Practica judiciara insolventa. Decizia 494/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - procedura insolvenței -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR.494

Ședința publică din data de 19 martie 2009

PREȘEDINTE: Mitrea Muntean Dana

JUDECĂTOR 2: Artene Doina

JUDECĂTOR 3: Galan

Grefier

Pe rol, judecarea recursului declarat de creditorul Ministerul Economiei și Finanțelor - Agenția Națională de Administrate Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului, cu sediul în S,-, județul S, împotriva sentinței nr.26 din 6 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava, intimați fiind SC - VIE EN SRL S, prin lichidator și Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Suceava.

La apelul nominal au lipsit părțile.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei prin care s-a învederat că la dosar a fost depusă întâmpinare din partea debitoare intimate.

Instanța analizând actele și lucrările dosarului constată recursul în stare de judecată și a rămas în pronunțare.

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată:

Prin cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 18 iunie 2008 și înregistrată sub nr-, debitoarea SC - VIE EN SRL S, prin lichidator INSOLVENT S, a solicitat deschiderea procedurii simplificate de insolvență, motivat de faptul că este dizolvată de drept, prin încheierea de ședință nr.1979/11.04.2005 a judecătorului delegat la Oficiu Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalului Suceava.

Prin sentința comercială nr. 494/2.09.2009, judecătorul sindic a admis cererea, cu consecința deschiderii procedurii de insolvență față de debitoare și a desemnării, în calitate de lichidator judiciar, a practicianului în insolvență

La data de 18 noiembrie 2008, lichidatorul judiciar a depus la dosar tabelul preliminar și tabelul definitiv al creditorilor, însoțit de procesele verbale de afișare a procesului verbal al adunării creditorilor nr. 465/11.11.2008 și raportul nr.482/18.11.2008 privind activitatea de lichidare.

La data de 22 decembrie 2008, lichidatorul judiciar a depus la dosar raportul final, prin care se propune închiderea procedurii față de debitoare, în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, ca urmare a lipsei bunurilor în averea debitoarei, situație dovedită cu adresele emise de autorități.

Cum împotriva raportului final nu au fost depuse obiecțiuni, judecătorul sindic, în temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenței a dispus, prin sentința nr. 26 din 6.01.2009, aprobarea raportului lichidatorului judiciar și în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, închiderea procedurii insolvenței debitoarei SC - VIE EN SRL

În temeiul art. 4 alin. 4 și 5 din Legea nr. 85/2006 s-a aprobat onorariul și cheltuielile de lichidare în cuantum de 1415 lei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice S, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de recurs, creditoarea a arătat în esență că, lichidatorul judiciar nu și-a îndeplinit atribuțiile prev. de art. 55 din Legea nr. 85/2006 de a reconstitui documentele contabile ale debitoarei și de art. 147 din aceiași lege, precum și că nu a solicitat judecătorului sindic antrenarea răspunderii materiale a foștilor administratori, în temeiul art. 138 din Legea nr. 85/2006, cu consecința nerecuperării creanțelor de către creditori, aspect ce constituie de fapt scopul procedurii prev. de Legea nr. 85/2006.

În esență, arată recurenta, în mod eronat s-a dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei.

Prin întâmpinare, lichidatorul judiciar a arătat că societatea debitoare a fost dizolvată încă din anul 1999 iar până în anul 2006 creditoarea nu a întreprins demersuri pentru recuperarea creanțelor sale acumulându-se accesorii față de debitele inițial nesemnificative.

În condițiile în care creditoarea, timp de 6 ani nu a întreprins nici o măsură de recuperare a debitelor nu se poate imputa foștilor administratori acumularea de accesorii față de debitele inițiale cu consecința aplicării disp. art. 138 din Legea nr.85/2006 față de aceștia.

Deosebit de aceasta, documentele contabile enumerate de creditoare ca fiind obligatorii a fi depuse și analizate de lichidator se referă la perioada de cel mult trei ani anteriori deschiderii procedurii ori în această perioadă societatea a fost dizolvată și nu a desfășurat activitate, mai mult de 8 ani, astfel încât nu există documente contabile.

În fine, mai arată lichidatorul că a efectuat demersuri pentru identificarea bunurilor din patrimoniul debitoarei ce ar putea fi valorificate pentru acoperirea creanțelor, așa cum rezultă din adresa nr. 307/4.12.2007 a Primăriei Municipiului S, care însă au rămas fără rezultat.

Analizând hotărârea recurată, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, precum și a motivelor invocate în recurs, ce vizează disp. art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, curtea constată neîntemeiat recursul.

SC - VIE EN SRL Saf ost dizolvată potrivit prev. Legii nr. 359/2004 prin încheierea judecătorului delegat nr. 1970 din 11.04.2005, iar ulterior, prin încheierea nr. 65 din 6.01.2006 a fost desemnat ca lichidator

Anterior dizolvării de drept, debitoarea nu a mai desfășurat activitate încă din anul 1999, când au fost efectuate ultimele raporturi contabile, creanța creditoarei recurente datând tot din această perioadă.

Criticile din recurs, în sensul că lichidatorul judiciar nu și-a îndeplinit atribuțiile stabilite în sarcina sa prin disp. art. 55 rap. la art. 28 din Legea nr.85/2006, respectiv nu a formulat cerere de antrenare a răspunderii materiale a foștilor administratori în conformitate cu disp. art. 138 din Legea nr. 85/2006, au fost pentru prima dată invocate în acest stadiu procesual nu și la judecata în fond, astfel încât nu pot fi primite.

Așa cum rezultă din înscrisul de la fila 31 fond creditoarea recurentă nu a depus nici măcar minime diligențe pentru a-și recupera creanța, nefiind prezentă la adunarea creditorilor din 11.11.2008, pentru a invoca aceste aspecte.

Prin raportul depus la judecata în fond la fila 42, lichidatorul judiciar a arătat că nu sunt elemente care să determine formularea unei cereri de antrenare a răspunderii materiale.

În situația unei astfel de mențiuni în raportul lichidatorului, creditoarea recurentă avea posibilitatea de a solicita judecătorului sindic autorizarea în vederea formulării unei astfel de cereri, conform art. 138 al. 3 din Legea nr.85/2006, posibilitate de care nu a uzat.

Pe de altă parte, trebuie de observat că dispozițiile art. 28 din Legea nr.85/2006 se referă la documentele care trebuie să însoțească cererea debitorului, din perioada de cel mult trei ani anteriori deschiderii procedurii, ori în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii societatea a fost dizolvată și nu a desfășurat activitate mai mult de 8 ani, astfel încât evident pentru perioada arătată nu există acte contabile.

Față de aceste aspecte și față de cuantumul redus al creanței creditoarei - recurente, pentru a cărei recuperare s-ar antrena cheltuieli de procedură chiar mai mari decât aceasta, neexistând în final nici certitudinea recuperării creanței, dată fiind lipsa bunurilor ce ar putea fi valorificate, în averea debitoarei, precum și față de faptul că nu s-au formulat obiecțiuni la raportul final, în mod just judecătorul sindic a aprobat raportul lichidatorului și a dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei SC - VIE EN SRL

De urmare, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, curtea va respinge ca nefondat recursul creditoarei Direcția Generală a Finanțelor Publice S.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de creditorul Ministerul Economiei și Finanțelor - Agenția Națională de Administrate Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului împotriva sentinței nr.26 din 6 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava, intimați fiind SC - VIE EN SRL S, prin lichidator și Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Suceava.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 19 martie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Dact.

2 ex./1.04.2009

Jud. fond.

Președinte:Mitrea Muntean Dana
Judecători:Mitrea Muntean Dana, Artene Doina, Galan

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 494/2009. Curtea de Apel Suceava