Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1047/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA nr. operator 2928
SECȚIA COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.1047/COM
Ședința publică din 1 octombrie 2009
Completul de judecată compus din:
PREȘEDINTE: Marian Bratiș
JUDECĂTOR 2: Magdalena Mălescu
JUDECĂTOR 3: Dorin Ilie
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de către creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva sentinței comerciale nr.280/12.02.2009, pronunțată de judecătorul sindic în dosarul Tribunalului Timiș nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată prin lichidator judiciar, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că s-a depus prin serviciul registraturii concluzii scrise de către lichidatorul judiciar al debitoarei intimate și nemaifiind cereri formulat și excepții invocate se reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința comercială nr.280/12.02.2009, pronunțată de judecătorul sindic în dosarul Tribunalului Timiș nr- s-a dispus închiderea procedurii insolvenței debitorului SC SRL, cu sediul social în T,-, jud. T; radierea debitorului din registrul comerțului.
În temeiul art.135 din Legea privind procedura insolvenței, s-a dispus notificarea sentințe debitorului, creditoarelor Administrația Finanțelor Publice T, cu sediul în T, CL. nr. 11A, jud. T, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului cu sediul în B,--11, sect. 1, precum și Direcției Generale a Finanțelor Publice T, cu sediul în T,-, jud. T și Oficiului Registrului Comerțului T pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de Insolvență.
În temeiul art.136 din Legea privind procedura insolvenței, a descărcat lichidatorul judiciar, cu sediul în T, str. -. - nr. 7,. 3, jud. T, de orice îndatoriri și responsabilități.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că prin Încheierea nr. 1817/16.10.2008 pronunțată în dosarul- s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței cu privire la debitoarea, fiind numit ca lichidator, care în îndeplinirea atribuțiilor sale a procedat la emiterea notificărilor prevăzute de lege și la publicarea anunțului privind deschiderea procedurii în ziarul " " din 29.10.2008.
De asemenea, lichidatorul a întocmit tabelul preliminar și definitiv de creanțe, a procedat la notificarea administratorului debitoarei cu mențiunea de a preda actele contabile ale debitoarei, a constatat că debitoarea nu mai desfășoară activitate la sediul declarat și a învederat că în lipsa actelor contabile nu se pot determina cauzele și împrejurările insolvenței.
Dat fiind că demersurile lichidatorului pentru a intra în posesia actelor contabile ale societății debitoare au rămas fără rezultat, acesta a întocmit raportul final de activitate, prin care a propus închiderea procedurii insolvenței în temeiul art. 131 din Lg. 85/2006.
Așa fiind, judecătorul sindic constată incidente în cauză disp. art. 131 din Lg.85/2006, deoarece bunurile din averea debitoarei nu au putut fi identificate, iar creditorii nu s-au oferit să avanseze sumele corespunzătoare. În consecință, în temeiul acestei dispoziții procedurale, a dispus închiderea procedurii, cu consecințele prevăzute de lege.
Împotriva sentinței comerciale nr.280/12.02.2009, pronunțată de judecătorul sindic în dosarul Tribunalului Timiș nr- a declarat recurs creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond cu motivarea că fiind îndreptat împotriva unei hotărâri care nu poate fi atacată cu apel, recursul nu este limitat la motivele prevăzute de art.304 Cod procedura civila, instanța de recurs având, posibilitatea sa examineze cauza sub toate aspectele, potrivit art.304 indice 1 Cod procedura civila.
Când prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedura prevăzute sub sancțiunea nulității de art.105 alin.2 (art.304 pct.5 c Cod Penal)
Hotărârea atacată este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 Cod Procedura Civila).
Prin Sentința civila nr-, judecătorul sindic al Tribunalului Timișa dispus închiderea procedurii falimentului deschisă împotriva debitoarei SC SRL.
Apreciază ca nelegala Sentința Civila nr.280/12.02.2009, având in vedere următoarele considerente:
Dispozițiile art.129 din legea 85/2006 nu au fost respectate, judecătorul sindic neprocedând la convocarea adunării creditorilor in vederea formulării eventualelor obiecțiuni la raportul final"
Având în vedere ca instanța de fond nu a respectat prevederile legale, neprocedând la convocarea adunării creditorilor în vederea formulării eventualelor obiecțiuni la raportul final, hotărârea pronunțata trebuie casată și trimisa spre rejudecare instanței de fond.
După întocmirea raportului final în conformitate cu prevederile legale, lichidatorul judiciar era obligat să-l comunice, împreuna cu bilanțul general, în temeiul art. 129 din Legea 85/2006, tuturor creditorilor pentru analiza și eventuale obiecțiuni, urmând a fi convocată Adunarea Creditorilor în termen de maximum 30 de zile de la afișarea raportului final, în vederea aprobării acestuia. Menționează ca Legea 85/2006 nu prevede "opțiune" în acest sens, lichidatorul judiciar neîndeplinindu-si atribuțiile si obligațiile legale prin aceste omisiuni.
Învederează instanței faptul că, potrivit dispozițiilor art. 138 lit.d) din Legea nr. 85/2006 (dispoziții aplicabile în cauza dedusa judecații), răspunderea administratorilor se poate dispune daca " au ținut o contabilitate fictiva, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea."
Totodată, trebuie menționat faptul că, potrivit art. 138 lit. din Legea nr.85/2006, simplul fapt ca administratorul falitului nu a ținut contabilitatea conform legilor contabile, atrage răspunderea acestuia, deoarece nu exista posibilitatea de se analiza activul patrimonial, modul cum a fost gestionat acesta, dacă debitorul a respectat dispozițiile legale privind inventarierea bunurilor, dacă efectuat transferuri patrimoniale și în ce condiții, precum și felul în care administratorul a folosit veniturile obținute.
În acest sens, învederează instanței faptul că, potrivit teoriei și practicii juridice, în dreptul civil și în cel comercial, operează două reguli principale: prima, că răspunderea delictuală operează pentru cea mai ușoară culpă și a doua, că indiferent de gravitatea vinovăției, obligația de reparare prejudiciului cauzat este integrală, în sensul că cuantumul despăgubirii depinde de întinderea prejudiciului și nu de gravitatea vinovăției.
În cazul de față, indiferent de faptul că administratorul falitului a încălcat din culpă (neglijență) sau cu intenție normele de drept care îi impuneau ținerea corectă a contabilității și gestionarea cu atenție a patrimoniului și activității, acesta se face vinovat de încălcarea legii (contabilității în cazul de față) situație care a determinat prejudicierea creditorilor.
Obligația administratorilor de a ține evidența contabilă conform legii și de a prezenta lichidatorului și experților contabili desemnați de instanță reiese cu claritate din dispozițiile art. 73 alin 1 lit. c și alin 2, ale art. 134 alin 1 și 2 și ale art. 181 din Legea nr. 31/1990 rep. - Legea societăților comerciale, ale art. 11 alin. 4 din Legea nr. 82/1991 rep. - Legea contabilității. Astfel:
Potrivit dispozițiilor art. 73 alin 1 lit. c din Legea nr. 31/1990 rep. "administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru:. c) existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere" și potrivit dispozițiilor art. 73 alin 2 "Acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparține și creditorilor societății, însă aceștia o vor putea exercita numai în caz de faliment al societăți.
Potrivit dispozițiilor art. 11 alin 4 din Legea nr. 82/1991 rep. "Răspunderea pentru organizarea și ținerea contabilității, potrivit prevederilor prezentei legi, revine administratorilor. care au obligația gestionării patrimoniului"
Mai mult, având in vedere faptul ca, potrivit art. 72 din Legea nr.31/1990
republicata,"obligațiile si răspunderea administratorului sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat", instanța trebuie sa aibă în vedere si dispozițiile art. 1540 Cod civil: " mandatarul este răspunzător nu numai pentru doi, dar încă și de culpa comisă în executarea mandatului". De asemenea potrivit alin. 2 al aceluiași articol, in cazul în care mandatul are caracter oneros, răspunderea mandatarului ( administratorului ) se apreciază cu mai multa rigurozitate.
Potrivit art. 374 din Codul Comercial, mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, în speța de fata administratorul nefacând dovada contrarie.
Învederează instanței de judecata faptul ca răspunderea membrilor organelor de conducere ale societăților ajunse în încetare de plați, așa cum este reglementata de prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006, este o răspundere speciala, care pune la îndemâna creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunuri necesare acoperirii pasivului debitoarei falite.
a suferit un prejudiciu " cărui existenta certa se stabilește prin constatarea de către judecătorul sindic nu numai a faptului ca societatea a ajuns in încetare de plați, ci și împrejurării ca obligațiile fata de creditori nu pot fi plătite integral din averea debitorului." - - Răspunderea organelor de conducere ale debitorului în procedura insolvenței.
Dispozițiile art. 35 alin. 3 si alin. 4 din Decretul nr.31/1954 prevăd ca:" faptele ilicite săvârșite de organele sale obliga însăși persoana juridica, daca au fost îndeplinite cu prilejul exercitării funcției lor. Faptele ilicite atrag și răspunderea personala a celui ce le-a săvârșit, atât fata de persoana juridica, cât și față de cel al treilea."
Aflându-ne pe tărâmul răspunderii contractuale, culpa administratorului falitei este prezumată, potrivit art. 1082 Cod civ. raportat la art. 138 din Legea 85/2006, republicată.
În cauza, răspunderea trebuie apreciată in abstracto, cu mai multa rigurozitate, având in vedere ca administratorul a acționat in temeiul unui mandat comercial.
În conformitate cu dispozițiile art. 1080 alin. 1. civ. coroborate cu art. 1600.civ. devine operativ criteriul obiectiv, care presupune compararea activității mandatarilor respectivi cu activitatea unei persoane diligente, care isi subordonează masurile luate exigentelor impuse de regulile de conviețuire sociala.
Prejudiciul produs exista, constând in însăși creanța cedata de CAS T către AVAS, aceasta având un caracter cert și nefiind recuperată.
Art. 138 din Legea 85/2006 stabilește ca, prin săvârșirea de către administrator uneia din faptele prevăzute la acest articol, se va angaja răspunderea civila a acestuia, raportul de cauzalitate dintre fapte și prejudiciul creat creditorilor fiind prezumat.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de creditoare cât și din oficiu în baza art.306 alin.2 proc.civ. Curtea constată conform considerentelor ce se vor expune mai jos că recursul declarat nu este fondat.
În speță, nu este incident motivul de casare prevăzut de pct.5 al art.304 proc.civ. întrucât prin hotărârea pronunțată, tribunalul nu a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art.105 alin.2 din același cod, cum fără temei susține creditoarea. Criticile recurentei privitoare la nerespectarea de către prima instanță a dispozițiilor art.129 din Legea nr. 85/2006 sunt neîntemeiate, motivat de împrejurarea că închiderea procedurii s-a făcut în temeiul art.131 potrivit căruia "în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat".
Acesta a fost temeiul juridic care a stat la baza pronunțării sentinței recurate, fapt care rezultă și din motivarea judecătorului sindic.
Cum închiderea procedurii s-a făcut pentru lipsa bunurilor din patrimoniul debitoarei, dispozițiile art.129 din legea insolvenței care se referă la finalizarea lichidării bunurilor nu au avut incidență în cauză. Din acest motiv, nu s-a pus problema convocării adunării generale a creditorilor în termenul fixat de art.129 alin.1 din lege, și nici a comunicării cu creditorii a raportului final, dat fiind că nu erau aplicabile în cauză prevederile art.129 din Legea insolvenței.
Recurenta critică sentința atacată și pentru motivul că nu a fost antrenată răspunderea administratorului social al debitoarei, critică care însă nu poate fi primită. Aceasta, întrucât potrivit art.138 alin1. din Legea nr. 85/2006, acțiunea în răspundere poate fi promovată numai de administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar numit în cauză sau, în cazurile prevăzute de alin.3, de comitetul creditorilor.
În speță, lichidatorul judiciar nu a solicitat judecătorului sindic să dispună angajarea răspunderii patrimoniale a fostului administrator deoarece nu a constatat săvârșirea unor fapte de natura celor prevăzute de art.138 alin.1 din lege.
Pe de altă parte, nici comitetul creditorilor nu s-a constituit, iar creditoarea nu a solicitat primei instanțe angajarea răspunderii și cu atât mai mult nu poate solicita în recurs acest lucru.
Criticile recurentei legate de problema aplicării art.138 din Legea sunt nefondate, având în vedere și temeiul închiderii procedurii, respectiv art.131 din Legea nr.85/2006, creditoarea neoferindu-se să avanseze sumele corespunzătoare continuării procedurii, în condițiile în care s-a constat că nu există bunuri în averea debitoarei.
Așa fiind, în baza celor analizate, Curtea constată că nu există motive de casare sau modificare a sentinței recurate, recursul declarat de creditoare urmând a fi respins ca nefondat în baza art.312 alin.1 proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B împotriva sentinței comerciale nr.280/12.02.2009, pronunțată de judecătorul sindic în dosarul Tribunalului Timiș nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 1 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
DR. - - DR. - - - -
GREFIER,
Red.19.10.2009
Tehnored 2 ex.20.10.2009
Instanță fond: Tribunalul Timiș
Jud.
Președinte:Marian BratișJudecători:Marian Bratiș, Magdalena Mălescu, Dorin Ilie
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Acțiune în anulare. Decizia 314/2008. Curtea de Apel Bacau → |
---|