Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1003/2009. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIE Nr. 1003

Ședința publică de la 25 Mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Anca Ghideanu

JUDECĂTOR 2: Claudia Susanu

JUDECĂTOR 3: Liliana Palihovici

Grefier: - -

S-a luat în examinare cererea de recurs comercial formulată de pârâtul împotriva sentinței comerciale nr. 401/S din 11 septembrie 2009 pronunțat de Tribunalul Iași - Judecător Sindic.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că, la data de 20 mai 2009, în termenul de amânare a pronunțării cauzei s-a depus din partea creditorului Administrația Finanțelor Publice a municipiului I, precizări scrise la cererea de recurs formulată în cauză.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 18 mai 2009, susținerile părților prezente fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea cauzei la data de astăzi, când:

CURTEA DE APEL

Deliberând asupra recursului de față;

Prin sentința comercială nr. 401/S/11.09.2008 pronunțată de Tribunalul Iași - judecătorul sindic - s-a admis acțiunea formulată de lichidatorul judiciar Casa de Insolvență privind stabilirea răspunderii personale a pârâtului pentru suma de 1.000 lei către creditorul Administrația Finanțelor Publice municipiului I, pentru suma de 10.238,18 lei creditorului B și pentru suma de 7689,57 lei creditorului Totodată s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitorului și radierea acestuia din evidențele Oficiului Registrului Comerțului.

Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele:

Potrivit art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006,judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului ajuns în stare de insolvență să fie suportată de organele de conducere sau supraveghere ale societății care au cauzat starea de insolvență,prin una din faptele enumerate la lit. a-g ale acestui articol.

După cum rezultă din conținutul acestui articol,nu se face distincție între conducătorii în funcție la data deschiderii procedurii și conducătorii anteriori, între conducătorii de drept și cei care au exercitat în fapt activitatea de administrare,pentru antrenarea răspunderii fiind necesar ca acești conducători să aibă calitatea de autori ai faptelor enumerate la lit. a-g iar săvârșirea acestora să se fi produs în timpul mandatului lor.

În acest sens,se reține că societatea debitoare a fost înființată în anul 2002, pârâtul preluând funcția de administrator începând cu data de 31.01.2006.

Rapoartele depuse de administratorul judiciar ca și înscrisurile prezentate de creditorii care și-au anunțat creanțele în procedură,probează faptul că deși societatea debitoare a desfășurat activitate derulând operațiuni comerciale, câștigurile realizate nu au fost folosite pentru plata datoriilor sociale, ceea ce permite concluzia că folosindu-se de prerogativele conferite de calitatea de administrator, pârâtul a continuat,sub acoperirea societății,comerțul în interes personal cu ignorarea plății obligațiilor către partenerii contractuali, însușindu-și rezultate acestui comerț,situație pe care a încercat să o ascundă prin neîndeplinirea obligației impusă de Legea nr.82/1991 referitoare la organizarea și ținerea contabilității în conformitate cu legea, fapte prevăzute de art.138 alin.1 lit. c și d din Legea nr.85/2006.

În conformitate cu prevederile art.10 din Legea nr.82/1991,organizarea și conducerea contabilității și deci,a întocmirii și înregistrării la organele fiscale a raportărilor contabile sunt în obligația și răspunderea administratorului oricărei societăți comerciale presupusă a fi în activitate pentru că datele analitice cuprinse în aceste documente oferă o imagine a operațiunilor executate de societatea în cauză și a rezultatelor obținute iar în conformitate cu prevederile art.73 din Legea nr.31/1990 republicată,administratorii sunt solidari răspunzători pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere.

Deși notificat atât cu privire la deschiderea procedurii cât și asupra obligației de a depune la dosar documentele contabile, pârâtul nu s-a conformat acestei obligații și nici nu s-a prezentat în instanță pentru a proba îndeplinirea tuturor îndatoririlor aferente funcției în conformitate cu lege.

Este de presupus însă că dacă ar fi fost organizată și ținută o contabilitate în conformitate cu legea,aceste evidențe contabile ar fi trebuit să se reflecte în raportările contabile impuse de lege depuse la organele abilitate pentru verificarea lor însă așa cum rezultă din probatoriul administrat,începând cu anul 2005 debitorul prin administratorul-pârât nu s-a preocupat de gestionarea contabilității cu toate că societatea a desfășurat activitate și după această dată,dovadă fiind operațiunile comerciale materializate în înscrisurile depuse de creditorii ce și-au anunțat creanțele în procedură.

Organizarea și conducerea contabilității și deci, a întocmirii și înregistrării la organele fiscale a raportărilor contabile impuse de lege,sunt în obligația administratorului oricărei societăți comerciale presupusă a fi în activitate pentru că datele analitice cuprinse în aceste documente oferă o imagine a operațiunilor executate de societatea în cauză și a rezultatelor obținute.

De aceea, chiar dacă neținerea contabilității în conformitate cu legea sau lipsa evidenței contabile nu constituie singurul factor pentru ajungerea unei societăți în insolvență, contribuie substanțial la un astfel de deznodământ întrucât într-o asemenea situație devine imposibilă urmărirea activității societății și sesizării dificultăților cu care aceasta se poate confrunta la un moment dat.

Pe de altă parte, lipsa în cauză a evidenței contabile nu a dat posibilitatea lichidatorului judiciar să stabilească care sunt elementele de activ și pasiv ale patrimoniului debitorului și nici să verifice eventuale creanțe de recuperat ale acestuia sau înstrăinări de bunuri.

În cauză prejudiciul adus creditorilor fiind cert de vreme ce obligațiile față de aceștia nu pot fi plătite din averea debitorului care nu figurează înregistrat cu bunuri în evidențele fiscale,se impune instituirea răspunderii personale a pârâtului-administrator pentru pasivul debitorului falit, care urmează a suporta din averea proprie acest pasiv.

În condițiile în care, în averea debitorului,nu au fost identificate bunuri sau alte elemente de activ care să poată asigura acoperirea creanțelor și,din acest motiv, finalitatea urmărită de lege nu poate fi atinsă,în temeiul prevederilor art.131 din Legea nr.85/2006, s-a dispus închiderea procedurii și radierea debitorului din evidențele fiscale și cele ale registrului comerțului, cu descărcarea lichidatorului judiciar de orice responsabilități și îndatoriri privind procedura.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs criticând-o pentru netemeinicie și invocând efectuarea unor plăți parțiale către creditor.

A precizat recurentul că a achitat suma de 510 lei către Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I, rămânând o diferență de 500 lei, iar din suma de 10.238,18 lei datorată creditorului Baa chitat suma de 9.606,20 lei.

Alăturat cererii a depus la dosar înscrisuri.

Prin întâmpinare Casa de Insolvență "" a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând că recurentul nu contestat hotărârea sub aspectul incidenței dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. și d din Legea nr. 85/2006 și că plățile făcute sunt lovite de nulitate absolută, nefiind făcute sub supravegherea administratorului judiciar.

Recursul este fondat în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse.

Instanța reține că prin hotărârea recurată recurentul a fost obligat la plata următoarelor sume către creditor: 1.000 lei către Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I, 10.238,18 lei către și 7.689,57 lei către

Prin adresa nr. 43442/20.05.2009 depusă la dosar în recurs creditoarea intimată Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iaî nvederat instanței faptul că recurentul a achitat întreaga sumă cu chitanța nr. -/9.02.2009.

Având în vedere poziția creditoarei și prevederile art. 371 alin. 1 Cod procedură civilă potrivit cu care obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe se aduce la îndeplinire de bunăvoie, instanța constată întemeiat motivul de recurs privitor la achitarea sumei datorate creditoarei Administrația Finanțelor Publice Municipiului

În ceea ce privește motivul de recurs privind plata făcută către B, instanța nu îl poate primi, având în vedere atât poziția creditoarei L, potrivit căreia nu s- făcut dovada plății integrale a sumei datorată creditoarei, cât și împrejurarea că plata parțială a fost făcută fără aprobarea administratorului judiciar, impusă de prevederile art. 49 din Legea nr. 85/2006.

Pentru aceste considerente, constatând întemeiat în parte recursul declarat de pârât, instanța îl va admite, urmând ca, în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă, să modifice în parte hotărârea atacată în sensul respingerii cererii privind obligarea pârâtului la plata sumei de 1.000 lei către Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I și menținerea celorlalte dispoziții.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul formulat de pârâtul împotriva sentinței comerciale nr. 401/S din 11 septembrie 2008 Tribunalului Iași, hotărâre pe care o modifică în parte.

Respinge capătul de cerere vizând obligarea pârâtului la plata sumei de 1.000 lei, către creditorul Administrația Finanțelor Publice a municipiului

Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 25 mai 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

- - - - - - - -

Red.

Tehnored.

02 ex.

25.06.2009

Tribunalul Iași

Jud. sindic -

Președinte:Anca Ghideanu
Judecători:Anca Ghideanu, Claudia Susanu, Liliana Palihovici

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1003/2009. Curtea de Apel Iasi