Practica judiciara insolventa. Decizia 1116/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 1116
Ședința publică de la 31 August 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Camelia Gheorghiu
JUDECĂTOR 2: Geta Sandu
JUDECĂTOR 3: Cipriana Poiană
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei Faliment privind pe recurent ADM.. PU- și pe intimat " CASA ", lichidator - ÎN CALITATE DE LICHIDATOR PENTRU SOCIETATEA DEBITOARE " CASA ", intimat, intimat, având ca obiect procedura insolvenței STABILIRE RĂSPUNDERE PERSONALĂ, recurs formulat împotriva sentinței comerciale numărul 656/S din 13 noiembrie 2008 a Tribunalului Iași - judecător sindic.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă d-na avocat pentru intimații și.
celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:
- recurs la prim termen, declarat și motivat în termen; recurent scutit de plata taxelor de timbru, după care
D-na avocat depune la dosar împuternicirea avocațială prin care intimații și o împuternicesc a-i reprezenta interesele în cauză și precizează, la interpelarea instanței, că nu are de formulat cereri noi.
Instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvîntul la dezbateri.
Pentru intimații și, d-na avocat solicită respingerea recursului formulat de Administrația Finanțelor Publice I ca nefondat.
Recursul de față critică soluția instanței de fond avînd ca obiect atragerea răspunderii patrimoniale a intimaților. La dosar, încă, nu există nici o probă din care să rezulte culpa civilă delictuală a intimaților.
În acest dosar, prin decizia nr. 227 din 12 mai 2008 a Curții de APEL IAȘIs -a admis recursul pîrîților și, avînd ca obiect atragerea răspunderii materiale, și dosarul cauzei a fost trimis spre rejudecare.
În rejudecarea cauzei nu s-au administrat probe noi.
Prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006 impun un anumit cadru pentru a se solicita antrenarea răspunderii patrimoniale, susține d-na avocat. În speță cererea a fost formulată doar de un singur creditor care nu a respectat îndeplinirea condițiilor impuse de lege.
Conchizînd, d-na avocat solicită respingerea recursului și menținerea hotărîrii recurate ca temeinică și legală.
Instanța declară închise dezbaterile.
Ulterior deliberării,
INSTANȚA
Asupra recursului comercial d e față;
Prin sentința comercială nr. 656/S din 13.XI.2008 a Tribunalului Iași, Comercial Faliment, judecătorul sindic a respins cererea formulată de creditorul Administrația Finanțelor Publice a municipiului privind stabilirea răspunderii personale a administratorilor-pîrîți și pentru pasivul debitorului falit "Casa " -
A dispus închiderea procedurii insolvenței debitorului "Casa " și radierea debitorului "Casa "
A descărcat pe administratorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități și a dispus notificarea prezentei sentințe debitorului, creditorilor, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice, Oficiului Registrului Comerțului de pe lîngă Tribunalul Iași pentru efectuarea mențiunii de radiere, prin publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a dispune astfel, judecătorul sindic a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr. 104/COM/22.06.2004 s-a deschis procedura reglementată de. 64/1995 (act normativ atunci în vigoare) împotriva debitorului "Casa " I, la cererea creditorului Administrația Finanțelor Publice a municipiului I în vederea recuperării unei creanțe bugetare în sumă de 47.163,57 lei, majorată ulterior la suma de 48.148,31 lei, reprezentînd accize cu accesoriile aferente datorate bugetului de stat.
Tabelul creanțelor asupra averii debitorului, definitivat prin încheierea nr. 454/23.11.2004, cuprinde pe creditorul Administrația Finanțelor Publice a municipiului I cu o creanță în sumă de 48.143,31 lei.
Constatînd, în cursul procedurii, că sediul debitorului nu mai există și în fapt la adresa înscrisă în registrul comerțului, iar reprezentanții legali ai acestuia nu au putut fi contactați pentru a preda documentele societății și, din acest motiv, nu este posibilă o analiză a situației economico financiare asupra societății și a cauzelor care au generat insolvența și nici identificarea unor eventuale elemente de activ în patrimoniul debitorului, administratorul judiciar desemnat în cauză a depus la data de 04.03.2005 raport cuprinzînd propunerea de închidere a procedurii.
Împotriva propunerii de închidere a procedurii nu au fost formulate obiecții, însă unicul creditor cunoscut în cauză, Administrația Finanțelor Publice a municipiului I, a solicitat, pe temeiul art. 137 lit. c și d din Legea nr. 64/1995, instituirea răspunderii personale a administratorilor debitorului, pîrîții și -, apreciind că starea de insolvență a societății a fost generată de managementul neperformant și activitatea lipsită de eficiență exercitată de cei doi, dovedită de lipsa oricăror bunuri în patrimoniul debitorului, deși componența obligației fiscale denotă că debitoarea a desfășurat activitate producătoare de venituri care însă nu au fost destinate personal al administratorului. Se mai impută pîrîților schimbarea sediului social fără a anunța organul fiscal cît și omisiunea întocmirii raportărilor contabile prevăzute de lege.
Într-o primă judecată, cererea formulată de creditor vizînd stabilirea răspunderii personale cît și propunerea de închidere a procedurii au fost soluționate prin sentința civilă nr. 210/COM/07.06.2005 în sensul obligării celor doi pîrîți la plata pasivului debitorului reprezentat de creanța admisă în procedură, dispunîndu-se totodată și închiderea procedurii pe temeiul art. 130 din Legea nr. 64/1995.
Prin decizia nr. 227/12.05.2008, Curtea de APEL IAȘI, admițînd contestația în anulare promovată de cei doi administratori-pîrîți, anulează hotărîrea susmenționată și trimite cauza spre rejudecare, reținînd nerespectarea formelor de procedură.
În rejudecare nu au fost formulate cereri sau administrate probe noi.
Judecătorul sindic arată că cererea de antrenare a răspunderii personale a celor doi administratori pîrîți urmează a fi respinsă, în care sens se rețin următoarele:
Răspunderea fondată pe prevederile art. 138 alin. 1 din. 85/2006 este o răspundere specială a administratorilor sau persoanelor care s-au implicat în administrarea societății în cauză și care au săvîrșit una sau mai multe din faptele enumerate limitat la lit. a -g ale acestui articol și a căror urmare a fost crearea sau adîncirea stării de insolvență.
Această răspundere însă nu devine automat operantă în toate cazurile în care pasivul social nu poate fi acoperit, ci numai atunci cînd se face dovada că administratorii au cauzat starea de insolvență prin săvîrșirea vreuneia dintre faptele expres și limitativ enumerate de art. 138 alin. 1 lit. a -g din Legea nr. 85/2006, fiind necesar deci a se proba întrunirea cumulativă a condițiilor pentru atragerea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie.
În speță, arată judecătorul sindic, faptele imputate pîrîților sunt cele prevăzute de art. 138 lit. c și d din Legea nr. 85/2006, care presupun că aceștia să fi dispus, în interes personal, continuarea unei anumite activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți sau că s-a ajuns la un astfel de deznodămînt prin neținerea contabilității în conformitate cu legea, fapte care nu pot fi reținute doar din omisiunea depunerii raportărilor contabile de către debitor și a nerealizării publicității prevăzute de lege cu privire la schimbarea sediului social deși, existența unui alt sediu social, chiar și de fapt, nu a fost probată.
Judecătorul sindic precizează că susținerile creditorului sunt pur formale și se fundamentează pe procesul verbal de control nr. 3.117/20.11.1999 încheiat de Garda Financiară, din care a depus doar un extras, și procesul verbal nr. 6605/06.07.2004 - acte de control care sunt neconcludente sub aspectul identificării faptei de continuare a activității societății prin însușirea rezultatelor acestei activități. De altfel, așa cum rezultă din procesul verbal încheiat în data de 02.07.2004, încă de la data deschiderii procedurii, creditorul a cunoscut împrejurarea că sediul debitorului, care figura și ca domiciliu al administratorilor pîrîți, nu mai exista și în fapt la adresa înscrisă în registrul comerțului.
Pe de altă parte, nedepunerea actelor și documentelor contabile la organele fiscale, ca faptă omisivă, nu este suficientă pentru lămurirea legăturii de cauzalitate cu starea de insolvență a debitorului.
Fiind, deci, vorba de o răspundere care poate fi angajată strict în condițiile determinate de lege și cum în speță, din nici o probă a dosarului, nu rezultă că pîrîții au continuat activitatea în folos propriu iar aceasta a avut drept consecință insolvența debitorului și pentru că nu orice deficiență managerială este de natură a motiva suportarea pasivului de către administratorii sociali, se va respinge cererea promovată de creditorul bugetar.
Constatîndu-se, în cadrul procedurii, că debitorul nu deține bunuri sau elemente de patrimoniu care să asigure acoperirea creanței reclamată de creditorul bugetar și cheltuielile administrative, se va dispune închiderea procedurii și radierea debitorului din evidențele registrului comerțului și cele fiscale.
Art. 131 din Legea nr. 85/2006 prevede că, în orice stadiu al procedurii, se va putea decide de judecătorul sindic închiderea procedurii în situația în care se constată că în averea debitorului nu există bunuri ori că acestea sunt insuficiente pentru acoperirea cheltuielilor administrative.
Împotriva acestei hotărîri a declarat recurs Administrația Finanțelor Publice a municipiului I, solicitînd admiterea recursului, modificarea sentinței comerciale atacată și admiterea cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale a organelor de conducere pentru pasivul societății nerecuperat în cadrul procedurii.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că, prin sentința comercială nr. 567/S/28.10.2008, Tribunalul Iași - judecător sindic a respins cererea formulată de Administrația Finanțelor Publice a municipiului vizînd stabilirea răspunderii personale a numiților și -, avînd calitatea de administratori statutari ai debitoarei "Casa "
Judecătorul sindic a respins această cerere, motivînd că faptele imputate pîrîților nu au fost probate și că susținerile creditorului bugetar sunt pur formale. Consideră recurenta că soluția instanței contravine documentelor aflate la dosarul cauzei, documente constînd în rapoarte de activitate ale lichidatorului, actele financiar-fiscale depuse de creditorul bugetar odată cu cererea de deschidere a procedurii și cu cererea de creanță.
Prin acțiunea formulată de organul fiscal a fost demonstrată întrunirea cumulativă a condițiilor referitoare la răspunderea civilă, raportul de cauzalitate dintre faptele și prejudiciile create, fapte ce au fost săvîrșite cu vinovăție.
Așa după cum a statuat teoria și practica judiciară, obligarea organelor de conducere ale societății debitoare la suportarea pasivului acesteia cu bunurile personale reprezintă, în situația închiderii procedurii falimentului fără a fi acoperite creanțele anunțate de creditori, singura posibilitate a statului de a-și recupera creanțele.
În lumina dispozițiilor Legii nr. 85/2006, instituirea răspunderii personale a organelor de conducere ale societății reprezintă atît o sancțiune pentru persoanele care au contribuit la ajungerea debitoarei în stare de incapacitate de plată dar, în același timp, și o garanție pentru terții aflați în raporturi juridice comerciale cu debitoarea în ceea ce privește posibilitatea recuperării creanțelor în caz de insolvență.
Răspunderea organelor de conducere ale societății ajunsă în încetare de plăți, așa cum este reglementată de legea privind procedura insolvenței, este o răspundere specială, care pune la îndemîna creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunurile necesare acoperirii pasivului debitoarei falite și dispozițiile legale ce o conțin se completează cu norma comună în materie acolo unde legea specială nu dispune. Astfel, potrivit disp. art. 35 alin. 3 și 4 din Decretul nr. 31/1954: "Faptele ilicite săvîrșite de organele sale obligă însăși persoana juridică, dacă au fost îndeplinite cu prilejul exercitării funcției lor. Faptele ilicite atrag și răspunderea personală a celui ce le-a săvîrșit, față de persoana juridică cît și față de cel de al treilea".
Avînd calitatea de asociați și administratori la "Casa ", sus numiții au fost persoanele împuternicite să reprezinte societatea, fiind ținute direct răspunzătoare de îndeplinirea obligațiilor pe care legea sau actul constitutiv le impun în sarcina societății, după cum rezultă și din dispozițiile art. 73 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale.
Raportul dintre administratorul statutar și societatea debitoare este guvernat de prevederile art. 72 din Legea nr. 31/990, potrivit cărora "obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat și de cele special prevăzute în această lege". Mandatul este cuprins în actul constitutiv (art. 5) sau în hotărîrea adunării generale și este acceptat prin semnarea în registrul comerțului. Acceptînd desemnarea, administratorul stabilește un raport contractual de mandat comercial cu persoana juridică.
De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 1540 cod civil "mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar însă și de culpa în executarea mandatului", iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, în cazul în care mandatul are caracter oneros, răspunderea mandatarului (administratorului) se apreciază cu mai multă rigurozitate. Or, potrivit art. 374 din Codul comercial, mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros.
Administratori cu puteri depline, sus numiții sunt cei care au avut, în fapt și în drept, conducerea societății debitoare, situația financiară a "Casa " fiind rezultatul activității desfășurate de reprezentanții acesteia.
Starea de insolvabilitate a debitoarei, constată și de judecătorul sindic prin sentința prin care s-a dispus deschiderea procedurii reorganizării judiciare și a falimentului, nu este decît urmarea unui management defectuos, a unei activități lipsite de eficiență economică și a unei administrări total necorespunzătoare a societății. Această situație de încetare a plăților a prejudiciat creditorii prin imposibilitatea încasării creanțelor scadente. Așa cum arată și doctrina în acest domeniu, simpla stare de încetare de plăți constituie un prilej pentru creditori.
Vinovăția administratorilor consta în aceea că, în momentul în care societatea debitoare a ajuns în imposibilitate de a-și achita datoriile, nu au suspendat activitatea și că nu au anunțat creditorii despre aceasta, contribuind astfel la acumularea unor noi datorii. profit, ba dimpotrivă, mergînd în pierdere, situația financiară a societății a fost periclitată. Aceasta nu denotă decît lipsa de interes a organelor de conducere pentru redresarea societății, de unde se poate înțelege că activitatea desfășurată nu a urmărit decît realizarea unor interese personale.
Recurentul susține că administratorii au dat dovadă de pasivitate față de situația firmei, nerespectînd dispozițiile art. 25 din Legea nr. 64/1995, în vigoare la data deschiderii procedurii (art. 27 alin. 1 din legea nr. 85/2006), potrivit cărora debitorul era obligat să adrese tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor acestei legi în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență, procedură pe care administratorii nu au urmat- Ca urmare, pasivul societății s-a majorat prin creșterea accesoriilor la debitele neplătite la scadență.
Referitor la vinovăția administratorilor, teoria și practica în dreptul comercial statuează că răspunderea delictuală operează pentru cea mai ușoară culpă. Răspunderea membrilor organelor de conducere ale societății comerciale ajunsă în încetare de plăți, așa cum este reglementată de prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006, este o răspundere specială, avînd ca scop al reglementării sale punerea la îndemîna creditorilor a unor mijloace juridice adecvate, a căror finalitate rezidă în satisfacerea necesității acoperirii pasivului debitoarei falite. Dispozițiile referitoare la aceasta fiind cuprinse într-o lege specială se completează cu legea generală acolo unde legea specială nu prevede.
Așa cum s-a menționat în raportul final întocmit de lichidatorul judiciar și în cererea pentru antrenarea răspunderii personale, administratorii statutari ai debitoarei, deși notificați în numeroase rînduri, nu au pus la dispoziția lichidatorului actele financiar-contabile ale firmei, refuzînd orice colaborare. Lichidatorului judiciar nu i-au fost prezentate documentele contabile pentru a cerceta transferurile patrimoniale realizate de pîrîți, lipsa înregistrării în evidența contabilă a unor sume care aparțineau bugetului de stat, etc.
Conduita culpabilă a administratorilor rezultă și din împrejurarea că societatea debitoare nu și-a îndeplinit obligațiile financiar fiscale prevăzute de Legea nr. 82/1991 și nici evidența contabilă nu a fost ținută în conformitate cu dispozițiile legale în materie. Astfel, așa cum s-a reținut prin procesul verbal de control din 2.07.2004, ultimul bilanț contabil depus la Administrația Finanțelor Publice a municipiului Iaf ost la data de 31.12.1999, dată de la care nu au mai fost depuse nici declarațiile speciale privind obligațiile de plată la bugetul de stat.
Recurentul mai susține că motivarea instanței referitoare la faptul că nedepunerea actelor și documentelor contabile la organele fiscale ca faptă omisivă nu este suficientă pentru lămurirea legăturii de cauzalitate cu starea de insolvență a debitorului este lipsită de temei legal.
Lipsa documentelor contabile prin nepredarea acestora lichidatorului judiciar poate fi încadrată la lit. "d" a art. 138. Nepredarea documentelor contabile subliniază interesul debitorului de a ascunde modul în care este ținută contabilitatea, situație ce este interpretată ca o neținere a contabilității în conformitate cu dispozițiile legale. Acest caz atestă încălcarea dispozițiilor art. 138 lit. "d" din Legea nr. 85/2006, în condițiile în care corecta ținere a registrelor contabile este o obligație stabilită în sarcina administratorilor societății de Legea nr. 31/1990 care, în art. 73, stabilește că administratorii sunt solidari răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere. De asemenea, art. 10 din Legea nr. 82/1991 a contabilității, republicată și modificată, prevede că răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului.
În condițiile neținerii contabilității în conformitate cu legea se prezumă existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs care constă în pasivul înregistrat în tabelul creanțelor.
Prin nepredare, pîrîtul și-a asumat răspunderea pentru infracțiunea prevăzută de art. 147 din Legea nr. 85/2006.
Analiza componenței debitului înregistrat la bugetul de stat (accize pentru carburanți), prezentată în rapoartele de inspecție fiscală depuse la dosar, denotă că debitoarea a desfășurat activitate și a obținut venituri care nu au fost destinate achitării datoriilor societății ci personal al organelor de conducere.
Acest lucru reiese din procesul verbal de control nr. 3117/20.12.1999, încheiat de Garda Financiară I, potrivit căruia "din documentele ridicate de poliție rezultă că în perioada pentru care societatea a declarat că nu a desfășurat activitate, aceasta a efectuat acte și fapte de comerț generatoare de impozite și taxe cuvenite bugetului de stat", respectiv distribuirea de combustibil fără a calcula accize.
Procesul verbal de control din 2.97.2004, încheiat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului I, și procesul verbal de control nr. 3117/20.12.1999, încheiat de Garda Financiară I, necontestate de societate, constituie documentele financiar-fiscale cu forță probantă în susținerea cererii de antrenare a răspunderii personale.
Creanțele creditorilor ar fi fost cu mult diminuate (ori inexistente) dacă administratorii societății și-ar fi îndeplinit atribuțiile stabilite prin actul constitutiv și, ocupîndu-se de buna funcționare a societății, ar fi achitat taxele și impozitele. Administratorii pîrîți au continuat activitatea, deși aceasta conducea la majorarea pasivului societății, așa cum rezultă din actele de control.
Pentru motivele expuse, recurentul susține că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. c,d, din Legea nr. 85/2006 și că cererea sa este dovedită, solicitînd admiterea recursului, modificarea sentinței primei instanțe și obligarea pîrîților și - la plata pasivului societății debitoare.
Analizînd recursul prin prisma motivelor invocate și avînd în vedere dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
răspunderii membrilor organelor de supraveghere sau conducere a debitorului persoană juridică și a oricărei alte persoane care a cauzat starea de insolvență a debitorului prin faptele expres și limitativ prevăzute presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: prejudiciul creditorilor, fapta ilicită a membrilor organelor de conducere/supraveghere sau a oricărei alte persoane vinovate de producerea stării de insolvență, faptă care să se încadreze în cel puțin unul dintre cazurile prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. a - g, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata de către debitorul insolvent a datoriilor exigibile și culpa persoanelor a căror răspundere se solicită.
În speță faptele imputate pîrîților sunt cele prevăzute de art. 138 lit. c și d din Legea nr. 85/2006, care presupun ca aceștia să fi dispus, în interes personal, continuarea unei anumite activități care să ducă, în mod vădit, persoana juridică la încetare de plăți sau că s-a ajuns la un astfel de deznodămînt prin neținerea contabilității în conformitate cu legea.
În mod corect a reținut instanța de fond că aceste fapte nu pot fi reținute doar din omisiunea depunerii rapoartelor contabile de către debitor și a nerealizării publicității prevăzute de lege cu privire la schimbarea sediului social, deși existența unui alt sediu social nici nu a fost probată precum și faptul că procesele verbale de control invocate de creditor nu sunt concludente sub aspectul identificării faptei de continuare a activității societății prin însușirea rezultatelor acestei activități.
Nedepunerea actelor și documentelor contabile la organele fiscale ca faptă omisivă nu îndeplinește toate condițiile prevăzute de lege pentru atragerea răspunderii personale, neputîndu-se stabili legătura de cauzalitate dintre faptă și ajungerea debitorului în stare de insolvență. Pentru a se putea antrena o astfel de răspundere nu este suficientă o simplă afirmație a unui creditor, deoarece legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere, ci a prevăzut posibilitatea atragerii răspunderii administratorului doar după administrarea de dovezi concludente și pertinente, care să conducă la concluzia că, prin săvîrșirea faptelor expres și limitativ prevăzute de lege, s-a contribuit la ajungerea debitorului în stare de insolvență, situație care nu a fost dovedită în cauză.
Față de cele mai sus expuse, Curtea constată că în mod întemeiat judecătorul sindic a respins cererea reclamantei, criticile formulate de aceasta nefiind fondate așa încît, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, recursul declarat de Administrația Finanțelor Publice a municipiului I urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
E
Respinge recursul formulat de recurenta Administrația Finanțelor Publice a municipiului I împotriva sentinței comerciale nr. 656/S din 13.XI.2008 a Tribunalului Iași - judecător sindic, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 31 August 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
Tehnored. /3 ex.
18 2009
Tribunalul Iași - judecător sindic
Președinte:Camelia GheorghiuJudecători:Camelia Gheorghiu, Geta Sandu, Cipriana Poiană
| ← Practica judiciara insolventa. Decizia 579/2008. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 3158/2009. Curtea de... → |
|---|
