Practica judiciara insolventa. Decizia 464/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR. 1126+/1285/2008

DECIZIA CIVILĂ nr. 464/2009

Ședința publică din data de 03 februarie 2009

Instanța este constituită din:

PREȘEDINTE: Axente Irinel Andrei

JUDECĂTOR 2: Claudia Idriceanu

JUDECĂTOR 3: Danusia

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C în calitate de reprezentant al ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI T împotriva sentinței comerciale nr.3221/C/2008 pronunțată la data de 3.11.2008 de Tribunalul Comercial Cluj în dosar nr- privind și pe intimații: INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ C, SC SRL, SP, intimat, intimat, având ca obiect procedura insolvenței- contestație la raportul lichidatorului

La apelul nominal, se prezintă intimatul -administrator statutar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recurenta este scutită de plata taxelor judiciare potrivit art. 17 din Legea nr. 146/1997 și art. 229. fiscală.

S-a prezentat referatul cauzei, constatându-se că s-a înregistrat la dosar în data de 29.01.2009 poziția procesuală a intimatei iar la data de 02.02.2009, poziția procesuală a lichidatorului judiciar. Se comunică un exemplar din întâmpinarea lichidatorului cu intimatul.

Intimatul declară că nu are alte cereri în probațiune și nici excepții de invocat.

Instanța în urma deliberării, constată că prezenta cauza se află în stare de judecată, închide etapa probatorie și acordă cuvântul pentru concluzii asupra recursului.

Intimatul solicită respingerea recursului în baza poziției procesuale exprimate în fața instanței de fond.

CURTEA,

Prin sentința comercială nr. 3221 din 3 noiembrie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Clujs -a respins ca neîntemeiată contestația formulată de către creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C împotriva raportului lichidatorului debitoarei SC SRL T, înregistrat la dosar în data de 25 septembrie 2008.

Pentru a dispune astfel, judecătorul sindic a reținut că, lichidatorul judiciar a întocmit raportul pe baza actelor ce i-au fost prezentate de către debitoare, convingerea sa că nu este cazul formulării unei cereri de antrenare a răspunderii personale fiind bazată pe aceste acte.

El a arătat limpede că situația în care a ajuns societatea se datorează actualei situații economice caracterizată de scăderea numărului de tranzacții imobiliare. Lichidatorul nu a susținut că nu ar fi primit toate actele societății, prin urmare hotărârea luată bazându-se pe ceva concret. Nedepunerea unor situații fiscale la finanțe pe ultimii ani nu înseamnă că aceste situații nu există. Oricum, faptul că societatea a intrat în incapacitate de plată nu se datorează nedepunerii unor acte la T, ci bineînțeles altor cauze de natură economică.

Pentru a putea formula o cerere de antrenare a răspunderii personale lichidatorul trebuie să aibă argumente în fapt și în drept care să se poată încadra în prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006 care neexistând nu pot justifica introducerea unei astfel de acțiuni.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate cu consecința admiterii contestației formulată pentru a da lichidatorului judiciar posibilitatea să facă o analiză exhaustivă a cauzelor și împrejurărilor care au dus la starea de insolvență a societății.

În dezvoltarea motivelor de recurs recurenta arată că hotărârea este nelegală fiind dată cu aplicarea greșită a legii deoarece lichidatorul judiciar nu a analizat în detaliu actele contabile ale debitoarei pentru a putea face o analiză amănunțită asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabile și asupra existentei premiselor angajării răspunderii acestora, în condițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 iar pe de altă parte exista posibilitatea ca starea de fapt reținută să fie încadrată fie la art. 138 lit d fie la art. 147 din Legea nr. 85/2006.

Intimata prin întâmpinarea depusă la dosar solicită respingerea recursului formulat în cauză.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și având în vedere dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, Curtea de apel constată că este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 59 din Legea nr. 85/2006 administratorului judiciar/lichidatorului îi revine obligația să întocmească într-un termen ce nu poate depăși 60 de zile, în raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței, în care să fie indicate persoanele care, datorită activității lor defectuoase, au generat apariția insolvenței.

Procedând în conformitate cu aceste dispoziții legale administratorul judiciar a întocmit la data de 25 septembrie 2008 (228 dosar nr- al Tribunalului Comercial Cluj ) raportul sus menționat prin care a precizat că se impune întocmirea raportului final motivat de faptul că din verificările făcute s-a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile pentru exercitarea acțiunii în atragerea răspunderii organelor de conducere a debitorului pentru pasivul societății.

Împotriva acestui raport creditorul DGFP Caf ormulat la data de 3 octombrie 2008 o contestație care se rezumă în a nega cele constatate de lichidatorul judiciar susținând dimpotrivă că în speță sunt întrunite condițiile privind formularea acțiunii prevăzută de art. 138.

Deoarece raportul întocmit de administratorul judiciar întrunește exigențele prevederilor art. 59 din Legea nr. 85/2006 în mod întemeiat judecătorul sindic a procedat la respingerea contestației creditorului.

Simpla afirmare a unor împrejurări legate de incidența prevederilor art. 138 din legea insolvenței nu sunt de natură să atragă anularea raportului întocmit de administratorul judiciar, acesta fiind întocmit în concordanță cu prevederile legale sus amintite.

De altfel, rațiunea pentru care creditorul recurent a înțeles să conteste raportul întocmit de administratorul judiciar, este aceea de a impune anumite concluzii care mai apoi să poată conduce la formularea unei acțiuni întemeiată pe art. 138.

Procedând de această manieră Curtea reține că în speță întocmirea raportului prevăzut de art. 59 din Legea insolvenței este atributul exclusiv al administratorului judiciar, în baza actelor puse la dispoziția sa de către debitor iar chestiunea incidenței dispozițiilor art. 138 este un atribut al acestuia. Nimic însă nu împiedică creditorii constituiți în comitetul creditorilor să acționeze în vederea formulării acțiunii întemeiată pe prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006.

Față de toate considerentele mai sus expuse, Curtea reține că în speță hotărârea pronunțată de judecătorul sindic a fost dată cu aplicarea corectă a legii, în speță nefiind incidente nici unul din motivele de recurs prev de art. 304 Cod procedură civilă motiv pentru care în temeiul art. 312 alin (1) Cod procedură civilă urmează a se respinge ca nefondat recursul declarat de creditorul DGFP

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C împotriva sentinței comerciale nr. 3221 din 03.11.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 3 februarie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - -

Red./

2 ex./5.02.2009

Jud.fond.-

Președinte:Axente Irinel Andrei
Judecători:Axente Irinel Andrei, Claudia Idriceanu, Danusia

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 464/2009. Curtea de Apel Cluj