Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 129/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 129/2010
Ședința publică de la 05 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nicolae Durbacă
JUDECĂTOR 2: Marius Irimie
JUDECĂTOR 3: Mircea Noșlăcan
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de creditoarea DGFP H împotriva sentinței nr.8581/F/2009 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Hunedoara în dosarul nr-.
La apelul nominal părțile au fost lipsă.
Procedura este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei și se constată că la dosar s-a înregistrat întâmpinare din partea Cabinetului de Insolvență - în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC SRL.
Instanța, având în vedere actele și lucrările dosarului și faptul că s-a solicitat și judecarea în lipsă, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față;
Constată că prin Sentința nr. 858/F/2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr- al Tribunalului Hunedoaraa fost admis raportul final formulat de lichidatorul judiciar Cabinet Individual de Insolvență, s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei SC SRL D, a fost descărcat lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități și s-a respins cererea de antrenare a răspunderii formulată de DGFP H, aprobându-se plata din fondul unic către lichidatorul judiciar a sumei de 2754,45 lei, reprezentând remunerație și cheltuieli de lichidare.
Pentru a pronunța această sentință judecătorul sindic a reținut următoarele:
Prin sentința nr. 190/F/2008 pronuțată la data de 27.02.2008 de judecătorul sindic s-a deschis împotriva debitoarei procedura insolvenței în temeiul art.32, alin.1 din Legea 85/2006, coroborat cu art.270 din 31/1990.
Lichidatorul judiciar a făcut demersuri pentru a putea intra în posesia actelor contabile ale debitoarei, notificând în acest sens pe fostul administrator al debitoarei, însă fără nici un fel de rezultat. Nu s-au identificat bunuri aparținâd averii debitoarei.
Ca urmare a lipsei totale a activelor debitoarei, lichidatorul a întocmit raportul final din 05.05.2009, care a fost notificat părtilor.
Nici una dintre părți nu a formulat obiectiuni la raportul final în condițiile art 129 din Legea nr.85/2006. Prin raportul final cu privire la lichidarea judiciară a debitoarei SC SRL D s-a solicitat să se dispună închiderea procedurii de faliment față de debitoare, conform art 131 din Legea nr.85/2006, radierea societatii din Registrul Comertului, descărcare lichidatorului de toate indatoririle și responsabilitățile care îi revin în baza legii si achitarea sumei de 2.754,45 lei reprezentând retribuție și cheltuieli de lichidare din fondul unic de lichidare.
În adunarea creditorilor s-a aprobat închiderea procedurii falimentului față de debitoare.
Creditoarea DGFP Haa rătat că este de acord cu închiderea procedurii falimentului debitoarei în condițiile art. 131 din Legea nr.85/2006.
Conform art. 138 din Legea nr.85/2006 răspunderea organelor de conducere pentru pasivul societății debitoare se poate antrena în cazul săvârșirii faptelor limitativ prevăzute de textul de lege menționat și numai dacă faptele respective au determinat starea de insolvență a debitoarei.
Aplicarea prevederilor art. 138 din Legea nr.85/2006 implică îndeplinirea cerințelor art. 129 Cod procedura civilă și prin urmare dreptul creditorului sau al lichidatorului judiciar, de a cere altor persoane decât societatea debitoare să achite creanțele, trebuie să izvorască dintr-un fapt a cărui comitere se dovedește prin probe administrate nemijlocit în procedura jurisdictională.
Așa fiind, rezultă că la fel ca în cazul răspunderii civile delictuale întemeiată pe art. 998, 999 cod civil și în ipoteza răspunderii delictuale comerciale reglementate de art. 138 din Legea nr.85/2006, creditorul sau lichidatorul judiciar este dator să probeze săvârșirea faptei ilicite determinate, raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și vinovăția celui ce a săvârșit fapta și cuantumul pagubei produse datoria delictului comercial.
Acestă concluzie se impune având în vedere că art. 998-999 Cod civil și art. 138 din Legea nr.85/2006 nu instituie o prezumție de culpă în sarcina administratorului.
Creditoarea s-a limitat la a invoca, în sustinerea cererii prezumția vinovăției pârâtului întemeiată pe continuarea activității în interes personal.
Chiar în acestă situatie, prezumția este relativă și generală și trebuie completată cu probe administrate nemijlocit în instanță care să dovedească raportul de cauzalitate dintre faptă si prejudiciu.
Creditoarea nu a solicitat și nu a propus probe în instanță în susținerea cererii sale întemeiata pe prevedrile art. 138 alin 1, lit. din Legea nr.85/2006.
Judecatorul sindic apreciat că nu s-a dovedit vinovăția pârâtului și nici vârșirea de către pârât a faptei delictuale care să conducă nemijlocit la prejudicierea averii debitoarei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea DGFP H, solicitând modificarea în tot a sentinței în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a fostelor organe de conducere ale debitoarei, respectiv.
În dezvoltarea motivelor de recurs DGFP H susține că simplul fapt al neținerii de către administratorul debitoarei al contabilității conform legilor contabile atrage răspunderea acestuia deoarece nu există posibilitatea de a analiza activul patrimonial, modul în care a fost gestionat, modul în care au fost respectate dispozițiile legale privind inventarierea bunurilor sau dacă s-au efectuat unele transferuri patrimoniale și în ce condiții.
Administratorul societății se afla în culpă și potrivit art.138 lit.c) din Legea nr.85/2006, potrivit căruia, antrenarea răspunderii patrimoniale a acestora poate fi solicitată dacă: " au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți".
Astfel, potrivit art.27 alin.(1) coroborat cu art.3 pct.1 din Legea nr.85/2006, administratorul societății avea obligația de a cere tribunalului ca societatea să fie supusă acestor dispoziții ale legii, în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență, respectiv a acelei stări a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Administratorul nu s-a supus acestei obligații legale, continuând activitatea, deși ducea în mod vădit societatea la încetare de plăți.
Administratorul a neglijat plățile restante față de bugetul de stat consolidat, generându-se în acest fel obligația plății de majorări de întârziere, ceea ce a avut impact negativ asupra situației financiare a societății, ducând în mod vădit societatea în incapacitate de plată, iar pârâtul, în calitatea pe care avut-o, a înțeles să prejudicieze interesele creditorilor, în special ale statului.
În prezenta speță sunt întrunite și condițiile prevăzute de art.998 din Codul civil, se regăsesc și celelalte elemente ale răspunderii civile delictuale și anume:
- prejudiciul, fapta prin care s-a contribuit la ajungerea societății în încetare de plăți și raportul de cauzalitate între fapta fostului administrator și prejudiciu
În drept se invocă art. 138 din Legea nr. 85/2006 și art. 3041Cod pr. civilă.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de creditoare raportat la probele dosarului și dispozițiile legale aplicabile în cauză curtea de apel constată că recursul este neîntemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Nu poate fi primită critica recurentei privitoare la faptul că simplul fapt al neținerii contabilității atrage automat angajarea răspunderii administratorului falitei, o atare soluție făcând abstracție de dispozițiile din capitolul IV al Legii nr.85/2006 (art.138 - 142) care instituie o răspundere subiectivă limitată la fapte și persoane anume determinate, în condiții expres prevăzute în textul legii.
Curtea nu își poate însuși nici susținerea recurentei că nepredarea actelor contabile, nefiind prevăzută de art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006, iar o asemenea extrapolare nu este admisibilă.
Astfel, cu privire la fapta de neținere a contabilității în conformitate cu legea imputată pârâtului în contextul articolului 138 lit. d din Legea nr.85/2006, în legătură cu neregulile contabile semnalate, se impune constatarea că acestea trebuiau să fi fost provocate deci săvârșite cu intenția de a eluda obligațiile fiscale prin înscrisuri necorespunzătoare în evidența contabilă, ceea ce în cauză nu s-a dovedit.
Nici critica DGFP H, referitoare la fapte prevăzute în art.138 lit.c din Legea nr.85/2006 nu este fondată, nefăcându-se proba interesului pârâtei care a fost satisfăcut prin continuarea activității în pierdere.
Raportat la aceste considerente, curtea de apel constată că sentința atacată este legală și temeinică, la adăpost de criticile formulate de creditoare, urmând ca în baza art.312 Cod pr.civilă să fie respins recursul declarat de DGFP
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea DGFP H împotriva sentinței nr. 8581/F/2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr- al Tribunalului Hunedoara.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 5.02.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.
Th./5 ex/16.03.2010
Jud.fond.
Președinte:Nicolae DurbacăJudecători:Nicolae Durbacă, Marius Irimie, Mircea Noșlăcan
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
|---|
