifică așa-zisa înstrăinare frauduloasă exclusiv pe considerentul că administratorii de la firma vânzătoare erau administratori și ai firmei cumpărătoare, dar când trebuie să le fie luate în seamă apărările, brusc nu au calitate să facă apărări în cauză (fila 3 din Decizia nr.281). Dar, nu la fel se apreciază lucrurile când trebuie determinată calitatea celui care a inițiat acțiunile prevăzute de art.60 sau 61 din Legea nr.64/1995(vechea reglementare din domeniul falimentului), context în care se recunoaște de către toate părțile că potrivit art.62 din legea amintită, tipul de acțiune respectiv nu putea fi, conform legii, inițiat decât de administratorul/lichidatorul judiciar, iar când aceștia nu o fac poate fi autorizat comitetul creditorilor. Deci în nici un caz doar de un singur creditor, ca și demers singular, și în nici un caz nu operează instituția însușirii acțiunii de către lichidatorul judiciar, cum în mod nelegal se invocă de I și, aspectul cel mai grav, se regăsește acest punct de vedere și în motivarea deciziei Curții de Apel. Din această perspectivă se susține, total în contradicție cu legea, că lichidatorul judiciar devine titularul acțiunii inițiate de creditor și se susține că nu mai operează nici excepția prescripției acțiunii, aceste grave erori în interpretarea tendențioasă a legii, fiind preluate ca atare și de instanța de recurs în motivarea deciziei.
În mod din nou neacceptabil din punct de vedere legal, hotărârea Curții de Apel nu amendează în motivarea sa susținerile eronate și de neprimit care se fac pe parcursul procesului, prin care instituția bugetară creditoare încearcă să dea o aparență de legalitate demersului său "justificând" că imposibilitatea administratorului judiciar și apoi a lichidatorului judiciar, de a determina averea debitorului, au condus la lipsa unui asemenea demers din partea acestora, și că nu poate fi vorba în cauză "de absentațiunea" acestora (fila 4 din Decizia nr.281). Dar administratorul judiciar și, respectiv, lichidatorul judiciar au și au avut, indiferent de reglementarea care le-a guvernat activitatea, acces prin natura funcției sale, la toate documentele și informațiile unei firme aflate în curs de dizolvare. Ca urmare, această scuză (și nu argument) nu poate fi primită. Și chiar dacă așa ar sta lucrurile, cum putea să întreprindă în cunoștință de cauză și deci să dețină toate informațiile pentru un asemenea demers, un singur creditor, când se recunoaște că nici lichidatorul judiciar nu avea toate informațiile pentru a promova îndreptățit o asemenea acțiune ca cea promovată de Consideră că este o întrebare retorică. Totodată dacă am admite o asemenea aserțiune în ceea ce privește comportamentul lichidatorului judiciar, ar însemna să admitem că acesta devine titularul unei acțiuni în anulare ca urmare a invocării propriei turpitudini, căci era de datoria sa, indiferent de reglementarea existentă în timp, să identifice și să evalueze averea debitorului, oricine ar fi acesta. Or, o astfel de concluzie este inadmisibilă din punct de vedere legal. O altă probă că acțiunea în anulare nu se sprijină și nu se sprijinea pe probe și informații pertinente încă de la momentul inițierii de creditoarea, este greșita apreciere a debitelor firmei în perioada 1999-2000. Or, pe aceste informații eronate, să se presupună că rațiunea pentru care s-a efectuat tranzacția a fost una frauduloasă, este o susținere neîntemeiată și nelegală.
Contestatoarea și administratorii acesteia a arătat în motivele recursului declarat, că nici un creditor "nu se poate substitui lichidatorului/administratorului judiciar ori comitetului creditorilor, fiind instituții distincte, de sine-stătătoare, cu drepturi și obligații proprii" (fila 5 din Decizia nr.281). A demonstrat acest aspect esențial în economia cauzei și în modul de soluționare, cu prevederile legale aplicabile în cauză la momentul respectiv (art.14-18 din Legea nr.64/1995 republicată). De altfel, chiar instanța de fond inițială a invocat din oficiu această excepția a lipsei calității procesuale active a creditorului, considerând deci, ca și contestatoarea, că este operabilă în cauză, dar în final nu a fost soluționată corespunzător (fila 5 din Decizia nr.281). Ca urmare, și din acest motiv sunt aplicabile prevederile art.318 Cod procedură civilă, care justifică întru totul contestația sa în anulare.
Contestatoarea a demonstrat cu textul de lege aplicabil la acel moment, că acțiunea în anulare avea vocație să o introducă doar administratorul/lichidatorul judiciar, și a evidențiat și termenul în care se putea realiza acest demers, dovedind în final, și referindu-se la prevederile legale în vigoare, că trebuia admisă excepția prescripției acțiunii. Din păcate, ignorată și în decizia Curții de Apel, care nici măcar nu o mai amintește în motivarea superficială pe care se întemeiază.
Raportat la repunerea în termen admisă de instanța de recurs, a demonstrat argumentând cu dispozițiile legale în vigoare, că nu poate fi considerată pretinsa "lipsă a informațiilor lichidatorului asupra debitorului, un temei justificat pentru repunerea în termen" (fila 6 din Decizia nr.281) și oricum, a subliniat în continuare, că "cererea de repunere în termen poate fi făcută într-o lună de la încetarea cauzelor care justifică depășirea termenului de prescripție" (fila 6 din aceeași decizie). Or, neluarea în seamă a tuturor acestor aspecte fundamentale pentru pronunțarea unei decizii corecte, dovedește necercetarea motivelor de casare care se impuneau în prezenta speță, dovedind chiar ignorarea lor și a prevederilor legale aferente.
în acest sens este achiesarea total greșită a instanței de recurs la punctul de vedere al creditoarei, împotriva dispozițiilor legale citate, și considerând că lichidatorul judiciar și-a însușit sesizarea creditorului bugetar, susținând și continuând demersul judiciar al acestuia, deși instanța recunoaște în acest context că vorbim de o acțiune limitată în timp. Suntem în prezența unei interpretări a legii, prohibite ca principiu de drept, și deci asistăm la aplicarea greșită a legii. Mai mult, instanța de recurs nu motivează de ce nu se reține excepția prescripției acțiunii invocată de contestatoare și nici nu se motivează decizia sub aspectul legalității însușirii demersului respectiv de către lichidator, în condițiile în care aceeași instanță recunoaște că exercitarea acestui tip de acțiune aparține altor entități și nu unui singur creditor, fie acesta și bugetar (fila 6 din decizia amintită).
La fel de nelegală este decizia Curții de Apel și sub aspectul motivării, mai exact scuzării, administratorului judiciar și mai apoi a lichidatorului judiciar, cu privire la nepromovarea de către acesta a acțiunii în anulare, cum era firesc și legal (fila 6 din Decizia nr.281). Și din această perspectivă, instanța de recurs și-a însușit întocmai, și deci la fel de eronat, punctul de vedere al instituției financiare creditoare, care este în contradicție cu prevederile legale, cu realitățile din dosar și deseori și cu logica discursului aceleiași instituții. De altfel, nu există o dispoziție legală care să justifice astfel pasivitatea lichidatorului judiciar în această privință și nici care să justifice subrogarea în acest atribut al său a unui creditor.
Analizând criticile în lumina dispozițiilor legale incidente, se constată că cererea nu este întemeiată.
Potrivit art.317(1) Cod procedură civilă hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, când procedura de citare nu a fost îndeplinită conform legii pentru ziua judecării cauzei, ori, când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor legale de ordine publică privitoare la competență, sau când motivele sus-arătate au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că avea nevoie de verificări de fapt, sau dacă recursul s-a respins fără ca el să fi fost judecat în fond.
De asemenea, potrivit art.318 Cod procedură civilă mai pot fi atacate cu contestație în anulare, hotărârile instanțelor de recurs, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța respingând recursul, sau admițându-l numai în parte a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare.
Verificând hotărârea prin prisma acestor aspecte de referință, se constată că nici unul din motivele invocate în contestație nu se încadrează în textele citate.
Se reține că procedura de citare s-a realizat în conformitate cu dispozițiile legii, nu au fost încălcate dispozițiile de ordine publică vizând competența și nici celelalte motive reglementate de art.317 Cod procedură civilă.
În dezlegarea pricinii nu s-au comis greșeli materiale de natura celor prevăzute de art.318 Cod procedură civilă, fiind analizate toate motivele de casare sau modificare a hotărârii recurate.
De asemenea excepțiile invocate au fost rezolvate corespunzător, inclusiv excepția prescripției dreptului la acțiune.
Hotărârea atacată conține răspunsuri globale, vizând toate aspectele ce conțin critici atât cu privire la fondul pricinii cât și referitoare la excepțiile evocate.
Cât timp lichidatorul judiciar și-a însușit sesizarea a Municipiului I, creditor bugetar, susținând și continuând demersul judiciar început de acesta pentru reîntregirea activului cu posibilitatea recuperării creanței, nu se poate vorbi de lipsa calității procesuale active.
Imposibilitatea determinării averii debitorului se datorează lipsei tuturor documentelor, îngreunând organele care concură la aplicarea procedurii insolvenței vizând ansamblul bunurilor și drepturilor patrimoniale din averea debitorului.
Toate acestea au condus la măsurile luate pentru întregirea averii debitorului, inclusiv cu privire la bunurile și drepturile înstrăinate.
Această situație este conformă cu exigențele art.19 din Decretul 167/1958 și art.103 Cod procedură civilă, texte potrivit cu care nu operează decăderea, fiind justificate împrejurările ce au condus la depășirea termenului de prescripție.
Așa fiind, cererea de repunere în termen va fi admisă, justificându-se pe deplin, iarexcepția vizând operarea prescripției va fi respinsă.
S-au făcut referiri la chestiuni de fond și cele referitoare la excepții, deși contestația în anulare nu îndeplinește condițiile legale, cum deja s-a relevat în cele ce preced iar analiza pe fond a cauzei este de prisos.
Prin consecință, se va respinge contestația în anulare și va fi menținută decizia criticată, fiind temeinică și legală.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge excepția tardivității contestației în anulare.
Respinge contestația în anulare formulată de I împotriva deciziei nr.281 din 19 februarie 2007 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI - Secția comercială.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12.05.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
22.2008.-
2 ex.-
Președinte:Traian ȘfabuJudecători:Traian Șfabu, Radu Cremenițchi, Camelia Gheorghiu
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Acțiune în anulare. Decizia 641/2009. Curtea de Apel Bacau → |
|---|
