Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 2344/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2344/2009
Ședința publică de la 06 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Axente Irinel Andrei
JUDECĂTOR 2: Claudia Idriceanu
JUDECĂTOR 3: Danusia
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva sentinței comerciale nr. 1133/C/24.03.2009 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C-N, SC SRL, G, intimat, intimat, intimat, intimat, -, având ca obiect procedura insolvenței - angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recurenta este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că la data de 5 octombrie 2009, s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea intimatului, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.
Curtea, în urma deliberării, în baza înscrisurilor existente la dosar, apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată și în temeiul dispozițiilor art. 150 cod procedură civilă declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
După închiderea dezbaterilor, în cauză s-a prezentat d-na avocat - reprezentanta intimatului, care solicită instanței redeschiderea dezbaterilor pentru a avea posibilitatea de a pune concluzii pe fondul cauzei.
Curtea, raportat la cererea formulată de reprezentantul intimatului, dispune redeschiderea dezbaterilor.
Reprezentanta intimatului arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Curtea, după deliberare, nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fond asupra recursului.
Reprezentanta intimatului solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, pentru motivele expuse pe larg în întâmpinare și susținute oral cu ocazia acordării cuvântului pe fond. Nu solicită cheltuieli de judecată
CURTEA
Prin sentința comercială nr. 1133 din 24 martie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Clujs -a respins cererea formulată de B în contradictoriu cu pârâții G, având ca obiect instituirea răspunderii materiale.
S-a stabilit termen pentru examinarea stadiului procedurii pentru data de 12 mai 2009, sala 249, ora 10,00.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență înregistrat la 26 martie 2007 și având nr.409/23.03.2007 (69-72) învederează faptul că asociații G și au fost desemnați ca administratori statutari ai debitoarei, că starea de insolvență se datorează, în principal, pierderilor înregistrate până în anul 2001, ceea ce a condus la decapitalizarea societății și că au fost predate toate documentele contabile, din care a rezultat că declarațiile fiscale au fost depuse în termen, iar contabilitatea debitoarei a fost condusă conform legii și la zi.
Ceilalți pârâți sunt foști asociați ai societății debitoare (183-191), iar B nu a justificat calitatea acestora de administratori de fapt ai debitoarei, deși prin cererea precizată a arătat că în această calitate au fost chemați în judecată acești pârâți.
SC SRL a fost dizolvată de drept pentru nemajorarea capitalului social prin încheierea judecătorului delegat nr.3047/23.10.2001, motiv pentru care nu a mai desfășurat activități.
Raportul întocmit de către lichidatorul judiciar cu privire la cauzele ajungerii debitoarei în stare de insolvență s-a comunicat cu B (76-77), care nu a formulat obiecțiuni pentru termenul din 17 aprilie 2007.
Potrivit art.138 lit.c din Legea nr.85/2006, se poate antrena răspunderea materială a persoanei care a cauzat starea de insolvență a debitorului prin aceea că a dispus în interes personal continuarea unei activități care ducea în mod vădit la încetarea de plăți.
În speță, pentru pârâții foști asociați ai debitoarei, această susținere nu este întemeiată, după cum rezultă chiar din considerentele cererii precizate (152-153), respectiv din faptul că se susține că operează prezumția că administratorii au continuat o activitate ce ducea la încetarea de plăți pentru că aveau un interes constând în faptul că mandatul lor este un mandat comercial prezumat a fi oneros. Pentru acești pârâți nu s-a făcut nici o dovadă în sensul că ar fi fost administratori de fapt ai debitoarei, astfel că acest temei de drept este total nefondat în ceea ce-i privește, chiar la o primă examinare a celor arătate prin cererea precizată.
Pentru foștii administratori statutari G și nu a fost dovedită fapta prev. de art.138 lit.c din Legea nr.85/2006.
Fiind vorba despre o răspundere civilă delictuală și despre o faptă comisivă invocată în sarcina acestor pârâți, interesul personal al acestora de a continua activitatea debitoarei, chiar dacă ducea în mod vădit la o încetare de plăți, trebuie dovedit și nu prezumat, iar în speță nu a făcut această dovadă, respectiv nu a probat fapte din care să poată fi reținută în sarcina pârâților săvârșirea în interes personal a acțiunii prev. de art.138 lit.c din Legea nr.85/2006.
Răspund material și aceia care au determinat starea de insolvență prin deturnarea sau ascunderea unei părți din activul persoanei juridice sau prin mărirea în mod fictiv a pasivului acesteia (art.138 lit.e din Legea nr.85/2006), respectiv prin folosirea de mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri în scopul întârzierii încetării de plăți (art.138 lit.f).
Cererea nu a fost întemeiată nici sub aspectul prevederilor art.138 lit.e și f din Legea nr.85/2006, față de pârâții care au avut calitatea de asociat ai debitoarei și pentru care nu s-a dovedit calitatea de administrator de fapt, nefiind dovedite în sarcina acestora săvârșirea unor fapte de felul celor invocate prin acțiunea precizată.
Cu privire la pârâții foști administratori statutari ai debitoarei, respectiv G și faptele comisive prev. de art.138 lit.e și f din Legea nr.85/2006 nu au fost probate și doar susținute în baza unor prezumții relative nesusținute de nici un fel de justificare scriptică.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditorul AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B solicitând admiterea acestuia, admiterea cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale și obligarea la plata pasivului rămas neacoperit în cadrul procedurii de insolvență a debitoarei SC SRL.
În dezvoltarea motivelor de recurs, creditorul arată că, potrivit OUG nr. 95/2003 privind preluarea de către AVAS a unor creanțe bugetare în vederea încasării și virării lor la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, AVAS s-a subrogat în toate drepturile și obligațiile procesuale ale CAS
În temeiul art. 2 din același act normativ, AVAS a încheiat cu Casa de Asigurări de Sănătate Comercial Cluj Protocolul nr. 2/23 februarie 2004 având ca obiect transferul creanțelor bugetare existente în evidențele contabile ale CAS
Conform prevederilor art. 2 alin 2 din OUG nr. 95/2003, modificată prin Legea nr. 557/18 decembrie 2003, creanța instituției are valoarea nominală de 12.957,07 RON, care consolidată în USD, reprezintă 3.950,57 USD la cursul de la data preluării.
Dispozițiile art. 138 alin 1 lit c din Legea nr. 85/2006 trebuie interpretate ca o sancțiune care trebuie aplicată administratorilor care au continuat o activitate care ducea la încetarea de plăți, cu mențiunea că interesul acestora de a continua activitatea unui debitor aflat în încetare de plăți este prezumat, datorită faptului că mandatul în baza căruia au condus societatea comercială este unul comercial, care este prezumat a fi oneros, concluzie care rezultă din interpretarea coroborată a următoarelor texte de lege: obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat, art. 72 din Legea nr. 31/1990-Legea societăților comerciale; mandatul comercial nu se prezumă a fi gratuit- art. 374 Cod comercial.
Raportul de cauzalitate dintre fapta administratorilor/asociaților și prejudiciul suferit de AVAS alături de ceilalți creditori este evident, rezultând din faptul că, deși societatea se afla în încetare de plăți, administratorii debitorului au continuat activitatea, ceea ce a condus la creșterea datoriilor existente, și la apariția altora noi, respectiv la nerecuperarea creanțelor pe care AVAS și ceilalți creditori le aveau față de debitor.
Elementele răspunderii civile delictuale sunt îndeplinite astfel:fapta ilicită- fapta ilicită poate consta și într-o inacțiune, cu condiția să existe o normă juridică de natură să oblige o anumită persoană să acționeze într-un anumit mod, iar persoana respectivă să nu se conformeze acestei obligații de a acționa;vinovăția- rezultă chiar din neîndeplinirea acestor obligații, în condițiile în care nu s-a dovedit existența unei împrejurări care înlătură vinovăția. De asemenea, potrivit art. 999 cod civil răspunderea este antrenată și pentru prejudiciul ce a fost cauzat prin neglijență; prejudiciul- este născut și actual, este probat prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei; legătura de cauzalitate- potrivit practicii și doctrinei în materie, prin art. 138 din Legea nr. 85/2006, se instituie în favoarea creditorilor o prezumție legală privind legătura de cauzalitate dintre săvârșirea uneia din faptele enumerate la acest articol și starea de insolvență a debitoarei.
Parte din debitele societății falite, reprezintă contribuția personală a angajaților societății, în calitate de asigurați, pe care, potrivit prevederilor referitoare la asigurările sociale în materie, pârâta debitoare, prin organele de conducere, avea obligația să o vireze lunar către Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate.
Creanța AVAS este preluată de la CAS C și astfel, în practică, s-a stabilit că fapta ilicită prevăzută de art.138 lit f din lege se săvârșește prin nevirarea de către membrii organelor de conducere către Fondul Național de asigurări sociale de Sănătate, a sumelor reprezentând contribuția personală a salariaților, debitorului persoană juridică, sume pe care, potrivit prevederilor legale, membrii organelor de conducere le-au reținut din salariile angajaților, însă, aceste fonduri nu au fost virate către fondul amintit.
Din perspectiva reglementării prevăzute de Legea nr. 85/2006 răspunderea membrilor organelor de conducere ale societăților ajunse în încetare de plăți, așa cum este prevăzută de art. 138 din lege, este o răspundere specială, care pune la îndemână creditorilor și a instanței mijloacele juridice cele mai adecvate pentru a se asigura acoperirea în totalitate sau în parte a pasivului debitorului, judecătorul sindic putând să stabilească încadrarea vinovăției conform art 138 din Legea nr. 85/2006 în baza rolului său activ.
Intimatul prin întâmpinarea depusă la data de 5 octombrie 2009 solicită respingerea recursului ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică (40-43).
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și având în vedere dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, Curtea de apel constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
Raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență întocmit și înregistrat de către lichidatorul judiciar la data de 26 martie 2007 arată faptul că, asociații G și au fost desemnați ca administratori statutari ai debitoarei iar starea de insolvență se datorează în principal, pierderilor înregistrate până în anul 2001 ceea ce a condus la decapitalizarea societății. Pe de altă parte, au fost predate toate documentele contabile din care a rezultat că declarațiile fiscale au fost depuse în termen iar contabilitatea debitoarei a fost condusă conform legii și la zi.
Creditorul recurent AVAS B susține că hotărârea judecătorului sindic este nelegală fiind dată cu aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor art. 138 alin 1 lit c din Legea nr. 85/2006.
Astfel, în opinia recurentului fapta prevăzută la textul sus arătat trebuie interpretată ca o sancțiune ce urmează a fi aplicată administratorilor care au continuat o activitate ce ducea la încetarea de plăți, cu mențiunea că interesul acestora de a continua activitatea unui debitor în atare situație este prezumat, datorită faptului că mandatul în baza căruia au condus societatea comercială este unul comercial care este prezumat a fi oneros, concluzie ce rezultă din interpretarea coroborată a prevederilor art. 72 din Legea nr. 31/1990 - legea societăților comerciale și art. 374 Cod comercial.
În concret, în ceea ce privește această situație, din interpretarea textelor de lege sus menționate, rezultă că administratorul unei societăți comerciale răspunde patrimonial pentru continuarea în interes personal a unei activități ce ducea la încetarea de plăți a societății, situație în care se cere dovedirea de către cei prejudiciați numai a existenței stării de insolvenței a debitorului și prejudiciului suferit ca urmare a continuării activității iar interesul personal al administratorilor de a continua această activitate este prezumat și nu este necesară dovedirea de către creditor a acestuia.
Prevederile art. 138 alin 1 lit c se referă la fapta săvârșită de membrii organelor de conducere sau supraveghere din cadrul societății comerciale care au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți.
Pentru existența acestei fapte ilicite legiuitorul solicită ca persoana responsabilă să fi desfășurat personal sau să fi dispus în calitatea sa de membru al organului de conducere desfășurarea unei activități neprofitabile care să conducă la insuficiența fondurilor bănești disponibile ale debitorului persoană juridică.
Ori, din toate actele și probele dosarului nu rezultă faptul că pârâții ar fi dispus continuarea în interes personal a activității societății comerciale ci dimpotrivă cauzele și împrejurările care au determinat apariția stării de insolvență sunt de natură obiectivă și nu datorită unor cauze imputabile conducerii societății.
De aceea, nu poate fi acceptată teoria că aceștia au avut un interes personal de a continua activitatea, interes care este prezumat din mandatul comercial cu titlu oneros în baza căruia își exercitau atribuțiile de administrator.
În speță nu s-a dovedit nici măcar raportul de cauzalitate dintre fapta administratorilor/asociaților și prejudiciul suferit de creditor, neputându-se reține doar susținerea creditorului recurent că prin continuarea activității datoriile existente au crescut prin acumularea dobânzilor.
Față de considerentele mai sus expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin 1 Cod procedură civilă, urmează a se respinge ca neîntemeiat recursul declarat de creditorul AVAS
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de creditorul AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B împotriva sentinței comerciale nr. 1133/24.03.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 6 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
--- - - - -
Red./
30 ex./29.10.2009
Jud.fond.-
Președinte:Axente Irinel AndreiJudecători:Axente Irinel Andrei, Claudia Idriceanu, Danusia
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
|---|
