Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1117/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 1117
Ședința publică de la 31 August 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Camelia Gheorghiu
JUDECĂTOR 2: Geta Sandu
JUDECĂTOR 3: Cipriana Poiană
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei Faliment privind pe recurent ADM.. PU-ȘI și pe intimat " ", lichidator ( ) - ÎN CALITATE DE LICHIDATOR PENTRU SOCIETATEA DEBITOARE " ", intimat, intimat, intimat, având ca obiect procedura insolvenței, recurs formulat împotriva sentinței comerciale numărul135/S din 10 martie 2009 a Tribunalului Iași - judecător sindic.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul creditor, Administrația Finanțelor Publice I, reprezentat de d-na cons. jr.; intimații și reprezentanți de d-na; intimatul - personal.
celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:
- recurs la al 2-lea termen, acordat ca recurentul creditor să depună la dosar precizări la recursul promovat în calitate de Președinte al Comitetului creditorilor;
- recurentul creditor a depus la dosar precizările solicitate de instanță și înscrisuri în susținere;
- lichidatorul judiciar a trimis la dosar cererea de a se judeca recursul în lipsă, după care
La interpelarea instanței privind existența unor chestiuni prealabile sau a unor noi cereri de formulat, părțile prezente precizează că nu mai de formulat alte cereri și nici chestiuni preliminare nu sunt.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvîntul la dezbateri.
Pentru recurentul creditor, d-na cons.jr. pune concluzii de admitere a recursului așa cum a fost motivat, detaliat, în scris.
Excepția tardivității formulării cererii vizînd stabilirea răspunderii personale, reținută de instanța de fond în respingerea cererii, este neîntemeiată. În speță, termenul pentru introducerea cererii în răspunderea personală diferă de starea de fapt, susține d-na cons. jr., arătînd că în speță opera textul abrogat al Legii nr. 64/1995. Prin cererea promovată s-a arătat, și dovedit, că procesul verbal de control întocmit de I nu este opozabil celorlalți membri ai comitetului creditorilor iar data întocmirii acestuia (2.07.2004) nu poate constitui, pe acest motiv, începutul termenului de prescripție.
În speță, deschiderea procedurii s-a întemeiat pe dispozițiile Legii nr. 64/1995, susține d-na cons. jr..
Instanța de fond, prin soluția dată, sancționează creditorii pentru atitudinea pasivă a lichidatorului judiciar, care nu a depus la dosar un raport cu privire la persoanele care se fac vinovate de ajungerea societății în stare de faliment.
În această cauză lichidatorul judiciar a avut o atitudine contradictorie, arată d-na cons.jr.. Astfel, așa cum rezultă din procesul verbal încheiat la ședința adunării creditorilor din 22 februarie 2008, lichidatorul judiciar considera că situația de insolvență a debitorului se datorează managementului necorespunzător și a neîndeplinirii obligațiilor privind activitatea de contabilitate și de gestionare a societății.
Procedura începută în temeiul Legii nr. 64/1995 a continuat potrivit dispozițiilor Legii nr. 85/2006, lege care stabilește în sarcina lichidatorului judiciar obligația întocmirii raportului amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au condus societatea la starea de insolvență, cu menționarea persoanelor vinovate. Pînă la aceste moment nu s-a întocmit în cauză nici un raport în sensul prevederilor art. 59 alin. 1 din 85/2006.
Comitetul creditorilor, în speță, potrivit art. 16 alin.(2) din 85/2006, a fost desemnat la ședința adunării creditorilor din2.10.2006. Ca o cerință prealabilă, Comitetul creditorilor trebuie să solicite judecătorului sindic autorizația de a introduce acțiunea în răspunderea patrimonială și cu îndeplinirea condițiilor limitative prevăzute de lege: omiterea indicării persoanelor culpabile în raportul întocmit asupra cauzelor insolvenței, omiterea formulării acțiunii de către lichidator, amenințarea prescrierii răspunderii persoanelor culpabile.
Potrivit celor susținute oral și în scris, d-na cons. jr. solicită admiterea recursului, casarea hotărîrii recurate cu trimiterea dosarului cauzei spre rejudecare.
D-na avocat, pentru intimații și, susține că înscrisurilor atașate de recurentul creditor la precizările depuse la dosar cu privire la recursul formulat în calitate de președinte al comitetului creditorilor, nefiind datate, li se poate atribui, ca dată certă, data depunerii precizărilor la dosar. De altfel, d-na avocat apreciază că recurentul creditor nu a dovedit calitatea de președinte al comitetului creditorilor, împuternicirile întrucît împuternicirile celorlalți creditori nu sunt datate.
D-na cons. jr., în replică, precizează că a avut loc adunarea creditorilor și s-a hotărît, după formularea cererii de autorizare, să se promoveze acțiunea în răspundere patrimonială.
D-na avocat depune la dosar note de concluzii scrise, solicitînd respingerea recursului și de menținere ca temeinică și legală a hotărîrii judecătorului sindic. Potrivit dovezilor administrate în cauză, recurentul creditor avea cunoștință atît de starea de insolvență în care se afla societatea cît și de cauzele acestei stări încă din data de 02.07.2004, data întocmirii ultimului raport fiscal. În iulie 2008 creditorul nu mai era în termen de a formula acțiunea în răspundere patrimonială.
Intimatul solicită respingerea recursului și menținerea hotărîrii instanței de fond. Intimatul susține că cererea formulată în atragerea răspunderii patrimoniale este formulată tardiv.
Actul din anul 2005, la care se referă recurentul creditor în motivele de recurs este hotărîrea de deschidere a procedurii și este din luna aprilie a anului 2005. Potrivit normelor legale, acțiunea trebuia formulată în luna aprilie a anului 2008.
Instanța declară închise dezbaterile și rămîne în pronunțare.
Ulterior deliberării,
INSTANȚA
Asupra recursului de față;
La data de 3 iulie 2008, în dosarul nr-, comitetul creditorilor debitoarei au solicitat stabilirea răspunderii personale a pârâților, în temeiul art. 138 lit. c și d din Legea nr. 85/2006.
Prin întâmpinările formulate pârâții au invocat excepțiile nulității cererii pentru neplata taxelor de timbru și pentru lipsa motivării, precum și excepția tardivității formulării cererii vizând stabilirea răspunderii personale.
Prin sentința comercială nr. 135/S/10 martie 2009 Tribunalul Iași - judecător sindic - a respins excepțiile nulității cererii pentru neplata taxelor de timbru și pentru lipsa motivării, invocate de către pârâții și.
A admis excepția tardivității formulării cererii vizând stabilirea răspunderii personale de către Comitetului creditorilor debitoarei, cu sediul social declarat în municipiul I,-, scara 11, parter, județul I, având număr de ordine în Registrul Comerțului J- și cod unic de înregistrare -, prin președintele său, Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului I - Administrația Finanțelor Publice a municipiului I, cu sediul în mun. I, str. - nr. 26, jud. I, în contradictoriu cu pârâții, domiciliat în mun. I,-, - etaj 2,. 11, jud. I, domiciliat în mun. I,-, - scara A, parter,. 1, jud. I și, domiciliat în municipiul I,-, jud. I, pe care a respins-o ca fiind tardiv formulată, ca urmare a prescrierii dreptului la acțiune.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut următoarele:
Art. 138 - 142 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței reglementează regimul juridic al acțiunii în stabilirea răspunderii materiale personale față de "membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului", prin una dintre faptele expres și limitativ prevăzute în cuprinsul alin. 1 la literele a - g al art. 138.
Această formă specială de răspundere este instituită exclusiv în favoarea debitorului falit, care se vede nevoit în această etapă, fie prin reprezentantul său care în procedura falimentului este lichidatorul judiciar, fie prin subrogarea în drepturile sale a comitetului creditorilor (cum este situația de față) sau a unui creditor, cu autorizarea judecătorului-sindic, să readucă în patrimoniul său contravaloarea prejudiciilor care i-au determinat starea de insolvență.
Cum din Comitetul creditorilor debitoarei fac parte un creditor bugetar (Administrația Finanțelor Publice a municipiului I), ale cărui cereri sunt scutite de plata taxei de timbru, potrivit dispozițiilor art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, astfel cum a fost modificată, precum și de plata timbrului judiciar, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 2 din nr.OG 32/1995 privind timbrul judiciar, astfel cum a fost modificată și un creditor aflat, la rândul său în procedura insolvenței ( Șantier nr. 9 Instalații ), ale cărui cereri promovate de către lichidatorul judiciar în vederea recuperării creanțelor sunt scutite de plata taxei de timbru, potrivit dispozițiilor art. 15 lit. p din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, astfel cum a fost modificată, raportat la art. 77 din Legea nr. 85/2006, precum și de plata timbrului judiciar, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 2 din nr.OG 32/1995 privind timbrul judiciar, astfel cum a fost modificată, judecătorul-sindic apreciază că nu se poate impune achitarea taxei de timbru pentru promovarea acțiunii în numele Comitetului creditorilor debitoarei, al cărei scop este de readucere în patrimoniul falitei a unor sume ce se reflectă în pasivul neacoperit, taxă de timbru care oricum ar fi în cuantum de 39 lei potrivit dispozițiilor art. 6 lit. c) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, astfel cum a fost modificată, iar timbrul judiciar în cuantum de 5 lei, potrivit dispozițiilor art. 3 alin. 2 din nr.OG 32/1995 privind timbrul judiciar, astfel cum a fost modificată, și nicidecum la valoare, cum apreciază pârâții.
În ceea ce privește excepția nulității cererii pentru lipsa obiectului care să permită exercitarea de către pârâți a dreptului lor la apărare în mod corespunzător, judecătorul-sindic apreciază că motivarea pe care titularul cererii a făcut-o permite determinarea faptelor și situațiilor juridice ce se impută fiecăruia dintre pârâți, cu consecința determinării prejudiciului ce se impută, putând fi complinită cu înscrisurile atașate, sancțiunea nulității cererii fiind disproporționată raportat la lipsurile cererii. Ceea ce invocă pârâții, în fapt, este lipsa unei motivări corespunzătoare a cererii care să le permită exercitarea dreptului la apărare. Astfel, prin faptul că reclamantul își întemeiază cererea sa pe prezumția de solidaritate, nu este permis judecătorului-sindic a face aprecieri asupra necesității determinării unui prejudiciu pentru fiecare pârât, aspectele legate de temeinicia și incidența prezumției de solidaritate ținând de fondul pricinii și nu de îndeplinirea formală a cerințelor prevăzute de art. 112 alin. 1 pct. 3 din Codul d e procedură civilă referitoare la precizarea obiectului cererii și a valorii lui. Mai mult, sancțiunea nulității prevăzută de dispozițiile art. 133 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, fiind o nulitate expresă, beneficiază de prezumția existenței unei vătămări, în condițiile dispozițiilor art. 105 alin. 2 teza finală din Codul d e procedură civilă, însă nu-și pierde caracterul de nulitate relativă, care determină declararea nulității numai în situația în care vătămarea astfel prezumată nu se poate înlătura decât în acest fel, prin declararea nulității. Or, în cauză, nu se impune declararea nulității, apărările pârâților putând viza întreaga sumă pentru care reclamantul a înțeles să solicite stabilirea răspunderii lor personale, înlăturarea prezumției de solidaritate și susțineri punctuale care să vizeze debitele născute în cursul mandatului fiecăruia dintre ei.
În ceea ce privește excepția tardivității ca urmare a prescrierii dreptului la promovarea acțiunii speciale în stabilirea răspunderii materiale, judecătorul-sindic reține că acțiunea reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței poate fi promovată numai după deschiderea procedurii insolvenței față de debitor, dreptul subiectiv al debitoarei falite de a readuce în patrimoniul său contravaloarea prejudiciilor care i-au determinat starea de insolvență neputându-se naște anterior acestui moment, întrucât anterior societatea nu se află în situația premisă de "debitor ajuns în stare de insolvență", în această etapă anterioară acțiunea pentru stabilirea răspunderii administratorilor aparținând direct societății, potrivit dispozițiilor art. 73 și 155 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, "într-un termen de 3 ani de la data la care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care a cauzat apariția stării de insolvență, dar nu mai devreme de 2 ani de la data hotărârii de deschidere a procedurii."
Deși tradițional momentul începerii curgerii termenului de prescripție a dreptului la acțiune este cel al nașterii dreptului la acțiune (art. 7 alin. 1 Decretul nr. 167/1958), potrivit dispozițiilor art. 8 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, "prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea". În aplicarea acestor prevederi, art. 139 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, leagă momentul începerii curgerii prescripției de "data la care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care a cauzat apariția stării de insolvență".
Așadar, dispozițiile art. 139 reglementează un moment de natură subiectivă - data la care a fost cunoscută persoana care a cauzat starea de insolvență, precum și un moment de natură obiectivă - data la care trebuia cunoscută acea persoană, stabilindu-se, astfel, un moment de certitudine cu privire la începerea curgerii termenului de prescripție, de natură de a da valoare principiului previzibilității normei juridice sancționatoare, în vederea garantării dreptului la apărare ca valență esențială a unui acces efectiv la justiție. În reglementarea actuală, chiar dacă persoana sau persoanele care au cauzat starea de insolvență nu au fost cunoscute de către persoanele cu vocație la promovarea acțiunii în răspundere, termenul începe să curgă din momentul în care aceștia trebuiau să cunoască persoanele responsabile. Se instituie așadar implicit o obligație proactivă în sarcina acestor persoane - administratorului/lichidatorului judiciar și creditorilor - în a identifica persoanele responsabile de ajungerea debitorului în stare de insolvență.
Dacă pentru practicianul în insolvență desemnat să administreze procedura și să acționeze în numele debitoarei momentul de natură obiectivă decurge din reglementarea art. 59 din Legea nr. 85/2006, care prevede că "Administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul, în cazul procedurii simplificate, va întocmi și va supune judecătorului-sindic, în termenul stabilit de judecătorul-sindic, dar care nu va putea depăși 60 de zile de la desemnarea sa, un raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă.", întrucât acestuia nu i se poate impune un termen anterior desemnării sale în procedură, pentru creditori acest moment de natură obiectivă poate fi anterior declanșării procedurii insolvenței. Aceasta este și situația președintelui Comitetului creditorilor debitoarei, care prin înseși cererea sa recunoaște că avea cunoștință despre faptele invocate în cuprinsul său încă din 27 februarie 2002 pentru perioada 01.01.2000 - 31.12.2001 (procesul-verbal de control nr. 1479/27.02.2002), și încă de la data de 02 iulie 2004 pentru perioada de până la data de 30.06.2004 (procesul de control nr. 6447/02.07.2004).
Nu are relevanță faptul că nici prin sentința de deschidere a procedurii și nici prin încheierea de trecere la faliment nu s-a specificat nimic cu privire la cauzele insolvenței sau/și persoanele cărora le-ar putea fi imputabilă, nici faptul că administratorul judiciar și apoi lichidatorul judiciar s-au aflat într-o imposibilitate obiectivă (până la intrarea în vigoare a Legii nr. 85/2006 nu se prevedea obligativitatea întocmirii unui raport asupra cauzelor care au determinat ajungerea debitoarei în stare de insolvență) sau nu de a întocmi acel raport în termenul prevăzut de legea nouă, sau că nu a putut identifica persoanele responsabile, întrucât legiuitorul nu a înțeles să distingă în acest fel, astfel încât nici judecătorului care vine să interpreteze legea nu-i este îngăduit să o facă ( lex non distinguit, nec nos distinguere debemus). Astfel, după determinarea sferei persoanelor care pot promova acțiunea reglementată de art. 138, art. 139 stabilește termenele de prescripție pentru această acțiune și momentele de la care începe să curgă termenul, precum și un termen de prorogare a momentului împlinirii prescripției pentru situațiile în care momentul începerii curgerii termenului s-ar situa anterior deschiderii procedurii insolvenței. Dispozițiile art. 139 sunt aplicabile deopotrivă tuturor titularilor cererii de stabilire a răspunderii personale, astfel încât în condițiile în care însuși creditorul bugetar recunoaște că avea cunoștință despre faptele ce le sunt imputate celor trei pârâți încă de la cel târziu data ultimului proces de control, nr. 6447 din 02.07.2004, astfel încât termenul de împlinire a cursului prescripției dreptului la acțiune este 02.07.2007.
Pasivitatea creditorului nu poate fi justificată de atitudinea lichidatorului judiciar care abia ca urmare a cererii sale (adresa nr. 24832/25.01.2008) a convocat adunarea creditorilor debitoarei pentru data de 22.02.2008, în cadrul căreia și-a expus poziția față de cauzele ajungerii debitoarei în stare de insolvență, în condițiile în care atât vechea Lege nr. 64/1995 cât și noua Lege nr. 85/2006 îi confereau dreptul de a solicita administratorului/lichidatorului judiciar convocarea adunării creditorilor și a comitetului creditorilor oricând, iar încă de la data de 02.10.2006 a fost desemnat Comitetul creditorilor compus din: Administrația Finanțelor Publice a municipiului I, și Șantier nr. 9 Instalații (fila 114 - 116, vol. II), astfel încât putea fi solicitată autorizarea judecătorului-sindic, în condițiile alin. 3 al art. 138 din Legea nr. 85/2006, în situația premisă în care "răspunderea persoanelor la care se refera alin. (1) amenința să se prescrie".
Susținerea creditorului referitoare la efectul caracterului subsidiar al acțiunii în stabilirea răspunderii personale, care ar împiedica promovarea sa anterior stabilirii pasivului rămas neacoperit în urma lichidării activului este eronată, întrucât dispoziția din alin. 1 al art. 138 nu face decât să limiteze cuantumul pentru care se poate stabili răspunderea specială în cadrul procedurii insolvenței la pasivul rămas neacoperit, și nicidecum să condiționeze promovarea acțiunii de stabilirea acestuia, în special în condițiile în care art. 139 leagă momentul începerii curgerii termenului de prescripție de momentul cunoașterii persoanei care a determinat apariția stării de insolvență, nu și a prejudiciului creat sau a pasivului neacoperit. Or, în materie de prescripție, normele sunt de ordine publică și restrictive, nepermițând a se adăuga la lege.
Chiar în situația în care s-ar aprecia că, admițând compatibilitatea dispozițiilor generale referitoare la prescripția extinctivă din Decretul nr. 167/1958, prin introducerea cererii de declanșare a procedurii reorganizării judiciare și falimentului față de debitoare, la data de 02.07.2004, s-ar fi întrerupt cursul prescripției și în ceea ce privește stabilirea răspunderii cel puțin a ultimului administrator statutar pârât, indicat în cuprinsul cererii, termenul tot s-ar fi împlinit anterior cererii de autorizare, la data de 02.07.2007.
Prescripția extinctivă este mijlocul de stingere a dreptului la acțiune în sens material ca urmare a neexecutării lui în termenul prevăzut de lege. Funcția prescripției extinctive este aceea de a asigura stabilitatea și securitatea circuitului civil, îndeplinind o funcție de stimulare titularilor de drepturi să le valorifice în termenele prevăzute de lege.
Creditoarea Administrația Finanțelor Publice I, în calitate de președinte al comitetului creditorilor, a declarat recurs împotriva sentinței comerciale nr. 135/S/10 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Iași - judecător sindic - și a criticat-o ca fiind nelegală.
În motivele de recurs recurenta a susținut că începutul termenului de prescripție prevăzut de art. 139 nu este unul fix, ci acesta diferă în funcție de starea de fapt a fiecărui caz în parte, fiind legat de momentul în care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care prin culpa sa a determinat starea de insolvență.
Prin sentința civilă nr. 139/com/26.04.2005 judecătorul sindic a dispus deschiderea procedurii reorganizării judiciare și a falimentului, în baza Legii nr. 64/1995, iar prin încheierea nr. 542/30.11.2005 s-a dispus începerea procedurii falimentului, însă, până la acest moment, recurenta precizează că nu s-a întocmit raportul cauzal prevăzut de art. 59 din Legea insolvenței.
Mai susține recurenta că în ceea ce privește posibilitatea prevăzută de lege, în mod subsidiar, pentru comitetul creditorilor de formula cererea, aceasta este subordonată mai multor cerințe legale, de a căror îndeplinire depinde și momentul la care poate fi formulată cererea de către comitetul respectiv, iar comitetul creditorilor poate fi desemnat în cauză, cel mai devreme, doar după întocmirea tabelului preliminar de creanțe. În speță, comitetul creditorilor a fost desemnat în ședința adunării creditorilor din data de 2 octombrie 2006.
De asemenea, ca o cerință prealabilă introducerii cererii, Comitetul creditorilor trebuie să solicite mai întâi judecătorului sindic autorizația în acest sens, potrivit art. 138 alin. 3 din lege, dacă sunt îndeplinite condițiile limitative prevăzute sub acest aspect: omiterea indicării persoanelor culpabile în raportul asupra cauzelor insolvenței, omiterea formulării acțiunii de către lichidator, amenințarea prescrierii răspunderii persoanelor culpabile de starea de insolvență.
În această din urmă ipoteză, care sancționează pasivitatea titularului de drept al acțiunii (lichidatorul judiciar), nu poate fi vorba despre cunoașterea unei persoane care a cauzat starea de insolvență decât dacă este cunoscută încetarea plăților, conform legii, adică starea de insolvență. Prin urmare, mai întâi apare și este cunoscută paguba și apoi este cunoscută persoana care a cauzat-o, astfel că starea de insolvență este anterioară cunoașterii persoanei care a determinat apariția acesteia.
Solicită instanței de recurs să aibă în vedere și împrejurarea că soluționarea cauzei privind pe debitoarea I, la Tribunalul Iași - judecător sindic - a început sub imperiul Legii nr. 64/1995 și a continuat potrivit dispozițiilor Legii nr. 85/2006. Creditorii puteau introduce în procedura legii reorganizării judiciare și a falimentului (64/1995), cererea de stabilire a răspunderii personale numai după depunerea de către lichidatorul judiciar a raportului final, prin care erau precizate sumele rămase neacoperite în urma valorificării bunurilor din averea debitorului. Acțiunile în răspundere patrimonială anterioare acestui moment erau respinse de judecătorul sindic ca fiind prematur introduse.
De asemenea, a invocat în fața instanței de fond și faptul că în regimul Legii nr. 85/2006 răspunderea administratorilor are caracter subsidiar și complementar față de răspunderea societății, care are caracter principal și de aceea ea poate fi instituită doar în măsura în care activul societății debitoare nu este îndestulător pentru acoperirea întregului pasiv, situație ce nu poate fi stabilită decât după ce s-au valorificat toate bunurile din averea debitoarei. Susținerea recurentei nu poate fi "eronata", așa după cum a reținut judecătorul sindic, întrucât situația obligării pârâților la plata pasivului societății și distribuirii concomitente a sumelor rezultate din vânzarea bunurilor din averea debitoarei ar echivala cu încasarea fără drept, de două ori, a aceleiași creanțe înscrise în tabelul creditorilor.
Pentru motivele mai sus prezentate recurenta consideră că termenul de prescripție nu poate începe să curgă mai devreme de data pronunțării hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, astfel încât soluția judecătorului sindic este nelegală și netemeinică. Pe cale de consecință solicită admiterea recursului, casarea sentinței comerciale nr. 135/S/10.03.2009, respingerea excepției tardivității formulării cererii vizând stabilirea răspunderii personale și trimiterea dosarului judecătorului sindic, în vederea judecării pe fond a acestei cereri.
Intimatul a depus întâmpinare și a solicitat respingerea recursului apreciind că cererea este tardiv formulată, termenul de prescripție împlinindu-se la data de 2.07.2007.
Lichidatorul judiciar, prin întâmpinare, a susținut că starea de insolvență a debitoarei a fost cauzată de administrarea necorespunzătoare a societății, de neîndeplinirea obligațiilor legale referitoare la întocmirea și organizarea contabilității, gestiunii societății, fapte ce nu se încadrează între cele prevăzute de art. 138 din Legea 85/2006.
La termenul de judecată din 31 august 2009, pârâții - intimați și -, prin apărător, au invocat excepția lipsei calității de reprezentant al recurentei a comitetului creditorilor în lipsa datării mandatelor date de creditorii Șantier 9 Instalații și Grup (fostă ).
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale în vigoare, instanța de control judiciar constată următoarele:
Comitetul creditorilor debitoarei este compus din 3 creditori: I, - actual Grup și Șantier 9 Instalații
În mandatele aflate la filele 50 (pentru Șantier 9 Instalații ) și 51 (pentru Grup ), cei doi creditori au împuternicit creditoarea I, în calitate de președinte al comitetului creditorilor, de a formula atât cerere de autorizare pentru atragerea răspunderii personale a administratorilor debitoarei, precum și pentru declara căile de atac ce decurg din această acțiune.
Chiar dacă cele două mandate nu sunt datate, acestea existau la momentul introducerii cererii de autorizare, astfel că Iad ovedit că recursul este declarat în calitatea sa de președinte al comitetului creditorilor și că a fost împuternicită în acest sens.
Cu privire la excepția tardivității formulării cererii de autorizare, Curtea constată că în mod nelegal tribunalul a apreciat că este întemeiată.
În ceea ce privește acțiunea în răspunderea reglementată de prevederile art. 138 alin. 1, legiuitorul a dorit ca aceasta să poată fi promovată, în cazurile strict reglementate de art. 138 alin. 3 și de către comitetul creditorilor.
Pentru a putea determina care este momentul la care comitetul creditorilor poate solicita judecătorului sindic autorizarea introducerii acțiunii în răspundere reglementată de prevederile art. 138 alin. 1, este necesar să facem referire la termenul de prescripție și la data de la care acesta începe să curgă pentru formularea acțiunii menționate.
Termenul de 3 ani începe să curgă de la data la care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana vinovată de generarea stării de insolvență a debitorului.
Tribunalul reține în considerentele hotărârii recurate că, deși dispozițiile art. 139 sunt aplicabile deopotrivă tuturor titularilor cererii de stabilire a răspunderii personale, față de data ultimului proces verbal de control nr. 6447/2.07.2004, termenul de prescripție dreptului la acțiune s-a împlinit la data de 2.07.2007, mai înainte de introducerea cererii (la data de 3.07.2008).
Curtea reține că cele două procese-verbale de control fiscal la care se face referire (procesul-verbal nr. 1479/27.02.2002 pentru perioada 1.01.2000 - 31.12.2001 și procesul-verbal nr. 6447/2.07.2004 pentru perioada 2.07.2004 - 30.06.2004) erau cunoscute numai de către creditoarea I (instituția cu atribuții de control fiscal) și debitoarea, nu și de alți eventuali creditori ai debitoarei.
Cum calitate procesuală în promovarea acțiunii întemeiată pe dispozițiile art. 138 din legea insolvenței are comitetul creditorilor și nu fiecare creditor individual, termenul de la care începe să curgă prescripția trebuie să fie același pentru toți creditorii ce fac parte din comitetul creditorilor și acela este momentul în care administratorul judiciar/lichidatorul trebuie să prezinte raportul cauzal prevăzut atât în Legea nr. 64/1995 republicată (art. 56 alin. 1), cât și în Legea nr. 85/2006 (art. 59 alin. 1). Acesta este momentul la care toți participanții la procedura insolvenței cunosc atât persoana responsabilă de cauzarea stării de insolvență, dar și cauzele și împrejurările care au dus la apariția insolvenței debitoarei.
Pe de altă parte, comitetul creditorilor nu se poate constitui decât după întocmirea tabelului preliminar de creanțe (art. 16 alin. 2 din Legea nr. 85/2006).
Faptul că unul dintre creditorii comitetului a cunoscut persoanele vinovate de cauzarea unei eventuale insolvențe a debitoarei, nu poate fi extinsă asupra celorlalți creditori, titularul acțiunii fiind comitetul creditorilor și nu un creditor individual.
Curtea mai reține că procedura reorganizării judiciare și a falimentului față de debitoarea s-a deschis la data de 26 aprilie 2005 (prin sentința comercială nr. 139/COM/26 aprilie 2005), iar față de dispozițiile art. 56 alin. 1 din Legea nr. 64/1995 republicată (în vigoare la acel moment) administratorul trebuia să întocmească un raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitoarei, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă până cel mai târziu la data de 26 iunie 2005, dată de la care începe să curgă și termenul de prescripție de 3 ani.
La data de 1 aprilie 2008 a fost înregistrată cererea de autorizare a comitetului creditorilor debitoarei, prin încheierea nr. 142/20 mai 2008 fiind admisă cererea și autorizat comitetul creditorilor.
Raportat tuturor acestor considerente curtea constată că termenul de prescripție a început să curgă la data de 26 iunie 2005 și s-a împlinit la data de 26 iunie 2008, iar cererea de autorizare a comitetului creditorilor a fost introdusă înlăuntrul acestuia - 1 aprilie 2008 - astfel că excepția tardivității promovării acțiunii nu este întemeiată.
În consecință, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă curtea va admite recursul declarat de I, în calitate de președinte al comitetului creditorilor și va casa în parte sentința comercială nr. 135/S/2009 pronunțată de Tribunalul Iași, în cauză fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Administrația Finanțelor Publice I, în calitate de președinte al comitetului creditorilor, împotriva sentinței comerciale nr. 135/S/10 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Iași - judecător sindic, sentință pe care o casează în parte.
Respinge excepția tardivității formulării cererii vizând stabilirea răspunderii personale a pârâților, și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 31 august 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - - - -
Red.
Tehnored.
02 ex.
03.09.2009
Tribunalul Iași
Jud. sindic
Președinte:Camelia GheorghiuJudecători:Camelia Gheorghiu, Geta Sandu, Cipriana Poiană
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
|---|
