Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1530/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ nr. 1530/2008
Ședința publică de la 24 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Adriana Iluț
JUDECĂTOR 2: Claudia Idriceanu
JUDECĂTOR 3: Danusia Pușcașu
GREFIER: - -
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanții și -asociați în societatea - MANAGEMENT GRUP SRL, împotriva sentinței comerciale nr.443 din 27.02.20078pronunțată în dosarul Tribunalului Comercial Cluj nr-, privind și pe intimații: - SRL, - ROMÂNIA SRL, PORCHE LEASING ROMÂNIA SA, PORCHE DE asigurare SRL, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C, INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ, - MANAGEMENT SRL, H& B, având ca obiect procedura insolvenței - autorizarea retragerii din societate.
dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 17.06.2008, când pronunțarea hotărârii s-a amânat pentru termenul de azi, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA,
Prin sentința comercială nr. 443 din 27 februarie 2008 pronunțată în dosarul nr- a Tribunalului Comercial Cluj privind procedura insolvenței debitoarei - MANAGEMENT GRUP SRL C-N judecătorul sindic a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții și privind autorizarea retragerii din societatea debitoare a celor doi reclamanți.
Judecătorul sindic a reținut că retragerea face parte dintre modalitățile de încetare a raporturilor de asociere și constă în părăsirea voluntară a societății, cu consecința încetării calității de asociat și a răscumpărării de către societate a părtilor asociatului retras, urmată de anularea acestora și reducerea capitalului social.
Modificarea semnificativă a Legii nr.31/1990 prin OUG 32/1997 a determinat schimbarea abordării instituției retragerii și a condițiilor sale.
Noul art. 221 al legii menține natura preponderent contractuala a retragerii (care poate opera in conformitate cu clauzele actului constitutiv sau prin acordul unanim al asociaților), însă adaugă un contex judiciar, prevăzut pentru cazurile în care actul constitutiv nu conține dispoziții referitoare la retragere și asociatul nu poate obține acordul la retragere al tuturor coasociaților.
Astfel, retragerea poate fi pronunțată de tribunal, în măsura în care petentul invoca motive temeinice de retragere.
Noua reglementare schimba natura retragerii, care nu mai poate fi considerată un veritabil drept inerent al asociatului într-o societate constituita pe durata nedeterminată, ci devine o facultate lăsată la latitudinea instanțelor pe baza aprecierii argumentelor solicitantului retragerii.
Legiuitorul schimbă astfel însăși rațiunea retragerii, văzând-o ca pe o noțiune/procedură pur funcțională, care poate fi utilizată numai dacă există considerente care ar justifica optiunea pentru retragere, dintre toate instituțiile similare ce conduc la același rezultat.
Or, procedura cea mai potrivită pentru a asigura asociatului posibilitatea de a parasi societatea si de a-si instraina părtile sociale, este cesiunea părtilor căre co-asociati sau către terti.
Cesiunea garantează intangibilitatea capitalului social, protejând atât societatea, cât si pe tertii creditori ai acesteia. Altfel spus, evitarea ca asociatul sa rămana prizonier al titlurilor sale este o chestiune ce tine de esența cesiunii drepturilor sociale, iar nicidecum de esența retragerii.
In schimb, retragerea este o procedura subsecventa cesiunii, destinata protectiei bivalente a interesului personal al asociatului si a interesului social.
In acest cadru, judecătorul va autoriza retragerea daca se intrunește condiția de fond, care rezulta din aprecierea ca admiterea retragerii este singurul mijloc de a proteja atât interesul personal al asociatului, cat si interesul social.
In ce privește interesul personal, de cele mai multe ori, acesta se protejează împotriva asociaților majoritari, care, prin ipoteza, ar adopta decizii care contravin intereselor asociaților minoritari. In lipsa posibilității retragerii, acestia din urma ar avea la dispoziție doar calea acțiunii în anulare a hotărârilor AGA.
Insa aceasta presupune intrunirea unor conditii restrictive, iar temeiul sau este nelegalitatea hotărârii atacate, in nici un caz neputându-se pune in discuție oportunitatea economica a deciziei.
Retragerea mai poate proteja interesul asociatului in contra deturnării puterii de către administratorii societății, pe care, prin ipoteza, nu ii poate revoca din pricina minorității sale in structura societății.
Dar retragerea are și o funcție de protecție a interesului social, ca procedura caracteristica existentei unor raporturi de nemulțumire sau neințelegere în sânul societății, ocazionate de crize societare de natura financiara.
In lipsa retragerii, s-ar putea ajunge, în final, la dizolvarea societății pentru neintelegeri grave intre asociați care impiedică funcționarea societății, în conformitate cu prevederile art.222 al.1 lit.e din Legea nr.31/1990.
Retragerea devine un fericit substitut al dizolvării, în special atunci când întreprinderea este viabilă și argumentele de natura economică se opun desființării ei pentru divergente ivite intre asociați.
Aceasta dubla funcție a noțiunii de retragere permite nu doar o protecție eficienta a asociaților, ci contribuie si la prevenirea tuturor formelor de deturnare a puterii in societate.
Prima condiție de admisibilitate a cererii de retragere judiciara este așadar dovada dezacordului co-asociaților la proiectul de cesiune a părților către un terț și la cererea de răscumpărare a părților de către co-asociați, dublate de refuzul cererii de retragere a petentului.
Art.221 al.1 lit. c din 31/1990 reglementează retragerea judiciara.
In legătură cu acest aspect, au fost formulate doua opinii.
Astfel, concepția subiectivă acordă prioritate protecției interesului personal al asociatului. Intr-o decizie de principiu, s-a statuat că "legea nu interzice judecătorului să retină ca just motiv permițând retragerea din societate, elemente care țin de situația personala a asociatului".
Concepția obiectivă are ca fundament disfuncționalitățile care există în viața societății și care ar fi oprite sau evitate prin autorizarea retragerii, permițând continuarea activității societății în condiții normale, prin evitarea dizolvării. Se face referire la situațiile în care există abuzuri ale asociaților majoritari, când raporturile dintre asociații egalitari fac imposibila luare a unor decizii în adunarea generală sau când unii asociați nu își îndeplinesc anumite obligații derivând din actul constitutiv.
Cu toate acestea, daca abordarea subiectivă este prea favorabila asociatului, concepția obiectivă pare să fie mult prea defavorabilă acestuia. Interesul social nu este altceva decât interesul comun al asociaților de a perpetua intreprinderea pe care au organizat-o, cu obiectivul prioritar de a mari performantele financiare, obtinand profituri pe măsura.
Cea de-a doua condiție de admisibilitate a cererii de retragere judiciara este dovedirea interesului personal și al celui societar.
In speță, MANAGEMENT GRUP SRL a fost înființată în anul 2003, avându-i ca asociați pe și, ulterior intrând în societate ca și asociați și și.
În luna mai 2006, printr-un act adițional, a fost numit unic administrator al societății pârâtul, fiind stabilită și structura actuală a asociaților societății pârâte, respectiv: - 55%, - 35%, - 5% și - 5%.
Dată fiind situația juridică a societății - MANAGEMENT GRUP SRL, aflata ăâîn insolventă urmare a pronuntării - 3278/29.08.2007, părtile sociale au fost indisponibilizate în conformitate cu prevederile art. 42 al.2 din Legea nr.85/2006.
Cu toate acestea, reclamanții nu îndeplinesc calitatea de administratori ai societătii pentru a intra sub incidenta interdicției stipulate la art. 42 al.1.
Prima condiție de admisibilitate a cererii de retragere judiciară este dovada dezacordului co-asociaților la proiectul de cesiune a părților către un terț și la cererea de răscumpărare a părților de către co-asociați, dublate de refuzul cererii de retragere a petentului.
In speță, reclamanții nu au făcut dovada faptului ca au notificat societății intenția lor de retragere din societate si de cesionare a părtilor lor sociale si nici ca au fost refuzați în demersul lor de către reprezentantul legal al - MANAGEMENT GRUP SRL.
Continuând raționamentul juridic anterior menționat, respectiv analizarea retragerii ca mijloc de a proteja atât interesul personal al asociatului, cât și interesul social, judecătorul sindic a reținut ca interesul social nu mai este actual, societatea confruntându-se cu grave probleme de natura financiara, aflându-se în insolventă iar în privința interesului personal al reclamanților, acesta fiind lipsit de orice finalitate practica.
Declarația martorului, propus de reclamanti-213 este edificatoare sub acest aspect. Astfel, se arata ca reclamanții, doresc sa se retragă din societate intrucât firma a ajuns în faliment și nu doresc să li se asocieze numele cu situația juridică a societății și nu doresc să fie trași la răspundere,
Coroborând declarația martorului cu prezumțiile simple, judecătorul sindic a apreciat ca intenția nedeclarata a reclamanților a fost aceea de a se sustrage unei eventuale antrenări a răspunderii patrimoniale în legătură cu pasivul societății si nicidecum neintelegerile invocate în acțiune.
Ceea ce au omis din vedere reclamanții este faptul că tragerea la răspundere a membrilor organelor de conducere, în condițiile art. 138 din Legea nr.85/2006 a vizat în special pasivul înregistrat în conturile debitoarei anterior deschiderii procedurii.
Cu alte cuvinte, în măsura în care s-ar constata incidenta art. 138 din Leega nr.85/2006 și ar fi indeplinite și celelalte condiții prevăzute de lege, reclamanții ar fi răspunzători pentru faptele săvârsite până la data retragerii lor din societate, independent de împrejurarea dacă au sau nu calitatea de asociat în momentul formulării unei astfel de cereri.
Nici motivele invocate de către reclamanți prin acțiune respectiv neîndeplinirea obligațiilor legale de către pârâtul în calitate de asociat majoritar și unic administrator al societății, abuzul de majoritate, înstrăinarea unor bunuri ale societății împotriva interesului social și deturnarea fondurilor și bunurilor societății în interes personal nu au fost dovedite in cauza, în condițiile art. 1169. civil.
Martorii propuși și audiați în cauză, deși aveau funcții importante în societate, nu au fost în măsură să furnizeze informații legate de relațiile dintre asociați. Astfel, martorul, director de producție, a declarat că nu știe dacă au existat discuții intre asociați. Administratorul avea de regula ultimul cuvânt în privința deciziilor dar nu știe daca acestea erau luate fără a fi consultați reclamanții.
Martorul RA- 212, reprezentant vânzări, primea dispoziții de la d-nul dar nu știe că acesta sa le fi refuzat reclamanților dreptul de a se implica în firma.
Singura mentiune a acestui martor, referitoare la depunerea unor sume in alte conturi decât cel al firmei, nu se coroborează cu restul materialului probator administrat in cauza astfel incat nu se poate retine ca motiv intemeiat de retragere din societate De altfel, martorul nu a fost in măsura să precizeze câti bani a depus in alte conturi si nici nu a putut afirma cu certitudine ca reclamantii nu aveau cunostinta despre aceasta.
Împotriva sentinței a declarat recurs în termenul legal reclamanții și solicitând în principal admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare și în subsidiar modificarea acesteia în sensul admiterii acțiunii cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului se susține că, prin hotărârea instanței de fond au fost încălcate formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin (2) Cod procedură civilă motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct 5 din același cod deoarece instanța de fond admițând excepția de conexitate a considerat că litigiul este de competența specială a judecătorului sindic, urmând normele procedurale speciale prevăzute de Legea nr. 85/2006.
În opinia lor, susțin recurenții procedura specială prevăzută de legea insolvenței este incompatibilă, ireductibilă cu procedura de drept comun aplicabile soluționării cauzei de față.
Se mai susține că, hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau greșita aplicare a legii motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct 9 Cod procedură civilă. Din partea introductivă a considerentelor a rezultat în esență că în opinia instanței de fond art. 226 din lege ar consacra o concepție obiectivă asupra retragerii din societate care nu ar putea fi permisă decât în situații cu totul excepționale. Or, ei recurenții au subliniat faptul că nu solicită nici un fel de drepturi pentru părțile sociale așa încât neînțelegerea fundamentelor teoriilor care analizează chestiunea retragerii din societate au condus la o aplicare greșită a textului de lege incident cauzei.
De asemenea, în analiza stării de fapt instanța de fond pornește de la argumentul că ei reclamanții recurenți nu au făcut dovada faptului că au notificat societății intenția de retragere.
Acest lucru nu corespunde realității deoarece notificarea a fost înregistrată sub nr. 528/2007 al BEJ- fiind comunicată atât la sediul societății sub semnătură de primire cât și la punctul de lucru.
S-a mai reținut în final că nu s-a probat ca administratorul societății nu și-ar fi îndeplinit obligațiile legale, deși obiectiv nu au fost convocate adunări AGA timp de 2 ani nici măcar în urma notificării efectuate.
Apreciază recurenții ca fiind o totală lipsă de respect față de justițiabili și actul de justiție o astfel de mistificare a realității și a afirmațiilor părților din dosar.
Explicația este aceea că instanța de fond în dorința de a găsi vinovați cu orice preț a ignorat realitatea și specificul acțiunii promovate.
Examinând recursul, Curtea de apel constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
În speță, reclamanții recurenți prin cererea înregistrată la 31 august 2007 au solicitat instanței să fie autorizată retragerea lor din cadrul societății debitoare în baza art. 226 lit c din Legea nr. 31/1990, și să se dispună redistribuirea capitalului al societății între ceilalți doi asociați pârâții și, precum și menționarea la Registrul comerțului a modificărilor survenite, cu mențiunea că nu solicită nici un fel de drepturi pentru părțile sociale.
Prin sentința comercială nr. 3278 din 28 august 2007 Tribunalului Comercial Clujs -a dispus deschiderea procedurii de insolvență față de societatea pârâtă, debitoarea din cauza de față.
La termenul de judecată din 18 octombrie 2007 judecătorul investit cu soluționarea cererii de retragere a trimis dosarul judecătorului sindic așa încât cererea reclamanților recurenți a fost conexată dosarului nr- având ca obiect procedura insolvenței debitoarei - MANAGEMENT GRUP SRL.
Soluția judecătorului sindic de respingere a acțiunii formulată de reclamant se circumscrie în conținutul prevederilor art. 11 din Legea nr. 85/2006.
Enumerarea făcută de textul de lege menționat asupra competențelor judecătorului sindic nu este o enumerare limitativă, exhaustivă ci este doar una exemplificativă, judecătorul sindic având și alte atribuții prevăzute, în cronologia lor pe parcursul dispozițiilor legale în materie.
Acest aspect rezultă cu claritate din însăși formularea legii, "principalele atribuții" sintagmă ce sugerează caracterul extensiv al enumerării legale.
Fără îndoială că art. 11 alin (2) din lege face o delimitare netă între atribuțiile judecătorului sindic care sunt limitate la controlul judecătoresc al activității administratorului judiciar și/sau lichidatorul judiciar și la acele procese de natură judiciară aferente procedurii, control sub care judecătorul sindic verifică îndeplinirea prevederilor legale care reglementează activitatea acestora, fără a verifica, demersul făcut, modul cum sunt exercitate atribuțiile manageriale, ci doar rezultatul acestora.
De aceea, se apreciază că dispozițiile art. 8 alin (2) din Legea nr. 85/2006 nu pot fi interpretate decât extensiv în sensul că, judecătorul sindic are în competență și alte cereri și procese a căror finalitate vizează averea debitorilor.
Apoi, art. 3 pct 2 Legii nr. 85/2006, limitează obiectul procedurii la averea debitorului ca totalitatea bunurilor și drepturilor patrimoniale. Conturarea conceptului de "avere a debitorului" presupune tripla distincție: averea debitorului; fondul de comerț; patrimoniul debitorului.
Se remarcă că legea utilizează ambii termeni "avere și patrimoniu" fără să definească noțiunea de patrimoniu, de unde concluzia că în concepția legii termenii sunt sinonimi.
Art. 3 alin (1) a legii definește insolvența ca fiind o stare a patrimoniului debitoarei. Ca atare, dincolo de aceste considerații teoretice este de neconceput ca judecătorul sindic să nu se pronunțe într-o cerere ce privește retragerea din societatea falită a asociaților cum este cazul în speță.
Ca atare, se apreciază că, criticile celor doi recurenți în legătură cu necesitatea aplicării procedurii de drept comun și incompatibilitatea acesteia cu procedura specială prevăzută de legea insolvenței cât și cele referitoare la conexarea cauzei sunt nefondate.
Sunt neîntemeiate susținerile celor doi recurenți în legătură cu aplicarea greșită a legii cât și cu interpretarea stării de fapt, motive pentru care susținerile celor doi așa cum au fost expuse în conținutul motivelor de recurs urmează a fi respinse ca nefondate.
Potrivit art. 42 alin (1) din Legea nr. 85/2006 după ce s-a dispus deschiderea procedurii potrivit art. 33, este interzis administratorilor debitorilor, persoane juridice sub sancțiunea nulității să înstrăineze fără acordul judecătorului sindic acțiunile ori părțile lor sociale sau de interes deținute de debitorul care face obiectul acestei proceduri.
Or, în speță prin acțiunea formulată, prin similitudine se urmărește ca urmare a cererii de retragere din societate a celor doi asociați înstrăinarea părților sociale, așa încât sunt incidente cauzei dispozițiile art. 42 din lege, acțiunea fiind în mod judicios respinsă de judecătorul sindic.
În ce privește susținerea recurenților în sensul încălcării formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin (2) Cod procedură civilă, în ce-i privește pe ceilalți asociați ai societății susținerea este nefondată deoarece părțile au fost citate prin Buletinul procedurilor de insolvență iar pe de altă parte pentru recurenți nu există dovada existenței vreunei vătămări.
De aceea, și această critică urmează a fi înlăturată.
În sfârșit, în ce privește susținerea recurentelor în sensul existenței notificării către societatea debitoare a cesiunii părților sociale se reține că, într-adevăr o atare notificare există încă de la data de 25 iunie 2006 însă, acest motiv de recurs nu poate să ducă la modificarea sau casarea hotărârii care este temeinică și legală, în raport de dispozițiile legale anterior arătate.
În consecință, în considerarea celor de mai sus reținând că nici unul dintre motivele invocate de recurenți nu sunt de natură să conducă la modificarea sau casarea hotărârii atacate recursul se va respinge ca nefondat în baza art. 312 alin (1) Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de și împotriva sentinței nr. 443 din 27.02.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 24 iunie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red.AI
Dact.NM/2ex.
09.07.2008
Președinte:Adriana IluțJudecători:Adriana Iluț, Claudia Idriceanu, Danusia Pușcașu
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
|---|
