Practica judiciara insolventa. Decizia 508/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 508
Ședința publică de la 03 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Radu Cremenițchi
JUDECĂTOR 2: Traian Șfabu
Judecător I -
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei Faliment privind pe recurent AL și pe intimat, intimat, lichidator V, intimat BANCA COMERCIALĂ B, intimat PRIMĂRIA MUN. B, intimat ADM.. PU-. intimat BANCA ROMÂNĂ PENTRU DEZVOLTARE - AGENȚIA H, având ca obiect procedura insolvenței, împotriva sentinței civile numărul 132/F din 26 martie 2008 Tribunalului Vaslui - judecător sindic.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul Al personal; lichidatorul judiciar V reprezentat de cons.jr..
celelalte părți
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:
- recursul este la al 4-lea termen;
- la recurs s-au atașat toate volumele dosarului de fond, după care
La interpelarea instanței, părțile prezente precizează că nu mai au de formulat alte cereri.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvîntul la dezbateri.
Recurentul depune la dosar note de concluzii scrise și solicită admiterea recursului pentru motivele arătate în scris.
Recurentul arată că o parte din datorii au fost achitate, ca de exemplu cea către creditorul Primăria municipiului Bîrlad.
Mai arată recurentul că a avut și un dosar penal pentru săvîrșirea infracțiunii de evaziune fiscală, dosar unde s-a dat neînceperea urmăririi penale. Astfel cade creanța Administrației Finanțelor Publice Bîrlad.
La instanța de fond s-a efectuat o expertiză contabilă, pentru efectuarea căreia recurentul nu a fost convocat de către expert. Acesta a efectuat expertiza doar cu lichidatorul judiciar.
Din documentele aflate la dosar se poate constata că datoriile au fost plătite prin bancă, susține recurentul iar toate tranzacțiile comerciale ale debitoarei au fost înregistrate în contabilitate.
D-na cons.jr., pentru lichidatorul judiciar, pune concluzii de respingere a recursului. Acțiunea inițială este probată prin raportul la expertiza contabilă efectuată în cauză, expertiză care a confirmat susținerile lichidatorului judiciar. Debitele societății nu sunt achitate în totalitate. Prin întîmpinarea formulată în cauză, lichidatorul judiciar a expus pe larg situația de fapt.
Declarînd închise dezbaterile, instanța rămîne în pronunțare.
Ulterior deliberării,
INSTANȚA
Asupra recursului comercial d e față;
Prin sentința civilă nr. 132/F/26.03.2008 pronunțată de Tribunalul Vaslui - judecător sindic s-a hotărât:
Admite cererea formulată de lichidatorul judiciar al debitoarei "" Bârlad, în contradictoriu cu Al.
Obligă pârâtul Al să suporte din averea sa pasivul debitoarei "" Bârlad în sumă de 4.636.688,04 lei.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că, potrivit art. 138 al.(1) din Legea nr. 85/2006, la cererea administratorului/lichidatorului judiciar, judecătoriul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajunsă în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de o lată persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului prin una din faptele prevăzute la punctele a-g din lege.
În speță s-au dovedit următoarele fapte:
1. Pârâtul a folosit bunurile sau creditele societății în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane (art. 138 al. 1 lit. a) constând în fapta de a vinde societății " " Bârlad o fermă cu numai 50.000.000 ROL, deși ferma fusese achiziționată cu un an înainte cu prețul de 1.190.000 000 ROL.
În anul 2004, pârâtul vinde aceleiași firme, aparate de unică folosință în valoare de 865.130.000 ROL, preț pe car nu l-a încasat.
În aceeași perioadă, pârâtul vinde soției sale o moară, echipament centrală termică, autoturism TOYOTA, autoutilitară. Prețurile pe aceste bunuri nu au fost încasate.
În aceeași perioadă pârâtul a folosit bunurile societății debitoare în favoarea altor societăți.
Astfel, a ipotecat bunurile "" pentru împrumuturi contractate de alte societăți cum ar fi:
imobilelor aparținând fermei zootehnice pentru a garanta creditele angajate de " " Bârlad la. Sucursala Bârlad.
2. Pârâtul a făcut acte de comerț în interes personal sub acoperirea societății (art. 138 al. (1) lit. b).
3. Pârâtul a dispus în interes personal continuarea unei activități care ducea în mod vădit societatea la încetarea de plăți - art. 138 al. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006.
Achizițiile și vânzările de bunuri făcute în interes personal și fără a fi înregistrat în contabilitate au dus societatea la faliment.
4. Pârâtul a ținut o contabilitate fictivă (art. 138 al. (1) lit. d din legea nr. 85/2006.
Debitorul achiziționa furaje și animale, principalul furnizor fiind " " Bârlad, firma soției sale, fără a exista documente justificative, respectiv facturi cu car a fost livrată marfa și a fost creată obligația de plată a clienților.
În decembrie 2005 debitoarea avea în stoc animale în valoare de 3.349.769.500 ROL.
Pârâtul valorifica în baza facturii nr. -/2005, către persoana fizică, salarii al debitorului, animale în valoare de 865.530. 000 ROL, dar această sumă este trecută în rulajul clientului " " care este debitor și la această dată.
Diferența de 2.844.239.500 ROL, reprezentând de animale, este scoasă din evidența contabilă în baza notei de contabilitate nr. 1/31 decembrie 2005, suma fiind transferată în contul de mărfuri și apoi trecută pe cheltuieli fără a exista justificare a acestor înregistrări contabile.
5. Pârâtul a vândut o partea din activul societății, mărind în mod fictiv pasivul acesteia (art. 138 lit. e din legea nr. 85/2006) În acest sens, operațiunile enumerate la pct. 1.
În consecință fiind dovedit că pârâtul se face vinovat de producerea prejudiciului, văzând și dispozițiile art. 998-999 Cod civil, tribunalul va admite acțiunea și va obliga pârâtul să suporte pasivul debitorului ""
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Al, considerând-o nelegală și netemeinică.
În motivarea recursului se susține că, în conformitate cu Codul d e procedură civilă art. 205, nu s-a respectat citarea părților, neputând să ia la cunoștință de data ședinței de instanță pentru judecarea cauzei.
În conformitate cu dispozițiile art. 209 din Codul d e procedură civilă, trebuia să luăm la cunoștință de întocmirea și prezentarea raportului de expertiză contabilă, care trebuia înaintat și recurentului în termenul de 5 zile până la data ședinței, fapt care nu s-a întâmplat.
În cuprinsul încheierii sentinței civile nr. 132/F din 26.03.2008 la pagina 2 se scrie "Prejudiciul a fost stabilit pe baza tabelului definitiv consolidat al creditorilor" în conformitate cu art. 138 din Legea nr. 85/2006 prejudiciul se stabilește în baza unor cauze bine stabilite "vinovăția nu este prezumată ci trebuie dovedită".
Expertiza contabilă judiciară nu a fost prezentată și învinuitului pentru a face contestație la concluziile expertului contabil, mai mult expertul contabil își întrece atribuțiile și face încadrare juridică.
Expertiza contabilă este făcută unilateral fără a se discuta cu pârâtul.
Obiectul stabilit de instanță pentru efectuarea expertizei contabile nu este revigorant cu cauza ("să se stabilească dacă suma cu care a fost încărcat contul de animale este formată din valoarea cheltuielilor cu furaje și nu din creșterea nr. de animale sau creșterea valorii pe cap de animal").
Legea nr. 22/1990 modificată și republicată este o lege cu caracter etnic și obiectivul stabilit nu are legătură cu art. 138 (a,b,c,d) din Legea nr. 85/2006 cu privire la atragerea răspunderii materiale invocată în motivarea sentinței nr. 132/F/26.03.2008.
Documentele contabile se găsesc la lichidatorul și recurentul nu a avut la dispoziție documentele pentru a formula apărarea. Menționează că a luat de la firmele cu care a colaborat documente pentru a demonstra că toate tranzacțiile enumerate în motivarea sentinței au fost achitate prin bancă.
Față de motivele invocate, se solicită admiterea recursului.
În drept, se invocă dispozițiile art. 205, 209 Cod procedură civilă și dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Legal citat, intimatul în calitate de lichidator judiciar al debitoarei "" Bârlad, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând motivele de recurs în contextul probelor administrate în cursul judecății la prima instanță și pe cele depuse în recurs, având în vedere și dispozițiile legale invocate și cele care reglementează necesitatea exercitării rolului activ al judecătorului în vederea aflării situației de fapt reale prin administrarea tuturor probelor legal admise, instanța de recurs constată că recursul este fondat.
În motivarea acestei soluții, instanța de recurs a reținut că în administrarea probei cu expertiza la prima instanță, expertul nu a făcut dovada că a citat părțile la data și locul efectuării expertizei prin scrisoarea recomandată cu confirmare de primire, așa cum expres se prevede în art. 208 alin. 1 Cod procedură civilă.
Astfel motivul de recurs ce vizează acest aspect, apare ca fiind fondat, mai ales că recurentul nu a fost prezent la efectuarea expertizei, prima instanță reținând ca probă expertiza contabilă efectuată de ec. cu toate că fuseseră încălcate dispozițiile exprese prevăzute de art. 208 alin. 1 Cod procedură civilă.
Expertiza efectuată cu încălcarea dispozițiilor legale mai sus indicate, fiind mijlocul de probă de bază în stabilirea răspunderii personale a administratorului-recurent conform art. 138 din Legea nr. 85/2006, nu poate fi luată în considerare, fiind necesară o efectuare a acesteia cu respectarea întocmai a dispozițiilor art. 208 alin. 1 Cod procedură civilă.
Având în vedere că în recurs această probă a expertizei nu poate fi efectuată și întrucât necesitatea efectuării acesteia vizează fondul cauzei, instanța de recurs va admite recursul, va casa sentința primei instanțe și va trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Vaslui - judecător sindic, unde vor fi avute în vedere și toate înscrisurile depuse de părți în cursul judecății ce pot fi folosite în efectuarea expertizei contabile.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de Al, împotriva sentinței civile nr. 132/F/26.03.2008 pronunțată de Tribunalul Vaslui - judecător sindic, pe care o casează.
Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, Tribunalul Vaslui - judecător sindic.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03.11.2008.-
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Iulia Miler
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Vaslui - judecător sindic:
03.12.2008
2 ex.-
Președinte:Radu CremenițchiJudecători:Radu Cremenițchi, Traian Șfabu, Iulia Miler
← Practica judiciara insolventa. Decizia 36/2008. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 198/2008. Curtea de Apel... → |
---|