Practica judiciara insolventa. Decizia 20/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 20
Ședința publică de la 14 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Traian Șfabu
JUDECĂTOR 2: Radu Cremenițchi
Judecător I -
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei Faliment privind pe recurent AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B și pe lichidator CABINET DE INSOLVENȚĂ, intimat ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE V, intimat SC -TRANS SRL V- SOCIETATE ÎN LICHIDARE, având ca obiect procedura insolvenței discutare raport activitate lichidator judiciar, împotriva sentinței civile numărul 327/F din 30 octombrie 2007 Tribunalului Vaslui - judecător sindic.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul-creditor B, reprezentat de dl.cons.jr. G, lipsind:
- intimat Creditor - ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE
- lichidator - CABINET DE INSOLVENȚĂ
- intimat Debitor - SC -TRANS SRL V- SOCIETATE ÎN LICHIDARE
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:
- recurs la prim termen, declarat și motivat în termen, după care
Dl.cons.jr. depune la dosar delegația de reprezentare a recurentului-creditor și precizează, la interpelarea instanței, că nu are de formulat alte cereri.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvîntul la dezbateri.
concluzii de admitere a recursului potrivit motivelor dezvoltate în scris, dl.cons.jr. apreciază că, în speță, neputîndu-se forma comitetul creditorilor, cererea formulată de un singur creditor pentru atragerea răspunderii materiale a administratorului este admisibilă. Depune în acest sens practică judiciară la dosar reprezentînd Încheierea nr. 556 din 23.10.2007 a Tribunalului Suceava.
Declarînd închise dezbaterile, instanța rămîne în pronunțare.
Ulterior deliberării.
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 327/F/30 octombrie 2007 Tribunalului Vaslui, judecător sindic s-a dispus:
" În temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenței;
Dispune închiderea procedurii insolvenței debitorului -TRANS cu sediul în V,-,. D,. 4, județul
Dispune radierea debitorului din Registrul Comerțului.
În temeiul art. 4 alin. 4 din legea insolvenței autoriză plata sumei de 4487 lei lichidatorului judiciar, din fondul special de lichidare.
În temeiul art. 136 din Legea privind procedura insolvenței:
Descarcă pe lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.
In temeiul art. 135 din Legea privind procedura insolvenței:
Dispune notificarea prezentei sentințe Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice, Oficiului Registrului Comerțului, Registrului Societăților Agricole sau altor registre în care este înregistrat debitorul, pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și prin publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență".
S-a reținut că la data de 9 octombrie 2007 lichidatorul judiciar desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului " -TRANS" cu sediul social în V, str. - bloc 335,. D,.4, jud. V, nr. de ordine în registrul comerțului J-, Cod fiscal Rl-, a solicitat să se dispună închiderea procedurii, ca urmare a lipsei bunurilor în averea debitorului;
Constatând că procedura concursuală a fost deschisă prin Sentința civilă nr. 186/F pronunțata în ședința publică din data de 12 iunie 2007;
Constatând că s-au întocmit și comunicat notificările în condițiile art. 61 din Legea privind procedura insolvenței;
Constatând că notificarea a fost publicata în Buletinul procedurilor de Insolvență conform art. 61 alin. 3 din Legea privind procedura insolvenței;
În drept, art. 131 din Legea privind procedura insolvenței prevede că "în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constata că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă, să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care acesta este înmatriculat".
În temeiul art. 131 din legea privind procedura insolvenței, s-a dispus încheierea procedurii insolvenței și radierea debitorului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs susținând că:
La data de 24.10.2007 AVAS a solicitat autorizarea din partea judecătorului sindic de a fi împuterniciți creditorii sa formuleze cererea întemeiata pe dispozițiile art. 138 din Legea 85/2006. În acest sens precizăm că atâta timp cât lichidatorul judiciar a omis să promoveze o astfel de cerere, se poate dispune ca această cerere să fie formulată de comitetul creditorilor. Arată că legiuitorul a stabilit expres această posibilitate, în sensul de a se permite oricărui creditor, cu autorizarea judecătorului sindic, să solicite angajarea răspunderii patrimoniale a persoanelor vinovate de ajungerea debitoarei în încetare de plați, tocmai pentru a nu se omite parcurgerea unei etape importante în lichidarea judiciară a debitorilor supuși dispozițiilor Legii 85/2006.
Modificarea adusă de Legea 85/2006 nu presupune o limitare a dreptului creditorilor de a formula cererea întemeiată pe dispozițiile art. 138, știut fiind faptul că practica a demonstrat imposibilitatea în unele cazuri de a putea fi constituit un comitet al creditorilor conform dispozițiilor art. 16 din legea anterior menționată, în creditorilor nefiind înregistrați un număr suficient de mare de creditori. Dacă s-ar consacra această opinie, s-ar crea un precedent deosebit de periculos, în sensul că s-ar crea un dezechilibru între debitorii supuși unei proceduri de lichidare judiciară, cei cu un număr mai mic de creditori înscriși la masa credală fiind favorizați prin imposibilitatea formulării unei cererii împotriva organelor de conducere statutare, în lipsa unui comitet al creditorilor.
ingura condiție, înainte de a se formula cererea de angajare a răspunderii patrimoniale privește o autorizare din partea judecătorului sindic de a autoriza creditorii să o formuleze, în lipsa demersurilor întreprinse în acest sens de lichidatorul judiciar.
În cauza de față arată că sunt îndeplinite condițiile legale, lichidatorul judiciar nepromovând o astfel de cerere, iar la dosarul cauzei există o astfel de solicitare, asupra căreia judecătorul sindic nu s-a pronunțat, deși a fost legal investit cu soluționarea acesteia.
Prin neparcurgerea acestei etape esențiale în cadrul unei lichidări judiciare au fost grav prejudiciate drepturile si interesele creditorilor, apreciind în acest sens că a fost dispusă închiderea procedurii insolvenței cu nerespectarea dispozițiilor legale, precum și a spiritului legii, care oferă mai multe instrumente în vederea recuperării creanțelor creditorilor înscriși la masa credală. Scopul legii este acoperirea întregului pasiv, cererea formulată împotriva fostei conduceri având menirea de a se asigura posibilitatea acoperirii și a pasivului rămas în urma valorificărilor bunurilor debitoarei.
a solicitat judecătorului sindic autorizarea promovării cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale, nefiind pronunțată nici o hotărâre judecătorească în acest sens. Prin descărcarea lichidatorului judiciar și a judecătorului sindic de orice îndatoriri și responsabilități, nu mai poate fi exercitat controlul judecătoresc asupra incidenței prevederilor art. 138 din Legea 85/2006, deși în cauză sunt identificate fapte ce fac aplicabile prevederile legale anterior menționate. Închiderea procedurii echivalează în acest caz cu o antepronunțare a instanței de judecată, asupra unei eventuale cereri de obligare la suportarea pasivului, aceasta nefiind nici măcar supusă dezbaterilor instanței de judecată.
Faptul că lichidatorul și-a exprimat un punct de vedere, respectiv neincidența dispozițiilor art. 138 din Legea 85/2006, nu poate constitui o autoritate de lucru judecat, ci reprezintă pur si simplu o părere personală. Așa cum rezultă din considerentele hotărârii atacate, instanța de fond a înțeles să acorde lichidatorului judiciar puterea de decizie în ceea ce privește admitere sau nu a unei cereri de antrenare a răspunderii patrimoniale, ceea ce este neconform cu legea aplicabilă.
De asemenea în mod eronat instanța de fond reține faptul că nu s-a solicitat autorizarea formulării cererii de angajare a răspunderii patrimoniale. a solicitat aceasta în mod expres, legea neimpunând nici o condiție de formă, însă solicitarea instituției a fost în mod greșit catalogată ca fiind niște obiecțiuni formulate la raportul final.
Din considerentele hotărârii criticate nu rezultă sub nici un aspect motivele care au constituit baza luării acestei hotărâri, fiind o simplă afirmație a instanței de fond, exprimată printr-o simplă frază. Înalta Curte de Casație si Justiție a admis constant ca motiv de casare "insuficienta" motivare. Astfel, insuficienta motivare este echivalentă cu lipsa motivării în sine, simpla afirmare a unor fapte sau concluzii neputând ține loc analizei pe care instanța de fond este obligată să o facă înainte de a da o hotărâre. Analiza întregului probatoriu reprezintă efectiv arătarea în scris a rațiunilor ce au determinat instanța de judecată să admită sau să respingă o cerere, fiind o lucrare subiectivă care cuprinde tot meritul instanței de judecată și aportul acesteia la aflarea adevărului.
. de a motiva hotărârea, convingător și pertinent, reprezintă o reală garanție pentru părți, prin care se dă posibilitatea de a putea exercita un real control judiciar, prin pronunțarea unei hotărâri care se întemeiază atât pe considerentele de fapt, cât și pe cele de drept care au format convingerea instanței.
n speța dedusă judecații se constată o continuare a activității, păguboasă pentru societatea falită, în ciuda elementelor de avertizare care indicau iminenta insolvență.
Faptul că instituția, în calitatea sa de creditor, este în situația imposibilității recuperării sumei cu care s-a înscris la masa credală, constituie o premisă concretă pentru a determina instanța de judecată să oblige persoanele responsabile la plată, aspect necercetat de instanța a cărei sentință o critică. În acest sens, subliniază reaua-credință de care a dat dovada fosta conducere a debitoarei în exercitarea atribuțiilor, atunci când au dus - TRANS spre o incapacitate de plați de natură a prejudicia creditorii, persoane de bună-credință, printre aceștia aflându-se și
a suferit un prejudiciu a cărui existență certă este stabilită prin constatarea de către tribunal a faptului că debitoarea a ajuns în încetare de plați și că împotriva acesteia a fost declanșată procedura falimentului.
Judecătorul nu a aplicat corect regulile răspunderii instituite de dispozițiile art. 138 din Legea 85/2006 privind ajungerea în stare de insolvență a debitoarei, ca fiind un complex de cauze sau condiții care au dus sau au favorizat ajungerea societății în încetare de plăți. Prin aceste fapte debitoarea a fost lipsită de lichidități tocmai pentru că a fost administrată cu rea-credință sau cu neglijență, creditorii nemaiputându-și recupera creanțele, scopul acestei dispoziții legale fiind tocmai punerea la îndemâna creditorilor a unor proceduri speciale, prin care să poată să-și acopere creanțele de la persoanele vinovate de ajungerea societății în incapacitate de plată, atât în ceea ce privește judecarea acestora, cât și în ceea ce privește probațiunea, legea instituind prezumții de culpă și de cauzalitate între faptă si prejudiciu.
Prevederile articolului sus-menționat nu conțin în mod explicit cerința culpei sau a greșelii membrilor organelor de conducere ale societății comerciale ajunsă în încetare de plați; "această omisiune (așa cum este apreciată și de literatura de specialitate - - "Regimul juridic al insolvenței") nu este întâmplătoare, ci vine să sublinieze regimul agravat al răspunderii acestor membrii ai organelor de conducere".
În aceeași interpretare "modul de formulare, în textul legii, a faptelor care atrag răspunderea membrilor organelor de conducere elimină posibilitatea absenței culpei, subliniind, dimpotrivă, vinovăția acestor membri, noțiune care, în toate ramurile de drept desemnează deopotrivă intenția și culpa propriu-zisă".
Faptul că nu s-ar fi putut stabili o legătură de cauzalitate între activitatea administratorului și starea de insolvența nu este relevantă în speța dedusă judecății, atât timp cât legea nu face referire expresă la aceasta.
În acest sens evidențiază faptul că legiuitorul, în textul legii, folosește expresia "au contribuit" la ajungerea societății în stare de insolvență, ceea ce sugerează aplicabilitatea textului și în situația în care fapta a constituit numai condiția favorabilă pentru realizarea efectului."
Analizând global aceste critici în raport de dispozițiile legale incidente, se constată că recursul nu este fondat.
Lichidatorul judiciar desemnat prin raportul întocmit cerut ca judecătorul sindic să dispună încheierea procedurii ca urmare a lipsei bunurilor în averea debitorului.
Procedura a fost deschisă prin sentința civilă nr. 186/F/12 iunie 2007.
S-au întocmit și comunicat notificările în conformitate cu art. 61 din Legea nr. 85/2006 persoanelor interesate, notificarea fiind publicată în temeiul art. 61 alin. 3 din Legea nr. 85/2006.
În baza art. 131 din Legea insolvenței nr. 85/2006, în orice stadiu al procedurii dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va putea închide procedura și să dispună radierea din registrul comerțului.
În contextul dat, angajarea răspunderii penale a persoanelor de conducere o poate cere în temeiul art. 138 din Legea nr. 85/2006 administratorul/lichidatorul judiciar ori în condiții speciale comitetul creditorilor cu încuviințarea judecătorului sindic. În contextul dat, un singur creditor nu poate forma o astfel de cerere. În cazul de față B, nu poate singur să promoveze acțiunea în răspunderea administratorului societății debitoare, neavând cadru legal, iar la lege nu se poate adăuga. Aceasta indiferent de faptul că nu s-a constituit încă comitetul creditorilor sau nu s- putut constitui, cât timp există posibilitatea legală de a formula cerere în acest sens de lichidator/administrator judiciar.
Pe cale de consecință, se constată că toate motivele evocate sunt nefondate, urmând a se respinge recursul și a se menține sentința instanței de fond ca temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de B împotriva sentinței nr. 327/F din 30 octombrie 2007 Tribunalului Vaslui, judecător sindic, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 14 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red.
Tehnored.
02 ex.
22 ianuarie 2007
Tribunalul Vaslui
Jud. G
Președinte:Traian ȘfabuJudecători:Traian Șfabu, Radu Cremenițchi, Iulia Miler
← Contestatie faliment - procedura insolventei. Decizia 197/2008.... | Practica judiciara insolventa. Decizia 298/2008. Curtea de Apel... → |
---|