Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1246/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,
CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 1246/COM
Ședința publică de la 30 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nastasia Cuculis
JUDECĂTOR 2: Mihaela Davidencu Șerban
JUDECĂTOR 3: Elena
Grefier -
Pe rol judecarea recursului comercial d eclarat de recurenta creditoare - BANCA ROMÂNEASCĂ SA MEMBRĂ A GRUPULUI NAȚIONAL BANK OF prin SUCURSALA, cu sediul în C,-, -L1, județul C, împotriva sentinței civile nr. 4961/com/18.12.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata debitoare - SC SRL prin lichidator C, cu sediul în C,-, -.A,.2, județul C și intimatul - OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI, cu sediul în C,-, județul C, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru recurenta, pentru intimata debitoare prin lichidator judiciar a răspuns av. în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar, lipsind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
În referatul oral făcut asupra cauzei grefierul de ședință învederează că recursul formulat de recurentă este motivat, timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 19,50 lei conform nr. 5/8.05.2009 și timbru judiciar de 0,15 lei.
Pentru recurentă reprezentantul legal arată că nu are cereri prealabile de formulat, probe de administrat solicită cuvântul pentru dezbateri.
Apărătorul ales al lichidatorului judiciar solicită cuvântul pentru dezbateri asupra excepției inadmisibilității recursului invocată prin întâmpinarea depusă la dosar.
Curtea ia act că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, probe de administrat, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri asupra excepției inadmisibilității recursului cât și pe fondul cauzei.
Având cuvântul pentru intimata debitoare prin lichidator judiciar, av. susține excepția inadmisibilității arătând că încheierea pronunțată de instanța de fond atacată cu recurs este o încheiere premergătoare în care judecătorul sindic a încuviințat o măsură pentru continuarea procedurii insolvenței, respectiv deschiderea unui cont bancar de către lichidator la Banca Românească pe numele averii debitoarei SC SRL, încheiere care însă poate fi atacată numai odată cu fondul, întrucât nu s-a întrerupt cursul judecății. În legea insolvenței nu se face nicio precizare la dreptul de a ataca acest gen de hotărâri ale judecătorului sindic separat de recurs, fiind inserată dispoziția generică după care toate hotărârile sunt atacabile cu recurs, însă legiuitorul, prin termenul "hotărâre", are în vedere sentințele și încheierile judecătorului sindic enumerate de art.11 din Legea nr.85/2006. Pentru a preciza suportul cu care poate fi atacată o astfel de încheiere, apreciază că "fondul" reprezintă acele hotărâri ale judecătorului sindic, ulterioare încheierii vizate, hotărâri care pot fi atacate separat cu recurs ele însele.
Având cuvântul pentru recurentă solicită respingerea excepției inadmisibilității recursului invocată de intimată. Arată că, în cauză, ne aflăm în procedura necontencioasă astfel că recurenta, în calitate de persoană interesată, a exercitat în mod legal calea de atac a recursului împotriva hotărârii pronunțate de judecătorul sindic. Mai mult, cererea privind încuviințarea deschiderii unui cont distinct pe numele averii debitoarei falite formulată de lichidator și asupra căreia judecătorul sindic s-a pronunțat prin încheierea recurată este făcută în cadrul procedurii insolvenței, astfel că, în speță, sunt îndeplinite și cerințele alin.2 ale art.11 din legea insolvenței. În consecință, hotărârile judecătorului sindic sunt supuse căii de atac a recursului. Astfel, recursul declarat împotriva încheierii judecătorului sindic este legal avându-se în vedere atât prevederile tezelor 3,4 și 5 ale alin.2 al art.7 din legea insolvenței coroborate cu prevederile art.331 - 339 din Codul d e procedură civilă cât și prevederile art.11 alin.2 din legea insolvenței.
În cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art.282 Cod procedură civilă care au ca obiect exercitarea căii de atac a apelului și nu a recursului.
În principiu, hotărârea pronunțată de judecătorul sindic nu i-ar vătăma, însă atâta timp cât lichidatorul judiciar a procedat la executarea silită, se poate vorbi în această situație de o vătămare. Există posibilitatea ca prevederi interne ale băncii să nu dea posibilitatea deschiderii de astfel de conturi.
Pe fondul cauzei, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea hotărârii pronunțate de instanța de fond în sensul respingerii cererii de deschidere cont la Banca Românească SA - Sucursala
Se arată de recurentă că deschiderea unui cont bancar este un contract ce reprezintă acordul de voință al părților. Această măsură de deschidere a contului la Banca Românească Sucursala Caf ost dispusă în lipsa acordului băncii, cu încălcarea principiului libertății contractuale a părților.
Mai mult, arată că prevederile art.4 alin.1 și 2 din Legea nr.85 nu prevăd obligația nominalizării băncii la care urmează a se deschide contul bancar.
În cauză, lichidatorul judiciar a refuzat completarea formularelor cât și prezentarea documentelor obligatorii conform Normelor interne în vigoare, în vederea deschiderii unui cont, dar a comis și un abuz de drept în sensul că a pus în executare încheierea dată de judecătorul sindic.
Față de motivele arătate prin cererea de recurs, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
Având cuvântul pe fondul recursului, apărătorul ales al lichidatorului judiciar solicită respingerea acestuia și menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond ca fiind legală și temeinică.
Potrivit art.4 alin.1 și 2 din Legea nr.85/2006, toate cheltuielile aferente procedurii se suportă din averea debitorului, iar plățile urmează a se face dintr-un cont deschis la o unitate a unei bănci, pe bază de dispoziții emise de debitor sau, după caz, de administratorul judiciar, iar în faliment de lichidator. În speță, judecătorul sindic a dispus deschiderea contului la Banca Românească, la solicitarea lichidatorului, care a indicat această bancă în baza unei colaborări permanente de aproape 9 ani, societățile falite aflate în portofoliul de activitate al având conturi deschide la Banca Românească.
Procedura reglementată de Legea nr.85/2006 nu prevede citarea băncii și implicit acordul acesteia pentru a încuviința deschiderea contului prevăzut de art.4 alin.2 din Legea nr.85/2006, lichidatorul fiind suveran în alegerea băncii, așa cum consacră și art.20 alin.1 lit.f din actul normativ menționat.
Astfel, în situația dată, se poate aprecia că principiul libertății contractuale este restrâns prin dispozițiile Legii nr.85/2006 care impun, oricare ar fi starea societății falite, deschiderea unui cont bancar la dispoziția ei, cont necesar derulării operațiunilor bănești ale procedurii.
Cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului comercial d e față.
Din actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Prin încheierea nr.4961/18.12.2008 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr- al Tribunalului Constanțaa fost admisă cererea formulată de, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC SRL și, în temeiul art.4 alin.1 și 2 din Legea nr.85/2006 coroborat cu art.20 lit.f din Legea nr.85/2006, s-a încuviințat ca lichidatorul judiciar să deschidă un cont distinct pe numele averii debitoarei la Banca Românească - sucursala C, destinat să suporte cheltuielile aferente procedurii.
Pentru a pronunța această soluție, judecătorul sindic a reținut că prin încheierea nr.3384/COM/23.10.2008 s-a dispus, la solicitarea debitoarei prin lichidator, deschiderea procedurii simplificate a insolvenței față de debitoarea SC SRL. A fost desemnată în calitate de lichidator judiciar SC, care, în exercitarea atribuțiilor sale legale, a solicitat judecătorului sindic încuviințarea deschiderii unui cont distinct, pe numele averii debitoarei, și închiderea celorlalte conturi deschise de către debitor pentru operațiunile sale curente.
S-a apreciat că, atât timp cât debitorul nu a făcut dovada deschiderii unui cont bancar, destinat să suporte cheltuielile procedurii, contul va fi deschis de către practicianul în reorganizare.
Împotriva sentinței menționate a declarat recurs Banca Românească SA Membră a Grupului Național Bank of - prin Sucursala C, care a criticat soluția judecătorului sindic ca fiind nelegală și netemeinică.
A susținut recurenta, în esență, că Banca Românească SA - Sucursala C nu este parte în proces și nici nu i-a fost solicitat acordul pentru deschiderea unui cont pe numele averii debitorului aflat în insolvență, astfel că, prin măsura dispusă de deschidere a unui cont bancar la recurentă a fost încălcat principiul libertății contractuale. Contul bancar este un contract ce reprezintă acordul de voință al solicitantului cererii de deschidere a contului bancar și al societății bancare, acord prin care părțile convin asupra drepturilor și obligațiilor ce decurg prin încheierea acestui contract.
În cauză, deși, Banca Românească SA Sucursala C nu figurează parte în acest litigiu, iar deschiderea unui cont bancar implică acordul de voință al părților, instanța de fond a dispus cu încălcarea principiului libertății contractuale deschiderea la recurentă a unui cont distinct pe numele debitoarei SC SRL, reținând ca temei prevederile art. 4 alin.1 și 2 din Legea nr. 85/2006 coroborate cu art. 30 lit.f din aceeași lege.
A mai arătat recurenta că dispozițiilor art.4 alin.2 și ale art.20 lit.f din Legea nr.85/2006 nu impun nominalizarea societății bancare la care urmează a se deschide contul pe numele debitorului aflat în insolvență.
În temeiul dispozițiilor art. 300 Cod procedură civilă, recurenta a solicitat să se dispună, până la soluționarea prezentului recurs, suspendarea executării încheierii recurate.
A motivat această cerere arătând că punerea în executare a încheierii recurate contravine principiului libertății contractuale, recurenta fiind obligată la o relație comercială în baza unui titlu executoriu, ce nu îi este opozabil, suportând costurile, creându-se astfel o situație injustă urmată de un prejudiciu direct, imposibil de recuperat, cât și o practică foarte periculoasă ca ar putea afecta activitatea instituției.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 299 și următoarele din Codul d e procedură civilă și prevederile Legii nr.85/2006.
Lichidatorul judiciar, prin întâmpinare, a invocat excepția inadmisibilității recursului, arătând că încheierea recurată este o încheiere premergătoare prin care judecătorul sindic a încuviințat o măsură pentru continuarea procedurii insolvenței, încheiere care însă poate fi atacată numai odată cu fondul întrucât nu s-a întrerupt cursul judecății.
Se arată că în legea insolvenței nu se face nicio precizare la dreptul de a ataca hotărâri ale judecătorului sindic separat cu recurs, fiind inserată dispoziția generică după care hotărârile sunt atacate cu recurs, legiuitorul prin termenul "hotărâre" având în vedere sentințele și încheierile enumerate de art.11 din Legea nr.85/2006.
În concluzie, recursul este inadmisibil fiind formulat împotriva unei încheieri premergătoare care nu poate fi atacată separat cu recurs, ci numai odată cu fondul (art.299 coroborat cu art.282 al.2 Cod procedură civilă)
Pe fondul cauzei, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat, menționând că procedura reglementată de Legea nr.85/2006 nu prevede citarea băncii și implicit acordul acesteia, pentru a încuviința deschiderea contului prevăzut de art.4 alin.2. S-a mai arătat că motivele recurentei sunt nefondate întrucât, în esență, privesc suspendarea executării încheierii atacate și nu nelegalitatea ori netemeinicia acesteia.
Cu privire la capătul de cerere privind suspendarea executării, solicită respingerea întrucât a rămas fără obiect întrucât recurenta a dat curs executării, sens în care a depus la dosar adresa nr.1429/14.04.2009 emisă de recurentă.
Potrivit disp. art.137 Cod de procedură civilă, Curtea se va pronunța cu prioritate asupra excepției inadmisibilității recursului, excepție care face de prisos cercetarea pe fond a acestuia.
Astfel, din dispozițiile art.11 alin.2 din Legea nr.85/2006 rezultă că judecătorul sindic are două categorii de atribuții în cadrul procedurii insolvenței, respectiv atribuții jurisdicționale, prevăzute în mod expres și limitativ de art.11 alin.1 din lege, și atribuții de control judiciar asupra activității administratorului judiciar și a lichidatorului judiciar. Din această ultimă categorie face parte și încheierea recurată, încheiere prin care judecătorul sindic a aprobat, în procedură necontencioasă, o măsură solicitată de lichidatorul judiciar, respectiv aceea de deschidere a unui cont unic pe numele averii debitoarei, în conformitate cu disp. art.20 lit.f.
Ori, art.12 alin.1 din Legea nr.85/2006 prevede că "Hotărârile judecătorului-sindic sunt definitive și executorii. Ele pot fi atacate separat cu recurs", fără ca textul legal să distingă între hotărârile date de judecătorul sindic în materie contencioasă și cele date în materie necontencioasă. Prin urmare, calea de atac a recursului nu poate fi limitată doar la acele hotărâri pronunțate de judecătorul sindic în temeiul art.11, având în vedere și disp. art.7 alin.2 teza a II-a care stabilesc că "În toate celelalte cazuri ( care nu sunt contencioase) se aplică dispozițiile dinCodul d e procedură civilăreferitoare la procedura necontencioasă, în măsura în care nu contravin unor dispoziții exprese prevăzute de prezenta lege."
Nu poate fi reținută susținerea lichidatorului judiciar potrivit cu care încheierea în discuție poate fi atacată doar odată cu fondul întrucât nu întrerupe cursul judecății.
Este evident că dispozițiile Legii nr.85/2006 sunt dispoziții speciale, derogatorii de la dreptul comun, și se aplică cu prioritate în raport cu acesta. Ori, atâta timp cât dispozițiile legale enunțate prevăd o cale de atac separată pentru fiecare hotărâre pronunțată de judecătorul sindic, fie că e dată în procedura contencioasă, fie că privește doar atribuțiile de control judiciar, fiind dată în procedura necontencioasă, excepția inadmisibilității recursului întemeiată pe norme de drept comun apare ca vădit nefondată.
Pe fond, Curtea reține că, potrivit art.4 alin.1 și 2 din Legea nr.85/2006, toate cheltuielile aferente procedurii se suportă din averea debitorului, iar plățile urmează a se face dintr-un cont deschis la o unitate a unei bănci, pe bază de dispoziții emise de debitor sau, după caz de administratorul judiciar, iar în cursul falimentului de lichidator.
În speță, judecătorul sindic a dispus deschiderea contului la Banca Românească la solicitarea lichidatorului judiciar, care a indicat această bancă în considerarea relațiilor anterioare de colaborare avute cu banca.
Este adevărat că raporturile comerciale dintre bănci și clienții acestora sunt guvernate de principiul libertății contractuale, dar nu trebuie omis faptul că lichidatorul judiciar nu intră în astfel de relații cu băncile în numele său propriu, ci în exercitarea unor atribuții legale imperative. Din această perspectivă, se poate considera că, în situația dată, principiul libertății contractuale este restrâns prin dispozițiile Legii nr.85/2006 care impun, oricare ar fi starea societății falite, deschiderea unui cont bancar la dispoziția ei, cont necesar pentru derularea operațiunilor bănești ale procedurii.
De aceea, Curtea consideră că recurenta nu are dreptul să refuze deschiderea unui cont bancar pe seama societății falite atâta timp cât nu justifică vreun prejudiciu pe care l-ar suporta din cauza unei astfel de măsuri.
Pentru considerentele expuse, apreciind că motivele invocate de recurentă sunt nefondate, urmează a respinge recursul ca atare, în baza art.132 alin.1 Cod de procedură civilă.
Văzând și disp. art.274 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată excepția inadmisibilității recursului.
Respinge recursulcomercial d eclarat de recurenta creditoare - BANCA ROMÂNEASCĂ SA MEMBRĂ A GRUPULUI NAȚIONAL BANK OF prin SUCURSALA, cu sediul în C,-, -L1, județul C, împotriva sentinței civile nr. 4961/com/18.12.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata debitoare - SC SRL prin lichidator C, cu sediul în C,-, -.A,.2, județul C, și intimatul - OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI, cu sediul în C,-, județul C, având ca obiect procedura insolvenței, ca nefundat.
Obligă recurenta la plata sumei de 2.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimată prin lichidator judiciar.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 30 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Jud.fond.
Tehnored.jud.-
2 ex./08.10.2009
Președinte:Nastasia CuculisJudecători:Nastasia Cuculis, Mihaela Davidencu Șerban, Elena
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|