Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 22/2008. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIE Nr. 22

Ședința publică de la 14 Ianuarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Traian Șfabu

JUDECĂTOR 2: Radu Cremenițchi

Judecător I -

Grefier - -

Pe rol judecarea cauzei Faliment privind pe recurent " - COM " I și pe intimat ADM.. PU-ȘI, lichidator CABINETUL INDIVIDUAL DE PRACTICIAN ÎN INSOLVENȚĂ, având ca obiect procedura insolvenței, împotriva sentinței comerciale numărul 324/S din 5 septembrie 2007 Tribunalului Iași - judecător sindic.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă administratorul judiciar desemnat recurentei-debitoare, reprezentat de dl. cons.jr.; intimatul-creditor I - Administrația Finanțelor Publice a municipiului I, reprezentat de d-na cons.jr., lipsind:

- recurent Debitor - " - COM "

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:

- recurs la al 2-lea termen; netimbrat - recurenta-debitoare s-a citat cu mențiunea timbrării recursului, indicîndu-i-se și cuantumul taxelor de timbru;

- administratorul judiciar a depus la dosar întîmpinarea formulată în cauză, cu duplicat necomunicat recurentei, după care

Din oficiu instanța invocă și pune în discuția părților excepția de netimbrare a recursului formulat de debitorul -COM I împotriva sentinței comerciale nr. 324/S din 5.09.2007 a Tribunalului Iași - judecător sindic.

Administratorul judiciar pune concluzii de anulare a recursului ca netimbrat.

Intimatul-creditor I - Adm. Finanțelor Publice I, prin d-na cons.jr., depune la dosar întîmpinarea formulată în cauză și solicită anularea recursului ca netimbrat.

Instanța declară închise dezbaterile și rămîne în pronunțare pe excepția de netimbrare a recursului.

Ulterior deliberării,

INSTANȚA

Asupra recursului comercial d e față;

Prin sentința comercială nr. 324/S din 5 septembrie 2007, Tribunalul Iași - judecător sindic admite cererea formulată de creditorul Direcția generală a Finanțelor Publice a județului I pentru deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului -COM

În temeiul art. 33 alin. 6 din Legea privind procedura insolvenței,

Dispune deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului -COM, cu sediul social în I,- (incinta ).

În temeiul art. 34 din Legea privind procedura insolvenței,

Numește administrator judiciar Cabinetul Individual de Practician în Insolvență, care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 20 din lege.

În lipsa unei convenții încheiate cu creditorii majoritari, administratorul va fi retribuit pe baza deconturilor aprobate de judecătorul sindic.

În temeiul art. 61 din Legea privind procedura insolvenței,

Dispune notificarea deschiderii procedurii debitorului, creditorilor și Oficiului registrului Comerțului de pe lîngă Tribunalul Iași în vederea efectuării mențiunii, în temeiul art. 61 din legea privind procedura insolvenței, prin Buletinul Procedurilor de Insolvență.

Fixează termenul limită pentru depunerea creanțelor la 29.10.2007.

Fixează termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la 19.11.2007

Fixează termenul pentru soluționarea eventualelor contestații la 12.12.2007, ora 11,00, la sediul judecătorului sindic din I, str. - nr. 20.A și pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor la 14.12.2007.

Fixează data ședinței adunării creditorilor la data de 19.11.2007, ora 11,00 la sediul judecătorului sindic din I, str. - nr. 20.A și convoacă creditorii debitorului pentru alegerea comitetului creditorilor, al președintelui acestuia și stabilirea remunerației administratorului judiciar.

Dispune trimiterea notificărilor către toți creditorii de către administratorul judiciar.

În temeiul art. 4 din Legea privind procedura insolvenței,

Dispune deschiderea, de către debitor, a unui cont bancar la o bancă din municipiul I, din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii. În caz de neîndeplinire a atribuției, contul va fi deschis de către administratorul judiciar.

Pentru a pronunța această hotărîre, prima instanță reține că cererea formulată de creditorul a județului I la 23.05.2007, avînd ca obiect deschiderea procedurii insolvenței, a fost comunicată debitorului la data de 30.05.2007 și că nu s-a formulat contestație.

Instanța constată că debitorul se află în încetare de plăți, stare de fapt dovedită cu actele depuse la dosarul cauzei și că nu pot fi reținute apărările formulate de debitor prin întîmpinare, potrivit cărora întîrzierea la plată este de numai 3 luni de zile, deoarece creanța pretinsă a fost stabilită prin titluri executorii necontestate în condițiile legii speciale iar cu probele administrate în cauză nu a putut înlătura prezumția de insolvență, instituită de dispozițiile art. 3 alin. (1), pct. 1, lit. a din Legea privind procedura insolvenței.

Împotriva acestei sentințe declară recurs debitorul -COM, cu sediul în I-, prin reprezentantul său legal, solicitînd desființarea parțială a hotărîrii.

În motivarea recursului, debitorul arată că a sperat ca instanța de fond să fi amînat soluționarea cererii avînd ca obiect deschiderea procedurii insolvenței pentru a fi avut, astfel, posibilitatea de a depune contestație în timp util.

Totuși, susține debitorul, își rezervă dreptul de a încerca măcar achitarea unei părți din valoarea totală a debitului.

Recurentul nu precizează temeiul de drept al cererii de recurs.

Analizînd recursul sub aspectul îndeplinirii dispozițiilor imperative cu privire la achitarea taxelor judiciare de timbru și a timbrului judiciar la depunerea recursului sau cel puțin pînă la prima zi de înfățișare inclusiv, cuprinse în dispozițiile art. 20 din Legea nr. 146/1997, republicată, instanța constată că recursul nu a fost timbrat așa cum a dispus, recurentul fiind citat cu mențiunea achitării taxelor de timbru, indicîndu-i-se și cuantumul.

În concluzie, instanța de recurs va anula recursul ca netimbrat și va menține sentința primei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

E:

Anulează ca netimbrat recursul fo0rmulat de "-Com " I împotriva sentinței comerciale nr. 324/S/5 septembrie 2007 Tribunalului Iași, pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 14 Ianuarie 2008.

PREȘEDINTE: Traian Șfabu

- -

JUDECĂTOR 2: Radu Cremenițchi

- -

JUDECĂTOR 3: Iulia Miler

I -

Grefier,

- -

Red.

Tehnored. /3 ex.

Tribunalul Iași - judecător sindic: BGD.

22 Ianuarie 2008

Președinte:Traian Șfabu
Judecători:Traian Șfabu, Radu Cremenițchi, Iulia Miler

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 22/2008. Curtea de Apel Iasi