Practica judiciara insolventa. Decizia 342/2009. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

CURTEA DE APEL BACĂU

- SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL -

Decizia nr. 342/2009

Ședința publică de la 07 Aprilie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Lăcrămioara Moglan judecător

JUDECĂTOR 2: Claudia Popescu

JUDECĂTOR 3: Aurelia Saftiuc

Grefier: ---

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

Astăzi a fost pe rol judecarea recursului declarat de recurenta-debitoare, prin administrator, împotriva sentinței comerciale nr. 1382/F din 10 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată.

La apelul nominal făcut în ședință publică, atât la prima, cât și la a doua strigare, s-a constatat lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

S-au verificat actele și lucrările dosarului și, constatându-se cauza în stare de judecată s-a reținut în pronunțare.

- deliberând -

Asupra recursului declarat de recurenta - debitoare prin administrator, împotriva sentinței civile nr. 1382/2008, pronunțată de Tribunalul Neamț, se reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1382 din 10 decembrie 2008, Tribunalul Neamț aprobat raportul administratorului judiciar.

În temeiul art. 107 alin. 1 lit. D din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței;

A dispus deschiderea falimentului, în procedură simplificată, împotriva debitoarei P N,- J - CUI -.

În temeiul art. 107 alin. 2 din Legea privind procedura insolvenței,

A desemnat lichidator CABINETUL INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ, cu un onorariu provizoriu de 8% din operațiunile de lichidare, care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 25.

În temeiul art. 107 alin. 2 din Legea privind procedura insolvenței,

S-a dispus dizolvarea societății debitoare și ridicarea dreptului de administrare al debitorului.

S-a fixat termenul maxim de predare a gestiunii către lichidatorul, împreună cu lista actelor și operațiunilor efectuate după deschiderea procedurii la 05.01.2009.

S-a dispus predarea către lichidator, în termen de 10 zile de la pronunțarea prezentei, a tabelului definitiv al creanțelor și a listei creanțelor născute în cursul procedurii și notificarea deschiderii procedurii de faliment debitorului, creditorilor și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Neamț, pentru efectuarea mențiunii, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.

A fost fixat termenul limită pentru depunerea cererilor creanțelor născute în cursul procedurii la 14.01.2009, s-a fixat termenul limită pentru verificarea creanțelor născute în cursul procedurii, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului suplimentar al creanțelor la 28.01.2009, s- fixat termenul limită pentru depunerea contestațiilor la creanțele născute în cursul procedurii la 18.02.2009 și s- fixat termenul pentru soluționarea contestațiilor la creanțele născute în cursul procedurii, pentru întocmirea și afișarea tabelului definitiv consolidat al creanțelor și termen de control la data de 11.03.2009.

În temeiul art. 113 din Legea privind procedura insolvenței s- dispus sigilarea bunurilor din averea debitoarei și îndeplinirea celorlalte operațiuni de lichidare.

A fost aprobată plata sumei de 4.800 lei din averea debitoarei, reprezentând onorariul administratorului judiciar.

S-a reținut de instanța de fond că prin sentința civilă nr. 282/F/2008, s-a deschis procedura insolvenței împotriva debitoarei L; administratorul judiciar a întocmit tabelul definitiv al creanțelor și prin raportul depus la 24 noiembrie 2008, a solicitat deschiderea procedurii falimentului deoarece nu s-a formulat vre-un plan de reorganizare iar administratorul debitoarei nu a depus documentele contabile prevăzute de art. 28 alin. 1 din Legea 85/2006.

Împotriva hotărârii pronunțate de Tribunalul Neamța promovat recurs societatea comercială debitoare, prin administrator statutar, arătând că nu se află în stare de insolvență, debitul ce îl avea către Naf ost achitat, iar cel către - Sucursala N, poate fi acoperit prin garanțiile depuse.

Analizând motivele de recurs, actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, se constată următoarele:

Instanța de fond a reținut o corectă situație de fapt și de asemenea, a făcut o corectă aplicare a prevederilor Legii 85/2006.

Susținerile făcute de recurentă nu sunt dovedite prin probe; astfel, N, arată că nu a primit suma de 18.962 lei, creanța bugetară(fila 27 recurs)și nici nu au fost achitate creanțele înscrise în tabelul preliminar, de 551.184 lei(fila 26 recurs).

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, lichidatorul judiciar a precizat că între creditoarea și debitoare, nu există nici o înțelegere cu privire la strigarea debitului.

Pe cale de consecință, față de cele mai sus menționate, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, instanța va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul, ca nefondat, declarat de recurenta - debitoare,cu sediul în P N,-, -. C,. 3,. 54, județul N, prin administrator, împotriva sentinței comerciale nr. 1382/F din 10 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-lichidator judiciarCABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ, cu sediul în P N,-, -. A,. 1,. 8, județul N și intimații-creditori - -SUCURSALA, cu sediul în P N, str. -. -, nr. 13, județul N,DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în P N,- bis. județul N,CONSILIUL LOCAL - DIRECȚIA TAXE ȘI IMPOZITE A MUNICIPIULUI P, cu sediul în P N,-, - județul N șiDIRECȚIA SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR N,cu sediul în P N,-, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 07 aprilie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Pt. Judecător,

- - -

PREȘEDINTE INSTANȚĂ

Pt. Grefier,

--- -

GREFIER SECȚIE

Red. Red. Dr. Cl. Tehnored. 2 ex. 29 aprilie 2009

Președinte:Lăcrămioara Moglan
Judecători:Lăcrămioara Moglan, Claudia Popescu, Aurelia Saftiuc

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 342/2009. Curtea de Apel Bacau