Practica judiciara insolventa. Decizia 999/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr. 1,-
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 999/2009
Ședința publică de la 16 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ioan Cibu
JUDECĂTOR 2: Gilica Popescu
JUDECĂTOR 3: Olimpia Maria
Grefier -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de către creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - AVAS B împotriva sentinței nr.324/F/13.10.2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr.1/107.2006 al Tribunalului Alba.
La apelul nominal părțile au fost lipsă.
Procedura este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei și se constată că la dosar s-a înregistrat întâmpinare din partea debitoarei SC SRL prin lichidator judiciar.
Instanța, având în vedere actele și lucrările dosarului, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față, constată:
Prin sentința comercială nr.324/F/2009, pronunțată de judecătorul sindic al Tribunalului Alba în dosarul nr.-, au fost respinse obiecțiunile formulate de către AVAS B, a fost admisă cererea formulată de către lichidatorul judiciar și în baza art.129 din Legea nr.85/2006 a fost aprobat raportul final și situațiile financiare finale privind pe debitorul SC SRL A
- a fost stabilit termen pentru soluționarea cererii lichidatorului judiciar pentru închiderea procedurii falimentului la data de 8.12. 2009.
Pentru a se pronunța această sentință s-a reținut că prin cererea înregistrată la data de 23.06.2009 creditoarea AVAS Baf ormulat obiecțiuni împotriva raportului final prin care s-a propus închiderea procedurii falimentului debitoarei SC SRL, solicitând admiterea acestora și refacerea raportului final cu obligarea lichidatorului judiciar pentru formularea cererii de angajare a răspunderii patrimoniale a administratorului sau autorizarea formulării cererii de către creditori.
În speță, lichidatorul judiciar a întocmit și depus la dosar raportul final și situațiile financiare finale din care rezultă că toate bunurile identificate în patrimoniul debitoarei au fost valorificate, fiind obținute venituri totale din lichidarea bunurilor debitorului în sumă de 48560 lei.
Împrejurarea că lichidatorul judiciar a înțeles că în raportul final să reitereze aspecte privind cauzele care au determinat ajungerea societății în insolvență din rapoartele depuse la dosar la termenele de judecată din data de 17.04 și respectiv 11.12.2007, nu deschide pentru creditori calea unor contestații la raportul final în ceea ce privește cauzele reținute de lichidatorul judiciar în acele rapoarte ca fiind cele care au dus la apariția insolvenței debitorului.
Aceasta deoarece raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitoarei are un regim juridic de sine stătător, ceea ce face ca împotriva acestui act cei nemulțumiți să poată formula contestație în termen de 5 zile de la depunerea lui, după cum rezultă din coroborarea dispozițiilor art. 59 alin. 1 cu dispozițiile art. 21 alin. 5 din Legea nr. 85/2006.
În ceea ce privește omisiunea lichidatorului judiciar de a formula cererea pentru angajarea răspunderii patrimoniale prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006 s-a constatat că dispozițiile art. 3 din acest act normativ recunosc comitetul creditorilor și creditorul care deține mai mult de J din valoarea tuturor creanțelor dreptul de a cerere autorizarea de a formula cererea de atragere a răspunderii patrimoniale în situația în care lichidatorul judiciar a omis să formuleze această acțiune sau apreciază că formularea acestei acțiuni nu este oportună.
Referitor la obligația lichidatorului judiciar de a întocmi raportul final și situațiile financiare finale și de a le comunica tuturor creditorilor pentru analiză și eventuale obiecțiuni, s-a reținut faptul că lichidatorul judiciar și-a îndeplinit această obligație, raportul final și situațiile financiare fiind comunicate creditoarei AVAS la data de 02.06.2009, confirmarea de primire depusă la dosar la data de 23.06.2009 fiind semnată și ștampilată de către creditor.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs AVAS B, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
În dezvoltarea motivelor de recurs arată că lichidatorul judiciar trebuia să menționeze persoanele din conducerea societății debitoare din vina cărora nu au fost plătite contribuțiile la acest fond, că lichidatorul judiciar avea obligația de a identifica și preciza atât cauzele insolvenței cât și persoanele vinovate pentru aceasta, urmând a proceda de asemenea, la formularea cererii de angajare a răspunderii patrimoniale împotriva acestora, deoarece lichidatorul a omis să acționeze în instanță persoanele care se fac vinovate de ajungerea debitoarei în încetare de plăți a solicitat autorizarea din partea instanței de a judeca și a se permite creditorilor să formuleze cerere întemeiată pe disp.art.138 din Legea nr.85/2006.
Mai arată că, în cazul de față lichidatorul judiciar nu a înțeles să formuleze acțiunea în atragerea a răspunderii patrimoniale nici în urma sesizărilor făcute de către creditori și singura condiție, înainte de se formula cerere de angajare a răspunderii patrimoniale privește o autorizare din partea judecătorului sindic de a autoriza creditorii să formuleze, în lipsa demersurilor întreprinse în acest sens de lichidatorul judiciar, iar instanța de judecată investită să soluționeze cererea nu s-a pronunțat în niciun fel asupra acesteia.
Analizându-se recursul formulat sub aspectul motivelor invocate se consideră că este fondat pentru considerentele ce urmează a fi mai jos expuse.
În dosarul de fond la pagina 32 se află înregistrate obiecțiunile creditoarei AVAS B împotriva raportului final întocmit de lichidatorul judiciar, prin care s-a propus închiderea procedurii de faliment față de debitoarea SC SRL, cu solicitarea lichidatorului pentru angajarea răspunderii patrimoniale a administratorului, sau autorizarea formulării cererii de către creditori.
Judecătorul sindic, în aliniatul 2 pagina 3 din sentință face apreciere asupra admisibilității dreptului comitetului creditorilor, sau a creditorilor majoritar de a solicita autorizarea instanței, în formularea cererii pentru antrenarea răspunderii materiale a administratorilor, însă în dispozitivul sentinței, nu se pronunță pe această cerere.
Această nepronunțare echivalează cu neepuizarea cercetării fondului motiv pentru care instanța în baza art.312 al.5 Cod pr.civilă, va admite recursul și va casa sentința atacată cu trimiterea spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Admite recursul declarat de către creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - AVAS B împotriva sentinței nr.324/F/13.10.2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr.- al Tribunalului Alba și în consecință:
Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16.12.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
-
Red.
Dact. 4 ex./27.01.2010
Jud.fond.
Președinte:Ioan CibuJudecători:Ioan Cibu, Gilica Popescu, Olimpia Maria
← Insolventa societati comerciale pe actiuni. Decizia 902/2009.... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|