Practica judiciara insolventa. Decizia 781/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA COMERCIALĂ

Dosar nr-

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 781

Ședința publică de la 21 octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Gilica Popescu

JUDECĂTOR 2: Olimpia Maria Stânga

JUDECĂTOR 3: Ioan

Grefier

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de creditoarea SC SRL B în recursul declarat împotriva Sentinței nr. 635/F/2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr- al Tribunalului Hunedoara.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat în substituirea d-nei avocat pentru debitoarea intimată, lipsă fiind creditoarea recurentă.

Procedura de citare este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, constatându-se că la dosar s-a înregistrat, din partea creditoarei reclamante, o cerere prin care declară că renunță la judecată.

Mandatara debitoarei intimate depune la dosar împuternicire avocațială - av. și împuternicire avocațială de substituire.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Avocat, pentru debitoarea intimată, solicită să se ia act de renunțarea la judecată formulată de SC SRL B și, în același timp, să se admită la dosar întâmpinarea formulată și actele doveditoare pregătite în susținere.

Solicită totodată cheltuieli de judecată în sumă de 5.950 lei, reprezentând onorariu de avocat, justificate cu chitanță depusă la dosar. Invocă în susținerea acestora prevederile art. 246 alin. 3.pr.civ.

Învederează instanței că renunțarea la judecată este rezultatul promovării unei ordonanțe de plată, prin care debitoarea a fost obligată la plata a 39.000 lei debit și penalități în sumă de 19.000, cu toate că, în realitate, SC Com Serv SRL datora doar 21.000 lei debit, fără penalități, debit care a fost achitat, conform biletelor la ordin depuse în copie la dosar.

Consideră, așadar, că modul în care creditoarea recurentă și-a exercitat dreptul este un abuz de drept.

CURTEA DE APEL

În deliberare asupra recursului de față constată că, prin Sentința nr. 635/F/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr- a fost admisă contestația formulată de debitoarea SC Com Serv SRL împotriva cererii de deschidere a procedurii insolvenței introdusă de creditoarea SC SRL, a fost respinsă cererea de deschidere a procedurii insolvenței formulată de creditoarea SC SRL împotriva debitoarei SC Com Serv SRL D și obligată creditoarea la plata sumei de 5.950 lei cheltuieli de judecată către debitoare.

Pentru a pronunța această sentință, judecătorul sindic a reținut că, prin cererea înregistrată la ribunalul Hunedoara sub nr- creditoarea SC SRL a solicitat deschiderea procedurii insolvenței față de debitoarea SC Com Serv SRL pentru o creanță certă, lichidă și exigibilă în sumă de 55.539,34 lei, din care suma de 40.331,31 lei reprezentând contravaloare facturi neachitate și respectiv suma de 11.136,71 lei penalități de întârziere.

În motivarea cererii, creditorul arată că deține o creanță certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile. Debitoarea a fost notificată în vederea achitării datoriei însă demersurile sale au rămas fără rezultat.

În drept s-au invocat prevederile art. 31 coroborat cu art. 65 din Legea nr. 85/2006.

Debitoarea a depus contestație în termen legal, solicitând respingerea cererii ca nelegală întrucât creanța nu este certă, lichidă și exigibilă.

Debitoarea a arătat că deține doar patru facturi neachitate în cuantum de 21.839,16 lei și pe care le va onora în cel mai scurt timp. În nici un moment creditoarea nu a solicitat plata vreunei sume de bani și din extrasele de cont bancar rezultă că s-au plătit cu regularitate facturile.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut că, prin creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței, se înțelege creditorul a cărui creanță este lichidă, certă și exigibilă de mai mult de 30 de zile.

Textul acestui articol stabilește condițiile pe care trebuie să le îndeplinească creanța deținută de creditor asupra averii debitorului pentru ca cererea privind deschiderea procedurii insolvenței să poată fi admisă.

Creanța trebuie să fie certă, în sensul existenței sale neîndoielnice și a cuantumului cert, lichidă și exigibilă și să se încadreze în valoarea pragului stabilit de art.3 pct 12 din Legea nr. 85/2006.

S-a reținut că dovada caracterului cert al creanței se face prin titlu executoriu, care poate fi hotărâre judecătorească, bilet la ordin/cec/cambie/ investite cu formulă executorie, precum și alte înscrisuri necontestate de debitor, nici în privința existenței lor, nici în ceea ce privește cuantumul acestora.

S-a apreciat că, în speță, creanța este certă, lichidă și exigibilă pentru suma de 21.839,16 lei, creanță recunoscută de debitoare.

S-a mai constatat că factura de penalități aflată la dosar nu poartă semnătura și ștampila debitoarei, astfel că suma din acest document nu are caracter cert.

la scadență trebuie să constituie rezultatul incapacității debitorului de a plăti datoria cu sumele de bani disponibile.

În speță, debitoarea a făcut dovada că nu se află în incapacitate de plată în condițiile în care din extrasele de cont depuse la dosar rezultă că a efectuat plăți cu regularitate față de creditoare.

Rezultă astfel, că elementele dosarului sunt de natură a conduce la concluzia că debitorul nu se află în stare de insolvență.

Nefiind în insolvență, contestația debitorului SC Com Serv SRL D a fost admisă ca fondată și respinsă cererea de deschidere a procedurii prevăzută de Legea nr.85/2006, introdusă de creditoarea SC SRL

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs creditoarea SC SRL, care solicită modificarea în totalitate a Sentinței nr. 635/F/2009 pronunțată în ședința publică din 24.06.2009 de Tribunalul Hunedoara, în sensul deschiderii procedurii insolvenței împotriva SC COM SERV SRL

Recursul este legal timbrat.

Curtea constată că pentru primul termen de judecată, la data de 21.10.2009 s-a înregistrat la dosarul cauzei adresa semnată de administratorul reclamantei și ștampilată cu ștampila SC SRL, prin care se învederează instanței că, în temeiul art. 246.pr.civ. înțelege să renunțe la judecata recursului.

Debitoarea, la rândul său, a depus o serie de acte din care rezultă că reclamanta a renunțat și la alte forme de executare a creanțelor sale, deoarece debitul a fost recuperat integral.

Debitoarea a solicitat cheltuieli de judecată, care i-au fost acordate în temeiul art. 274.pr.civ. în cuantum de 1500 lei, prin aplicarea prevederilor alin. 3 al articolului menționat, apreciind că reprezintă un cuantum rezonabil.

Curtea, față de poziția creditoarei exprimată în recurs, va face aplicabilitatea art. 246 alin. 3.pr.civ. luând act de renunțarea la judecată și obligând la plata cheltuielilor.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE:

În temeiul art. 246.pr.civ. ia act de renunțarea la judecată a creditoarei SC SRL B în recursul declarat împotriva Sentinței nr. 635/F/2009 pronunțată de judecător sindic în dosar nr- al Tribunalului Hunedoara.

Obligă pe creditoarea-recurentă să plătească intimatei-debitoare SC Com Serv SRL D suma de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 21.10.2009.

Președinte Judecător Judecător

- - - - - -

Grefier

Red.

Th.

Ex. 4/17.12.2009

Jud. sindic:

Președinte:Gilica Popescu
Judecători:Gilica Popescu, Olimpia Maria Stânga, Ioan

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 781/2009. Curtea de Apel Alba Iulia