Practica judiciara insolventa. Decizia 74/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 74/2010
Ședința publică de la 22 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marius Irimie
JUDECĂTOR 2: Mircea Noșlăcan
JUDECĂTOR 3: Nicolae Durbacă
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T împotriva sentinței nr.422/F/14.04.2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr- al Tribunalului Hunedoara.
La apelul nominal părțile au fost lipsă.
Procedura este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care instanța, având în vedere actele și lucrările, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față;
Constată că prin sentința nr.422/F/2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr- al Tribunalului Hunedoaras -a admis cererea formulată de lichidatorul judiciar și s-a dispus închiderea procedurii falimentului împotriva debitorului SC MD SERV SRL B, în temeiul art.132 alin.2 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, cu motivarea că nu au fost identificate bunuri sau valori în patrimoniul acestuia pentru a fi vândute în vederea recuperării creanțelor.
S-a mai reținut, că fostul administrator al societății nu a predat lichidatorului actele contabile astfel că nu a putut întocmi un raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au condus la apariția insolvenței și nu s-a putut stabili nici eventuale persoane răspunzătoare pentru ajungerea societății în stare de insolvență.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs creditorul Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T solicitând modificarea sentinței în sensul atragerii răspunderii administratorului societății pentru plata pasivului în sensul art.138 din Legea nr.85/2006. Sub acest aspect, se învederează că în cauză prejudiciul creditorilor constă în imposibilitatea încasării creanțelor nerecuperate în cursul procedurii, că raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu rezultă din aceea că faptele au contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență iar vinovăția persoanelor responsabile rezultă din simplul fapt că societatea a ajuns în stare de insolvență.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate se constată următoarele:
Răspunderea membrilor organului de conducere al debitorului în temeiul Legii nr.85/2006 este expres reglementată în cap.IV al legii, atât cu privire la condițiile materiale ale răspunderii, cât și cu privire la persoanele cărora legea le conferă posibilitatea formulării unor acțiuni în răspundere pe aceste temeiuri, cu alte cuvinte, legea instituie o anumită procedură pentru atragerea răspunderii membrilor organului de conducere, finalizată printr-o dispoziție a judecătorului sindic, pe baza unei cereri formulate în acest sens de către persoanele cărora aceeași lege ( alin.1 și 3 din textul art.138) le conferă calitatea procesual activă de a formula astfel de cereri.
Se constată că în cauză, o atare cerere nu a fost supusă examinării judecătorului sindic în primă instanță, aceasta nepronunțând o soluție în acest sens.
În aceste condiții, în care o soluție în materie de antrenare a răspunderii membrilor organului de conducere al societății debitoare nu a fost pronunțată în cauză de către judecătorul sindic, nefiind promovată o cerere în acest sens la prima instanță, o cerere în recurs, prin care se solicită instanței a se pronunța asupra modului în care judecătorul sindic a rezolvat problema antrenării răspunderii membrilor organului de conducere al debitoarei, este inadmisibilă. Cu alte cuvinte, de vreme ce în cauză nu există o hotărâre prin care, în primă instanță, să se fi soluționat o cerere de atragere a răspunderii efectuată în condițiile și cu respectarea procedurilor instituite de dispozițiile legale mai sus menționate, verificarea acestei chestiuni în recurs, în lipsa unei soluții pronunțate în primă instanță devine imposibilă.
Așa fiind, în condițiile în care în cauză nu s-a pronunțat o hotărâre prin care să se soluționeze o cerere de atragere a răspunderii membrilor organului de conducere, recursul declarat împotriva modului în care, în general, această chestiune ar fi putut fi abordată și soluționată în cauză, se dovedește inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.
Pe de altă parte, chiar în situația în care, contrar celor menționate, o eventuală cercetare a răspunderii membrilor organului de conducere ar fi admisibilă în cauză, se constată că recurenta nu indică, în concret, fapte sau împrejurări de natură a justifica o soluție de atragere a răspunderii pe temeiul vreuneia din faptele expres și limitativ prevăzute de textul art.138 lit.a - g din Legea nr.85/2006 și nici persoanele care se fac vinovate de săvârșirea acestor fapte.
În considerarea celor menționate, soluția judecătorului sindic prin care a dispus închiderea procedurii insolvenței, în condițiile în care o cerere de atragere a răspunderii membrilor organului de conducere al debitoarei nu a fost formulată în cauză, se dovedește a fi legală și temeinică, urmând a fi menținută prin respingerea recursului de față.
Pentru aceste motive.
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T împotriva sentinței nr.422/F/14.04.2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr- al Tribunalului Hunedoara.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22.01.2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.
Dact.5 ex./02.02.2010
Jud.fond
Președinte:Marius IrimieJudecători:Marius Irimie, Mircea Noșlăcan, Nicolae Durbacă
| ← Practica judiciara insolventa. Decizia 9/2010. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 58/2010. Curtea de Apel... → |
|---|
