Practica judiciara insolventa. Decizia 962/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 962
Ședința publică de la 04 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Liliana Palihovici
JUDECĂTOR 2: Anca Ghideanu
JUDECĂTOR 3: Claudia Susanu
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei Faliment privind pe recurent AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B și pe intimat SC SA V, intimat DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, intimat PRIMĂRIA MIUNICIPIULUI V, intimat INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUINCĂ V, intimat SC SRL V, intimat SC "" SRL V, lichidator CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ - ÎN CALITATE DE LICHIDATOR PT.. DEBITOARE SC "" SRL V, intimat, intimat, intimat ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect procedura insolvenței, împotriva sentinței civile numărul 72/F din 11 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Vaslui - judecător sindic.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:
- recurs la prim termen, declarat și motivat în termen;
- recurent scutit de plata taxelor de timbru;
- prin cererea de recurs se solicită judecarea cauzei în lipsă, după care
Verificînd actele și lucrările dosarului, Curtea constată recursul în stare de judecată și rămîne în pronunțare.
Ulterior deliberării,
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului de față.
Prin sentința comercială nr. 72/F/11.02.2009 pronunțată de Tribunalul Vasluis -a respins acțiunea promovată de AVAS în numele Comitetului creditorilor împotriva pârâtei Pîrțu; s-a admis raportul lichidatorului judiciar; s-a dispus închiderea procedurii insolvenței debitorului SC SRL V și radierea debitorului din evidențele ORC
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit art. 1169 Cod civil, cel ce face o propunere înaintea judecații trebuie să o dovedească.
In speță, AVAS nu a probat cererea de atragere răspundere patrimoniale.
Simplele afirmații și raționamente juridice din acțiune nu suplinesc proba.
AVAS B avea obligația să probeze că pârâta, în calitate de administrator a dispus, în interes personal, continuarea activității care ducea în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți.
Așadar nu era suficient să susțină că pârâta a continuat activitatea, ci trebuia să dovedească că aceasta s-a făcut in interesul personal al pârâtei și să dovedească că aceasta s-a făcut în interesul personal al pârâtului și să dovedească legătura de cauzalitate dintre continuarea activității în interes personal și intrarea în încetare de plăți a debitorului.
Nefiind dovedite fapta si vinovăția, legătura cauzală dintre faptă și prejudiciu, acțiunea trebuie respinsă ca neîntemeiată.
Trebuie subliniat și faptul că, lichidatorul judiciar promovase o acțiune în răspundere patrimoniala, dar a renunțat la judecată, la termenul din 4 martie 2008.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului -AVAS prin reprezentantul său legal, criticând soluția de respingere a cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a fostei conduceri.
Recurenta a susținut că judecătorul sindic nu a aplicat corect regulile prevăzute de dispozițiile art. 138 și urm. din Legea nr. 85/2006 apreciind că faptele enumerate de această prevedere legală trebuie privite în contextul stării de insolvență a debitoarei.
Precizează recurenta că Statul român, reprezentat prin AVAS a suferit un prejudiciu, deținând asupra debitoarei o creanță nerecuperată în sumă de 1492,19 RON.
Administratorul societății debitoare avea obligația prevăzută de art. 27 din Legea nr. 85/2006 să formuleze cerere pentru stabilirea stării de insolvență, cerere pe care însă nu a înțeles să o introducă, în cauză fiind aplicabile dispozițiile art. 138 din lege.
În opinia recurentei fosta conducere se face vinovată și de săvârșirea faptei prevăzute la litera caa rt. 138, respectiv de faptul că a dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea în mod vădit la încetarea de plăți.
Întrucât mandatul în baza căruia a condus societatea comercială este comercial, deci oneros, interesul administratorului societății de a continua activitatea unui debitor aflat în încetare de plăți este prezumat.
Pentru a fi întrunite condițiile legii este suficientă, apreciază recurenta, dovedirea numai a stării de încetare de plăți a debitorului și a prejudiciului suferit ca urmare a continuării activității.
În ceea ce privește raportul de cauzalitate dintre fapta administratorului și prejudiciul suferit de, acesta este evident și rezultă din faptul continuării activității deși societatea se află în încetare de plăți.
Susține recurenta că, în acest mod, au fost îndeplinite toate condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv: fapta ilicită, vinovăția, prejudiciul și raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu.
A mai precizat recurenta că o parte din debitele societății reprezintă contribuția personală a angajaților societății, în calitate de asigurați, pe care debitoarea avea obligația să o vireze lunar către Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate.
Prin neplata acestei contribuții foștii administratori se fac vinovați și de deturnarea sau ascunderea unei părți din activul persoanei juridice, faptă prevăzută de art. 138 lit. e din Legea 85/2006, în timp ce schimbarea destinației acestei sume se încadrează în dispozițiile art. 138 lit. f din aceeași lege.
Recurenta a invocat totodată insuficienta motivare a hotărârii, în condițiile în care cererea de angajare a răspunderii patrimoniale a fost promovată de lichidatorul judiciar.
Interpretarea art. 138 din Legea nr. 85/2006 trebuie făcută pornind de la scopul urmărit de legiuitor, acela de a determina apariția și menținerea unui climat economic sănătos, în virtutea căruia debitorul avea obligația de introducere a cererii de declarare a insolvenței.
Recurenta a suferit un prejudiciu a cărui existență certă este stabilită prin constatarea faptului că debitoarea a ajuns în încetare de plăți și că împotriva sa a fost declanșată procedura falimentului.
Consideră recurenta ca nefiind relevant faptul că nu s-ar fi putut stabili o legătură de cauzalitate între activitatea administratorului și starea de insolvență, modul de redactare a textului ("au contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență") sugerând aplicabilitatea lui și în situația în care fapta a constituit condiția favorabilă pentru realizarea efectului.
Răspunderea membrilor organelor de conducere ale societății ajunse în încetare de plăți, astfel cum este reglementată de art. 138 din lege, este o răspundere specială care pune la îndemâna creditorilor și a instanței mijloacele juridice cele mai adecvate pentru a se asigura acoperirea în tot sau în parte a pasivului debitorului.
Nu s-au administrat probe în recurs.
Deși legal citat, lichidatorul Combinatul Individual de Insolvență nu a formulat întâmpinare.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse.
Prin cererea adresată judecătorului sindic Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului -AVAS a solicitat atragerea răspunderii personale a administratorului debitoarei SRL Pîrțu, în temeiul dispozițiilor art.138 lit. c,e și f din Legea nr. 85/2006.
Potrivit prevederilor art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006 poate atrage răspunderea membrilor organelor de conducere a debitorului persoană juridică fapta acestora de a dispune în interes personal continuarea unei activități care duce, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți.
În speță recurenta a invocat faptul că, prin nesolicitarea de către administratorul societății a aplicării dispozițiilor Legii nr. 85/2006, acesta a încălcat obligația instituită de lege, săvârșind astfel fapta ilicită prevăzută de dispozițiile art. 138 lit. c din Legea 85/2006.
Curtea nu poate primi această critică.
Pentru ca prevederile invocate de recurentă să fie aplicabile era necesar ca aceasta să facă dovada faptului că pârâta a dispus, în interes personal, continuarea activității societății. Așa cum s-a arătat în mod constant în jurisprudență, nu poate fi angajată răspunderea persoanelor din conducerea debitorului, dacă nu se face dovada că acestea au cauzat starea de insolvență prin continuarea unei activități în interesul propriu.
Împrejurarea că mandatul membrilor organelor de conducere este remunerat, deci oneros, nu scutește comitetul creditorilor, care a formulat cerere de atragere a răspunderii personale a administratorului, de dovada cerută de prevederile legale a căror aplicare o solicită.
Prin urmare, nefiind făcute dovezi în sensul urmăririi, de către administratorul debitoarei, a unui interes personal în continuarea activității, Curtea constată că în mod corect instanța de fond a respins cererea formulată de reclamant.
În ceea ce privește critica referitoare la întrunirea în cauză a tuturor condițiilor răspunderii delictuale speciale, reglementată de dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, instanța o va respinge ca nefondată, acestea nefiind îndeplinite cumulativ nici în ceea ce privește fapta prevăzută de art. 138 lit. c din lege și nici în ce privește faptele cuprinse la lit. e,f ale art. 138 din acest act normativ.
Astfel, antrenarea răspunderii membrilor organelor de conducere ale debitorului persoană juridică presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: prejudiciul creditorilor, fapta ilicită (care trebuie să se încadreze între cazurile prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. a)-g)) raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile și culpa persoanelor a căror răspundere se solicită.
Recurenta nu a dovedit existența faptei ilicite prevăzute de disp. art. 138 alin. 1 lit. e din Legea nr. 85/2006, respectiv deturnarea sau ascunderea unei părți din activul persoanei juridice, în interes propriu și în frauda creditorilor debitorului persoană juridică, pentru a putea fi atrasă răspunderea personală în temeiul disp. art. 138 din lege.
Instanța nu poate primi susținerea recurentei potrivit căreia nu are relevanță legătura de cauzalitate dintre activitatea administratorului și starea de insolvență, dovedirea existenței acestei cauzalități fiind una dintre condițiile antrenării răspunderii membrilor organelor de conducere, care nu a fost îndeplinită în cauză.
Nici critica privind nemotivarea hotărârii nu este fondată, judecătorul sindic argumentând, chiar dacă sumar, soluția pronunțată prin analizarea succintă a întrunirii condițiilor angajării răspunderii speciale.
În ceea ce privește acțiunea în răspundere personală formulată de către lichidator, instanța constată că, anterior pronunțării hotărârii recurate, lichidatorul judiciar a renunțat la judecata acesteia și nu a atacat cu recurs soluția primei instanțe.
Pentru aceste considerente, constatând recursul nefondat, instanța îl va respinge urmând ca în temeiul disp. art. 312 Cod procedură civilă să se mențină hotărârea recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva sentinței civile nr. 72/F din 11 februarie 2009 Tribunalului Vaslui - judecător sindic, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică de la 4 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
Grefier
- -
Red.
Tehnored.
2 ex.
02.06.2009
Tribunalul Vaslui:
-
Președinte:Liliana PalihoviciJudecători:Liliana Palihovici, Anca Ghideanu, Claudia Susanu
| ← Practica judiciara insolventa. Decizia 529/2009. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 1050/2009. Curtea de... → |
|---|
