Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1823/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIE Nr. 1823/2008

Ședința publică de la 16 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Claudia Idriceanu

JUDECĂTOR 2: Danusia Pușcașu

JUDECĂTOR 3: Adriana Iluț

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul declarat de în calitate de lichidator al SC SRL B M împotriva sentinței civile nr. 633 din 07.05.2008 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul cu nr. unic -, având ca obiect procedura insolvenței- deschiderea procedurii simplificate.

La apelul nominal se constată lipsa părților.

Procedura de citare s-a realizat în conformitate cu disp. art. 8 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, prin publicarea citației în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 2982/24.07.2008.

Acțiunea fiind promovată de lichidatorului judiciar, acesta este scutit de plata taxelor judiciare, potrivit art. 77 din Legea nr. 85/2006.

S-a prezentat referatul cauzei, după care instanța constată că recurentul a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, potrivit disp. art. 242 alin 2. civ.

Instanța în lipsa vreunei cereri prealabile a părților, constată că prezentul recurs se află în stare de judecată și lasă cauza în pronunțare.

CURTEA,

Prin sentința civilă nr. 633 din 7 mai 2008 pronunțată în dosarul nr. - al Tribunalului Maramureș, judecătorul sindic a respins cererea formulată de B-M în calitate de lichidatorul al SC SRL B- privind deschiderea procedurii insolvenței debitoarei.

Instanța de fond în baza probelor administrate a reținut în esență că lichidatorul desemnat prin încheierea judecătorului delegat la Registrul comerțului pentru lichidarea debitoarei SC SRL B-M a solicitat intrarea în procedura simplificată a falimentului debitoarei conform art. 107 raportat la art. 27-28, art. 32 alin (1) și respectiv art. 1 alin (2) lit c,d și e din Legea nr. 85/2006, cu motivarea că societatea este dizolvată de drept în baza art. 237 alin (1) lit b din Legea nr. 31/1990 fiind numit lichidator prin încheierea judecătorului delegat nr. 4004/21 mai 2007.

Cererea lichidatorului este nefondată deoarece aceasta nu se circumscrie prevederilor Legii nr. 85/2006, datoriile debitoarei fiind în cuantum de 4975 lei care se situează sub valoarea prag prevăzută de art. 3 alin (1) pct 12 din Legea insolvenței.

Pe de altă parte, în speță nu sunt incidente prevederile art. 2701și 2702din Legea nr. 31/1990, deoarece debitoarea este o societate cu răspundere limitată, a cărei lichidare, în temeiul Legii nr. 31/1990 este reglementată în capitolul 2 al titlului VII care nu cuprinde posibilitatea prevăzută de textele de lege menționate anterior.

Împotriva sentinței, a formulat recurs în termenul legal debitoarea prin lichidatorul desemnat solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii cererii și dispunerea deschiderii procedurii insolvenței față de societatea debitoare.

În motivarea recursului, se susține că societatea a fost dizolvată de drept în temeiul art. 237 alin (1) lit b din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, pentru nedepunerea situațiilor financiare, prin încheierea nr. 4004/21 mai 2007 pronunțată de judecătorul delegat al ORC fiind numit lichidator.

În exercitarea atribuțiilor lichidatorul a făcut toate demersurile pentru identificarea bunurilor și creanțelor societății pe cale voluntară dar acest lucru nu a fost posibil deoarece societatea nu mai funcționează la sediul declarat și nici nu a putut fi identificat un alt sediu.

Ultimul bilanț contabil a fost depus în anul 2004 iar datoriile față de bugetul de stat sunt în valoare de 4975 lei.

De aceea, susține recurentul în speță sunt incidente prevederile art. 1 alin 2 lit c pct 2 și lit e din Legea nr. 85/2006 privind deschiderea procedurii în formă simplificată.

Examinând recursul, în raport de dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, Curtea de apel constată următoarele:

În speță, lichidatorul numit prin încheierea nr. 4004 din 21 mai 2007 judecătorului delegat la ORC de pe lângă Tribunalul Maramureș, pentru societatea debitoare SC SRL a solicitat deschiderea procedurii în formă simplificată a societății debitoare motivat de împrejurarea că societatea a fost dizolvată de drept și că aceasta are datorii față de bugetul de stat.

Ca atare judecătorul sindic a fost sesizat cu soluționarea unei cereri de deschidere a procedurii în formă simplificată la cererea debitorului prin reprezentantul său lichidatorul desemnat.

Potrivit art. 1 alin (2) lit e din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței procedura simplificată se aplică debitorilor aflați în stare de insolvență care se încadrează în categoria societăților comerciale dizolvate anterior formulării cererii introductive.

Așa cum s-a menționat anterior societatea debitoarea a fost dizolvată de drept în temeiul prevederilor art. 237 alin (7) din Legea nr. 31/1990.

Conform art. 27 alin (1) și (2) al Legii nr. 85/2006 debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi în termen de maxim 30 de zile de la apariția stării de insolvență; o atare cerere poate fi depusă și de debitorul în cazul căruia starea de insolvență este iminentă. A (3) al textului stabilește că cererile persoanelor juridice vor fi semnate de persoanele care, potrivit actelor constitutive sau statutelor au calitatea de a le reprezenta.

În speță, prin încheierea nr. 4004 din 21 mai 2007 pronunțată de judecătorul delegat la ORC de pe lângă Tribunalul Maramureșa fost numit pentru debitoare lichidator judiciar.

Din enunțarea textelor de lege menționate rezultă că spre deosebire de reglementarea cuprinsă în art. 31 și care privește cererile creditorilor pentru deschiderea procedurii, textul art. 27 nu prevede un cuantum minim al datoriei pentru care s-a creat starea obiectivă de insolvență ori este iminentă apariția stării de insolvență.

Valoarea datoriei, rămâne astfel la aprecierea debitorului în cazul iminenței la care se referă art. 27 alin (2) al textului.

De aceea, se va reține că hotărârea judecătorului sindic în sensul respingerii cererii formulată de debitoare prin lichidator pentru deschiderea procedurii în formă simplificată pentru neîndeplinirea valorii prag a creanței în raport cu dispozițiile art. 3 alin (1) pct 12 din Legea insolvenței este greșită.

În consecință, potrivit dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, recursul va fi admis, sentința va fi casată și se va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe în vederea deschiderii procedurii în formă simplificată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de debitoarea SC SRL prin lichidator împotriva sentinței civile nr. 633 din 7.05.2008, pronunțată în dosarul nr. - al Tribunalului Maramureș pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică din 16 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - - - -

Red./

3 ex./18.09.2008

Jud.fond.-

Președinte:Claudia Idriceanu
Judecători:Claudia Idriceanu, Danusia Pușcașu, Adriana Iluț

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1823/2008. Curtea de Apel Cluj