Practica judiciara insolventa. Decizia 325/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA COMERCIALĂ

Dosar nr-

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 325

Ședința publică de la 10 aprilie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Nicolae Durbacă

JUDECĂTOR 2: Marius Irimie

JUDECĂTOR 3: Mircea Noșlăcan

Grefier - -

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de AVAS B împotriva Încheierii nr. 395/F/2008 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr- al Tribunalului Alba.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, constatându-se că la dosar s-a înregistrat întâmpinare din partea LOGICA - succesoare a Cabinetelor Asociate de Insolvență, - lichidator judiciar al debitoarei "- & - " SRL.

Instanța, având în vedere actele dosarului și împrejurarea că s-a solicitat judecarea în lipsă, conform art. 242 alin.2 pr.civ. lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de față,

Constată că prin Încheierea nr. 395/F/2008 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr- al Tribunalului Alba, s-au respins obiecțiunile formulate de creditoarea AVAS B la raportul final întocmit de lichidatorul judiciar cu privire la debitoarea SC "- & - " SRL, s-a aprobat raportul final și s-a fixat termen pentru verificarea dosarului la data de 28.01.2009 ora 13, pentru când lichidatorul judiciar va depune la dosar procesul-verbal al ședinței comitetului creditorilor convocat pentru discutarea oportunității solicitării autorizării atragerii răspunderii persoanelor vinovate de ajungerea societății în stare de insolvență.

Pentru a pronunța această soluție, judecătorul sindic a reținut că la data de 3.12.2008 creditoarea AVAS Baf ormulat obiecțiuni cu privire la propunerea lichidatorului judiciar de închidere a procedurii falimentului față de debitoarea SC "- & - " SRL în temeiul art. 132 alin.2 din Legea nr. 85/2006, cu motivarea că nu s-a întocmit de către lichidator un raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au condus societatea în stare de încetare de plăți și nici nu a precizat persoanele vinovate în vederea angajării răspunderii acestora pe temeiul art. 138 din Legea nr. 85/2006.

Soluționând obiecțiunile, judecătorul sindic a reținut că la data de 11.12.2007 fostul lichidator judiciar al debitoarei a depus un astfel de raport în care a prezentat pe larg cauzele care au determinat încetarea de plăți a debitoarei și s-a pronunțat cu privire la incidența art. 138 din Legea nr.85/2006, în sensul că nu a identificat fapte de natură a atrage răspunderea în temeiul art. 138 alin.1 din Legea nr. 85/2006, raportul fiind notificat creditorilor care au formulat obiecțiuni.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs creditoarea AVAS B solicitând a se constata închiderea prematură în cauză a procedurii falimentului.

În motivarea recursului se arată că lichidatorul judiciar nu a întocmit în conformitate cu art. 25 și 59 din Legea nr. 85/2006, un raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au condus la ajungerea societății debitoare în insolvență cu menționarea persoanelor cărora le este imputabilă, în condițiile în care, apreciază recurenta, fostul administrator al debitoarei a determinat cu bună-știință falimentul acesteia prin faptul de a nu vira sumele necesare la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, faptă care, de altfel, se încadrează în dispozițiile art. 138 lit. f din Legea nr. 85/2006 sub forma utilizării de mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri.

Lichidatorul judiciar, prin întâmpinare, solicită respingerea recursului ca neîntemeiat.

Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate se constată că recursul este nefondat.

Într-adevăr, rezultă cu evidență din actele dosarului că prin Reportul final întocmit de către lichidatorul judiciar au fost precizate cauzele ce au condus societatea în stare de încetare de plăți, respectiv imposibilitatea modernizării producției chiar în condițiile angajării unui credit bancar în acest sens, lipsa resurselor financiare și accentuarea continuă a dezechilibrului balanțelor de plăți, precum și costul resurselor financiare foarte ridicat (fila 175 vol. III dosar de fond), ceea ce infirmă afirmațiile recurentei legate de inexistența unui asemenea raport în cauză.

În aceste condiții este evidentă inclusiv soluția lichidatorului judiciar de a nu fi constatat vreuna din faptele expres șu limitativ prevăzute de art. 138 alin. 1 din legea nr. 85/2006 de atragere a răspunderii administratorilor pentru ajungerea societății în stare de încetare de plăți, posibilitatea acestuia de sesizare a instanței cu o cerere în acest sens fiind o facultate, nu o obligație.

În legătură cu cazul de atragere a răspunderii administratorilor pe temeiul art. 138 alin. 1 lit. f, semnalat de recurentă, se constată că nu poate fi examinată în acest recurs în condițiile în care această chestiune nu a fost examinată de către instanța de fond nici în principiu, cu privire la admisibilitatea unei acțiuni în răspundere din partea recurentei, în raport de comitetul creditorilor, și nici pe fond, cu privire la temeinicia acesteia. De altfel, așa cum se observă din încheierea recurată, această chestiune legată de eventualitatea formulării și a autorizării unei asemenea acțiuni de către comitetul creditorilor a fost prorogată de către judecătorul sindic pe data de 28.01.2009, deci ulterior pronunțării încheierii recurate.

În aceste condiții, în care hotărârea recurată este legală și temeinică recursul de față se va respinge ca nefondat.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE:

Respinge recursul declarat de AVAS B împotriva Încheierii nr. 395/F/2008 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr- al Tribunalului Alba.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 10.04.2009.

Președinte Judecător Judecător

- - - - - -

Grefier

- -

Red.

Th

Ex. 2/04.05.2009

Jud.sindic:

Președinte:Nicolae Durbacă
Judecători:Nicolae Durbacă, Marius Irimie, Mircea Noșlăcan

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 325/2009. Curtea de Apel Alba Iulia