Practica judiciara insolventa. Decizia 373/2009. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

Secția Comercială

DECIZIA Nr.373/ DOSAR Nr-

Ședința publică din 17 iulie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Laura Fețeanu judecător

- - - - președinte de secție

- - - - judecător

- - grefier

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de debitoarea F împotriva sentinței civile nr.1243/Sind din 25 mai 2009, pronunțate de JUDECĂTOR 2: Gabriela Comșa l-sindic în dosarul nr- al Tribunalului Brașov - Secția Comercială și de contencios Administrativ.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, s-a constatat lipsa recurentei debitoare Făgăraș și a intimatei creditoare B și intimatului - administratorul judiciar A& Z

Procedura îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 14 iulie 2009, când partea prezentă a pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 17 iulie 2009.

CURTEA

Asupra recursului comercial d e față:

Prin sentința civilă nr. 1243/SIND/25.05.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Brașov, judecătorul sindic a admis cererea formulată de creditoarea și în consecință a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitorului, cu toate consecințele ce decurg din aceasta.

La pronunțarea acestei hotărâri, prima instanță a reținut următoarele:

Potrivit art. 3 al. 1 pct. 1 lit. a si b din Legea nr.85/2006 insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile.

Insolvența este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după cca. 30 zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori.

Se constată că reclamantul - creditor are o creanță de peste 10.000 lei față de pârâtul - debitor, iar aceasta este certă, lichidă și exigibilă, conform art.379 Cod procedură civilă. Dovada acestei creanțe s-a făcut cu facturile acceptate de debitoare.

Valoarea acestei creanțe este superioară valorii prag, conform art.3.12 din Legea nr.85/2006.

Cât timp debitorul nu a contestat starea sa de insolvență, rezultă că aceasta a fost dovedită prin prezumția legală evocată mai sus.

Împotriva sentinței a declarat recurs debitoarea, solicitândmodificarea în tot a acesteia, în sensul respingerii cererii de deschidrere a procedurii insolvenței.

În motivarea recursului se susține căsocietatea creditoare a formulat cererea de deschidere a procedurii insolvenței în condițiile legii, la data înregistrării acesteia creanța depășind suma de 10.000 lei.

Ulterior, până la data pronunțării sentinței s-a plătit o sumă ce reprezintă peste 80% din creanța restantă, astfel încât, la data pronunâării hotărârii creanța restantă față de creditor era mult sub pragul admis de lege. Cu rea credință, societatea creditoare nu a depus dovezile de achitare.

În probațiune, recurenta a depus la dosar înscrisuri.

Examinând sentința atacată în limitele motivelor de recurs, în raport de înscrisurile depuse la dosar în ambele faze procesuale, și de dispozițiile legale în materie, curtea reține următoarele:

Așa cum a reținut instanța de fond, creditoarea a depus la dosar înscrisuri cu care a făcut dovada că are asupra debitoarei o creanță certă, lichidă și exigibilă în valoare de peste 10.000 lei, pe care debitoarea nu a contestat-

În recurs debitoarea a depus la dosar chitanțe cu care a dovedit că, anterior pronunțării sentinței, achitase o mare parte din datoria către creditoare, astfel că la data pronunțării creanța nu mai îndeplinea condiția cerută de art.3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006 pentru introducerea cerii de deschidere a procedurii, respectiv scăzuse sub valoarea prag de 10.000 lei.

Întrucât îndeplinirea condițiilor deschiderii procedurii insolvenței se apreciază la data pronunțării sentinței, se constată că la această dată cererea nu mai era admisibilă, astfel că, în baza art. 3041Cod de procedură civilă, urmează a se admite recursul și a se modifica hotărârea atacată, în sensul respingerii cererii creditoarei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de debitoarea împotriva sentinței civile nr.1243/sind/25.05.2009, pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr- al Tribunalului Brașov, pe care o modifică în tot, în sensul că respinge cererea de deschidere a procedurii insolvenței formulată de creditoarea împotriva debitoarei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 iulie 2009.

Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 3: Alina Gabriela

pentru - - - - pentru - -

aflată în concediu de odihnă aflată în concediu de odihnă semnează, Vicepreședintele instanței semnează, Președintele instanței

Grefier,

Red.: / 20.07.2009

Tehnored.: / 22.07.2009

-2ex.-

Judecător -sindic:

Președinte:Laura Fețeanu
Judecători:Laura Fețeanu, Gabriela Comșa, Alina Gabriela

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 373/2009. Curtea de Apel Brasov