Practica judiciara insolventa. Decizia 317/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIAL, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVIL nr. 317/2009

Ședința public din data de 27.01.2009

Instanța este constituit din:

PREȘEDINTE: Pușcașu Danusia

JUDECTOR: - - -

JUDECTOR: -

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de ctre debitoarea SC SRL C N împotriva încheierii comerciale nr. 1874/ pronunțat la data de 26.08.2008 în dosarul cu numr unic - al Tribunalului Comercial Cluj în contradictoriu cu intimații: ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C PRIN DIRECȚIA GENERAL A FINANȚELOR PUBLICE C, JUDICIAR, având ca obiect procedura insolvenței- deschiderea procedurii.

La apelul nominal se constat lipsa prților.

Procedura de citare este îndeplinit.

Recursul este timbrat prin achitarea taxei judiciare de timbru în valoare de 20 lei și s-a aplicat timbru judiciar în valoare de 0,3 lei.

S-a prezentat referatul cauzei, dup care,

Instanța în urma deliberrii, în lipsa vreunei cereri prealabile a prților, constat recursul în stare de judecat și las cauza în pronunțare.

CURTEA,

Prin încheierea comercial nr. 1874 din 26 august 2008 pronunțat de judectorul sindic în dosarul nr. - al Tribunalului Comercial Clujs -a admis cererea formulat de ctre creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C-N reprezentat prin DIRECȚIA GENERAL A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C împotriva debitoarei SC SRL. și s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței faț de debitoare.

A fost desemnat în calitate de administrator judiciar provizoriu pe JUDICIAR.

Debitoarea a fost obligat, prin reprezentantul legal, s depun la dosar, în termen de 10 zile de la data prezentei hotrâri, toate actele prev. de art.28 din Legea nr.85/2006, sub sancțiunea prev. de art.147 din același act normativ.

S-a dispus indisponibilizarea prților sociale ale asociaților societții debitoare și înscrierea acestei mențiuni în registrele de evidenț.

S-a mai dispus în sarcina administratorului judiciar efectuarea notificrilor prev. de art.61.

S-a stabilit în sarcina adunrii generale a asociaților debitoarei obligația de a desemna, pe cheltuiala sa, administratorul special, conform prev. art.18 alin.1 din Legea nr.85/2006, care va îndeplini atribuțiile prev. de art.18 alin.2.

S-a stabilit în sarcina debitoarei obligația de a pune la dispoziția administratorului judiciar lista cuprinzând transferurile patrimoniale și plțile fcute în cele 120 zile anterioare deschiderii procedurii.

S-a dispus ca administratorul judiciar s depun la dosar raportul prevzut de art.54 din Legea nr.85/2006.

S-a dispus notificarea deschiderii procedurii debitoarei, creditorului și Oficiului Registrului Comerțului de pe lâng Tribunalul Cluj în vederea efecturii mențiunii, dispunându-se și publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvenț.

S-a stabilit termen în vederea examinrii stadiului procedurii pentru data de 21 octombrie 2008, sala 249, ora 8,00.

Pentru a hotrî astfel, judectorul sindic a observat c cererea acesteia întrunește cerințele prevzute de art. 31 coroborate cu prevederile art. 3, pct. 1, 6 și 12 și art. 1 alin. 2, lit. f din Legea nr. 85/2006. Aceasta întrucât creditoarea a fcut dovada faptului c deține împotriva debitorului o creanț cert, lichid și exigibil de mai mult de 30 de zile, iar aceast creanț depșește valoarea prag, respectiv cuantumul minim de 10.000 lei prevzut de lege.

Ținând cont de actele depuse la dosar de ctre creditoare, judectorul sindic a apreciat c debitoarea se afl în stare de insolvenț, deoarece nu este în msur cu fondurile bnești disponibile s achite datorii mai vechi de 30 de zile de la data scadenței, existând prezumția c aceasta a încetat plțile.

Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 31 coroborate cu prevederile art. 33 din Legea nr. 85/2006, s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei SC SRL.

Împotriva acestei hotrâri a declarat recurs debitoarea SC SRL C-N solicitând admiterea acestuia, desființarea încheierii atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

În dezvoltarea motivelor de recurs debitoarea-recurent arat c hotrârea este nelegal fiind pronunțat cu înclcarea dreptului la aprare al debitoarei.

Astfel, judectorul sindic a soluționat cererea de deschidere a procedurii la primul termen de judecat fr s ia în considerare cererea de amânare în vederea angajrii unui aprtor.

Pe de alt parte, comunicarea cererii creditorului este nelegal deoarece nu conține data întocmirii înscrisului și eventual un numr de înregistrare.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și având în vedere dispozițiile art. 3041Cod procedur civil, Curtea de apel constat c este nefondat pentru urmtoarele considerente:

Cererea de deschidere a procedurii insolvenței formulat de creditorul C-N a fost comunicat debitorului la data de 23 iulie 2008 (67), aducându-i-se acestuia la cunoștinț faptul c are posibilitatea s formuleze contestație.

Potrivit art. 33 alin (1) din Legea nr. 85/2006 în termen de 48 de ore de la înregistrarea cererii creditorului îndreptțit s solicite deschiderea procedurii insolvenței, judectorul sindic va comunica cererea în copie debitorului.

Aceasta s-a realizat la data de 17 iulie 2008 (56,57 dosar fond) iar cererea de deschidere a procedurii insolvenței s-a formulat la data de 15 iulie 2008.

Totodat debitorul a fost citat în mod legal la data de 23 iulie 2008 cu privire la cererea formulat de creditor respectându-i-se și dreptul de a formula contestație potrivit art. 33 alin (2) din legea insolvenței, în termen de 10 zile de la primirea copiei cererii creditorului.

Deși debitorul a luat efectiv la cunoștinț de existența cererii de deschidere a procedurii prin semntura și ștampila acestuia (67 dosar) nu a înțeles s uzeze de dreptul conferit de lege acela de a formula contestație.

Este real c la dosarul cauzei s-a înregistrat cerere de amânare din partea debitorului justificat pe considerentul angajrii unui aprtor îns aceast cerere a ajuns efectiv la dosar dup închiderea dezbaterilor și pronunțarea hotrârii (73).

Întrucât procedura insolvenței este o procedur de executare silit colectiv și special faț de executarea silit de drept comun, aceasta se supune rigorilor prevzute de legea special așa încât debitorul avea obligația s formuleze în termen de 10 zile de la primirea copiei cererii introductive contestație.

Deoarece nu a uzat de dreptul recunoscut în art. 33 alin (2) din Legea nr. 85/2006 nu poate susține și invoca cu succes faptul c i s-a negat dreptul de a-și formula aprri în cauz de vreme ce judectorul sindic a respectat întrutotul dispozițiile cuprinse în art. 33 alin (2) din legea insolvenței. Pe de alt parte, cererea de amânare a fost transmis prin fax și a ajuns la dosar dup închiderea dezbaterilor drept pentru care judectorul sindic nici nu mai avea posibilitatea legal de aoa naliza de vreme ce pronunțând hotrârea s-a dezinvestit de la soluționarea pricinii.

Faț de considerentele mai sus expuse, Curtea reține c în speț au fost respectate dispozițiile prev de art. 33 alin (1) și (2) din legea nr. 85/2006 așa încât nu subzist în cauz motivul de recurs ce ar determina casarea hotrârii pentru ignorarea dreptului la aprare.

ÎN concluzie, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin (1) Cod procedur civil, urmeaz a respinge ca nefondat recursul declarat de debitorul SRL C-

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de ctre debitoarea SC SRL CNî mpotriva sentinței civile nr. 1874 din 26.08.2008 pronunțat în dosarul nr. - al Tribunalului Comercial Cluj pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabil.

Pronunțat în ședința public din data de 27 ianuarie 2009.

PREȘEDINTE JUDECTORI GREFIER

- - - - - -

Red./

2 ex./29.01.2009

Jud.fond.-

Președinte:Pușcașu Danusia
Judecători:Pușcașu Danusia, Andrei Axente Irinel, Idriceanu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 317/2009. Curtea de Apel Cluj