Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1232/2009. Curtea de Apel Craiova

DOSARUL NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIA NR. 1232

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2009

PREȘEDINTE: Radu Mateucă

JUDECĂTOR 2: Carmen Popescu

JUDECĂTOR 3: Angela Rădulescu

GREFIER - -

Pe rol judecarea recursului declarat de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva sentinței nr. 601 din 5 mai 2009, pronunțate de judecătorul-sindic de la Tribunalul Gorj - Secția Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul lichidator T-J, pentru debitoarea SC OLTENIA SRL.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recursul a fost declarat și motivat în termenul prevăzut de art. 8 alin. 2 din Legea nr.85/2006, precum și faptul că recurenta este scutită de plata taxei de timbru, în raport de dispozițiile art. 17 din Legea 146/1997.

Curtea, constatând cauza în stare de judecată, a trecut la soluționare.

CURTEA

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința nr. 601 din 5 mai 2009, pronunțată de judecătorul-sindic de la Tribunalul Gorj - Secția Comercială, în dosarul nr-, s-au respins ca nefondate obiecțiunile AVAS la raportul nr.647. S-a aprobat raportul nr.647/10.02.2009. S-au respins obiecțiunile AVAS la cererea de închidere. S-a aprobat raportul nr.1233/24.03.2009. S-a dispus închiderea procedurii simplificate a insolvenței. S-a dispus radierea debitoarei SC OLTENIA SRL din registrul comerțului. S-a descărcat lichidatorul de îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură. S-a respins ca nefondată cererea AVAS nr. 11539/22.04.2009.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul-sindic a reținut că insolvența debitoarei se datorează faptului că societatea nu mai desfășoară activitate din anul 2004, așa încât administratorii sociali nu se fac vinovați de săvârșirea niciuneia dintre faptele prevăzute de art. 138 alin. 1 din Legea nr.85/2006. Și evidențele contabile au fost ținute în conformitate cu legea. Ca urmare, nu se justifică nici autorizarea AVAS de a promova acțiune de antrenare a răspunderii. Nerecuperarea creanței AVAS se datorează exclusiv pasivității creditoarei din februarie 2004 până în septembrie 2008. De altfel, din creanța de 7109,93 lei, doar 1628,93 lei este creanța propriu-zisă, restul sunt accesorii. Se impune închiderea procedurii, deoarece Consiliul Local a comunicat că debitoarea nu are bunuri.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea AVAS, care a invocat nelegalitatea și netemeinicia și a susținut că este păgubită prin nerecuperarea creanței de 7109,93 lei, că greșit s-a aplicat art. 131 din Legea nr.85/2006, chiar în lipsa bunurilor putându-se apela la fondul de lichidare, că raportul final ar fi trebuit să cuprindă o sinteză a procedurii, că judecătorul ar fi trebuit să dispună efectuarea unei expertize pentru a se stabili persoanele vinovate de insolvența debitoarei.

La dosar nu s-a depus întâmpinare.

Examinând actele și lucrările cauzei prin prisma criticilor invocate și a dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, Curtea găsește recursul nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art.25 lit. a și 59 alin.1 din Legea nr.85/2006, examinarea activității debitorului și stabilirea cauzelor și împrejurărilor care au dus la insolvență, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă și a existenței premiselor angajării răspunderii acestora în condițiile art. 138 reprezintă atribuția exclusivă a lichidatorului desemnat în procedura simplificată, astfel încât în faliment efectuarea unei expertize cu asemenea obiective este inadmisibilă.

În speță, în raportul cu privire la cauzele insolvenței, depus la fila nr.168 din dosarul de fond, lichidatorul a arătat că societatea este dizolvată de drept, că nu a mai desfășurat activitate din anul 2004 și că nu s-au constatat înstrăinări de bunuri. Ca urmare, nu s-au identificat fapte dintre cele prevăzute de art. 138 alin.1 din Legea nr. 85/2006.

Totodată, Curtea reține că art. 129 alin.1 din Legea nr.85/2006 nu condiționează aprobarea raportului final și a situațiilor financiare generale de acoperirea creanțelor, ci doar de lichidarea bunurilor din averea debitoarei, în cazul în care există astfel de bunuri, precum și de soluționarea eventualelor obiecțiuni ale creditorilor.

Referitor la cheltuielile aferente procedurii instituite de legea privind procedura insolvenței, se reține regula prevăzută de art. 4 alin.1 din Legea nr.85/2006, conform căreia toate cheltuielile se suportă din averea debitoarei. Prin excepție, în lipsa disponibilităților din contul debitorului, aceste cheltuieli se suportă din fondul de lichidare. Aceasta nu înseamnă, însă, că s-ar putea continua o procedură și suporta cheltuieli de administrare din fondul de lichidare chiar și în situația în care nu există bunuri în averea debitorului și nici indicii cu privire la posibilitatea identificării ori aducerii vreunui astfel de bun și, implicit, la posibilitatea acoperirii pasivului.

Desfășurarea procedurii nu se mai justifică dacă nu se poate atinge scopul prevăzut de art. 2 din Legea nr.85/2006, de acoperire a datoriilor, continuarea procedurii nefăcând altceva decât să mărească pasivul imposibil de acoperit, risc pe care și-l pot asuma exclusiv creditorii, prin avansarea sumelor necesare, potrivit prevederilor art. 131 din Legea nr. 85/2006.

Contrar susținerilor recurentei, în raportul final s-a realizat o sinteză a procedurii desfășurate în cauză, lichidatorul arătând că la data de 10.02.2009 s-a depus raportul asupra cauzelor care au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei SC OLTENIA SA, care a fost comunicat atât creditorilor, cât și reprezentanților debitorului și publicat în buletinul procedurilor de insolvență. Totodată, s-a arătat că din evidențele contabile ale debitoarei și din relațiile comunicate de Primăria reiese că nu există bunuri în averea debitoarei, precum și faptul că s-a solicitat creditorilor avansarea sumelor necesare continuării procedurii.

Față de considerentele expuse, Curtea constatând că judecătorul-sindic a făcut în cauză o corectă aplicare a dispozițiilor art.131 din Legea nr.85/2006, va respinge recursul ca nefondat, potrivit art. 312 alin.1 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul în B, sector 1,--11, împotriva sentinței nr. 601 din 5 mai 2009, pronunțate de judecătorul-sindic de la Tribunalul Gorj - Secția Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul lichidator T-J, pentru debitoarea SC OLTENIA SRL, cu sediul în Târgu-J,- (Complex Comercial ), jud.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 20 octombrie 2009.

PREȘEDINTE,

- -

JUDECĂTOR,

- -

JUDECĂTOR,

- -

GREFIER,

- -

Red. jud. /3 ex.

Tehnored. / 03 noiembrie 2009

Jud. sind.

26 octombrie 2009

Președinte:Radu Mateucă
Judecători:Radu Mateucă, Carmen Popescu, Angela Rădulescu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1232/2009. Curtea de Apel Craiova