Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Încheierea 23/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALA,DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV SI FISCAL
DOSAR NR-
ÎNCHEIERE CIVILĂ NR. 23/2009
Ședința publică din data de 29 iunie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Augusta Chichișan
JUDECĂTOR 2: Eleonora Gheța
JUDECĂTOR 3: Mihaela Sărăcuț
GREFIER: - -
S-a luat în examinare cererea de suspendare formulată de debitoarea - SRL a sentinței civile nr. 1641 din 29.04.2009 pronunțate în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj în contradictoriu cu intimații - LEASING SA și SOCIETATEA LICHIDARE Z având ca obiect procedura insolvenței - deschiderea procedurii insolvenței.
La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat avocat pentru recurentă și avocat pentru intimata - Leasing SA, lipsă fiind Societatea Lichidare
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cererea de suspendare este legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în sumă de 10 lei și timbru judiciar in valoare de 0,3 lei.
S-a făcut referatul cauzei după care, reprezentantul recurentei depune la dosar dovezile ce atestă achitarea taxelor de timbru și timbru judiciar pentru cererea formulată, dovada consemnării cauțiunii în cuantum de 500 lei pentru a se înregistrarea în Registrul de valori al instanței și concluzii scrise, din care un exemplar se comunică cu reprezentantul intimatei și arată că nu mai are cereri de formulat.
Reprezentantul intimatei depune la dosar note de ședință și arată că nu mai are cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea dă cuvântul în susținerea cererii de suspendare formulată.
Reprezentantul recurentei solicită admiterea cererii de suspendare formulate, pentru motivele depuse pe larg în scris și susținute în fața instanței. În susținere se arată că sunt întrunite condițiile de admisibilitate, iar prin acordarea suspendării nu se prejudiciază în nici un fel fondul cauzei, fiind o măsură cu caracter vremelnic.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea cererii formulate pentru motivele depuse în scris și susținute oral în fața instanței. În susținere se arată că, sunt îndeplinite condițiilor prevăzute de art. 2 alin 1 din Legea nr. 85/2006 pentru a fi în procedura sumară de insolvență, respectiv debitoarea nu deține nici un bun, așa cum rezultă din bilanțul pe 2007, cel pe 2008 nu l-a depus, administratoarea societății nu a fost găsită la nici una dintre adresele cunoscute și este probabil ca utilajele să fie deja vândute. Se arată că pentru cheltuielile de judecată se va urma o cale separetă.
În replică, reprezentantul recurentei arată că, scopul pentru care au fost achiziționate utilajele a fost unul productiv, în vederea asigurării obiectului de activitate, că timp de 6 luni debitoarea achitat ratele fără nici o problemă.
În replică, reprezentantul intimatei arată că, activitatea societății debitoare este de mult suspendată, că acesta nu mai deține nici un bun.
CURTEA
Prin cererea de suspendare cuprinsă în memoriul de recurs formulat, debitoarea - SRL a solicitat instanței ca în contradictoriu cu creditoarea - LEASING SA, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună suspendarea executării sentinței comerciale nr.1641, pronunțată la data de 29 aprilie 2009 de către judecătorul-sindic.
În motivarea formulată prin intermediul înscrisului intitulat "Concluzii", debitoarea a susținut, în esență că se impune admiterea cererii formulate în principal datorită faptului că repunerea părților în situația anterioară ar fi imposibilă dacă ulterior recursul împotriva hotărârii de deschidere a procedurii insolvenței ar fi admis, iar lichidatorul nu a efectuat operațiunile specifice derulării procedurii care să fie ireversibile.
Apoi, se susține că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale cererii de suspendare întrucât debitoarea a formulat recurs, a achitat cauțiunea stabilită iar adoptarea măsurii nu prejudiciază fondul cauzei.
Prin întâmpinarea formulată, creditoarea - LEASING SA a solicitat respingerea cererii de suspendare formulată arătând în susținerea poziției sale procesuale că suspendarea solicitată este facultativă iar debitoarea este în insolvență.
Analizând cererea formulată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art.300 Cod procedură civilă și art.8 din Legea nr.85/2006, Curtea constată că este nefondată pentru următoarele considerente:
Prin sentința comercială nr. 1641 din 29 aprilie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj s-a admis cererea formulată de creditoarea - LEASING SA împotriva debitoarei - SRL.
S-a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei - SRL, J-, CUI -.
A fost numit administrator judiciar SOCIETATEA LICHIDARE Z, care să îndeplinească atribuțiile prevăzute de art. 20 din Legea nr. 85/2006.
S-a stabilit în sarcina debitoarei obligația de a depune la dosarul cauzei actele și informațiile prevăzute de art. 28 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii.
S-a dispus ridicarea dreptul de administrare al debitoarei și desemnarea administratorului special.
S-a stabilit în sarcina administratorului judiciar obligația de a depune la dosar un raport asupra cauzelor și împrejurărilor ce au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă conform prevederilor art. 59 din Legea nr. 85/2006.
S-a dispus comunicarea prezentei instanțelor judecătorești în a căror jurisdicție se află sediul debitoarei, tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi, aceasta din urmă obligație fiind în sarcina administratorului judiciar.
S-a dispus indisponibilizarea părților sociale ale debitoarei în registrul special de evidență.
S-a stabilit în sarcina debitoarei obligația de a pune la dispoziția administratorului judiciar toate informațiile cerute cu privire la activitatea debitoarei, precum și lista cuprinzând plățile și transferurile patrimoniale efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii.
S-a dat dispoziție tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără ordinul judecătorului sindic sau al administratorului judiciar, sub sancțiunea prevăzută de art. 48 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, obligația de notificare revenind administratorului judiciar.
S-a dispus în sarcina administratorului judiciar obligația de a efectua notificările prevăzute de art. 61 din Legea nr. 85/2006.
S-a fixat termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanțelor la data de 27 iunie 2009, termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la data de 3 august 2009, data limită pentru depunerea contestațiilor cu privire la creanțele și drepturile de preferință trecute de administratorul judiciar în tabelul preliminar la 29 august 2009 și termenul pentru soluționarea eventualelor contestații și pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor la 9 septembrie 2009.
S-a dispus în sarcina administratorului judiciar obligația de a depune rapoarte privind modul de îndeplinire a atribuțiilor sale, cu justificarea cheltuielilor, la fiecare termen de continuare a procedurii, potrivit art. 21 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
S-a dispus în sarcina administratorului judiciar obligația de a depune raportul prevăzut de art. 54 din Legea nr. 85/2006 în termen de maximum 30 de zile de la data desemnării sale, cu obligația de a notifica creditoarea și debitoarea în cazul formulării unei propuneri de trecere a debitoarei în faliment în procedură simplificată și a fixat termen pentru dezbaterea acestui raport pentru data de 10 iunie 2009, sala 249, ora 8.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că debitoarea se află în stare de vădită insolvență, în sensul dispozițiilor art. 3 pct. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006. Concret, prezumția de vădită insolvență a debitoarei în sensul dispozițiilor art. 3 pct. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006 rezultă din neplata de către debitoare a ratelor convenite cu creditoarea prin contractele de leasing financiar nr. 28941/20 aprilie 2008 (26-35), nr. 28600/3 aprilie 2008 (37-47) și nr. 29734/15 mai 2008 (63-71), titluri executorii conform art. 8 din OG nr. 51/1997 în ceea ce privește obligațiile debitoarei rezultate din raporturile juridice specifice convenției de leasing.
Dată fiind natura juridică de titlu executoriu a actelor juridice în baza cărora s-a născut creanța de care se prevalează creditoarea - LEASING SA - contracte de leasing, această creanță nu este supusă verificării judecătorului sindic, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 66 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, iar creanța care rezultă din acest contracte este prezumată a fi certă în sensul dispozițiilor art. 379 alin. 3.proc.civ. în conformitate cu dispozițiile art. 7.2. liniuța a 2-a din fiecare contract de leasing financiar mai sus menționat, coroborat cu facturile de la 10-14 și art. 22-24 și în conformitate cu dispozițiile art. 15.3, 15.7 și 15.9 din fiecare contract de leasing financiar mai sus menționat, este lichidă prin modul său de stabilire (în bani) și este exigibilă, pro rata la fiecare dintre scadențele înscrise în facturile arătate și în scrisorile de reziliere. În fine, creanța creditoarei - LEASING SA este superioară valorii prag de 10000 lei, fiind astfel respectate cerințele art. 3 pct. 6 și 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006.
Potrivit art.300 alin.2 pr.civ. instanța investită cu judecarea recursului poate dispune motivat suspendarea executării hotărârii recurate -, prevederile art.403 alin.3 și 4 aplicându-se corespunzător.
Rezultă din conținutul dispozițiilor legale redate anterior că suspendarea executării hotărârii recurate are un caracter facultativ, care poate fi acordată de către instanță, legiuitorul nestabilind, însă, care sunt criteriile ce trebuie avute în vedere la analizarea cererii de suspendare; în aceste condiții, instanța, a aplicat prin analogie dispozițiile legale care reglementează suspendarea actelor administrative.
Ca atare, instanța a analizat dacă în speță ne aflăm în prezența unor cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente.
În speță instanța va aprecia că aceste cerințe nu sunt îndeplinite. Astfel, cererea debitoarei nu poate fi apreciată că poate constitui un caz bine justificat întrucât îndeplinirea atribuțiilor specifice de către administratorul judiciar desemnat în procedura insolvenței anterior momentului la care o instanță de judecată să se fi pronunțat irevocabil cu privire la legalitatea adoptării acestor măsuri decurg din lege; totodată, eventualele prejudicii care ar putea decurge din executarea silită a obligațiilor fiscale respectiv din neîndeplinirea obligațiilor contractuale în derulare, nu poate fi reținută de către instanță drept temei al unei eventuale suspendări a executării hotărârii recurate.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia cererea de suspendare formulată de către debitoare ca fiind nefondată iar în temeiul art.300 pr.civ. raportat la art.8 alin.3 din Legea nr.85/2006 o va respinge.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Respinge cererea de suspendare formulată de debitoarea - SRL împotriva sentinței civile nr. 1641 din 29.04.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 29.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red./
2 ex./02.07.2009
Jud.fond.-
Președinte:Augusta ChichișanJudecători:Augusta Chichișan, Eleonora Gheța, Mihaela Sărăcuț
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|