Practica judiciara insolventa. Decizia 633/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - procedura insolvenței -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

ȘECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR.633

Ședința publică din 02 aprilie 2009

PREȘEDINTE: Nastasi Dorina

JUDECĂTOR 2: Grapini Carmen

JUDECĂTOR 3: Ududec Elena

Grefier - -

Pe rol, judecarea recursului declarat de creditoarea MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI, cu sediul în S,-, împotriva sentinței nr. 118 din 27 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava (dosar nr-), în contradictoriu cu debitoarea SC "",cu sediul social în județul S, localitateaȘcheia,-, sat Șcheia, număr de ordine în Registrul Comerțului J -, cod de identificare fiscală -, prin lichidator judiciar S, cu sediul în S,-, -. A,.1, jud. S, nr. de înregistrare 0102, pârât, domiciliat în S,-, -. A,.17, jud.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit creditoarea recurentă Direcția Generală a Finanțelor Publice S, debitoarea intimată S, și pârâtul intimat.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care, luând act că nu s-au formulat cereri și nu s-au invocat chestiuni prealabile, instanța constată recursul în stare de judecată și în temeiul dispozițiilor art.150 Cod procedură civilă, rămâne în pronunțare asupra recursului ce constituie obiectul prezentului dosar.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată:

Prin Încheierea Judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Suceava nr. 2929/13.06.2007, a fost dizolvată debitoarea "" SRL

Prin sentința comercială pronunțată de judecătorul sindic nr. 445 din 1 iulie 2008, la cererea lichidatorului judiciar numit al acestei debitoare, a fost deschisă procedura insolvenței acesteia, conform art. 32 alin. 1 din Legea nr.85/2006.

La data de 28 noiembrie 2008, prin raportul depus de lichidatorul judiciar cu propunere de închidere a procedurii debitoarei conform art. 131 din Legea nr.85/2006, acesta a formulat cerere de atragere a răspunderii materiale a pârâtului, fost administrator, pentru nedepunerea documentelor prev. de art. 35 din Legea nr.85/2006, lipsa notificării schimbării sediului debitoarei și săvârșirea faptelor prev. de art. 138 lt. "a" din Legea nr.85/2006.

Investit cu soluționarea, judecătorul sindic prin sentința nr. 118 din 27 ianuarie 2009 a respins cererea de atragere a răspunderii materiale, a admis raportul lichidatorului, a dispus închiderea procedurii debitoarei conform art. 131 din Legea nr-, radierea debitoarei de la registrul comerțului și a făcut aplicarea art. 135 - 136 din Legea nr.85/2006.

Împotriva sentinței, a declarat recurs creditoarea debitoarei, Direcția Generală a Finanțelor Publice

În motivare, sentința a fost criticată pentru nelegalitate și netemeinicie creditoarea invocând în drept prevederile art. 304 (8) Cod procedură civilă, în sensul că judecătorul sindic, neexercitând rolul său activ, a soluționat cererea de atragere a răspunderii materiale a pârâtului, în considerarea întemeierii acesteia pe dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. "e" din Legea nr.85/2006, când în realitate, față de motivele invocate de lichidator (ținerea unei contabilități fictive), aceasta trebuia încadrată în drept la art. 138 lit. "d" și admisă ca atare.

Motivele de recurs formulate, care fac trimitere la prevederile art. 304 (8) Cod procedură civilă raportat la art. 3041Cod procedură civilă și art. 8 din Legea nr.85/2006, nu sunt fondate.

Din economia cererii de atragere a răspunderii materiale a pârâtului formulată de lichidator (fila 48 dosar Tribunal), rezultă fără echivoc că motivul în drept al acestuia a fost art. 138 lit. "e" din Legea nr.85/2006 și în fapt "detunarea sau ascunderea de către acesta, a unei părți din activul debitoarei.". Ori în această situație, instanța nu putea să schimbe obiectul cererii, ceea ce ar fi însemnat exercitarea excesivă și nelegală a rolului său activ, cu încălcarea principiului disponibilității ce guvernează procesul civil (comercial).

De urmare, dispozițiile legii speciale fiind corect aplicate la pronunțarea sentinței.

Conform art. 316, 296 Cod procedură civilă, se va respinge, ca nefondat recursul creditoarei Direcția Generală a Finanțelor Publice

Pentru aceste motive,

În numele LEGII,

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de creditoarea MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI S, cu sediul în S,-, împotriva sentinței nr. 114 din 27 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava (dosar nr-), în contradictoriu cu debitoarea SC "",cu sediul social în județul S, localitateaȘcheia,-, sat Șcheia, număr de ordine în Registrul Comerțului J -, cod de identificare fiscală -, prin lichidator judiciar S, cu sediul în S,-, -. A,.1, jud. S, nr. de înregistrare 0102, pârât, domiciliat în S,-, -. A,.17, jud.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 02 aprilie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.- -

Jud.fond:

Tehnodact.

2 ex./10.04.2009

Președinte:Nastasi Dorina
Judecători:Nastasi Dorina, Grapini Carmen, Ududec Elena

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 633/2009. Curtea de Apel Suceava