Practica judiciara insolventa. Decizia 2529/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR -

DECIZIE CIVILĂ NR. 2529/2009

Ședința publică din data de 19 octombrie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Mihaela Sărăcuț

JUDECĂTOR 2: Mirela Budiu

JUDECĂTOR 3: Augusta Chichișan

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul formulat de creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C-N PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C, împotriva sentinței civile nr. 2541 din data de 23.06.2009, pronunțată în dosarul nr. - al Tribunalului Comercial Cluj, în contradictoriu cu intimații - și debitoarea SC COMPLEX COMERCIAL SRL, având ca obiect procedura insolvenței - închiderea procedurii falimentului.

La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat avocat pentru intimata-debitoare, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este îndeplinită.

Recursul promovat este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că, în data de 16 octombrie 2009 s-a depus la dosarul cauzei întâmpinare din partea intimatei-debitoare, la care a anexat un set de înscrisuri în susținerea poziției procesuale.

Reprezentanta intimatei-debitoare arată că nu mai are de invocat excepții prealabile sau de formulat cereri în probațiune și solicită cuvântul pe fond.

Curtea, în urma deliberării, constată că, nu mai sunt de invocat excepții prealabile sau de formulat cereri în probațiune, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentanta intimatei-debitoare solicită respingerea recursului ca netemeinic și nefondat, pentru motivele expuse pe larg în întâmpinare și susținute oral în fața instanței.

CURTEA

deliberând reține că,

Prin sentința comercială nr. 2541 pronunțată la data de 23 iunie 2009 în dosarul nr.- al Tribunalului Comercial Cluja fost aprobat raportul întocmit de lichidatorul judiciar desemnat în cadrul procedurii insolvenței privind pe debitoarea SC COMPLEX COMERCIAL SRL, s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei, radierea din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj, notificarea sentinței Direcției Generale a Finanțelor Publice a jud. C și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj. Totodată, fost descărcat lichidatorul judiciar de îndatoriri și responsabilități și s-au încuviințat cheltuielile de procedura si onorariul lichidatorului judiciar.

Pentru a dispune astfel, judecătorul sindic a constatat că lichidatorul judiciar desemnat să administreze procedura falimentului debitoarei SC COMPLEX COMERCIAL SRL a depus la dosar la data de 16 iunie 2009 raportul final de activitate, învederând judecătorului sindic faptul că a efectuat operațiunile de lichidare prevăzute de legea insolvenței, respectiv a obținut informații de la ONRC privind societatea debitoare, a procedat la notificarea debitoarei în vederea predării documentelor prevăzute la art.28 din Legea nr.85/2006, notificarea prezumtivilor creditori bugetari, publicarea notificării în, convocarea AGA, întocmirea tabelului preliminar de creanțe precum și a tabelului definitiv, întocmirea și susținerea rapoartelor de activitate, publicarea rapoartelor în,

Totalul creanțelor deținute împotriva averii debitoarei sunt în sumă de 105.937 lei.

Cu privire la cheltuielile de procedură lichidatorul judiciar a arătat că acestea se ridică la suma de 276 lei, solicitând încuviințarea acestora, precum și încuviințarea onorariului lichidatorului în cuantum de 4.800 lei

Ținând cont de toate aceste aspecte învederate, pe de o parte, iar pe de altă parte având în vedere că în patrimoniul debitoarei nu există bunuri care să poată face obiectul procedurii de valorificare, lichidatorul judiciar a solicitat judecătorului sindic aprobarea raportului final, închiderea procedurii, radierea debitoarei din registrul comerțului, descărcarea lichidatorului de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură și încuviințarea cheltuielilor de procedură și a onorariului lichidatorului.

Împotriva raportului final nu au fost formulate obiecțiuni, astfel încât sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.129 alin.1 și 2 din Legea nr.85/2006.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C-N prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate cu dispunerea respingerii raportului final, casarea și trimiterea spre rejudecare în vederea continuării procedurii.

În dezvoltarea motivelor de recurs, creditoarea arată că, la dosarul cauzei nu există nici o dovadă că lichidatorul judiciar ar fi făcut demersurile necesare în vederea identificării eventualelor bunuri ale debitoarei.

Prin urmare nu este îndeplinită una din cele două condiții necesare prevăzute de art. 131 din Legea nr. 85/2006, respectiv nu s-a verificat existența bunurilor în patrimoniul debitoarei.

În raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariție stării de insolvență lichidatorul judiciar a menționat că "din studiul documentelor contabile predate nu a identificat elemente incidente prevederilor art. 138 alin 1 din Legea insolvenței și a apreciat că nu există persoane vinovate de ajungerea în stare de insolvență a debitoarei".

Lichidatorul judiciar nu a observat că în documentele depuse de instituția recurentă la dosarul cauzei, adresa nr. 42173 din 26 noiembrie 2008, există mențiunea că societatea figurează în evidențele fiscale cu obligații de declarare restante la bugetul general consolidat.

Apreciază că nedepunerea declarațiilor fiscale poate fi încadrată la lit. daa rt. 138 din Legea nr. 85/2006.

Intimatul prin întâmpinarea depusă la data de 16 octombrie 2009 solicită respingerea recursului formulat de creditoare ca netemeinic și nefondat, cu menținerea hotărârii atacate, ca fiind legală și temeinică.

În dezvoltarea motivelor întâmpinării, intimatul arată că, pe parcursul desfășurării prezentei proceduri, acesta a pus la dispoziția lichidatorului toate actele contabile necesare, acestei proceduri.

Prin verificarea actelor contabile, lichidatorul a trecut la identificarea eventualelor bunuri de pe societate.

Această verificare, identificare a bunurilor societății se regăsește în Raportul întocmit de acesta, pentru termenul de judecată, din data de 19 mai 2009.

De asemenea, verificarea bunurilor societății de care lichidatorul numit în cauză, reiese și din anexa la procesul verbal nr. 122/15 aprilie 2009, prin care intimatul preda actele contabile și menționează că nu există bunuri pe societate, scripte anexate la dosarul cauzei.

Raportat la faptul că, raportul mai sus menționat a fost depus în fața instanței de judecată, pentru termenul din 19 mai 2009, instanța acordând un nou termen pentru studierea lui, dar și raportat la faptul că, acesta a fost publicat în Buletinul procedurilor de insolvență, însă creditoarea nu a formulat obiecțiuni, sau contestații la conținutul acestuia, consideră tardive motivele invocate de creditoare în fața instanței de recurs.

Raportul final al lichidatorului, depus la dosar la data de 16 iunie 2009, fost comunicat creditorilor și debitoarei, afișat la ușa instanței și publicat în Buletinul procedurilor de insolvență.

Împotriva raportului final, de asemenea nu au fost formulate obiecțiuni sau contestații.

Referitor la susținerile creditoarei cu privire la faptul că "societatea figurează în evidențe fiscale cu obligații de declarare restante la bugetul general consolidat", și " apreciază că nedepunerea declarațiilor fiscale poate fi încadrată la lit daa rt. 138 din Legea nr. 85/2006, consideră că sunt tardive și de asemenea netemeinice".

Toate declarațiile fiscale menționate în adresa nr. 42173/26 noiembrie 2008, fost întocmite și înregistrate de societate, în condițiile prevăzute de lege, fapte confirmate de rapoartele lichidatorului.

Invocarea nedepunerii unor declarații fiscale, în fața instanței de recurs și implicit invocarea incidenței în speță, a dispozițiilor art. 138 lit d, este tardivă, prin însăși necontestarea rapoartelor, întocmite de lichidatorul judiciar numit în cauză, în termenele prevăzute de lege.

Sancționarea creditoarei prin nedepunerea de contestații este și mai întemeiată, cu atât mai mult cu cât aceasta, conform art. 17 alin 1 lit. d din Legea nr. 85/2006, avea îndatorirea să ia la cunoștință de conținutul rapoartelor, să le analizeze și, dacă era cazul, să facă contestații la acestea.

Analizând recursul declarat de creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C-N prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.304 și 3041.pr.civ. Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:

La data de 20 ianuarie 2009, prin sentința comercială nr.200/C/2009, s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței debitoarei în forma simplificată.

Pe parcursul derulării procedurii, lichidatorul judiciar, prin rapoartele întocmite a învederat judecătorului sindic faptul că debitoarea nu deține bunuri care să poată fi valorificate în cadrul procedurii pentru a asigura plata pasivului, iar documentele contabile care i-au fost predate de către administratorul societății confirmă că ajungerea debitoarei în insolvență nu poate fi imputată administratorului societății sau unei alte persoane ci are la bază fapte obiective astfel că antrenarea răspunderii fundamentată pe dispozițiile art. 138 din Legea nr.85/2006 nu este posibilă.

Rapoartele lichidatorului au fost notificate creditorilor, afișate la ușa instanței și publicate în Buletinul procedurilor de insolvență iar împotriva lor nu s-au formulat obiecțiuni.

În aceste condiții se poate observa că în mod corect judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei cu toate consecințele ce decurg de aici, prevederile art.131 din Legea nr.85/2006 fiind respectate.

Susținerile creditoarei cu privire la faptul că societatea figurează în evidențele fiscale cu obligații de declarare restante la bugetul general consolidat, și că astfel apreciază că nedepunerea declarațiilor fiscale poate fi încadrată la lit. daa rt. 138 din Legea nr. 85/2006, nu au fost reținute de instanță la soluționarea recursului.

Astfel, toate declarațiile fiscale menționate în adresa nr. 42173/26 noiembrie 2008, au fost întocmite și înregistrate de societate în condițiile prevăzute de lege iar această împrejurare a fost confirmată de rapoartele lichidatorului.

Invocarea nedepunerii unor declarații fiscale, în fața instanței de recurs și implicit invocarea incidenței în speță, a dispozițiilor art. 138 lit. d, este nefondată cu atât mai mult cu cât creditoarea nu a contestat rapoartele întocmite de lichidatorul judiciar numit în cauză, în termenele prevăzute de lege și care cuprindeau mențiuni referitoare la toate aceste aspecte.

Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia recursul declarat de către creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C-N prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C ca fiind nefondat iar în temeiul art.312 alin.1 pr.civ. raportat la art.8 din Legea nr.85/2006 îl va respinge și va menține hotărârea recurată în întregime.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECID E

Respinge recursul declarat de ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C-N prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C împotriva sentinței civile nr. 2541/23.06.2009, pronunțată în dosarul nr. - al Tribunalului Comercial Cluj pe care o menține în întregime. Respinge cererea privind cheltuielile de judecată.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 19 octombrie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - - - -

Red./

5 ex./28.10.2009

Jud.fond.-

Președinte:Mihaela Sărăcuț
Judecători:Mihaela Sărăcuț, Mirela Budiu, Augusta Chichișan

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 2529/2009. Curtea de Apel Cluj