Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 457/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,

CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 457/COM

Ședința publică de la 15 Aprilie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Nastasia Cuculis

JUDECĂTOR 2: Mihaela Davidencu Șerban

JUDECĂTOR 3: Elena

Grefier -

Pe rol judecarea recursului comercial declarat de recurenta creditoare - AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul în B,--11, sect.1, împotriva sentinței civile nr. 4734/com/12.12.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata debitoare - SC SRL PRIN LICHIDATOR cu sediul în C,- și intimatul - OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI C, cu sediul în C,-, având ca obiect procedura insolvenței.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

În referatul oral făcut asupra cauzei grefierul de ședință învederează că recursul formulat de creditoare este motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru.

Se solicită judecata cauzei în lipsă.

Curtea constată că nu sunt motive de amânare apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare luând act că se solicită judecata cauzei în lipsă.

CURTEA

1.Obiectul litigiului și părțile din proces

Prin cererea formulată la data de 10.12.2008 la Tribunalul Constanța, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC SRL a solicitat judecătorului sindic încuviințarea plății sumei de 3.570 lei, reprezentând onorariu lichidator judiciar și a sumei de 292,04 lei, reprezentând cheltuieli de procedură, din contul fondului de lichidare constituit conform art.4 alin.6 din Legea nr.85/2006.

Cererea a fost motivată de lipsa disponibilităților din contul averii debitoarei, atestată de Bank Romania SA prin extrasul de cont emis la data de 30.10.2008, și de necesitatea acoperirii cheltuielilor aferente procedurii falimentului și a plății onorariului de lichidator judiciar, în condițiile în care creditoarele nu au înțeles să suporte aceste cheltuieli.

În dovedirea susținerilor din cuprinsul cererii, lichidatorul judiciar a depus înscrisuri.

2.Hotărârea tribunalului

Prin Sentința civilă nr. 4734/com/12.12.2008 pronunțată de Tribunalul Constanțaa fost admisă cererea formulată de în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC " " SRL.

A încuviințat plata din contul fondului de lichidare constituit conform prevederilor art. 4 alin. 6 din Legea nr. 85/2006 a sumei de 3.570 lei reprezentând onorariu cuvenit lichidatorului judiciar și a sumei de 292,04 lei reprezentând cheltuieli de procedură.

În baza prevederilor art. 131 din Legea nr. 85/2006 s-a dispus închiderea procedurii simplificate de faliment aplicată față de debitoarea SC " " SRL și radierea acesteia din Registrul Comerțului.

S-a dispus comunicarea hotărârii către debitoare, creditori, C și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța pentru efectuarea mențiunilor, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că prin Încheierea nr. 1508/com/09.06.2008 s-a dispus intrarea în faliment în procedură simplificată a debitoarei SC " " SRL.

În calitate de lichidator judiciar al debitoarei, a îndeplinit atribuțiile consacrate prin art.25 din Legea nr.85/2006.

Creditoarele nu au înțeles să execute plata sumei de 3.570 lei, reprezentând onorariu lichidator judiciar și a sumei de 292,04 lei, reprezentând cheltuieli de procedură.

disponibilităților din contul averii debitoarei SC " " SRL este atestată de BANK ROMÂNIA SA - Sucursala C, prin extrasul de cont emis la data de 30.10.2008, în condițiile prevăzute de pct. 5 din Normele Metodologice pentru aplicarea art.4.

În exercitarea atribuțiilor sale, practicianul în insolvență nu a identificat în patrimoniul debitoarei bunuri mobile sau imobile iar creditoarele nu au avansat sume de bani pentru acoperirea cheltuielilor administrative.

S-a reținut de judecătorul sindic că în cauză sunt îndeplinite condițiile închiderii procedurii falimentului prevăzute de art. 131 din Legea nr. 85/2006 în patrimoniul falitei neexistând bunuri din lichidarea cărora să se asigure acoperirea cheltuielilor administrative, iar creditoarele nu au avansat sume de bani, în acest scop, în baza normei legale enunțate, s-a dispus închiderea procedurii falimentului și radierea debitoarei SC " " SRL din Registrul Comerțului.

3.Recursul

Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat recurs creditoarea AVAS B care a criticat-o ca fiind nelegală, invocând dispozițiile art. 304 pct.9 coroborat cu art. 3041din Codul d e procedură civilă.

Recurenta a arătat că față de lipsa fondurilor necesare continuării procedurii de lichidare, acestea puteau fi obținute făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 4 alin.4 din Legea nr. 85/2006 modificată care prevăd în mod expres că" în lipsa disponibilităților în contul debitorului, se va utiliza fondul de lichidare, plățile efectuându-se pe baza unui buget previzionat pe o perioadă de cel puțin 3 luni, aprobat de judecătorul sindic".

de către creditori a sumelor necesare continuării procedurii de lichidare nu trebuie să fie în mod imperios amendată cu închiderea procedurii în temeiul dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006, prevederile acestei legi neprevăzând acest aspect.

Raportat la posibilitatea continuării procedurii de lichidare judiciară declanșată împotriva debitoarei, arată că modalitatea continuării procedurii este formularea cererii de chemare în judecată având ca obiect atragerea răspunderii patrimoniale a persoanelor care au făcut parte din conducerea societății, pentru a atrage la masa credală sume suplimentare destinate acoperirii pasivului debitoarei, deoarece lichidatorul judiciar are datoria de a căuta modalități de recuperare a patrimoniului pentru a putea plăti cât mai multe dintre creanțele pe care debitoare le are către creditori.

Intimata debitoare legal citată nu a formulat apărări în cauză.

4.Curtea

Examinând recursul prin prisma criticilor aduse hotărârii dar și potrivit art.3041din Codul d e procedură civilă curtea constată că este nefondat pentru următoarele considerente:

Art.131 din Legea 85/2006 prevede că "în orice stadiu al procedurii dacă se constată că nu exista bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative si nici un creditor nu se oferă sa avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune si radierea debitoarei din registrul în care este înmatriculată".

În cauză, din actele și lucrările dosarului se constată că sunt îndeplinite condițiile legale sus-citate, pentru că:

1) nu există bunuri în averea debitorului;

2) nici un creditor nu s-a oferit să avanseze sumele pentru acoperirea cheltuielilor de administrare.

În ce privește atragerea răspunderii administratorului pentru datoriile societății, au potrivit legii calitate de a formula acțiune:

1) administratorul sau lichidatorul;

2) comitetul creditorilor.

Din textul art.138 din lege, rezultă că introducerea acțiunii este lăsată la aprecierea lichidatorului - care o poate introduce numai în măsura în care s-a constatat că administratorul a săvârșit una din faptele prevăzute limitativ în art.138 lit.a-g din lege.

În atare situație, față de dovezile existente la dosar, singurul în măsură să aprecieze asupra oportunității continuării procedurii insolvenței este judecătorul sindic, măsura nefiind condiționată de aplicare dispozițiilor art.138 din lege.

Împrejurarea că lichidatorul nu a formulat cerere de antrenarea răspunderii administratorului societății nu exonerează de răspundere comitetul creditorilor, recurenta neputând invoca propria culpă, ca motiv de nelegalitate a hotărârii, prin atitudinea de pasivitate pe care a adoptat-o în tot cursul litigiului, în condițiile în care așa cum rezultă din tabelul definitiv al obligațiilor debitoarei - fila 61- numai doi creditori și-au declarat creanțele: DGFP C și AVAS.

În atare situație nimic nu o împiedica pe recurentă să procedeze în conformitate cu dispozițiile art.138 al.3 din Legea nr. 85/2006, dacă avea dovezi privind îndeplinirea condițiilor pentru antrenarea răspunderii civile a membrilor organelor de conducere ale debitoarei.

Concluzionând, curtea reține că hotărârea tribunalului este legală și temeinică, criticile aduse de recurentă nefiind de natură a atrage modificarea acesteia motiv pentru care în temeiul art.312 din Codul d e procedură civilă recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursuldeclarat de recurenta creditoare - AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul în B,--11, sect.1, împotriva sentinței civile nr. 4734/com/12.12.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata debitoare - SC SRL PRIN LICHIDATOR cu sediul în C,- și intimatul - OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI C, cu sediul în C,-, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi 15 Aprilie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- - -

Judecător,

- -

Grefier,

Jud.fond

Red.dec.jud.

2 ex./24.04.2009

Președinte:Nastasia Cuculis
Judecători:Nastasia Cuculis, Mihaela Davidencu Șerban, Elena

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 457/2009. Curtea de Apel Constanta