Practica judiciara insolventa. Decizia 277/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - procedura insolvenței -
R O ÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV
ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 277
Ședința publică din 19 februarie 2009
PREȘEDINTE: Artene Doina
JUDECĂTOR 2: Galan Marius
JUDECĂTOR 3: Mitrea Muntean
Grefier
Pe rol, judecarea recursului formulat de creditorul Ministerul Economiei și Finanțelor - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S, cu sediul în municipiul S,-, județul S, împotriva sentinței nr. 706 din 30 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal - judecător sindic - în dosarul nr-.
La apelul nominal a răspuns mandatar pentru pârâtul intimat, lipsă fiind creditorul recurent, debitoarea intimată - SRL Putnei - prin lichidator S, pârâții intimați, și și intimatul parte în proces Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Suceava.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, constatând recursul în stare de judecată a dat cuvântul părții prezente.
Mandatar pentru pârâtul intimat a arătat că nu este dat nici unul din motivele pentru atragerea răspunderii materiale a pârâților, că nepredarea documentelor contabile nu poate antrena răspunderea administratorilor și că părțile sociale au fost transmise în întregime. A cerut respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței ca temeinică și legală.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal la data de 28 februarie 2006, sub nr. 27/F/2006, creditorul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE a JUDEȚULUI Sas olicitat deschiderea procedurii prevăzute de Legea nr. 64/1995 împotriva debitoarei - SRL, aceasta înregistrând datorii la bugetul de stat în sumă de 110.007 lei, reprezentând TVA, impozit venit microîntreprinderi, CAS angajator, CAS asigurați, creanța fiind certă, lichidă și exigibilă.
Prin sentința comercială nr. 398 din 29 septembrie 2006, judecătorul sindic a respins contestația debitoarei, a admis cererea formulată de creditor și a dispus deschiderea procedurii insolvenței față de debitoare, fiind desemnat administrator judiciar provizoriu
Întrucât nu s-au identificat posibilități de reorganizare a activității debitoarei, prin sentința comercială nr. 231/2007 a Tribunalului Suceava, a fost deschisă procedura falimentului față de debitoare, fiind desemnat lichidator judiciar
La data de 10 iulie 2008, creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice Saf ormulat cerere de atragere a răspunderii materiale a foștilor administratori ai debitoarei, solicitând obligarea acestora să suporte pasivul debitoarei.
În motivarea cererii, creditoarea a arătat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006, starea de insolvență a debitoarei datorându-se faptului că pârâții au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Pârâtul, prin întâmpinare, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, motivat de faptul că prin contractul de cesiune părți sociale nr. 1/20.06.2006 s-a retras din societate și a cedat părțile sale sociale numitului.
Prin sentința nr. 706 din 30.09.2008, Tribunalul Suceavaa respins excepția calității procesuale pasive a pârâților, și, a respins ca nefondată cererea de atragere a răspunderii materiale pentru aceiași pârâți, a închis procedura insolvenței față de debitoare și a dispus celelalte măsuri prevăzute de lege.
Împotriva sentinței a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice S sub aspectul respingerii cererii de atragere răspunderii, arătând în esență că deși notificați de către lichidatorul judiciar, foștii administratori ai societății nu au depus documentele contabile prevăzute de lege pentru a se verifica modul în care s-a efectuat activitatea economică și înregistrările contabile, fapt ce duce la prezumția că operațiunile contabile nu au fost corect întocmite ori nu s-au întocmit pentru a se evita verificarea lor, culpa pentru această situație revenindu-le în mod exclusiv reprezentanților legali ai debitoarei.
Chiar dacă activitatea contabilă a societății debitoare a fost condusă de o firmă specializată, așa cum reține instanța, acest lucru nu exonerează de răspundere pe foștii administratori în ceea ce privește nedepunerea actelor contabile, întrucât obligația de a depune documentele prevăzute de lege incubă în exclusivitate fostelor organe de conducere.
Recursul este neîntemeiat și va fi respins pentru următoarele considerente:
Așa cum a reținut judecătorul sindic, contabilitatea firmei a fost ținută de către o firmă specializată, condiții în care, fără îndoială că în absența concursului acestei entități, documentele contabile nu puteau fi predate lichidatorului. Și dacă este incontestabil că și în condițiile delegării acestei activități unei societăți specializate, răspunderea pentru corecta ținere a contabilității rămâne a administratorilor, nu mai puțin adevărat este faptul că nedepunerea acestor documente poate atrage răspunderea contravențională a acestora, poate conduce la dizolvarea societății, dar nu mai este aptă să susțină prezumția de incorectă ținere a contabilității și cu atât mai puțin a prejudiciului și raportului de cauzalitate între neținerea contabilității în conformitate cu legea și producerea prejudiciului.
În consecință, constatând legală și temeinică situația judecătorului sindic, Curtea va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă.
Pentru aceste motive,
În numele LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de creditorul Ministerul Economiei și Finanțelor - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S, cu sediul în municipiul S,-, județul S, împotriva sentinței nr. 706 din 30 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal - judecător sindic în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 februarie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Ex.2/2.03.2009
Jud. sindic.Gh.
Președinte:Artene DoinaJudecători:Artene Doina, Galan Marius, Mitrea Muntean
← Practica judiciara insolventa. Decizia 537/2008. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 1733/2009. Curtea de... → |
---|