Practica judiciara insolventa. Decizia 840/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA Nr. 840
Ședința publică din data de 28 mai 2009
PREȘEDINTE: Valentin Niță
JUDECĂTOR 2: Alexandrina Urlețeanu
JUDECĂTOR 3: Maria Pohoață
Grefier - - -
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de creditoareaADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE RÂMNICU S,cu sediul în Râmnicu S,- județul B, împotriva sentinței nr. 253 din 18 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu debitoarea- SRL, cu sediul în Râmnicu S-, județul
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit recurenta-creditoare Administrația Finanțelor Publice Râmnicu S și intimata-debitoare - SRL.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că intimata-debitoare - SRL, a depus prin serviciul registratură din cadrul instanței note scrise, după care,
Curtea, luând act că în cauză nu se formulează alte cereri, precum și faptul că recurentul prin intermediul cererii de recurs a solicitat și judecată cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecare și o reține spre soluționare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată sub nr. 3210/114/06.08.2008, creditoarea Administrația Finanțelor Publice a municipiului Rm. Sas olicitat deschiderea procedurii de insolvență a debitoarei - SRL.
În motivarea cererii, creditoarea a susținut că debitoarea datorează bugetului de stat suma de 576.177 lei reprezentând CAS angajator, CAS asigurați, contribuție la fondul de accidente, fondul de șomaj și dobândă aferentă, contribuție asigurări sociale de sănătate, amendă, impozit pe profit și dobândă aferentă.
Creditoarea a precizat că suma indicată este datorată de debitoare ca urmare a depunerii declarațiilor privind obligațiile de plată la bugetul general
consolidat al statului și a majorărilor de întârziere prevăzute în deciziile emise de către organul fiscal teritorial.
S-a mai susținut că ultima plată din debitul datorat a fost efectuată la
data de 03.07.2008, în sumă de 216 lei în contul bugetului asigurărilor sociale, că ultima operațiune de stingere parțială a debitelor a fost în data de 15.04.2008, astfel cum rezultă din referatul Compartimentului de executare silită persoane fizice și juridice al Rm. S nr. 6376 din 04.06.2008, astfel că plățile debitoarei au încetat de mai mult de 30 de zile.
De asemenea, creditoarea a învederat că în vederea recuperării creanțelor a instituit sub nr. 8249 din 25.06.2007 și nr. 3222 din 22.07.2005 măsuri asigurătorii asupra conturilor bancare ale debitoarei.
Creditoarea a precizat că actul de control pe care l-a întocmit privind sumele datorate de către debitoare a devenit titlu executoriu potrivit dispozițiilor nr.OG 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală.
Creditoarea a apreciat că deține o creanță certă, lichidă și exigibilă, de mai mult de 30 de zile, astfel că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 85/2006.
În dovedirea cererii sale, creditoarea a anexat următoarele acte: titlul executoriu nr. 54 din 06.07.2008, aviz de garanție nr. 566 din 30.01.2008, adresa de înființare a popririi asupra disponibilităților bănești, somații din dosar fiscal nr. 1880/1275/03, raport de inspecție fiscală înregistrat la DGFP B sub nr. 29618/04.07.2008, referat întocmit de executor fiscal în cadrul Rm. S, notă de constatare întocmită de executorul fiscal.
Împotriva acestei cereri, debitoarea - SRL a formulat contestație prin care a solicitat respingerea cererii de deschidere a procedurii de insolvență ca nefondată.
În motivarea contestației, debitoarea a susținut că în perioada 01.07.2008-04.07.2008, ANAF-Activitatea de Inspecție Financiar Fiscală Bae fectuat un control urmare căruia a fost întocmit raportul de inspecție fiscală nr. 29618 din 04.07.2008 și a fost emisă decizia de impunere nr. 481 din 04.07.2008, ce a fost contestată și care formează dosarul nr- al Tribunalului Buzău.
În primul rând, debitoarea a considerat că în raport de disp. art. 359 Cod pr. civilă, creanța creditoarei nu este certă, întrucât nu a recunoscut și nu și-a asumat obligația de plată a sumelor înscrise în actul de control, raportul de inspecție fiscală nr. 29618 din 04.07.2008 este nelegal, întrucât nu s-a ținut seama de notele de compensare puse la dispoziție de către societate, iar contribuțiile la fondul asigurărilor de șomaj, fondul asigurărilor sociale de stat și sănătate nu sunt reale întrucât au fost întocmite 6 rapoarte fiscale.
Debitoarea a susținut că urmare soluției pronunțate de Tribunalul Buzăua solicitat creditoarei sub nr. 9872 din 25.07.2007, compensarea sumei de 45.580 lei, însă creditoarea a compensat suma de 15.903 lei impozit pe profit astfel cum rezultă din nota de compensare nr. 502 din 28.08.2007, anexată.
Raportat la această situație, debitoarea a susținut că au fost încălcate disp. art. 24, art. 122 alin.1 și 3, art. 122 din nr.OG 92/24.12.2003.
În al doilea rând, debitoarea a considerat că nu este în stare de insolvență, că obligațiile fiscale stabilite în sarcina sa nu sunt datorate deoarece au fost stabilite
pentru aceeași perioadă controlată, respectiv 01.06.2005 - 31.08.2006 și 01.06.2005-28.02.2006, prin două rapoarte de inspecție fiscală nr. 2891 din 01.11.2006 și nr. 1317 din 15.05.2006, primul raport fiind întocmit cu încălcarea art. 106 alin. 1, art. 9 alin.1, art. 105 din nr.OG 92/2003, art. 11 din Legea nr. 571/2003, disp. nr.HG 44/2004.
Debitoarea a mai invocat expertiza efectuată în dosarul nr. 1569/2007 al
Tribunalului Buzău, prin care s-a stabilit că suma de 111.869 lei calculată suplimentar cu titlu de impozit pe profit este netemeinică și nelegală, iar actul de control efectuat în cauză a fost anulat definitiv și irevocabil de către Tribunalul Buzău.
Creditoarea Administrația Finanțelor Publice a municipiului Rm. Saf ormulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.
Prin sentința nr. 253 din 18 februarie 2009 Tribunalul Buzăua admis contestația formulată de debitoarea - SRL, și a respins cererea formulată de creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE RM.S cu sediul în Rm.
Pentru a pronunța această sentință Tribunalul a reținut că din informațiile cu privire la stadiul de judecata al dosarului nr- cuprinse în copie portal Curtea de APEL PLOIEȘTI ( 275), rezultă că în data de 28.01.2009 a fost admis recursul declarat de recurenta - SRL Rm. S în contradictoriu cu intimata B, a fost modificată în tot sentința în sensul admiterii acțiunii și trimiterii cauzei la. B pentru soluționarea pe fond a contestației, anulându-se decizia nr. 62 din 10.09.2008 a
Prin urmare, s-au respins ca neîntemeiate susținerile creditoarei din întâmpinarea formulată ( 217), din adresa nr. 1425 din 13.02.2009 ( 277) și din concluziile scrise, în sensul că debitoarea a contestat decizia de impunere nr. 480 din 04.07.2008, prin care au fost stabilite obligații fiscale suplimentare de 9.618 lei.
Întrucât suma pentru care s-a cerut deschiderea procedurii de insolvență este cuprinsă în raportul de inspecție fiscală ce a fost contestat de către debitoare, obiect al dosarului nr-, menționat, instanța a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de disp. art. 31 alin.1 raportat la disp. art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006, întrucât creanța creditoarei nu este certă și lichidă.
Împotriva sentinței pronunțată de Tribunalul Buzăua formulat recurs creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE RM.S cu sediul în Rm. S,criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie,solicitand modificarea in tot a sentintei si pe fond respingerea contestatiei formulata de debitoare si admiterea cererii sale privind deschiderea procedurii de insolventa, fata de intimata.
In sustinerea recursului,creditoarea arată ca instanta de fond a retinut gresit că suma de 576.177 lei pentru care s-a cerut deschiderea procedurii de insolventa este cuprinsa in raportul de inspectie fiscala ce a fost contestat de debitoare.
Intimata debitoare, sustine recurenta, a contestat decizia nr 461/04.07.2008 pentru nemodificarea bazei de impunere, respectiv raportul de inspectie fiscală nr 29617/04.07.2008 incheiat de Inspectia Fiscala din cadrul DGFP B sub nr 32908/11.08.2008.
In cadrul contestatiei de față, debitoarea intimata invocă modalitatea greșită de compensare a unor sume, sustinere.
Nu s-a retinut de instanta de fond cu ocazia solutionarii cauzei nici
faptul ca intimata nu a contestat niciodata notele de compesare,care dealtfel au fost inlocuite la cererea sa.
Mai sustine recurenta ca la solutionarea cauzei nu s-a avut in vedere nici faptul ca suma de 576.167 lei -creanta pentru care s-a solicitat deschiderea procedurii - este datorata de debitoare bugetului de stat ca urmare a declaratiilor sale si a deciziilor de impunere aferente fiecarui raport de inspectie fiscala efectuate in cauza.
Curtea analizand sentinta pronuntata de instanta de fond prin prisma criticilor formulate de recurenta avand in vedere actele dosarului si dispozitiile legale in materie constata ca recursul este nefondat urmand a fi respins pentru urmatoarele considerente.
Potrivit dispozitiilor art 31 alin. 1 din Legea 85/2006-Orice creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii prevăzute de prezenta lege împotriva unui debitor prezumat în insolvență poate introduce o cerere introductivă, iar art 2 pct 6 din acelasi act normativ defineste notiunea de creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței ca fiind acela a cărui creanță împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile.
In cauza, asa cum a retinut si instanta de fond, creditorul -recurent nu a facut dovada ca, creanta pentru recuperarea careia solicita deschiderea procedurii de insolventa este una certa, lichida si exigibila.
Aceasta intrucat,la data depunerii cererii, pe rolul instantelor era in curs de solutionarea contestatia debitoarei privitoarea la actele fiscale prin care s-au stabilit obligatiile de plata invocate de recurenta ca fiind de recuperat.
Sustinerile recurentei in sensul ca cele contestate de debitoarea intimata nu au legatura cu suma invocata in cauza ca fiind de recuperat, deoarece contestatia priveste decizia nr 481/04.07.2008 sunt nefondate.
Din verificarea actelor dosarului, a cererii cu care recurenta a investit instanta de fond, arata ca are de recuperat o creanta de - lei potrivit titlului executoriu nr 54/08.07.2008.
Titlul executoriu insă fost emis in temeiul raportului de inspectie fiscala nr 29.618/2008 care la data depunerii cererii de deschidere a procedurii de insolventa fusese contestat, asa cum rezulta din decizia nr 26/17.03.2009 emisa de DGFP B -Biroul de Solutionare a Contestatiilor.
In această situație creanta nu poate fi certă, lichida si exigibila motiv pentru care instanta de fond a stabilit corect ca nu sunt indeplinite conditiile legale pentru deschiderea procedurii de insolventa fata de debitoare.
Chiar daca s-ar analiza cererea de deschiderea procedurii de insolventa depusa de creditoare prin prisma sustinerilor din recurs ca suma de recuperat rezulta din o serie de compensari solicitate de debitoare, dar in final necontestate de aceasta, s-ar constata aceeasi situatie,in sensul ca intre parti inca nu sa stabilit cu certitudine ce anume creante mai sunt de recuperat de la debitoare.
Si in aceasta situatie, creditoarea -recurenta nu poate invoca existenta unei creante certa, lichida si exigibila pentru a se putea deschide procedura de insolventa fata de debitoare.
Fața de toate considerentele retinute mai sus Curtea in raport cu dispozitiile art. 312 alin 1.Pr.Civ va respinge ca nefondat, recursul declarat de
creditoarea a Municipiului Rm S.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de creditoareaADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE RÂMNICU S,cu sediul în Râmnicu S,- județul B, împotriva sentinței nr. 253 din 18 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu debitoarea - SRL, cu sediul în Râmnicu S-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 28 mai 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Fiind în concediu de odihnă
se semnează de
GREFIERUL DE SECȚIE
Red.
Dact. /AU
2 ex/16.06.2009
Dosar fond - al Tribunalului Prahova
Judec. fond
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120/2006
Președinte:Valentin NițăJudecători:Valentin Niță, Alexandrina Urlețeanu, Maria Pohoață
← Practica judiciara insolventa. Decizia 690/2009. Curtea de Apel... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|