Practica judiciara insolventa. Decizia 987/2008. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA nr. 987/

Ședința publică din 18 noiembrie 2008

Completul compus din:

- Președinte

- - Judecător

- Judecător

Grefier -

Pe rol judecarea recursurilor formulate de creditoarele --DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M, cu sediul în Târgu - M, str.-.- nr.1-3, jud.M și AVAS, cu seidul în B--11 sector 1, împotriva Sentinței comerciale nr. 900 din 10.09.2008, pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Mureș.

La apelul nominal se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei constatându-se că recursurile sunt declarate și motivate în termenul procedural, fiind scutite de plata taxelor judiciare de timbru, conform art.17 al Legii nr.146/1997, iar recurentele au solicitat judecarea cauzei și în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă.

În raport de actele și lucrările dosarului, instanța reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Prin sentința nr.900/10 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș în dosarul nr- s-a dispus închiderea procedurii falimentului deschisă față de debitoarea falită SC" Proiect"SRL Tg-M, împreună cu celelalte măsuri prevăzute de lege în această situație.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că din raportul final întocmit de lichidatorul judiciar, rezultă că în patrimoniul debitoarei falite nu mai există bunuri, iar cele identificate au fost valorificate în cursul procedurii. Deși s-au formulat obiecțiuni împotriva raportului final, acestea au fost respinse prin hotărâre irevocabilă.

Deși inițial, prin sentința nr.984/01.11.2005 a Tribunalului Comercial Mureșa fost respinsă cererea de angajare a răspunderii personale a administratorilor statutari ai societății: G și, promovată de subscrisa DGFP M, însă prin Decizia nr.513/R din 20 iunie 2006, pronunțată în dosarul nr.492/2006/ Curtea de Apel Tg-M a admis recursul și a angajat răspunderea administratorilor.

Din executarea acestei hotărâri lichidatorul judiciar a reușit doar recuperarea sumei de 550,00 lei, ca urmare a valorificării autoturismului marca Oltcit, aparținând fostului administrator al debitoarei -.

S-a reținut că nu mai există alte posibilități de recuperare a vreunor sume de bani în cadrul procedurii.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs M, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate și continuarea procedurii.

În motivarea recursului DGFP M s-a menționat că procedura instituită de Legea 64/1995 rep. are drept scop recuperarea creanțelor de la debitorii rău-platnici, scop neîndeplinit în cauză. De asemenea, s-a arătat că executarea hotărârii de angajare a răspunderii nu s-a făcut cu aplicarea/respectarea prevederilor art.142 din Legea nr.85/2006, respectiv prin executorul judecătoresc, conform Codului d e procedură civilă. Mai mult, potrivit regulilor de executare silită, obligația solidară se execută în întregime asupra debitorului despre care există indicii că deține mai multe venituri sau bunuri urmăribile, urmând ca acesta din urmă să se îndrepte apoi împotriva codebitorilor săi pentru partea lor de datorie.

S-a menționat că nu s-a încheiat niciun contract cu vreun executor judecătoresc pentru executarea hotărârii.

Împotriva aceleiași hotărâri a formulat recurs AVAS B solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivele recursului s-a menționat că nici un act procedural nu a fost comunicat către AVAS, creditoarea fiind lipsită de orice drept la apărare. De asemenea, s-a arătat că judecătorul sindic nu a aplicat corect regulile răspunderii instituite de art.138 din Legea nr.85/2006.

S-a precizat că AVAS nu a fost notificată în cadrul procedurii fiind lipsită astfel de posibilitatea recuperării debitelor.

Analizând recursul formulat de DGFP M, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art.3041pr.civ. instanța reține următoarele:

În cadrul dosarului nr- al Tribunalului Comercial Mureș, judecătorul sindic a instrumentat procedura falimentului debitoarei SC" Proiect"SRL

În cadrul acestei proceduri s-a respins cererea privind angajarea răspunderii administratorilor. Prin sentința nr.984/01.11.2006 a Tribunalului Comercial Mureșa fost respinsă cererea de angajare a răspunderii personale a administratorilor statutari ai societății: G și, promovată de subscrisa DGFP M, însă prin Decizia nr.513/R din 20 iunie 2006, pronunțată în dosarul nr.492/2006/ Curtea de Apel Tg-M a admis recursul și a dispus angajarea răspunderii personale până la limita pasivului în cuantum de -,99 lei.

Lichidatorul judiciar desemnat în cauză identificat bunurile existente în patrimoniul debitorului G, a recuperat sume de bani și a distribuit toate sumele obținute în cadrul procedurii, potrivit planurilor de distribuire existente în dosarul de faliment.

Cu referire la recursul declarat de AVAS menționăm că acestei creditoare nu i-a fost încălcat în nici un fel dreptul la apărare și nici dreptul de a formulat cereri în cadrul procedurii.

Potrivit OUG nr.95/2003 AVAS a subrogat în toate drepturilor și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate.

Confort art.2 din OUG 95/2003 AVAS a încheiat cu CAS M Protocolul nr.1/23.02.2004.

În cadrul procedurii CAS Maf ost notificată conform legii insolvenței, a fost menționată în toate încheierile de ședință, a fost înscrisă în tabelul de obligații. AVAS Bap reluat procedura din stadiul în care se afla.

Câtă vreme față de CAS M s-au comunicat toate actele din procedură și s-au îndeplinit toate etapele prevăzute de lege, AVAS nu poate solicita reluarea procedurii de la început. Faptul că nu a formulat nici un act în cadrul procedurii este infirmat de contestația depusă de AVAS în dosarul de fond la data de 29 aprilie 2008, (fila 87 vol.II, dosar fond), cu privire la tabelul definitiv al creanțelor.

Creanța AVAS preluată de la CAS Maf ost înscrisă în tabelul final al obligațiilor debitoarei SC" Proiect"SRL (fila 135 vol.II dosar fond).

O altă chestiune invocată în recursul AVAS a fost aceea că judecătorul sindic nu a aplicat corect regulile răspunderii personale.

Recurenta nu detaliază în ce sens aceste reguli au fost încălcate, iar critica vizând angajarea răspunderii este nefondată în condițiile în care instanțele au dispus angajarea răspunderii până la întreaga valoare a pasivului de -,99 lei (decizia nr.513 din 20.07.2006 a Curții de Apel Tg-M).

Valoarea pasivului este suma maximă până la care se poate dispune angajarea răspunderii personale, potrivit art.138 alin.1 din Legea 85/2006, astfel că poziția recurentei este nesusținută cu texte de lege.

În aceste condiții, recursul formulat de AVAS este nefondat.

În ce privește recuperarea altor sume de bani în cadrul procedurii, din actele aflate la dosarul de fond și din rapoartele lichidatorului, rezultă că la momentul închiderii procedurii nu există bunuri mobile sau imobile în patrimoniul debitoarei și nici în cel al administratorilor.

În această situație constatăm că lichidatorul judiciar a efectuat toate demersurile posibile în acest sens.

Este de reținut și faptul că împotriva raportului final s-au formulat obiecțiuni, însă acestea au fost respinse prin hotărâre irevocabilă.

De altfel, închiderea procedurii nu cauzează teoretic nici un prejudiciu creditorilor, având în vedere disp.art.142 al.2 din Legea nr.85/2006.

Potrivit acestor dispoziții "după închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de către executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile prezentei legi, în temeiul tabelului definitiv consolidat pus la dispoziția sa de către lichidator".

Apreciem că față de aceste dispoziții, închiderea procedurii falimentului nu creează nici un prejudiciu creditorilor, aceștia putând să treacă la executarea silită a sentinței prin care s-a dispus angajarea răspunderii administratorilor și după închiderea procedurii.

Astfel, art.142 al.1 din Legea nr.85/2006 prevede că "executarea silită împotriva persoanelor prevăzute la art.138 al.1 se efectuează de către executorul judecătoresc conform Codului d e procedură civilă".

Executarea silită începe la solicitarea creditorului, iar cheltuielile se avansează de către acesta potrivit art.3717al.1 pr.civ.

Susținerea recurentei că fără stingerea, într-un mod sau altul, a creanței sale, procedura nu va putea fi închisă, este lipsită de temei legal.

Legea nr.85/2006 prevede mai multe situații în care se poate închide procedura, necondiționând nici una dintre aceste situații de acoperirea integrală a debitului.

Astfel, potrivit art.131, în orice stadiu al procedurii prevăzute de Legea nr.85/2006, judecătorul sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului, ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare.

Art.132 al.2 din lege prevede că procedura de faliment va fi închisă atunci când judecătorul sindic a aprobat raportul final, când toate fondurile sau bunurile din averea debitorului au fost distribuite și când fondurile nereclamate au fost depuse la bancă.

Nu există deci o dispoziție legală care să prevadă obligativitatea numirii unui executor de către judecătorul sindic.

În concluzie, față de cele mai sus menționate apreciem că în mod corect judecătorul sindic a procedat la închiderea procedurii falimentului debitoarei SC" Proiect"SRL și în baza art.312 al.1 pr.civ. vom respinge ca nefondate recursurile formulate de DGFP M și AVAS

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECID:

Respinge recursul formulat de Direcția Generală a Finanțelor Publice M, cu sediul în Tg-M, str.-.- nr.1-3, și recursul formulat de AVAS B cu sediul în B--11, sector 1, împotriva sentinței nr.900 din 10.09.2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș în dosarul nr-.

Fără cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 18 noiembrie 2008.

PRESEDINTE JUDECĂTORI: Nemenționat

-

GREFIER

Red.

Tehnored.

2 exp.

14.01.2009.

Jud.fond:

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 987/2008. Curtea de Apel Tg Mures