Practica judiciara insolventa. Decizia 963/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 963
Ședința publică de la 04 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Liliana Palihovici
JUDECĂTOR 2: Anca Ghideanu
JUDECĂTOR 3: Claudia Susanu
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei Faliment privind pe recurent și pe intimat " ", lichidator - ÎN CALITATE DE LICHIDATOR PT.. DEBITOARE " ", intimat ADM.. PU-, având ca obiect procedura insolvenței, împotriva sentinței civile numărul 495/F din 9 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vaslui - judecător sindic.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă dl. avocat pentru recurenta.
celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:
- recurs la al 3-lea termen, acordat ca recurenta să-și angajeze apărător, după care
Dl. avocat depune la dosar împuternicirea avocațială nr. 106/01.05.2009, emisă de societatea civilă de avocați " SI " în baza contractului de asistență juridică cu nr. 106/01.05.2009 încheiat cu recurenta și precizează, la interpelarea instanței, că nu are de formulat cereri noi în cauză iar chestiuni prealabile nu sunt.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvîntul la dezbateri.
Solicitînd admiterea recursului formulat de pîrîta împotriva sentinței civile nr. 495/F din 9 decembrie 2008 Tribunalului Vaslui - judecător sindic, pe care o critică de nelegalitate. Astfel, instanța de fond nu a soluționat cele două cereri deduse judecății: una formulată de lichidatorul judiciar privind instituirea unor măsuri asiguratorii și cea de a doua, formulată de recurenta pîrîtă privind obligarea lichidatorului judiciar de consemnare a cauțiunii. În raport de aceste susțineri, dl. avocat apreciază că se impune trimiterea dosarului cauzei la instanța de fond spre rejudecare.
În cazul în care instanța nu va admite această cerere, apărătorul recurentei solicită a se constata nelegalitatea hotărîrii recurate sub aspectul pronunțării unei soluții numai în baza susținerilor lichidatorului judiciar și nu pe probe concrete pentru dovedirea incidenței prevederilor art. 138 din Legea nr.85/2006.
Pentru a pronunța soluția recurată de pîrîta, instanța de fond nu a luat în considerare blocajul economic financiar al societății datorat imposibilității încasării creanțelor proprii, concurența nefavorabilă în raport de obiectul de activitate al societății, activitatea redusă în raport de numărul M de angajatori, condiții care au condus societatea la insolvență.
Față de motivele susținute oral și detaliate în scris, dl. avocat solicită admiterea recursului, fără cheltuieli de judecată.
Instanța declară închise dezbaterile și rămîne în pronunțare.
Ulterior deliberării,
INSTANȚA
Asupra recursului comercial d e față, reține următoarele:
Prin sentința civilă 495/F din 9 decembrie 2008 Tribunalul Iași - judecătorul sindic a admis acțiunea formulată de lichidatorul judiciar V cu sediul în V, str. - cel M, bloc 317,. B, parter,.2, județul V împotriva administratorului debitorului în faliment SC SRL H:, cu ultimul domiciliu cunoscut în H,-, județul și în consecință, a obligat-o pe pârâtă să suporte din averea personală suma de 363.251 lei, reprezentând pasivul societății debitoare constituit din creanțe înscrise la masa credală a debitoarei și neachitate.
S-a dispus ca executarea silită să se va facă prin intermediul executorului judecătoresc, conform Codului d e procedură civilă.
Tribunalul a autorizat creditorii înscriși în tabelul definitiv consolidat al creanțelor să pună în executare hotărârea potrivit dispozițiilor art. 142 alin 2 din Legea insolvenței.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că lichidatorul judiciar a probat că din documentele financiar-contabile, balanța și bilanțul puse la dispoziția lichidatorului judiciar s-a constatat că debitorul a deținut în patrimoniu o serie de bunuri care nu au fost găsite la inventariere, și sume de bani în casierie, bănci și nejustificați, în valoare de 186.558 lei.
În concret, pârâta a ridicat din casieria debitoarei suma de 186.456 lei pe care nu a justificat-o, nedepunând documente justificative în acest sens, practic suma în discuție fiind însușită de aceasta.
Susținerile pârâtei prin întâmpinare nu au reușit să răstoarne prezumția de vinovăție, în cauză fiind întrunite elementele răspunderii personale ale pârâtei respectiv: fapta ilicită săvârșită de pârâtă prin acumularea de datorii în cadrul exercitării funcției de administrator și neachitarea acestor datorii, veniturile realizate din activitatea societății pe care aceasta le-a făcut venituri personale și nu ale societății, dovedindu-se că pârâta a determinat ca datoriile agentului economic către bugetul consolidat al statului să crească artificial prin acumularea de dobânzi și penalități, și în final a abandonat activitatea fără achitarea obligațiilor de plată.
Astfel, poate fi constatat prejudiciul constând în creanțele înscrise la masa credală și rămase neacoperite, debitoarea având bunuri în patrimoniu ce nu au putut fi identificate la inventariere, și sume de bani pe care nu le-a justificat.
Vina aparține pârâtei, care nu a desfășurat o activitate în interesul agentului economic ci în interesul personal, însușindu-și veniturile societății cât și contravaloarea bunurilor existente în patrimoniu la un moment dat.
Față de aceste elemente poate fi stabilit cu certitudine raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, susținerea declarativă a pârâtei că bunurile ar fi fost valorificate prin executare silită de către H fiind inducătoare în eroare deoarece nu s-au identificat documente la din care să rezulte valorificarea bunurilor în urma procedurii de executare silită.
În cauză sunt incidente și dispozițiile art.998-999 Cod civil, care arată că "orice faptă a omului care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat să-l repare" și "omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa".
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate.
1. Recurenta arată că judecătorul sindic nu s-a pronunțat asupra cererii lichidatorului judiciar, de instituire a unor măsuri asiguratorii și nici asupra cererii ei, de consemnare a unei cauțiuni.
învederează că pentru a se discuta luarea unor măsuri asiguratorii era necesară consemnarea unei cauțiuni de 10% din valoarea pretențiilor.
2. Recurenta pârâtă susține că sentința se întemeiază în mod exclusiv pe susținerile lichidatorului judiciar, și nu pe probe concrete.
pretinde că sarcina probei incumbă, conform art.1169 Cod civil, celui care a sesizat instanța, respectiv lichidatorului judiciar, care nu a făcut dovada certă a raportului ei contributiv la ajungerea SC " " SRL în stare de insolvență.
Recurenta pretinde că, într-o primă teză, pentru aplicarea prevederilor art.138 alin.1 lit. a) este necesar să se facă dovada certă că administratorul a utilizat bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau al altei societăți. Această cerință nu este îndeplinită în situația de față, neputând antrena răspunderea prevăzută de art.138 din legea specială. Recurenta arată că acumularea unor datorii în cadrul exercitării de către ea a funcției de administrare și, respectiv de conducere a debitoarei și neachitarea acestor datorii nu poate fi considerată ca o folosire a bunurilor și banilor societății în interes personal, în pofida celor susținute de către administratorul judiciar reclamant. Acestea se datorează în primul rând contractării în decembrie 2003 unui credit de la. - Sucursala H, cu fonduri de la. conform dispozițiilor Legii nr.76/2002 privind asigurările sociale pentru șomaj, în scopul achiziționării de utilaje necesare derulării activității de service auto și producție încălțăminte. Acordarea creditului cu întârziere (în decembrie 2003, deși conform convenției acesta trebuia acordat în iunie), a produs sincope în activitatea societății. Astfel, s-a impus angajarea unui număr important de salariați conform convenției încheiate cu V, fapt ce a generat creșterea nivelului salarizării și necesitatea menținerii pe o perioadă lungă de timp a contractelor de muncă, deși activitatea nu era una profitabilă, închirierea unor spații pentru desfășurarea activității, etc. În aceeași perioadă a efectuat cheltuieli importante pentru achiziționarea unor mașini absolut necesare desfășurării activității de producție încălțăminte.
În ceea ce privește constatarea reclamantului, pe baza evidenței financiar-contabile a societății, cum că ar fi ridicat din casieria debitoarei suma de 186.456,00 lei, folosind-o în interes personal (se invocă nejustificarea sumei și nerestituirea către societate), aceasta nu are acoperire în realitate. Evidența contabilă a societății a fost ținută de o societate de profil, documentele justificative ale cheltuielilor întreprinse fiind predate întocmai și la timp reprezentantului legal al acesteia. Este adevărat că a fost nevoită să efectueze în numele și pentru societate lucrări cu persoane necalificate, pentru munca brută, în scopul amenajării punctelor de lucru ale societății, plata făcându-se din banii societății în baza unor înscrisuri sub semnătură privată. La fel au fost achiziționate numeroase materiale necesare realizării unor lucrări absolut necesare continuării activității societății ce o administra.
În ceea ce privește susținerea administratorului judiciar, reclamant în cauză, că s-ar fi produs un prejudiciu prin deteriorarea bunurilor societății, aceasta este puerilă, în condițiile în care uzura a fost una firească, determinată prin folosința lor. Nu este adevărat nici că lipsesc bunuri din inventarul societății debitoare, acestea fiind valorificate pe calea executării silite de către creditoarea H, iar mențiunile nu au mai putut fi făcute în evidența fiscală a societății, acestea fiind deja predate în vederea verificării finale, în scopul declanșării procedurii prevăzute de Legea nr.85/2006.
De asemenea, pretinde recurenta, nu este îndeplinită nici cerința prevăzută de art.138 al.1 lit. b) - efectuarea de acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice. În jurisprudență această situație este întâlnită numai în situația în care conducătorul speculează sub acoperirea societății, ceea ce nu rezultă din raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei.
Textele art.138 alin.1 lit. c) și e), invocate de administratorul judiciar în motivarea cererii, ca aspecte subsidiare, vizează continuarea în interes personal a unei activități care ducea în mod vădit societatea la încetare de plăți prin agravarea pasivului și, respectiv, deturnarea sau ascunderea unei părți din activ sau mărirea fictivă a pasivului.
Recurenta pretinde că nici din aceste ipoteze nu se face răspunzătoare de ajungerea în stare de insolvență, aceasta fiind efectul unor cauze neimputabile, cum ar fi: blocajul economico-financiar datorat imposibilității încasării creanțelor proprii, conjunctura economică nefavorabilă (concurența acerbă pe piața încălțămintei), activitatea relativ redusă în raport cu numărul M de angajați, ceea ce a generat un fond ridicat de salarii raportat la producția realizată, lipsa capitalului circulant propriu la nivelul necesarului și nivelul ridicat al dobânzilor bancare, valorificarea bunurilor societății de către creditorul H în cadrul procedurii execuționale la prețuri modice etc.
Susține recurenta că deloc de neglijat, în contextul judecării cauzei, este aserțiunea administratorului judiciar din raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei, conform căreia activul net contabil al societății a fost pozitiv pentru o bună perioadă din activitatea societății (2003-2005), înregistrându-se tot acum profit, ceea ce contrazice însăși motivarea în fapt a cererii introductive, conchide recurenta.
întâmpinare, Administrația Finanțelor Publice a municipiului H solicită respingerea recursului. Creditoarea arată că judecătorul-sindic a reținut corect că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, recurenta - prin faptele sale - prejudiciind toți creditorii.
În concluziile scrise, V, lichidatorul judiciar al debitoarei SC " " SRL H, solicită respingerea recursului. Lichidatorul judiciar arată că nu a mai susținut cererea de instituire a măsurilor asigurătorii, situație în care instanța nu mai era ținută a se pronunța.
Lichidatorul judiciar învederează că în cauză sunt întrunite elementele răspunderii personale a pârâtei, și anume: fapta ilicită, prejudiciul, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu și vina pârâtei. Intimatul-reclamant susține că instanța de fond a apreciat corect probele administrate și a aplicat corect dispozițiile legale privind antrenarea răspunderii personale, respectiv prevederile art.138 alineat 1 literele a), b), c) și e) din Legea nr.85/2006 și art.998-999 Cod civil.
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în cele ce urmează:
1. Nepronunțarea judecătorului-sindic asupra cererii lichidatorului judiciar, de instituire a unor măsuri asiguratorii, nu afectează legalitatea ori temeinicia hotărârii de angajare a răspunderii administratorului debitorului aflat în insolvență. Singurul care justifica interesul procesual de a declara recurs pe acest aspect, al nepronunțării, era lichidatorul judiciar, care a achiesat - însă - la soluția instanței, prin neexercitarea căii de atac. Recurenta nu a suferit nicio vătămare a intereselor sale legitime prin nepronunțarea asupra măsurilor asigurătorii, critica vizând nulitatea sentinței apărând ca neîntemeiată.
2. Referitor la fondul pricinii, Curtea constată că tribunalul a interpretat și aplicat judicios prevederile legale care guvernează răspunderea personală a administratorului debitorului aflat în insolvență și - în primul rând - dispozițiile articolului 138(1) din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței. Ca atare, punctul 9 al articolului 304 Cod procedură civilă, în care se încadrează unele dintre criticile formulate în recurs, nu este incident în speță. Celelalte critici, vizând netemeinicia, care exced cadrului art.304 Cod procedură civilă și se verifică potrivit articolului 304 indice 1 Cod procedură civilă, se vădesc nefondate, atât timp cât tribunalul a evaluat corect probele administrate, stabilind judicios situația de fapt, căreia i-a aplicat dispozițiile art.138(1) din Legea nr.85/2006.
Este de principiu că răspunderea administratorului unui debitor aflat în insolvență, pentru o parte a pasivului celui din urmă, se angajează (conform art.138 alineat 1) dacă sunt întrunite cumulativ următoarele cerințe: prejudiciul creditorilor, fapta ilicită a administratorului, care să se încadreze în cel puțin unul dintre cazurile arătate la art.138 alineat (1), raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile și culpa persoanei a cărei răspundere se solicită.
În speță, contrar susținerilor recurentei pârâte, curtea de apel constată că lichidatorul judiciar reclamant (căruia îi revenea sarcina probei, potrivit principiului general înscris în articolul 1169 Cod civil) a făcut pe deplin dovada întrunirii cerințelor răspunderii personale a administratorului debitoarei în insolvență SC " " SRL H, pârâta. Recurenta contestă, în primul rând, faptele ilicite încadrabile în literele "a", "b", "c" și "e" din alineatul (1) al articolului 138, dar instanța de recurs constată că aceste fapte sunt pe deplin probate, cu documentele financiare ale SC " " SRL. Curtea de apel constată că dovezilor făcute de lichidatorul judiciar pârâta nu le-a opus nimic în contradovadă, deși tribunalul a încuviințat proba cu înscrisuri, interogatoriu și proba testimonială. Nici în recurs pârâta nu a depus înscrisuri, deși avea această posibilitate, conform articolului 305 Cod procedură civilă. De altfel, motivele de recurs reprezintă copia întâmpinării depuse în dosarul judecătorului-sindic, recurenta neînțelegând să combată cu argumente considerentele sentinței.
Raportat celor expuse și în aplicarea art.312 alineat 1 teza a II-a Cod procedură civilă Curtea va respinge recursul, menținând sentința Tribunalului Vaslui.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâta împotriva sentinței civile nr.495 F din 9 decembrie 2008 Tribunalului Vaslui - judecător sindic, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 4 mai 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.
Tehnored.
Tribunalul Vaslui:
-
28.2009.-
Președinte:Liliana PalihoviciJudecători:Liliana Palihovici, Anca Ghideanu, Claudia Susanu
| ← Practica judiciara insolventa. Decizia 290/2008. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 1249/2009. Curtea de... → |
|---|
