Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 207/2010. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIE CIVILĂ NR. 207/2010
Ședința publică din data de 01 februarie 2010
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Augusta Chichișan
JUDECĂTOR 2: Mihaela Sărăcuț
JUDECĂTOR 3: Mirela Budiu
GREFIER: - -
S-a luat spre examinare recursul declarat de creditoarea SC ROMÂNIA COM SRL, împotriva sentinței civile nr. 3587 din 15.10.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj, în contradictoriu cu intimata SC SRL, având ca obiect procedura insolvenței - deschiderea procedurii insolvenței.
La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat avocat pentru intimată, lipsă fiind recurenta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 20 lei și timbru judiciar in valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că, în data de 11 ianuarie 2010 s-a depus la dosarul cauzei, din partea recurentului dovezile ce atestă achitarea taxelor judiciare de timbru pentru recursul promovat în cauză (32-33) și solicitată judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2. pr. civ
În data de 29 ianuarie 2010 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare din partea intimatei prin care solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea sentinței atacate.
Reprezentantul intimatei solicită lăsarea cauzei la a doua strigare, întrucât nu a avut timp pentru a studia dosarul cauzei.
Curtea, în urma deliberării, analizând cerere de amânare formulată de reprezentantul intimatului o admite, sens în care dispune lăsarea cauzei la a doua strigarea.
La apelul nominal făcut în cauză, la a doua strigare s-a prezentat avocat pentru intimată, lipsă fiind recurenta.
Reprezentantul intimatei arată că nu mai are de invocat excepții prealabile sau de formulat cereri în probațiune și solicită cuvântul pe fond.
Curtea, în urma deliberării, constată că, nu mai sunt de invocat excepții prealabile sau de formulat cereri în probațiune, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea sentinței atacate, pentru motivele expuse pe larg în întâmpinare, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Prin sentința comercială nr.3587 pronunțată la data de 15.10.2009 de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul nr-, a fost espinsă excepția nelegalei timbrări a contestației și excepția tardivității contestației invocate de creditoare.
A fost admisă contestația formulată de debitoarea SC SRL împotriva cererii de deschidere a procedurii formulate de creditoarea SC ROMANIA COM SRL.
A fost respinsă cererea de deschidere a procedurii insolvenței formulată de creditoarea SC ROMANIA COM SRL împotriva debitoarei SC SRL.
A fost obligată creditoarea să-i achite debitoarei suma de 39,3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că rin p. cererea înregistrată la data de 4 mai 2009 sub nr. de mai sus, creditoarea SC ROMANIA COM SRL a solicitat deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC SRL, în condițiile în care s-a susținut că debitoarea îi datorează creditoarei suma de 56.097,09 lei debit principal, la care se adaugă penalități contractuale în cuantum de 0,10% pe zi de întârziere, conform contractului comercial nr.971 încheiat la data de 07.10.2008, începând cu data scadenței și până la deschiderea procedurii.
În motivarea cererii creditoarea a susținut că a încheiat cu debitoarea contractul comercial menționat în baza căruia se obliga să îi vândă en gros materiale de construcții pe care cumpărătorul urma să le utilizeze în procesul de producție, în conformitate cu obiectul său de activitate, pentru realizarea lucrărilor de amenajare exterioară-interioară la un bloc de locuințe din localitatea C-
În baza acestui contract, creditoarea susține că i-a livrat debitoarei marfă aferentă facturilor fiscale nr.-/07.10.2008 în cuantum de 14.093,49 lei, nr.-/16.10.2008 în cuantum de 6.402,57 lei, nr.-/20.10.2008 în cuantum de 11.541,36 lei, nr.-/10.11.2009 în cuantum de 7.895,22 lei, nr.-/10.11.2008 în cuantum de 7.713,16 lei și nr.-/19.11.2008 în cuantum de 14.451,29 lei.
Urmare neachitării contravalorii sumei de 56.097,09 lei, creditoarea apreciază că debitoarea este în de insolvență, că a făcut dovada caracterului cert, lichid și exigibil al creanței prin înscrisurile depuse la dosar, valoarea creanței depășind pragul minim prevăzut de lege, precizându-se că de la data ultimei plăți au trecut mai mult de 30 de zile.
Debitoarea a formulat contestație împotriva cererii creditoarei, susținând că nu se află în stare de insolvență, pe de o parte, și că în ceea ce privește creanța invocată de creditoare, aceasta nu are un caracter cert, lichid și exigibil, solicitându-se inițial obligarea creditoarei la plata unei cauțiuni în cuantum de 10%, pentru ca ulterior în ședința publică din 15 octombrie 2009 debitoarea să precizeze să nu-și mai susține cererea de obligare a creditoarei la plata cauțiunii.
În motivarea contestației, debitoarea a arătat că recunoaște încheierea contractului comercial nr.971/06.10.2008 încheiat cu creditoarea, precum și faptul că în baza acestui contract a achiziționat materiale de construcții de la debitoare, materiale care însă au fost achitate în întregime.
Cât privește facturile invocate de creditoare, debitoarea a arătat că nu le recunoaște, susținând că o parte din ele nu au ajuns la sediul său și nici produsele menționate în cuprinsul facturilor.
Pentru unele din produse, debitoarea a susținut că a solicitat și a obținut retur, întrucât acestea nu au corespuns calitativ, onorându-și obligațiile de plată față de creditoare pentru acele mărfuri livrate și pentru care facturile au fost acceptate la plată.
În condițiile în care creditoarea nu face dovada livrării mărfurilor menționate în facturile depuse la dosar, debitoarea apreciază că nu este îndreptățită să formuleze o cerere de deschidere a procedurii insolvenței, cu atât mai mult cu cât în cuprinsul contractului încheiat între cele două părți litigante s-a stabilit că eventualele litigii vor fi înaintate spre soluționare Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României.
Debitoarea susține că desfășoară activitate comercială și că achită în mod curent obligațiile de plată ce rezultă din derularea acestei activități, neavând obligații restante mai vechi de 30 de zile, sens în care a depus la dosarul cauzei înscrisuri.
Creditoarea a depus la dosar la data de 4 august 2009 un răspuns la contestație debitoarei, invocând excepția nelegalei timbrări, în principal și excepția tardivității formulării contestației iar, în subsidiar, susținând caracterul cert, lichid și exigibil al propriei creanțe și faptul că nu s-ar justifica stabilirea unei cauțiuni în sarcina sa, în condițiile în care debitoarea nu a dovedit faptul că introducerea cererii de deschidere a procedurii a prejudiciat-o în vreun fel.
În susținerea creanței a fost invocată de creditoare existența unui angajament de plată, conform căruia aceasta s-ar fi obligat să achite în perioada 15 martie 2009-30 aprilie 2009 un debit principal în cuantum de 62.097 lei și penalități de întârziere contractuale în cuantum de 7.000 lei, din totalul debitului fiind achitată doar suma de 6.000 lei.
Referitor la susținerile debitoarei în sensul că facturile ce fac obiectul cererii de deschidere a procedurii nu au fost acceptate la plată și marfa nu a fost livrată, se arată că reprezintă doar motive de tergiversare și de încercare de sustragere de la obligațiile asumate contractual.
Analizând cererea formulată de creditoare, corelativ cu contestația formulată de debitoare, tribunalul a constatat că între creditoare și debitoare s-a încheiat la data de 6 octombrie 2008 un contract în baza căruia creditoarea se obliga, în calitate de furnizor, să-i livreze debitoarei, în calitate de cumpărător, en gros materiale de construcții pentru realizarea unor lucrări de amenajări exterioare-interioare la obiectivul bloc de locuințe din C-N, furnizorul urmând să livreze marfa pe baza comenzilor scrise emise anticipat de cumpărător.
În baza aceluiași contract, părțile au prevăzut în cuprinsul art.3 că mărfurile urmau să fie livrate la un preț ce va fi stabilit de comun acord, locul la depozitul furnizorului, negociate în RON fără TVA, în anexa 1 la contractul dintre părți, anexă ce face parte integrantă din contract, prevăzându-se faptul că prețurile erau valabile până la data de 31 decembrie 2008.
Din cuprinsul anexei nr.1 la contract, depusă la dosar la fila 9 de către creditoare în susținerea cererii de deschidere a procedurii, instanța reține faptul că nu rezultă prețurile pe care părțile le-au stabilit de comun acord pentru materialele de construcții ce urmau să fie livrate debitoarei, singurul preț menționat fiind pentru adezivul und friesenkleber - 13,50 lei fără TVA pentru un sac de 25 kg.
Din cuprinsul convenției părților, judecătorul sindic reține faptul că marfa pe care creditoarea, în calitate de furnizor, urma să o livreze debitoarei, trebuia să fie solicitată, în prealabil, de aceasta, în baza unor comenzi scrise.
La dosarul cauzei creditoarea a depus comenzile de livrare nr.30/14.10.2008 și 32/14.10.2008, conform cărora debitoarea i-a solicitat să-i livreze tencuială 25 vrac în cantitate de 16.800 kg și respectiv adeziv duocontact, tencuială fină de var, mortar MP 25, 35, șapă, în diferite cantități menționate în cuprinsul comenzii.
Totodată, creditoarea a depus la dosar la filele 11-16 facturi fiscale ce susține că sunt aferente comenzilor efectuate de către debitoare, însă aceste susțineri nu sunt în nici un fel confirmate de înscrisurile de la dosar.
Verificând cuprinsul facturilor, instanța a reținut că doar în ceea ce privește factura nr.- ar corespunde parțial cu comanda emisă de debitoare sub nr.32/14.10.2008, data emiterii facturii fiind 20.10.2008. Contravaloarea acestei facturi se ridică la suma de 11.541,36 lei, fiind necesar a se face precizarea că nici una din facturile depuse la dosarul cauzei nu este acceptată la plată de către debitoare.
În condițiile în care debitoarea a contestat primirea mărfurilor și a susținut că o parte din aceste mărfuri nu au corespuns calitativ, solicitându-se de altfel furnizorului, respectiv creditoarei, returnarea unora dintre mărfuri, judecătorul sindic consideră că suma solicitată de creditoare cu titlu de contravaloare marfă, invocată în considerentele cererii de deschidere a procedurii, nu are un caracter cert.
De altfel, creditoarea a fost citată din oficiu de către judecătorul sindic cu mențiunea de a face dovada mărfurilor aferente facturilor anexate cererii introductive, solicitare la care reclamanta a depus la dosar avizul de însoțire a mărfii seria - nr.- din data de 20.10.2008, aviz care însă nu face dovada livrării întregii cantități de marfă a cărei valoare se solicită prin cererea introductivă, contravaloarea bunurilor menționate în respectivul aviz neîntrunind cerințele prev. de art.3 pct.12 din Legea nr.85/2006, chiar în condițiile în care s-ar accepta ca fiind reale prețurile menționate olograf în cuprinsul comenzii de livrare.
Întrucât facturile depuse la dosarul cauzei nu sunt acceptate la plată de către debitoare și nu s-a făcut dovada faptului că pentru produsele cuprinse în respectivele facturi creditoarea a formulat comenzi, iar mărfurile au fost livrate în cantitățile și sortimentele solicitate, ținând cont de faptul că nici prețul produselor nu a fost identificat în convenția părților, neexistând pe cale de consecință posibilitatea verificării caracterului cert al creanței, judecătorul sindic va respinge cererea formulată de creditoare, considerând că aceasta nu întrunește cerințele prevăzute de lege în cuprinsul disp. art.3 pct.6, creditorul nefăcând dovada faptului că deține împotriva patrimoniului debitoarei o creanță certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile.
Referitor la pretinsul angajament de plată pe care debitoarea l-a semnat și în cuprinsul căruia recunoștea existența unui debit în cuantum de 69.027 lei și 7.000 lei penalități de întârziere, judecătorul sindic va avea în vedere faptul că respectivul angajament semnat la data de 3 martie 2009 de către debitoare nu menționează facturile pentru care a fost recunoscută creanța pe care creditoarea o invoca, nefăcându-se dovada identității creanței solicitate prin cererea introductivă și cea pretins recunoscută de către debitoare și pentru care aceasta și-a asumat obligația de plată în perioada 15 martie -30 aprilie 2009.
În plus, judecătorul sindic a reținut faptul că debitoarea a contestat starea de insolvență și a depus la dosarul cauzei situația plăților facturilor către diferiți furnizori, plăți efectuate de persoana juridică în perioada 1 decembrie 2008-21 mai 2009, ce atestă faptul că debitoarea a făcut plăți în cuantum egal cu creanța invocată de creditoare, făcându-se de asemenea și dovada achitării contravalorii salariilor și a diverșilor furnizori, plățile efectuate de către debitoare pe fiecare categorie de furnizor în parte, în perioada 01.12.-21.05.2009, perioadă anterioară deschiderii procedurii, făcând dovada faptului că în cele 30 de zile anterioare cererii de deschidere a procedurii formulate de creditoare debitoarea nu s-a aflat în stare de insolvență, efectuând plăți care însumate depășesc contravaloarea creanței invocate de creditoare.
Față de aceste considerente, instanța a apreciat că neachitarea către creditoare a contravalorii unor bunuri pe care aceasta pretinde că le-a livrat debitoarei nu se datorează stării de insolvență, în condițiile în care dispozițiile Legii nr.85/2006 reglementează o procedură a cărei aplicabilitate este condiționată de întrunirea cerințelor prev. de art.3, respectiv imposibilitatea plății datoriilor certe, lichide și exigibile de către debitor datorată insuficienței fondurilor bănești disponibile, neachitarea acestor datorii după împlinirea unui termen de 30 de zile de la scadență și existența unei valori prag care la data formulării cererii de către creditoare era stabilită de legiuitor la suma de 10.000 lei.
Refuzul debitoarei de a achita contravaloarea unor mărfuri cu privire la care susține că nu corespundeau calitativ, susținere care era dovedită prin mențiunea făcută în cuprinsul angajamentului de plată, nu poate fi considerat un temei pentru admiterea cererii de deschidere a procedurii insolvenței, atâta timp cât această stare nu a fost dovedită, nefăcându-se dovada faptului că debitoarea nu efectuează plăți și nu deține disponibilități bănești care să-i permită plata datoriilor lichide și exigibile.
Judecătorul sindic a considerat că nedovedirea caracterului cert al creanței de către creditoare, chiar în condițiile în care s-a depus la dosar angajamentul de plată asumat de debitoare, însă în cuprinsul căruia nu se menționează aceleași facturi ce fac obiectul cererii de deschidere a procedurii, nu justifică deschiderea procedurii, întrucât această procedură nu este reglementată de legiuitor ca fiind o modalitate de constrângere a debitorului să-și achite obligațiile bănești, ci ca o procedură menită să confere creditorilor posibilitatea de a-și recupera creanțele în cadrul unei proceduri colective, în acele situații în care debitorii sunt în stare de insolvență.
Față de considerentele mai sus reținute, tribunalul a admis contestația formulată de debitoare împotriva cererii de deschidere a procedurii creditoarei ca fiind fondată, raportat la prev. art.33 alin.4 din Legea nr.85/2006 și, pe cale de consecință, a respins cererea formulată de creditoare ca fiind nefondată.
Cât privește excepția nelegalei timbrări a contestației, raportat la disp. art.6 lit.a din Legea nr.146/1997, instanța a respins-o întrucât debitoarea a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 39 lei și timbru judiciar de 0,3 lei, conform chitanței depusă la dosar.
În baza disp. art.137 pr.civ. coroborat cu prev. art.33 alin.2 din Legea nr.85/2006, instanța a respins și excepția tardivității formulării contestației invocată de către creditoare, constatându-se că formularea acesteia s-a făcut în termenul de 10 zile prevăzut de legiuitor, termen care se calculează de la data notificării debitoarei, la fila 246 existând dovada de comunicare a procedurii de citare ce atestă împrejurarea că debitoarea a fost citată și notificată la data de 15 mai 2009, introducând contestația în termenul limită prevăzut de lege, respectiv 25 mai 2009.
În baza prev. art.274 pr.civ. fiind căzută în pretenții, creditoarea a fost obligată să-i plătească debitoarei suma de 39,3 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar.
Creditoarea România Com SRL a promovat recurs împotriva acestei hotărâri solicitând casarea sentinței și admiterea cererii de deschiderea procedurii insolvenței.
Recurenta susține că sentința apare ca fiind nulă întrucât procedura de citare și comunicare a contestației formulată de debitor este viciată potrivit dispozițiilor art.85 pr.civ. impuneau instanței de a nu lua nici un fel de măsuri ori pronunțarea hotărârii în aceste condiții atrage nulitatea.
S-a mai învederat prin motivele de recurs că în derularea raporturilor contractuale a furnizat materiale de construcții debitoarei însă aceasta nu a procedat la plata unui număr de facturi însumând un cuantum de 56079,09 lei pe o perioadă mai mare de 30 de zile prezumția de insolvabilitate reieșind în mod evident din angajamentul de plată.
Cererea recurentei creditoare se subliniază că întrunea condițiile prevăzute de Legea nr.85/2006 fiind deținătoarea unei creanțe certe, lichide și exigibile în sensul art.379 pr.civ. judecătorul sindic interpretând greșit dispozițiile legale enunțate precum și prevederile art.3 din Legea nr.85/2006.
Analizând recursul promovat prin prisma motivele de recurs invocate, Curtea reține următoarele:
Creditoarea România Com SRl a solicitat deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SRL învederând că aceasta îi datorează suma de 56.097,09 lei debit principal plus penalități conform contractului comercial nr.971/2008 iar de la data scadenței au trecut mai mult de 30 de zile fără ca aceasta să-și îndeplinească obligațiile contractuale.
notificării cererii de deschidere a procedurii debitoarea SRL a formulat contestație în termenul legal arătând că în fapt debitoarea nu deține o creanță certă, lichidă și exigibilă întrucât facturile prezentate poartă mențiunea expedierii prin poștă fără a se face dovada expedierii, nu există dovada livrării mărfurilor așadar nu poate fi determinată nici data scadenței iar facturile nefiind acceptate apar diferențe între conținutul contractului și mărfurile înscrise pe facturi care nu au ajuns în posesia pretinsei debitoare nefiind atașate nici declarațiile de conformitate ori lipsa achitării mărfurilor conform mențiunilor înscrise pe facturi marfa rămâne proprietatea creditoarei neexistând așadar o obligație de plată ci eventual una de restituire a bunurilor.
Creditoarea mai învederează că pentru unele dintre produse a solicitat și obținut retur pentru că marfa nu corespundea calitativ iar pentru mărfurile intrate și-a achitat toate obligațiile astfel că în prezența existenței unor controverse legate de derularea raporturilor comerciale se impunea convocarea și soluționarea cauzei în condițiile art.13 din contract în fața Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă camera de Comerț și Industrie a României.
În ceea ce privește starea de insolvență s-a contestat prezumția invocată de creditoare arătând că are o serie de activități comerciale pe care le desfășoară având angajat personal căreia i-a achitat obligațiile salariale iar asociatul a împrumutat societatea cu peste 100.000 lei crescând astfel lichiditățile.
Procesul verbal cuprinzând dovada de îndeplinire a procedurii de citare întocmit la 15.06.2009 relevă că s-a procedat la comunicarea contestației creditoarei România COM SRL procedura de citare pentru termenul de 10.09.2009 fiind îndeplinită iar dovada de îndeplinire a procedurii de citare întocmită la 17.09.2009 confirmă că și pentru termenul din 15.10.2009 a fost îndeplinită procedura de citare în privința recurentei astfel că motivul de recurs prev. de art.304 pct.5 pr.civ. invocat de recurentă în conexiune cu dispozițiile art.85 din pr.civ. nu este prezent.
Analiza realizată de judecătorul sindic asupra contestației formulată de debitoare confirmă că acesta a procedat în mod corect la examinare tuturor înscrisurilor depuse în probațiune atât din perspectiva susținerilor debitoarei cât și cele ale creditoarei.
Judecătorul sindic a reținut în mod corect că în lipsa acceptării facturilor și în lipsa unei alte dovezi privind expedierea și primirea mărfurilor și a unor formulare de comenzi și a lipsei mențiunii din contract referitoare la prețul produselor nu poate fi reținut caracterul cert al creanței.
Convenția părților prezentată ca fiind înscrisul care asigură caracterul cert al pretențiilor a fost corect interpretat de către prima instanță care a reținut că potrivit clauzelor contractuale anterior livrării mărfii trebuia redactată o comandă scrisă ceea ce creditoarea nu a prezentat.
Recunoașterea pretențiilor deduse judecății prin angajamentul de plată semnat la 3 martie 2009 nu a fost reținută ca fiind reală de către judecătorul sindic în mod corect întrucât în lipsa mențiunii exprese a numărului facturii fiscale din cuprinsul angajamentului identitatea acestora cu facturile fiscale prezentate în justificarea cererii de deschidere a procedurii insolvenței nu poate fi realizată.
Caracterul cert al creanței din perspectiva prevederilor art.379 pr.civ. așadar nu a fost demonstrat în cauză, lichiditatea pretențiilor de asemenea nu a fost determinată iar exigibilitatea creanței în raport de clauzele contractuale care determină momentul plății de asemenea apare ca neconfirmat.
Legiuitorul a instituit o prezumție de insolvență împotriva creditorului care timp de 30 de zile nu onorează obligațiile de plată pe care le are față de unul sau mai mulți creditori însă această prezumție operează doar pentru ipoteza în care creditorul se poate prevala de o creanță certă, lichidă și exigibilă.
De altfel judecătorul sindic a reținut în mod corect că această prezumție chiar și pentru ipoteza în care s-ar fi admis existența unei creanțe certe, lichide și exigibile a fost răsturnată.
Judecătorul sindic a aplicat judicios dispozițiile legale incidente determinând corect starea de fapt relevată de probatoriul administrat astfel că reținând că nu este prezent motivul de recurs prev. de art.304 pct.9 pr.civ. astfel că în temeiul disp. art.312 pr.civ. Curtea va respinge recursul declarat de creditoareaROMÂNIA COMîmpotriva sentinței civile nr.3587 din 15.10.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj pe care o va menține în întregime.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de creditoarea ROMÂNIA COM împotriva sentinței civile nr.3587 din 15.10.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 01 februarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - - -
GREFIER
- -
Red./
4 ex./03.02.2010
Președinte:Augusta ChichișanJudecători:Augusta Chichișan, Mihaela Sărăcuț, Mirela Budiu
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
|---|
