Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 75/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr. 1,-
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 75/2010
Ședința publică de la 22 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marius Irimie
JUDECĂTOR 2: Mircea Noșlăcan
JUDECĂTOR 3: Nicolae Durbacă
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de AVAS B împotriva sentinței nr.812/F/14.10.2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr.- al Tribunalului Hunedoara.
La apelul nominal părțile au fost lipsă.
Procedura este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei și se constată că la dosar s-au înregistrat Note de ședință din partea Expert Insolvență, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC SRL.
Instanța, având în vedere actele și lucrările dosarului și faptul că atât recurenta cât și lichidatorul judiciar au solicitat și judecarea în lipsă, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față;
Constată că prin sentința nr.812/F/2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr.- s-a dispus închiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei SC SRL D, în temeiul art.131 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței.
Pentru a pronunța această soluție judecătorul sindic a reținut că împotriva debitoarei s-a dispus începerea procedurii simplificate de insolvență, în temeiul art.32 alin.1 din Legea nr.85/2006 coroborat cu art.270 din Legea nr.31/1990 după care s-a trecut la procedura falimentului și, întrucât nu s-au identificat bunuri sau lichidități în patrimoniul debitoarei s-a întocmit și s-a prezentat judecătorului sindic și creditorilor raportul final de lichidare în data de 20.08.2008.
Prin aceeași sentință s-a dispus respingerea cererii formulată de Comitetul Creditorilor, prin AVAS, pentru antrenarea răspunderii pârâtei, fostă administrator al societății debitoare, pentru plata pasivului nerecuperat în cursul procedurii falimentului, pentru săvârșirea faptelor prevăzute de art.138 lit.c și d din Legea nr.85/2006.
Pentru a pronunța această soluție judecătorul sindic a reținut că în cauză nu s-a făcut dovada elementelor constitutive ale răspunderii civile delictuale ale instituite prin textele de lege susmenționate prin raportare la condițiile generale ale răspunderii civile prevăzute de art.998, 999 Cod civil, respectiv săvârșirea faptelor ilicite imputate și a raportului de cauzalitate dintre aceste fapte și ajungerea societății comerciale în stare de insolvență.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs creditoarea AVAS, în numele comitetului creditorilor, solicitând modificarea sentinței în sensul obligării pârâtei la plata pasivului nerecuperat.
În motivarea recursului se susține că debitoarea a fost lipsită de lichidități tocmai pentru că a fost administrată cu rea - credință sau cu neglijență, creditorii nemaiputându-și recupera creanțele, că lichidatorul trebuia să menționeze persoanele din conducerea societății debitoare din vina cărora nu au fost plătite contribuțiile la fondul asigurărilor sociale de sănătate, că Statul român, reprezentat în cauza de față prin AVAS, a suferit un prejudiciu a cărui existență certă se stabilește prin constatarea de către judecătorul sindic nu numai a faptului că societatea a ajuns în încetare de plăți ci și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite integral din averea debitorului.
Arată că prevederile art.138 din Legea nr.85/2006 nu conțin în mod explicit cerința culpei sau a greșelii membrilor organelor de conducere ale societății comerciale ajunsă în încetare de plăți, atât din cuprinsul cererii de chemare în judecată, cât și din documentele depuse ulterior de către părți, se impune concluzia existenței unei cauzalități necesare și indivizibile cu faptele ilicite, fiind evident că faptele săvârșite de către intimată au favorizat apariția prejudiciului, chiar dacă nu l-a produs în mod nemijlocit.
În drept s-au invocat prevederile art.299 - 316 Cod pr.civilă și Legea nr.85/2006.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate se constată că recursul nu este fondat.
În primul rând, nu poate fi primită critica recurentei privitoare la faptul că simpla constatare a stării de insolvență este o condiție suficientă pentru angajarea răspunderii membrilor organului de conducere la plata pasivului, nerecuperat în cursul procedurii. O atare soluție face abstracție de însăși dispozițiile din Capitolul IV al Legii nr.85/2006 ( art.138 - 142) care instituie o răspundere subiectivă a acestora, limitată la fapte și persoane anume determinate, în condiții expres prevăzute în textul legii, astfel că nu poate fi primită.
În al doilea rând, nu poate fi primită afirmația că faptele imputate pârâtei pot fi săvârșite cu intenție sau din culpă, cu privire la fiecare dintre aceste fapte necesitatea formei de vinovăție a intenției, respectiv a unei intenții de fraudare a legii, fiind evidentă.
În acest context, în cauză se impunea a se face dovada faptului că în mod intenționat prin fraudarea unor dispoziții legale, pârâții au urmărit cu prioritate, în mod neechivoc, ca singur obiectiv, continuarea activității în interesul ei patrimonial, ceea ce în cauză nu s-a dovedit. la timp a obligațiilor către bugetul de stat și cel al asigurărilor sociale așa cum se reține în motivarea cererii de atragere a răspunderii, nu poate conduce, prin ea însăși, la concluzia că prin aceasta s-a urmărit, în mod necesar, continuarea activității exclusiv în interesul pârâților.
Tot astfel, cu privire la fapta de neținere a contabilității în conformitate cu legea, imputată pârâților în contextul articolului 138 alin.1 lit.d din lege, în legătură cu neregulile contabile semnalate, se impune constatarea că acestea trebuie să fi fost săvârșite cu intenția de a eluda obligații fiscale prin înscrieri necorespunzătoare în evidența contabilă, ceea ce în cauză nu s-a dovedit.
Cât privește dispozițiile art.27 alin.1 din Legea nr.85/2006, în legătură cu obligația debitorului de a adresa o cerere de insolvență tribunalului în termen de 30 de zile de la apariția acestei stări, se constată că nerespectarea acestei obligații nu este sancționată cu antrenarea vreuneia din formele răspunderii civile împotriva debitoarei sau a reprezentanților săi și nici nu poate fi reținută ca fiind constitutivă a vreuneia din faptele prevăzute de art.138 lit. c sau g din același act normativ, pentru care judecătorul sindic a fost sesizat.
Așa fiind, în considerarea celor menționate recursul de față se va respinge ca nefondat.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursul declarat de AVAS B împotriva sentinței nr.812/F/14.10.2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr.- al Tribunalului Hunedoara.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22.01.2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.
Th.5 ex./10.03.2010
Jud.fond
Președinte:Marius IrimieJudecători:Marius Irimie, Mircea Noșlăcan, Nicolae Durbacă
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
|---|
