Practica judiciara insolventa. Decizia 380/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 380
Ședința publică de la 29 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Eugenia Florescu
JUDECĂTOR 2: Gilica Popescu
JUDECĂTOR 3: Marius Irimie
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de reclamanta B împotriva Sentinței comerciale nr. 418/F din 23 decembrie 2008 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Alba în Dosar nr-.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Curtea, față de actele și lucrările dosarului și având în vedere cererea recurentei de judecare în lipsă, constată cauza în stare de judecată și o lasă în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față reține:
Prin Sentința comercială nr. 418/23 decembrie 2008, judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Albaa respins cererea reclamantei SRL Cons cu sediul în D, având ca obiect deschiderea procedurii executării silite concursuale a pârâtei SRL Decar cu sediul în jud. A SRL.
Pentru a pronunța sentința arătată, judecătorul sindic a reținut în esență, că reclamanta nu a făcut dovada deținerii unui titlu executoriu, iar legea nu recunoaște contractului de vânzare-cumpărare și facturilor, această calitate, astfel că în discuție nu se află o creanță certă, lichidă și exigibilă în sensul cerut de art.379 alin.3 din Codul d e procedură civilă, fiind incidente prevederile art.33 din Legea nr.85/2006 conform cărora, pârâtei i s-a admis contestația.
Împotriva acestei sentințe reclamanta a declarat recurs susținând că societatea pârâtă se află în încetare de plăți, că din contractul de vânzare cu plata prețului în rate și din facturile emise în baza acestui contract rezultă creanța datorată de pârâtă astfel că sentința s-a dat cu încălcarea art.304 pct. 8 și 9 din Codul d e procedură civilă, în speță fiind îndeplinite cerințele prevăzute de art.3 pct 6 din Legea nr.85/2006.
Recursul nu este fondat pentru considerentele ce urmează:
În temeiul art. 26 alin. 1 și art. 31 alin3 din Legea nr. 85/2006 poate cere deschiderea procedurii reorganizării judiciare sau a lichidării judiciare totale a unui debitor având calitatea de comerciant, creditorul care deține o creanță certă, lichidă și exigibilă, localizată în patrimoniul comerciantului pârât.
Potrivit art. 149 din Legea nr. 85/2006 dispozițiile sale se completează cu dispozițiile compatibile ale Codului d e procedură civilă, Codului civil, ale Codului comercial român și ale Legii nr. 637/2002 care reglementează raporturile de drept internațional privat în domeniul insolvenței.
Conform art. 372 și art.379 din Codul d e procedură civilă, nici o executare silită nu poate porni decât în baza unui titlu executoriu adică a unei hotărâri judecătorești sau a acelui înscris căruia legea îi recunoaște expres calitatea titlu executoriu.
Numai titlul executoriu confirmă existența unei creanțe certe, lichide și exigibile. Certitudinea presupune că întinderea datoriei a fost stabilită, fie prin hotărârea instanței care a finalizat irevocabil disputa părților, fie prin actul juridic căreia legea îi recunoaște această calitate, iar exigibilitatea înseamnă că creanța atestată în titlu executoriu este lichidă și a ajuns la scadență.
Legea nu recunoaște contractului de vânzare cumpărare și nici facturilor emise în executarea contractului, calitatea de titluri executorii, astfel că suma invocată de reclamantă nu are caracterul unei creanțe, fiind doar pretenții bănești care puteau fi opuse pârâtei și eventual valorificate în cadrul procesului purtat pe fondul dreptului, în contradictoriu cu pârâta, conform normelor de drept procesuala și normelor de drept comerciale. substanțiale prin emiterea deciziei de impunere recunoscută ca titlu executoriu de art.24. Cu alte cuvinte, orice executare silită se întemeiază pe forța lucrului judecat sau pe acel înscris care trebuie întocmit și comunicat părții spre a fi opozabil și pentru a crea posibilitatea să conteste existența, întinderea sau exigibilitatea creanței înscrise în acel act unilateral întocmit conform legii.
Cum, reclamanta nu a dovedit că deține un titlu executoriu față de pârâtă, în discuție nu se află o creanță certă, lichidă și exigibilă iar părțile nu au calitatea de creditor și respectiv, de debitor.
Din aceste motive, executarea silită concursuală a pârâtei nu poate fi începută, întrucât legea sancționează cu nulitatea măsurile și operațiunile de executare silită efectuate în absența unui titlu executoriu.
În speță, judecătorul sindic a constatat că nu sunt îndeplinite cerințele impuse de lege, referitoare la calitățile creanței invocate, titlul executoriu nefiind emis, iar pretențiile aflându-se sub semnul incertitudinii.
Desigur, reclamanta are deschisă calea legală a judecății pe fondul dreptului cu îndeplinirea obligației prevăzute de Legea nr.146/1997, privind plata taxei de timbru la nivelul pretențiilor invocate, cu respectarea procedurii prealabile prevăzute de art. 720 indice 1 Cod procedură civilă și a procedurii contencioase, pe care nu le poate eluda pretinzând judecătorului sindic să încălce dispozițiile imperative precitate, și să se erijeze în judecător al cauzei pe fondul dreptului.
Cercetând pricina sub toate aspectele, în sensul art.304 Cod pr.civ. se reține că sentința judecătorului sindic este conformă legii, sustrăgându-se criticilor recurentei, astfel că recursul va fi respins.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge recursul declarat de creditoarea SC împotriva sentinței civile nr. 418/F/23.12.2008 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr- al Tribunalului Alba.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 29.04.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
-încetat activitatea
prin pensionare-
semnează
Președintele Curții de Apel
Grefier,
- -
Red.și th. EF
Ex.2/14.08.2009
Jud fond
Președinte:Eugenia FlorescuJudecători:Eugenia Florescu, Gilica Popescu, Marius Irimie
← Practica judiciara insolventa. Decizia 381/2009. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 519/2009. Curtea de Apel... → |
---|