Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1018/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1018/2009
Ședința publică din 17 martie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Claudia Idriceanu
JUDECĂTOR 2: Lucia Brehar
JUDECĂTOR 3: Danusia Pușcașu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B împotriva sentinței comerciale nr. 1127 din 29 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bistrița N în dosarul cu număr unic - în contradictoriu cu intimații CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ LICHIDATOR JUDICIAR AL SC CONSULT SRL, SC SRL PRIN ADMINISTRATOR,
având ca obiect procedura insolvenței- angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere.
La apelul nominal se prezintă lichidatorul judiciar al SC Consult SRL domnul, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că la data de 6 martie 2009, s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea intimatului, (filele 13-15), prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței comerciale ca fiind legală și temeinică, la data de 6 martie 2009 s-a înregistrat întâmpinare din partea lichidatorului judiciar, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, (filele 16-18).
De asemenea la data de 16 martie 2009, s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea intimatului, depusă la filele 19-23.
Curtea, comunică un exemplar din întâmpinarea depusă la dosar de intimatul, cu lichidatorul judiciar dl., care arată că nu are cereri de formulat.
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea, după deliberare, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Lichidatorul judiciar dl. solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, menținerea în totalitate a sentinței comerciale atacate ca fiind legală și temeinică, pentru motivele invocate în întâmpinare și susținute oral cu ocazia acordării cuvântului pe fond, arată că motivele invocate de recurentă se bazează dosar pe prezumții și presupuneri.
CURTEA
Prin sentința comercială nr. 1127 din 29 octombrie 2008 pronunțată în dosarul nr. - al Tribunalului Bistrița - s-a respins ca neîntemeiată acțiunea, ulterior precizată, formulată de creditorul ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B în calitate de președinte al comitetului creditorilor debitorului SC - SRL, și în numele comitetului, împotriva pârâților și, având ca obiect atragerea răspunderii materiale a organelor de conducere ale societății.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr.380/COM din 13 decembrie 2005,pronunțată de Tribunalul Bistrița -N în dosar nr.2354/COM/33/F/2005,s-a constatat că debitorul SC SRL B se află în stare de insolvență și în temeiul art.38 din Legea nr.64/1995,republicată,așa cum a fost modificată și completată prin Legea nr.249/2005,s-a dispus deschiderea procedurii reorganizării judiciare și a falimentului împotriva debitorului,fiind desemnat administrator judiciar SC CONSULT SRL B(ale cărui atribuții au fost preluate ulterior de către practicianul în insolvență Cabinet individual de insolvență,urmare aplicării OUG nr.86/2006).
Sentința de deschidere a procedurii reorganizării judiciare și a falimentului a devenit irevocabilă,nefiind atacată cu recurs,și prin Raportul privind cauzele care au dus la incapacitatea vădită de plată a datoriilor exigibile ale debitorului(filele 135-138 din dosarul de insolvență),administratorul judiciar arată,printre altele,că debitorul și-a început activitatea în domeniul transportului auto de marfă, în trafic intern și internațional,cu rezultate bune în perioada 1996-2001 și cum România a fost obligată să-și adapteze legislația în domeniu la normele europene,atât în ce privește gradul de poluare prin emisiile de gaze arse evacuate de motoarele care echipează mijloacele de transport admise în traficul internațional,respectiv de a se încadra în EURO 3,cât și în ce privește contingetarea volumului de transport auto prin introducerea -autorizație de circulație pe parcurs extern,fără de care nu se puteau efectua transporturi internaționale,debitorul a fost nevoit să-și înlocuiască parcul auto existent cu mijloace de transport noi,încheind două contracte de leasing pentru care,în perioada ianuarie 2001-ianuarie 2003 achitat cu regularitate ratele datorate,dar cu toate că a depus numeroase eforturi privind acoperirea cu comenzi a întregii capacități de transport,acest lucru nu a fost posibil,fapt ce a dus la folosirea incompletă a mașinilor.
În Raport se mai arată că autorizațiile de transport erau obținute cu dificultate,determinat pe de o parte - de oferta mare de mijloace de transport în raport de cerere de efectuare a transporturilor,iar pe de altă parte-de faptul că pe piața prestărilor de servicii de transport auto acționează deja societăți puternice,iar opinia administratorului judiciar este că nu sunt întrunite nici una din situațiile prevăzute de art.137 alin.1 din Legea nr.64/1995,modificată,care să atragă răspunderea organelor de conducere,deoarece rezultă că aceștia au încercat în mod neîndoielnic să salveze societatea de la faliment.
Ulterior,prin scriptul intitulat Răspuns(filele 306-307)administratorul judiciar a arătat,printre altele,că dispozițiile art.137 alin.1 din Legea nrf.64/1995,în vigoare la data deschiderii procedurii de insolvență și întocmirii raportului privitor la cauzele intrării debitorului în insolvență,au conținut identic cu cel al art.138 din Legea nr.85/2006.
De menționat că împotriva raportului nu au fost formulate obiecțiuni,nici de către creditori și nici de către debitor sau alte persoane,în condițiile în care în care,potrivit Tabelului definitiv privind creanțele acceptate împotriva debitorului SC SRL B(a se vedea copia tabelului,5)sunt înscriși creditorii:Municipiul B,Administrația Finanțelor Publice a municipiului B, Leasing AG Viena și Leasing SRL România B,cu creanțe ce totalizează 252.099,62 Ron
Prin acțiunea introductivă s-a susținut că atragerea răspunderii administratorilor debitorilor își are un prim temei în disp-art.138 alin.1 lit.c din Legea nr.85/2006,raportat la art.27 din aceeași lege,deoarece au continuat activitatea societății care ducea la încetarea de plăți și nu au formulat o cerere de deschidere a procedurii insolvenței,conform art.27,în condițiile în care,față de starea de insolvență,promovarea cererii era obligatorie și nu facultativă. S-a mai susținut că în aceste împrejurări se prezumă că continuarea activității s-a făcut în interesul administratorilor și pentru atragerea răspunderii acestora se cere dovedirea numai a existenței stării de încetare de plăți și a prejudiciului suferit de creditori,ca urmarea a continuării activității,condiții care de altfel sunt dovedite în cauză.
Din cuprinsul disp.art.138 alin.1 lit.c din Legea nr.85/2006,rezultă că atragerea răspunderii administratorilor societății poate fi angajată în situația în care acești au dispus,în interes personal,continuarea unei activități,care ducea în mod vădit la încetarea de plăți,iar continuarea activității a condus la starea de insolvență,cu consecința producerii unui prejudiciu în dauna creditorilor,iar între continuarea activității și starea de insolvență,precum și prejudiciu este un raport de cauzalitate. Nici una din aceste condiții nu se prezumă,ci trebuie dovedită.
În cauză,în Raportul privind cauzele care au dus la incapacitatea de plată,întocmit de administratorul judiciar se arată,printre altele,că debitorul a ajuns în incapacitate de plată datorită dificultăților întâmpinate în obținerea autorizațiilor de transport pe parcurs extern,ofertei mari pe piața transporturilor în raport cu cerere de transport,existența unor societăți puternice în domeniul transporturilor,ce au condus la folosirea incompletă a mijloacelor de transport ale debitorului,gradul de acoperire cu comenzi ajungând la 40%-50%.În raport se menționează că, în opinia administratorului judiciar,nu sunt întrunite nici una din condițiile prev.de art.137 alin.1 din Lege< nr.64/1995(în vigoare la data întocmirii raportului) pentru atragerea răspunderii organelor de conducere,deoarece rezultă că aceștia au încercat în mod neîndoielnic să salveze societatea de la faliment. Raportul întocmit de administratorul judiciar nu a fost contestat de nici unul dintre creditori sau comitetul creditorilor.
Susținerea din acțiunea introductivă,conform căreia interesul personal al administratorilor,la care face referire art.138 alin.1 lic.c din Legea nr.85/2006,se prezumă,este o susținere eronată,deoarece în realitate el trebuie dovedit,ca și condiție pentru atragerea răspunderii. De altfel,prin acțiune nici măcar nu se sugerează că părții au continuat activitatea societății în interesul lor sau că ar fi realizat vreun folos din această activitate. Mai mult,nici nu se face vreo referire la vreo activitate concretă desfășurată de societate și în ce mod ar fi fost aceasta continuată pentru a duce societatea în stare de insolvență.
Pe de altă parte,trebuie menționat că nerespectarea art.27 din Legea nr.85/2006,care obligă debitorul aflat în stare de insolvență să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi suspus dispozițiilor legii,în termen de maximum 30 de zile de la apariția stării de insolvență,nu constituie un caz de atragerea răspunderii organelor de conducere,în condițiile Legii nr.85/2000,deoarece aceste cazuri sunt limitativ prevăzute în art.138 alin.1 lit.a-g din Lege.
Este adevărat că între neintroducerea cererii prev.de art.27 și continuarea activității societății,potrivit art.138 alin.1 lit c,poate exista legătură,însă temeiul răspunderii este cel prevăzut de art.138 alin.1 lit.c,iar din probele administrate în cauză,nu rezultă că sunt întrunite cerințele pentru atragerea acestui din urmă text de lege,pentru atragerea răspunderii administratorilor debitorului,respectiv nu s-a făcut dovada că ar fi continuat,în interes personal,activitatea societății care ducea,în mod vădit,la încetarea de plăți,dimpotrivă,administratorii au încercat în mod neîndoielnic să salveze societatea de la faliment,așa cum se arată în raportul administratorului judiciar.
Prin acțiunea introductivă se invocă și un al doilea temei de atragere a răspunderii materiale a administratorilor debitorului,respectiv art.138 alin.1 lit.e din Legea nr.85/2006,conform cărora răspunderea poate fi atrasă atunci când s-au deturnat sau ascuns o parte din activele persoanei juridice ori s-a mărit în mod fictiv pasivul acesteia,arătându-se că din actele contabile ale debitoarei și facturile privitoare la înstrăinarea unor bunuri ale debitorului,rezultă că,administratorii debitorului au vândut bunuri către soția unuia dintre administratori și către o altă societate ce avea ca administrator pe pârâtul și astfel,este clară intenția pârâților de a ascunde creditorilor o parte din activul societății.
Analizând aceste susțineri,prin prisma întâmpinărilor depuse de pârâți,a poziției exprimate de administratorul judiciar și actelor și lucrărilor dosarului,instanța a constatat că în privința înstrăinărilor invocate în acțiunea introductivă,creditorul Bap romovat o acțiune în anularea transferurilor patrimoniale,acțiune însușită de Comitetul creditorilor,având ca președinte pe B,împotriva, și SC - SRL B,dar prin sentința comercială nr.379 din 27.06.2007,pronunțată de Tribunalul Bistrița -N în dosar --anexa B,acțiunea a fost respinsă ce neîntemeiată,constatându-se că deși înstrăinările s-au făcut,nu sunt elemente din care să rezulte caracterul fraudulos al înstrăinării,cum ar fi prețul nereal,contraprestația nejustificată, etc. și că nici creditorul B și Comitetul creditorilor,nu au arătat prin acțiune și precizarea de acțiune că prețul de vânzare a bunurilor ar fi fost mai mic decât prețul real și nici că prețul de vânzare nu s-ar fi încasat de către debitorul SC - SRL.
Împotriva sentinței comerciale nr.379 din 27.06.2007 a declarat recurs creditoarea Administrația Finanțelor Publice a municipiului B,însă, prin decizia civilă nr.2011 din l3 noiembrie 2007,pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosar nr-,recursul a fost respins ca nefondat,reținându-se,în esență,că de principiu,actele de comerț pot fi efectuate de societățile comerciale fără nici o restricție dacă sunt încheiate cu respectarea legii și dacă corespund obiectului lor de activitate,iar în cauză,nu s-a făcut dovada că cantitățile de bunuri livrate au fost altele decât cele facturate și nici împrejurarea că prețul de factură ar fi fost mai mic decât cel real,sau că acestea nu au fost încasate,elemente din care ar fi rezultat caracterul fraudulos al vânzărilor.
Așa fiind,prin hotărârile mai sus menționate s-a stabilit în mod irevocabil că înstrăinările făcute de debitor,la care se face referire și în acțiunea de față,nu sunt acte de înstrăinare frauduloase,și în condițiile în care înstrăinările au fost efectuate în baza unor acte înregistrate în contabilitatea debitorului și cu emiterea facturilor menționate în acțiune,nu se poate susține cu temei că administratorii debitorului au ascuns creditorilor o parte din activul societății,cum se pretinde în acțiunea introductivă,sau că s-a deturnat o parte din activul societății.
Prin urmare,nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art.138 alin.lit.e din Legea nr.85/2006,pentru atragerea răspunderii materiale a pârâților,în calitate de administratori ai debitorului.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate și rejudecând pe fond cauza, obligarea în solidar a numiților și asociați/administratori ai falitei SC SRL la plata pasivului rămas neacoperit în cadrul procedurii insolvenței.
În motivarea recursului se arată că hotărârea este nelegală fiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct 9 Cod procedură civilă.
Dezvoltând motivele de recurs, creditoarea arată că în speță au fost interpretate greșit prevederile art. 138 alin (1) lit c din Legea nr. 85/2006 deoarece pârâții în calitatea lor de administratori ai debitoarei au continuat o activitate care ducea la încetarea de plăți, situație în care se cere dovedirea unei singure împrejurări respectiv a existenței insolvenței și ulterior a prejudiciului suferit ca urmare a continuării unei activități în încetare de plăți.
Totodată, administratorii societății debitoare se fac vinovați de faptele prevăzute de art. 138 alin (1) lit e din Legea nr. 85/2006 deoarece în urma controlului efectuat de către organele fiscale s-a stabilit că pârâții au înstrăinat bunuri din patrimoniul debitoarei cu intenția vădită de a frauda interesele creditorului.
Intimatul administratorul SE SRL prin întâmpinarea depusă la dosar, solicită respingerea recursului, cu menținerea hotărârii atacate în întregime (13-14).
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și având în vedere dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
Este bine cunoscut faptul că antrenarea răspunderii membrilor organelor de supraveghere/conducere a debitorului persoană juridică sau a oricărei alte persoane care a cauzat starea de insolvență a debitorului prin faptele expres și limitativ prevăzute, presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții și anume: prejudiciul creditorilor, fapta ilicită a membrilor organelor de conducere/supraveghere sau a oricărei alte persoane vinovate de producerea stării de insolvență, faptă care să se încadreze în cel puțin unul dintre cazurile prevăzute de art. 138 alin (1) lit a-g din Legea nr. 85/2006, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata de către debitorul insolvent a datoriilor exigibile și culpa persoanelor a căror răspundere se solicită.
În acest sens, în practica judiciară s-a statuat că se poate dispune ca o parte din pasivul debitoarei să fie suportat de către membrii organelor de conducere dacă s-a dovedit în mod cumulativ că aceștia au săvârșit cel puțin una dintre faptele prevăzute expres de legiuitor.
Din această perspectivă Curtea relevă că fiind vorba de o răspundere specială, aceasta nu poate opera decât în situația săvârșirii cel puțin a uneia din faptele prevăzute expres de legiuitor.
Astfel, nu poate fi extinsă o atare răspundere pentru orice alte fapte decât cele prevăzute în lege.
Răspunderea reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006 presupune existența unui prejudiciu în patrimoniul creditorilor debitorului insolvent. Prejudiciul creditorilor rezidă în imposibilitatea acestora de a-și realiza creanțele scadente din cauza faptului că membrii organelor de supraveghere/conducere sau orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență, astfel că debitorul nu a mai putut achitat datoriile exigibile cu fondurile disponibile.
În ceea ce privește prejudiciul în speță această condiție este îndeplinită, el fiind constituit din totalitatea creanțelor înscrise în tabelul definitiv al creditorilor și al cărui cuantum este de 119.120 lei urmează însă a se analiza distinct și celelalte trei condiții impuse de lege deoarece numai prin întrunirea cumulativă a acestora poate fi angajată răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere.
Cât privește cea de-a doua condiție impusă de lege respectiv fapta ilicită, în cazul răspunderii civile delictuale speciale reglementată de dispozițiile art. 138 din lege, fapta ilicită trebuie să constea în săvârșirea uneia dintre cele enumerate în mod expres și limitativ de art. 138 alin (1) lit a-g din lege. Așa cum am mai arătat, aceasta reprezintă o trăsătură esențială a acestui tip special de răspundere delictuală care o particularizează din acest punct de vedere față de răspunderea delictuală de drept comun.
În concret, lichidatorul judiciar a solicitat angajarea răspunderii personale a pârâților în calitatea acestora de administratori statutari ai debitoarei pentru săvârșirea faptei prevăzută de art. 138 lit c din legea insolvenței.
Astfel, persoanele menționate dispus în interes personal continuarea unei activități care duce, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți.
Practic, această faptă constă în aceea că membrii organelor de conducere dispun continuarea activității debitorului persoană juridică în situația în care insolvența acestuia era vădit prezumată, în sensul că debitorul nu își achitase datoriile scadente de mai mult de 30 de zile. Cu alte cuvinte, această obligație legală de a sista continuarea activității debitorului persoană juridică și de a formula o cerere de deschidere a procedurii, în situația în care insolvența acestuia este vădită își găsește rațiunea în aceea că prin netergiversarea acestei stări, debitorul insolvent ar putea fi reabilitat, iar neîndeplinirea unei astfel de obligații rezidă în săvârșirea faptei prevăzute de art. 138 alin (1) lit c din Legea nr. 85/2006.
În general, membrii organelor de conducere sau de supraveghere ai debitorului persoană juridică nu au interesul de a dispune sistarea activității întrucât interesul acestora este unul personal în continuarea activității deoarece, aflându-ne pe tărâm comercial, mandatul acestora este unul renumerat, fiind prezumat a fi cu titlu oneros, așa cum prevede art. 374 Cod comercial.
Cu toate acestea, fapta mai sus descrisă nu poate fi reținută în sarcina pârâților deoarece cauzele care au determinat încetarea de plăți și evident starea de insolvență au fost de natură obiectivă și nu pot fi imputate continuării activității de către administratorii statutari, activitate care ducea în mod vădit la încetarea de plăți.
La rândul său, în speță judecătorul sindic în mod cu totul întemeiat și în baza analizării probelor dosarului a apreciat că nu sunt întrunite condițiile răspunderii întemeiate pe prevederile art. 138 lit e din Legea nr. 85/2006 în ceea ce-i privește pe pârâți.
Această faptă impune ca persoanele menționate să fi deturnat sau ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia. Din textul legal sus citat rezultă că fapta ilicită poate fi săvârșită prin mai multe modalități și anume: deturnarea sau ascunderea unei părți din activul persoanei juridice care practic se realizează prin înscrierea în contabilitate sau prin scoaterea în fapt a unor bunuri din patrimoniul societății și ascunderea lor; mărirea fictivă a pasivului debitorului persoană juridică ce se realizează în concret prin înregistrarea în evidențele contabile a unor datorii inexistente sau prin utilizarea unor acte false care să ateste astfel de datorii.
Nici una din cele două modalități ce compun fapta ilicită prevăzută de textul art. 138 lit d din Legea nr. 85/2006 nu este întrunită în speță deoarece înstrăinarea bunurilor din patrimoniul debitorului s-a realizat fără a leza interesele creditorilor. De altfel, în ceea ce privește înstrăinarea acestor bunuri în speță lichidatorul judiciar a supus analizei judecătorului sindic aceste înstrăinări, iar prin sentința comercială nr. 379/27 iunie 2007 s-a stabilit că în principiu actele de comerț efectuate de debitor au respectat legea și obiectul de activitate al societății așa încât aceste operațiuni nu au fost apreciate ca fiind unele frauduloase. Hotărârea sus menționată a rămas irevocabilă prin respingerea recursului.
Față de cele mai sus expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin (1) Cod procedură civilă, urmează a se respinge ca nefondat recursul formulat de creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B împotriva sentinței civile nr. 1127 din 29.10.2008 pronunțată în dosarul nr. - al Tribunalului Bistrița N pe care o menține în întregime.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 17 martie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red./
2 ex./23.03.2009
Jud.fond.-
Președinte:Claudia IdriceanuJudecători:Claudia Idriceanu, Lucia Brehar, Danusia Pușcașu
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
|---|
