Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 253/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL

SECȚIA COMERCIALĂ SI DE contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DOSAR Nr-

DECIZIA Nr. 253

Ședința publică din data de 21 februarie 2008

PREȘEDINTE: Alexandrina Urlețeanu

JUDECĂTORI: Alexandrina Urlețeanu, Maria Pohoață Valentin Niță

: - -

Grefier: - -

&&&&&

Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de creditoareaSC SRL,B,-, sector 2, cu domiciliul ales în vederea citării în comuna,-, județul I, împotriva sentinței nr. 254 din 11 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata debitoare SC SRL cu sediul în M,- A, județul D și intimatOficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, Târgoviște,., nr.1, județul

Recursul este timbrat cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei conform 22 din 13.02.2008 și timbru judiciar de 0,15 lei.

- apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recursul se află la primul termen de judecată, este timbrat iar recurentul prin cererea de recurs solicită în conformitate cu disp. art. 242 alin. 2, judecata cauzei în lipsă, după care,

Curtea, luând act de că în cauză nu se formulează alte cererii cât și solicitarea recurentei de a se soluționa cauza în lipsa sa, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

CURTEA

Prin sentința nr.254 din 11 decembrie 2007 judecătorul sindic de la Tribunalul Dâmbovițaa respins cererea formulată de creditoarea SC --Ro Distribution SRL B,în contradictoriu cu debitoarea SC SRL M, reținând că cererea creditoarei nu îndeplinește cerințele prevăzute de art. 31 din legea insolvenței, în sensul că nivelul creanței nu depășește pragul minim valoric prevăzut de art.3 pct. 12 din lege.

Cererea formulată de creditoare la data de 15 noiembrie 2007, având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței, a fost comunicată debitoarei SC

SRL la data de 21.11.2007, iar aceasta nu a formulat contestație cu privire la starea creanței și nici cu privire la existența stării de insolvență.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea SC Distribution SRL B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, se arată de către recurenta-creditoare că potrivit Legii nr. 85/2006 insolvența este prezumată ca validă atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori.

In cauză sunt îndeplinite condițiile valorii-prag de 10.000 lei, cerute de legea insolvenței, având un debit însumat de 10.665 lei din care SC Distribution SRL o creanță în valoare de 10.045 lei și SC --Ro 2001 SRL suma de 620 lei.

Apreciază că societatea creditoare are dreptul legal, având atât pragul minim prevăzut de lege cât și o creanță, certă, lichidă și exigibilă.

Recurenta consideră că judecătorul sindic, dintr-o eroare, nu sesizat cele două creanțe ale SC Distribution SRL și SC --Ro 2001 SRL. Potrivit art. 31alin. 3 din legea insolvenței judecătorul sindic va dispune conexarea acestora pentru soluționarea unitară cauzei. se impune datorită caracterului colectiv și concursual al procedurii insolvenței.

Curtea, analizând sentința criticată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, având în vedere actele și lucrările dosarului și dispozițiile legale în materie, constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, creditoarea SC Distribution SRL solicitat deschiderea procedurii insolvenței debitoarei SC SRL pentru o creanță în sumă de 10.045 lei reprezentând debit neachitat în valoare de 9652 lei, contravaloare taxă de investire bilete la ordin în sumă de 16 lei și 377 lei cu titlu de dobândă legală calculată până la data de 7.11.2007.

Între cele două societăți s-au derulat relații comerciale în baza cărora creditoarea a vândut debitoarei mărfuri pentru care au fost emise mai multe facturi fiscale, facturi rămase neachitate, întrucât au fost refuzate la plată de către bancă pentru lipsă total diponibil.

În mod corect judecătorul sindic a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 31 din legea insolvenței care prevăd:

(1) Orice creditor îndreptățit sa solicite deschiderea procedurii prevăzute de prezenta lege impotriva unui debitor prezumat în insolventa poate introduce o cerere introductivă, în care va preciza:

a) cuantumul și temeiul creanței;

b) existenta unei garanții reale, constituite de către debitor sau instituite potrivit legii;

c) existenta unor măsuri asiguratorii asupra bunurilor debitorului;

d) declarația privind eventuala intenție de a participa la reorganizarea debitorului, caz în care va trebui sa precizeze, cel puțin la nivel de principiu, modalitatea în care înțelege sa participe la reorganizare.

(2) Creditorul va anexa documentele justificative ale creanței și ale actelor de constituire de garanții.

(3) Dacă între momentul înregistrării cererii de către un creditor și

cel al judecării acestei cereri sunt formulate cereri de către alți creditori impotriva aceluiași debitor, tribunalul va verifica, din oficiu, la data înregistrării, existenta dosarului pe rol, va dispune conexarea acestora și va stabili îndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (1) referitoare la cuantumul minim al creanțelor, în raport cu valoarea insumata a creanțelor tuturor creditorilor care au formulat cereri și cu respectarea valorii-prag prevăzute de prezenta lege.

(4) Dacă exista o cerere de deschidere a procedurii insolvenței formulată de către debitor și una sau mai multe cereri formulate de creditori, nesolutionate încă, toate cererile de deschidere a procedurii se conexeaza la cererea formulată de debitor.

(5) Dacă s-a deschis o procedura într-un dosar, celelalte eventuale dosare aflate pe rol, cu același obiect, vor fi conexate la același dosar.

Nivelul creanței nu depășește pragul minim valoric prevăzut de art. 3 pct. 12 din lege, în sensul că, valoare-prag reprezintă cuantumul minim al creanței, pentru a putea fi introdusă cererea creditorului. Acesta este de 10.000 lei (RON), iar pentru salariați, de 6 salarii medii pe economie

Față, de aceste considerente, Curtea, în raport cu art. 312 alin. 1 proc. civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de creditoare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul formulat de creditoareaSC SRL,cu sediul în B,-, sector 2 și cu sediul ales în vederea comunicării actelor de procedură în comuna,-, județul I, împotriva sentinței nr. 254 din 11 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu debitoarea SC SRL cu sediul în M,- A, județul D și intimatul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, Târgoviște,., nr.1, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 21 februarie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Alexandrina Urlețeanu, Maria Pohoață Valentin Niță

- - - - - -

GREFIER,

- -

Red. VN

Dact. MC

4 ex./ 26. 03.2008

f- Trib.

operator de date cu caracter personal/ notificare nr. 3120

Președinte:Alexandrina Urlețeanu
Judecători:Alexandrina Urlețeanu, Maria Pohoață Valentin Niță

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 253/2008. Curtea de Apel Ploiesti