Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1050/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA nr. operator 2928
SECȚIA COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.1050/COM
Ședința publică din 1 octombrie 2009
Completul de judecată compus din:
PREȘEDINTE: Marian Bratiș
JUDECĂTOR 2: Magdalena Mălescu
JUDECĂTOR 3: Dorin Ilie
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de către creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice CSî mpotriva sentinței comerciale nr.224/9.04.2009, pronunțată de judecătorul sindic în dosarul Tribunalului C S nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată prin lichidator judiciar GRUP Reșița, având ca obiect proceudra insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat se acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința comercială nr.224/9.04.2009, pronunțată de judecătorul sindic în dosarul Tribunalului C S nr-, judecătorul sindic a respins obiecțiunile formulate de reclamanta C-S, cu sediul social în Reșița,-, judetul C-S, împotriva raportului final privind pe debitoarea, întocmit de lichidatorul GRUP, cu sediul în Reșița, str. -, - parter, jud. C-
În baza art.4 alin.(4) din Legea nr.85/2006: a aprobat cheltuielile procedurale în cuantum de 3.000 lei RON aferente întregii proceduri a insolvenței; a dispus ca plata sumei de 3.000 lei RON să se facă din contul UNPIR - Filiala T, cu sediul în T,-,.2,.4, județul
În temeiul prev.art.129 alin.(1) din Legea nr.85/2006 a aprobat raportul final întocmit de lichidatorul judiciar GRUP Reșița. În temeiul art.131 din Legea privind procedura insolvenței, A dispus închiderea procedurii insolvenței față de debitoarea, nr.12, comuna, județul C-S, înregistrat în Registrul Comerțului sub nr. J-.
A dispus radierea debitoarei, nr.12, comuna, județul C-S, înregistrat în Registrul Comerțului sub nr. J-.
În temeiul art.136 din Legea privind procedura insolvenței, a descărcat pe lichidatorul judiciar GRUP Reșița de orice îndatoriri și responsabilități.
În temeiul art.135 din Legea privind procedura insolvenței, a dispus notificarea sentințe debitorului, creditorilor săi, C-S și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul C-S, pentru efectuarea mențiunii de radiere precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că prin acțiunea înregistrată la dosar la data de 12.03.2009 reclamanta C - Saf ormulat obiecțiuni la raportul final întocmit de lichidatorul GRUP Reșița privind pe debitoarea, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună lichidatorului desemnat în cauză să refacă și să completeze raportul final, în sensul de a se preciza dacă se impune antrenarea răspunderii materiale a administratorului societății debitoare și continuarea procedurii insolvenței cu măsuri care să conducă la recuperarea sumelor datorate de către debitoare.
În motivarea acțiunii reclamanta C-S a arătat că în raportul întocmit, lichidatorul judiciar s-a limitat să precizeze că nu au fost depuse documentele contabile, conform prevederilor art.35 din Legea nr.85/2006, evitând să precizeze atât persoanele vinovate de ajungerea debitoarei în încetare de plăți, cât și motivele pentru care lichidatorul consideră că nu este posibilă formularea unei acțiuni întemeiată pe disp.art.138 din Legea nr.85/2006.
În drept, au fost invocate disp.art.129 din Legea nr.85/2006.
Acțiunea este scutită de plata taxei de timbru, conform disp.art. 17 din Legea nr.146/1997 și a timbrului judiciar, potrivit art. 1 alin. 2 din nr.OG 32/ 1995.
Lichidatorul GRUP Resita nu a formulat întâmpinare.
Analizând înscrisurile depuse la dosar, instanța a constată următoarea stare de fapt:
Societatea debitoare a fost dizolvată în baza Legii nr.359/2004, motiv pentru care judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comertului de pe lângă Tribunalul C-S a desemnat ca lichidator al acesteia pe IP GRUP Reșița.
Lichidatorul a formulat cerere de deschidere a procedurii simplificate împotriva debitoarei, iar judecătorul sindic, prin sentința comercială nr.685/JS din data de 18 septembrie 2008 admis cererea lichidatorului IP GRUP Reșița și a deschis împotriva debitoarei, procedura simplificată a insolvenței.
Acesta a arătat, în raportul depus la filele 35-37 dosar că, deși a notificat debitoarea în insolvență la sediul social și asociații acesteia la adresele indicate în informațiile primite de la Oficiul Registrului Comerțului C-S, nu i s-au pus la dispoziție documentele contabile ale societății - debitoare.
Prin încheierea comercială din data de 15.01.2009 judecătorul sindic a constatat că nu se poate desemna comitetul creditorilor debitoarei L din lipsa a cel puțin trei creditori care să se fi înscris la masa credală, motiv pentru care a constatat că exercitarea atribuțiilor aflate în competența comitetului creditorilor se va exercita de către adunarea creditorilor, compusă din C -
Prin încheierea comercială din data de 15.01.2009, instanța, în baza art.9 alin.(1) din NR.OUG86/2006, privind organizarea activității practicienilor în insolvență, a luat act de transformarea practicianului în insolvență IP GRUP Reșița, din întreprindere profesională unipersonală cu răspundere limitată în Societate civilă profesională cu personalitate juridică și răspundere limitată, GRUP Reșița, cu sediul în Reșița,--parter,.2, județul C-S înregistrată la.R - Filiala T în Registrul Societăților Civile Profesionale de Practicieni în Insolvență cu nr. 0227/2006.
Lichidatorul desemnat în cauză a întocmit raportul final privind pe debitorul (fila 55-58 dosar), în care a arătat că nu au fost identificate bunuri în patrimoniul acesteia, întrucât nu i-au fost predate, de către reprezentanții societății-debitoare, documentele prevăzute de art.28 alin.1 din Legea nr.85/2006, motiv pentru care a propus închiderea procedurii insolvenței față de societatea debitoare, conform art.131 din Legea nr.85/2006.
În ceea ce privește posibilitatea de a formula cerere de antrenare a răspunderii patrimoniale împotriva fostului administrator al societății debitoare, lichidatorul a arătat că întrucât reprezentantul debitoarei nu a luat legătura cu el și nu a pus la dispoziția sa documentele prevăzute de dispozițiile art.28 din Legea nr.85/2006, nu se poate pronunța dacă sunt incidente dispozițiile art.138 din această lege.
Cu privire la obiecțiunile formulate de reclamanta - creditoare C-S, la raportul final întocmit de lichidatorul GRUP ( fila 62 dosar) privind pe debitoarea, instanța constată că acestea sunt nefondate întrucât pentru a se antrena răspunderea patrimonială a administratorilor societății debitoare este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa. De asemenea, este necesar să se probeze că administratorii, prin săvârșirea culpabilă a uneia sau mai multora dintre faptele expres și limitativ prevăzute de art.138 din legea nr.85/2006, au condus la ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Pe de altă parte, ca particularitate a răspunderii civile delictuale reglementată de dispozițiile legale arătate, se impune ca faptele să se fi săvârșit în interes personal sau cu intenția de a obține rezultatele prevăzute de textul ce le enumără.
Având caracter de excepție, atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere a societății ajunse în insolvență trebuie interpretată restrictiv, respectiv trebuie să fie instituită numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de art.138 din Legea nr.85/2006 și numai dacă asemenea fapte sunt dovedite, simplele afirmații, fără suport probator, nefiind suficiente pentru atragerea răspunderii personale, conform art. 138 din Legea nr. 85/ 2006.
Nefiind întrunite aceste condiții lichidatorul a considerat că nu se impune promovarea acțiunii în răspundere patrimonială a administratorilor societății debitoare.
Dispozițiile Legii nr.85/2006 nu pun la îndemâna judecătorului sindic sancțiuni coercitive împotriva lichidatorului care își formulează părerea că nu se impune promovarea unei asemenea acțiuni dar dau posibilitatea și comitetului creditorilor să promoveze acțiunea în răspundere patrimonială împotriva persoanelor care au cauzat starea de insolvență a societății debitoare, după solicitarea prealabilă de a fi autorizat de judecătorul sindic să promoveze această acțiune - art.138 alin.(3) din Legea nr.85/2006.
Deși reclamanta-creditoare C-S este singurul creditor înscris pe tabelul creditorilor, aceasta nu a folosit dispozițiile legale impuse de art.138 alin.(3) din Legea nr.85/2006, ci a preferat formularea unor obiecțiuni la raportul final întocmit de lichidatorul desemnat în cauză, prin care însă nu solicită judecătorului sindic să o autorizeze să introducă acțiune în răspundere patrimonială împotriva foștilor administratori ai societății debitoare, astfel cum reglementează disp.art.138 alin.(3) din Legea nr.85/2006 și nici nu arată motivele care ar impune promovarea unei asemenea acțiuni.
Răspunderea civilă delictuală specială, întemeiată pe dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/ 2006, fiind o răspundere atipică, trebuie să fie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale pentru ca persoanele prevăzute de această normă să răspundă cu averea personală pentru datoriile societății pe care au condus-
În cauză, reclamanta - creditoare C - S, deși a invocat prevederile art. 138, nu a indicat în mod concret prin care fapte săvârșite anterior deschiderii procedurii insolvenței de fostul administrator al debitoarei s-ar fi cauzat starea de insolvență a societății debitoare, ci a solicitat instanței doar obligarea lichidatorului la continuarea procedurii de lichidare cu măsuri care să conducă la recuperarea sumelor datorate de către debitoare.
Raportul final cuprinde date privind situația debitoarei în sensul că nu s-au putut identifica bunuri în averea acesteia, sau elemente de activ bilanțier care să formeze obiectul inventarierii, evaluării și valorificării în vederea stingerii pasivului.
Astfel, având în vedere împrejurarea că debitoarea societate comercială nu mai desfășoară nici un fel de activitate comercială, că în averea sa nu mai are nici un bun care ar putea să facă obiectul valorificării și, că nu are nici o lichiditate pentru îndestularea creditorilor, se va dispune închiderea procedurii insolvenței față de societatea debitoare.
Din conținutul cererii de onorariu întocmite de lichidatorul judiciar ( fila 54 dosar), rezultă că s-au efectuat cheltuieli procedurale în sumă de 3.000 lei RON, motiv pentru care, în baza art.4 alin.4 din Legea nr.85/2006, instanța va aproba cererea formulată de lichidatorul judiciar și va dispune ca retribuția în sumă de 3.000 lei RON să se facă din Contul UNPIR - Filiala
Pentru aceste motive, în baza art.11 alin.(1) lit.l) din Legea nr.85/2006, a art.129 alin.(2) și art.130 din Legea nr.85/2006, instanța va respinge obiecțiunile formulate de reclamanta C-S împotriva raportului final întocmit de lichidatorul GRUP Reșița cu privire la debitoarea.
Nemaifiind alte bunuri de vândut în patrimoniul debitoarei instanța urmează ca, în baza art.131 din Legea nr.85/2006 să dispună închiderea procedurii insolvenței și radierea societății debitoare din Registrul Comerțului C-
În baza art.136 din sus-menționata lege, lichidatorul judiciar GRUP Reșița va fi descărcat de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură.
În baza art.135 din Legea privind procedura insolvenței, s-a dispus notificarea prezentei sentințe debitorului, creditorilor săi, C-S și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul C-S, pentru efectuarea mențiunii de radiere precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Împotriva sentinței comerciale nr.224/9.04.2009, pronunțată de judecătorul sindic în dosarul Tribunalului C S nr- a formulat recurs creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice C solicitând admiterea recursul, casarea Sentința comercială nr.224/JS/09.04.2009 ca fiind nelegală și netemeinică, admiterea obiecțiunilor, trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru refacerea și completarea raportului final, respectiv pentru a putea fi promovată de către comitetul creditorilor acțiunea în răspundere materială, în condițiile legii, iar în subsidiar să se dispună antrenarea răspunderii materiale a administratorului social în persoana numitului Teleagă, cu domiciliul în localitatea, sat, nr.12, județul C-S, și obligarea la plata către C-S a sumei de 4.256.054 lei reprezentând creanțe bugetare cu motivarea că, prin Sentința comercială nr.224/JS/09.04.2009 pronunțată de Tribunalul C-S au fost respinse obiecțiunile formulate de C-S și s-a dispus închiderea procedurii falimentului a debitoarei
Consideră această sentință comercială netemeinică și nelegală.
C- are o creanță certă în sumă de 4.256.054 lei RON.
Lichidatorul nu a putut întocmi bilanț contabil de lichidare deoarece nu a deținut nici un fel de documente contabile.
Administratorul social nu a prezentat documentele contabile și nu a făcut dovada că a ținut evidența contabilă în conformitate cu legea.
Având în vedere cele menționate mai sus, consideră că sunt incidente dispozițiile art.138 lit.d din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței:
(1) La cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte pasivului debitorului, persoana juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:
d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitate în conformitate cu legea în conformitate cu prevederile art.73 din Legea nr.31/1990, republicată:
(1)"Administratorii sunt răspunzători față de societate pentru:
c) existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere".
Întrucât lichidatorul judiciar nu a promovat acțiunea pe răspunderea materială prevăzută de art.138 din Legea nr.85/2006, această acțiune poate fi promovată de Comitetul creditorilor în conformitate cu prevederile art.138 alin.3 din Legea nr.85/2006:
"(3) Comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzuta la alin. (1), dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoana juridica ori dacă acesta omis să formuleze acțiunea prevăzuta la alin. (1) si răspunderea persoanelor la care se refera alin. (1) amenința să se prescrie."
Procedura fost închisă prematur întrucât comitetul creditorilor nu a avut posibilitatea solicitării avizului Judecătorului sindic, pentru a putea promova acțiunea în răspundere materială.
C-S formulat și obiecțiuni la raportul final, solicitând completarea acestuia de către lichidator în sensul de a preciza clar dacă se impune antrenarea răspunderii patrimoniale a administratorilor sau să precizeze motivele pentru care nu este posibilă formularea unei acțiuni în baza art.138 din Legea nr.85/2006.
Judecătorul sindic respinge obiecțiunile formulate de către C-S ca neîntemeiate, constatând că în mod corect că nu s-a solicitat antrenarea răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere a debitoarei.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice C S, dar și din oficiu, în limitele conferite de art. 306 alin.2 proc.civ. Curtea constată conform considerentelor ce se vor expune mai jos că recursul declarat nu este fondat urmând a fi respins.
Actele și lucrările dosarului confirmă faptul că, în fața primei instanțe creditoarea a formulat doar obiecțiuni la raportul final întocmit de către lichidator, nemulțumită fiind de poziția acestuia, prin care s-a exprimat că administratorul societății nu se află în vreuna din situațiile prevăzute de art.138 din Legea nr.85/2006.
Instanța constată că în speță, creditoarea nu a înțeles să valorifice propria pretenție la angajarea răspunderii patrimoniale a administratorului și să formuleze ea însăși o cerere de autorizare judecătorului sindic pentru introduce o astfel de cerere în condițiile art.138 alin.3 din Legea insolvenței. În absența unei astfel de cereri, creditoarea nu poate prinomisio mediosă solicite direct în calea de atac a recursului, modificarea sentinței Tribunalului și pronunțarea Curții asupra acțiunii în răspundere patrimonială, în sensul obligării administratorului special la plata sumei de 4.256.054 lei.
Prin urmare, recurenta, cât timp judecătorul sindic a constatat că nu se întrunește comitetul creditorilor, i-a dat posibilitate să formuleze în nume propriu o astfel de cerere, însă creditoarea nu a înțeles să beneficieze de această cale judiciară, nu poate cu prilejul căii de atac să invoce propria culpă, ori să solicite cu prilejul recursului, antrenarea răspunderii materiale.
Așa fiind, constatând că nu există temeiuri de casare sau modificare a hotărârii atacate, în baza art.312 proc.civ. Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea C
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice CSî mpotriva sentinței comerciale nr.224/9.04.2009, pronunțată de judecătorul sindic în dosarul Tribunalului C S nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 1 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
DR. - - DR. - - - -
GREFIER,
Red.19.10.2009
Tehnored 2 ex.20.10.2009
Instanță fond: Tribunalul C S
Jud.
Președinte:Marian BratișJudecători:Marian Bratiș, Magdalena Mălescu, Dorin Ilie
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Contestatie faliment - procedura insolventei. Decizia 1066/2009.... → |
---|