Practica judiciara insolventa. Decizia 515/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr. 2,-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 515/2009

Ședința publică de la 12 Iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Marius Irimie

JUDECĂTOR 2: Mircea Noșlăcan

JUDECĂTOR 3: Nicolae Durbacă

Grefier - -

Pe rol se află soluționarea recursului formulat de pârâta împotriva Sentinței comerciale nr. 43/F din 10 februarie 2009 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Alba în Dosar nr. - (nr. în format vechi 3170/2005).

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă avocat pentru pârâta recurentă și consilier juridic pentru reclamanta intimată

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Avocatul pârâtei recurente depune la dosar împuternicire avocațială, chitanța în sumă de 20 lei, reprezentând dovada achitării taxei judiciare de timbru, timbrul judiciar mobil în valoare de 0,15 lei și adresa, pe care a formulat-o în calitate de apărător ales al pârâtei recurente, către IPJ A în vederea comunicării datei la care au fost restituite documentele societății. Solicită acordarea unui termen pentru a primi răspunsul IPJ

Reprezentanta reclamantei intimate solicită respingerea cererii având în vedere că, în dosarul de fond, lichidatorului judiciar a depus o adresă în care se arată că actele contabile i-au fost predate, le-a verificat și a notificat pârâta pentru a depune adresele clienților de încasat.

Avocatul pârâtei recurente stăruie pentru acordarea unui termen scurt în vederea obținerii răspunsului IPJ Susține că data comunicării de către pârâtă a documentelor este cursul lunii septembrie 2005.

Reprezentanta reclamantei intimate nu contestă data.

Instanța, în deliberare, respinge cererea de amânare în vederea primirii răspunsului de la Poliția Municipiului A și acordă cuvântul în dezbateri.

Avocatul pârâtei recurente solicită admiterea recursului, modificarea sentinței instanței de fond, în sensul respingerii cererii de atragere a răspunderii administratorului. Învederează că, acele creanțe pe care le avea de recuperat societatea la data numirii lichidatorului judiciar, puteau fi recuperate de către acesta. Consideră că este o culpă a lichidatorului. Nu solicită cheltuieli de judecată.

Reprezentanta reclamantei intimate, având cuvântul, solicită respingerea recursului formulat de () și menținerea sentinței atacate, ca temeinică și legală, aceasta având în vedere toate probele administrate în cauză.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de față:

Constată că prin sentința comercială nr. 43/F/2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr. - al Tribunalului Albaa fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta Direcția Generală a Finanțelor Publice A pentru Administrația Finanțelor Publice A împotriva pârâtei și a fost obligată pârâta să suporte suma de 24.281,37 lei reprezentând parte din pasivul rămas neacoperit în cursul procedurii insolvenței.

Pentru a pronunța această sentință judecătorul sindic a reținut următoarele:

A constatat că, după deschiderea procedurii reorganizării judiciare și falimentului prevăzută de Legea nr. 64/1995, administratorul judiciar a notificat-o pe pârâtă, în calitate de administrator al societății debitoare, să depună la dispoziția acestuia documentele și informațiile prevăzute de lege. Conform procesului verbal depus la dosar fila 47, vol. 1 și la filele 16-17, vol. 2, pârâta a predat administratorului judiciar documentele solicitate abia la data de 06.09.2005. Deoarece la acea dată s-a constatat faptul că societatea nu deține bunuri, iar în urma examinării facturilor a rezultat că acestea nu au înscrisă adresa clienților de încasat, prin notificarea din data de 06.09.2005, depusă la fila 19, administratorul judiciar a notificat pârâta să prezinte în cel mai scurt timp contractele sau alte acte juridice avute cu clienții sau, în acestora, adresele unde urmează să fie notificați în vederea achitării sumelor datorate societății debitoare. Deși notificată în acest scop, abia la data de 25.04.2006 pârâta a dat o declarație prin care s-a obligat ca până la data de 24.05.2006 să pună la dispoziția lichidatorului judiciar documentele necesare în vederea întocmirii situațiilor pentru recuperarea creanțelor societății (fila 21).

Întrucât pârâta a contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență prin nerecuperarea creanțelor și prin împiedicarea lichidatorului judiciar să formuleze acțiuni pentru recuperarea creanțelor înainte ca termenul de prescripție să se împlinească, pârâta a făcut ca bunurile societății să fie folosite în interesul altor societăți, cu consecința diminuării disponibilităților bănești ale debitoarei și a imposibilității acesteia de a plăti datoriile exigibile. Prin urmare, în limita sumei reprezentând creanțele prescrise, în temeiul art. 124 alin. 1 lit. a din Legea nr. 64/1995, cererea reclamantei a fost admisă.

În ceea ce privește susținerile reclamantei referitoare la neconducerea evidenței contabile, nedepunerea declarațiilor fiscale, realizarea unui management defectuos și neadecvat și nesolicitarea deschiderii procedurii în termenul de 30 de zile, s-a observat, pe de o parte, că aceste fapte nu se încadrează în niciuna dintre faptele prevăzute în mod limitativ de art. 124 din lege, iar pe de altă parte în cauză nu s-a precizat în concret în ce constă neținerea contabilității în conformitate cu legea, care sunt declarațiile fiscale care nu au fost depuse la organele fiscale, faptele care caracterizează managementul defectuos pe care pârâta l-ar fi realizat la societate, astfel că acestea au fost considerate neîntemeiate.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs () solicitând modificarea în sensul respingerii în totalitate a cererii de atragere a răspunderii administratorului.

În dezvoltarea motivelor de recurs se susține că, creditele pe care le avea de recuperat societatea erau prescriptibile abia în anul 2006, astfel că puteau fi recuperate de lichidator, deschiderea procedurii fiind dispusă la 21 iunie 2005 prin sentința nr. 116/F/2005.

Pârâta recurentă mai arată că în mod eronat i s-a reținut culpa la ajungerea societății în stare de insolvență, întrucât atele societății au fost ridicate încă din anul 2004 de organele fiscale și predate Poliției municipiului A I, de unde au fost restituite la 6.09.2005, când au fost și predate lichidatorului.

Recurenta învederează că întrucât societatea debitoare nu mai avea disponibil bănesc nu a reușit să promoveze și susțină cereri în instanță.

Recursul a fost legal timbrat (fila 16).

Intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice Aas olicitat prin întâmpinare (fila 8) respingerea recursului ca netemeinic și nelegal întrucât nu a întreprins demersuri pentru recuperarea creanțelor și nu a pus la dispoziția lichidatorului judiciar documentele necesare identificării clienților.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de pârâtă raportat la probele dosarului și dispozițiile art. 3041Cod pr.civilă, curtea de apel constată că recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Împotriva debitoarei AIa fost deschisă procedura reorganizării judiciare și falimentului prevăzute de Legea nr. 64/1995 la data de 21 iunie 2005 prin sentința nr. 116/F/2005 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr. 3170/2005 al Tribunalului Alba, la acea dată fiind numit și administratorul judiciar.

Conform actului intitulat dovadă depus în xerocopie la dosarul de recurs (fila 18) documentele contabile aferente perioadei octombrie 2002 - septembrie 2003 (bilanțuri, facturi fiscale, jurnale și registre de casă) are fac dovada creanțelor prescrise în perioada octombrie 2005 - aprilie 2006 au fost predate de către organele de control fiscal din cadrul A organelor de cercetare din cadrul IPJ A la data de 22 noiembrie 2004.

Potrivit procesului verbal încheiat la 6.09.2005 între pârâtă și administratorul judiciar al societății, pârâta a predat administratorului judiciar la data de mai sus documentele societății (fila 47 dosar nr. -), aspect reținut de administratorul judiciar în primul raport efectuat (fila 45).

Prin urmare, pârâta nefiind în posesia documentelor fiscale din cursul anului 2004, când acestea s-au aflat la organele de control fiscal și ulterior la organele de cercetare penală din cadrul IPJ A, nu i se poate reține omisiunea de a întreprinde demersuri pentru recuperarea creanțelor de la clienți, o astfel de faptă nefiind nici prevăzută de art. 124 alin. 1.

Construcția juridică făcută de judecătorul sindic conform căreia printr-o astfel de omisiune ar fi făcut ca bunurile societății să fie folosite în interesul altor societăți și s-ar încadra la art. 124 alin. 1 lit. a din Legea nr. 64/1995, nu este întemeiată, întrucât această faptă este condiționată de existența intenției de a favoriza o altă societate prin folosirea bunurilor falitei.

Nici așa-zisa "împiedicare a lichidatorului judiciar să formuleze acțiuni pentru recuperarea creanțelor înainte ca termenul de prescripție să se împlinească" reținută de judecătorul sindic nu poate fi însușită de instanța de recurs întrucât o astfel de împiedicare nu există din moment ce actele contabile au fost predate la 6.09.2005, anterior împlinirii termenelor de prescripție care au început la 14.10.2005, iar o astfel de faptă nu este prevăzută de art. 124 alin. 1 din Legea nr. 64/1995, neputând fi încadrată la litera a), așa cum a constatat prima instanță.

Raportat la aceste considerente, curtea de apel constată că în cauză sunt incidente motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 9 Cod pr.civilă, hotărârea fiind pronunțată cu aplicarea greșită a legii, astfel că în baza art. 312 Cod pr.civilă va fi admis recursul pârâtei, modificată sentința atacată și respinsă cererea formulată de Direcția Generală a Finanțelor Publice A pentru atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtei () în vederea suportării pasivului nerecuperat al debitoarei.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta () împotriva sentinței nr. 43/F/2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr. - al Tribunalului Alba.

Modifică sentința atacată în sensul că

Respinge cererea formulată de Direcția Generală a Finanțelor Publice A pentru atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtei în vederea plății pasivului nerecuperat în cursul procedurii falimentului debitoarei " " A

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 12.06.2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - --CO

semnează

Președintele Curții de Apel

Grefier,

- -

Red.

Th.

Ex.2/13.08.2009

Jud fond

Președinte:Marius Irimie
Judecători:Marius Irimie, Mircea Noșlăcan, Nicolae Durbacă

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 515/2009. Curtea de Apel Alba Iulia