Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 2934/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ nr. 2934/2007
Ședința publică din data de 09.12.2008
Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE: Claudia Idriceanu
JUDECĂTOR 2: Danusia Pușcașu
JUDECĂTOR 3: Adriana Iluț
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva sentinței civile nr. 1753/25.09.2008 pronunțată în dosarul cu număr unic - al Tribunalului Sălaj în contradictoriu cu intimații: S, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI Z, S, ROMTELECOM - DIRECȚIA DE TELECOMUNICAȚII S, D & K, ROMANIA L, având ca obiect procedura insolvenței- închiderea procedurii.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este îndeplinită în conformitate cu disp. art. 8 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, prin publicare în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 4685/27.11.2008.
Recurenta este scutită de plata taxelor judiciare de timbru, potrivit art. 17 din Legea nr. 146/1997 și art. 86 din OUG nr. 51/1998, republicată, aprobată prin Legea nr. 409/2001.
S-a prezentat referatul cauzei, constatându-se că recurenta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, potrivit disp. art. 242 alin. 2. civ.
Instanța în urma deliberării, în lipsa vreunei cereri prealabile a părților, constată recursul în stare de judecată și lasă cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 1753/25.09.2008 pronunțată în dosarul nr. - al Tribunalului Sălaj s-a admis cererea formulată de lichidatorul.
n temeiulart. 132 al.2din Legea privind procedura insolvenței, s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitorului SC SRL
S-a dispus radierea debitorului din registrul comerțului.
În temeiulart.136din Legea privind procedura insolvenței, a fost descărcat lichidatorul de orice îndatoriri și responsabilități.
În temeiul art. 135 din Legea privind procedura insolvenței, s-a dispus notificarea sentinței debitorului, creditorului, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Sălaj, pentru efectuarea mențiunilor de închidere a procedurii și de radiere, precum și publicarea prin Buletinul procedurilor de insolvență.
În baza art. 4 alin. 4 din Legea nr. 85/2006 s-a dispus plata sumei de 160 lei reprezentând cheltuieli administrative și 3.000 lei plus TVA, reprezentând salar, către lichidatorul.
În motivare se arată că rin p. cererea înregistrată la data de 19.05.2004 creditoarea Sac hemat în judecată debitoarea SC SRL Z, pentru recuperarea creanței în sumă de 505.235.361 ROL.
Prin sentința civilă nr. 1341 din data de 16.08.2004 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr- (număr în format vechi 1463/2004) a fost deschisă procedura insolvenței SC SRL Z, fiind numit în calitate de lichidator dl..
Procedura de lichidare a debitoarei a fost efectuată de lichidatorul, iar prin sentința civilă nr. 1553/18.06.2007 pronunțată de Tribunalul Sălaj în același dosar, a fost admis raportul final al lichidatorului și s-a dispus radierea societății din registrul comerțului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea B, iar prin decizia civilă nr. 1798 din 16.10.2007 pronunțată de Curtea de APEL CLUJ în dosarul nr-, a fost admis recursul, s-a casat în întregime hotărârea atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleași instanțe, respectiv Tribunalul Sălaj.
Prin Încheierea civilă nr. 9/C din 18.01.2008, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. -, s-a dispus numirea în calitate de lichidator dl..
Constatând că la data de 7 martie 2008 lichidatorul desemnat să administreze procedura falimentului debitorului SC SRL Z, a solicitat să se dispună închiderea procedurii, ca urmare a aprobării raportului final de lichidare și a distribuirii tuturor sumelor obținute;
Constatând că s-a întocmit raportul final de lichidare și bilanțul general, care au fost aprobate prin încheierea in 22 septembrie 2008 conform art. 129 alin. 2 din Legea privind procedura insolvenței, că toate bunurile din averea debitorului au fost lichidate și toate sumele au fost distribuite conform Raportului asupra fondurilor obținute din vânzare bunurilor și recuperarea de creanțe și a Tabelului de distribuire final aprobat, dovada plăților fiind făcută cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei;
În temeiul art. 132 alin.2 din Legea privind procedura insolvenței s-a dispus închiderea procedurii falimentului și radierea debitorului din registrul comerțului.
S-a descărcat lichidatorul de orice îndatoriri și responsabilități, conformart.136din Legea privind procedura insolvenței.
Împotriva sentinței declarat recurs AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ARHIVELOR STATULUI B, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și dispunerea continuării procedurii prevăzută de Legea nr. 85/2006.
În motivarea recursului se arată că se impune antrenarea răspunderii administratorului în condițiile în care speța se înscrie perfect în sfera de aplicabilitate a art.138 alin.1 lit. din Legea nr. 85/2006.
Potrivit disp.art.11 alin.4 din Legea nr. 83.991 "răspunderea pentru organizarea și ținerea contabilității revine administratorilor care au obligația gestionării patrimoniului".
Potrivit art.374 din Codul comercial, mandatarul comercial este prezumat fi cu caracter oneros, în speță administratorul nefăcând dovada contrarie.
Răspunderea membrilor organelor de conducere ale societăților ajunsă în încetare de plăți așa cum este reglementată de prev. art.138 din Legea nr. 85/2006, este o răspundere specială care pune la îndemâna creditorilor mijloacele juridice adecvate pentru asigura bunuri necesare acoperirii pasivului debitoarei falite.
De asemenea, nu au fost respectate disp. art. 129 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic neprocedând la convocarea adunării creditorilor în vederea formulării eventualelor obiecțiuni la raportul final.
Examinând recursul declarat, instanța constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
În speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 129 din Legea nr. 85/2006 în sensul că s-a constatat de către lichidatorul judiciar că bunurile din averea debitorului au fost lichidate așa încât acesta a întocmit raportul final însoțit de situațiile financiare finale, raport final ce a fost comunicat tuturor creditorilor și debitorului și afișate la ușa tribunalului.
Din analiza motivelor de recurs formulate de creditorul AVAS B se constată în fapt că acestea reprezintă o înșiruire de texte legale care sunt aplicabile însă în etape distincte ale procedurii insolvenței debitorului.
Astfel, pe de o parte se invocă incidența în speță a prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Se ignoră faptul că textul art. 138 din Legea nr. 85/2006 stabilește cazurile și condițiile concrete și totodată calitatea procesuală activă în formularea unor astfel de acțiuni.
Este de remarcat faptul că, în actuala reglementare a legii insolvenței legiuitorul a conferit calitatea procesuală activă în formularea cererilor întemeiate pe prevederile art. 138 din lege în principal administratorului judiciar/lichidatorului și în subsidiar în cazuri precis determinate, comitetului creditorilor.
Mai mult, prin sentința nr. 1553/18.06.2007 s-a respins cererea de angajare răspunderii administratorilor debitoarei.
Față de considerentele mai sus expuse, în baza dispozițiilor art. 312 alin (1) Cod procedură civilă urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de creditorul AVAS
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva sentinței civile nr. 1753 din 25.09.2008 pronunțată în dosar nr. - al Tribunalului Sălaj pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 09.12.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red. dact. GC
2 ex/05.01.2009
Jud.primă instanță:
Președinte:Claudia IdriceanuJudecători:Claudia Idriceanu, Danusia Pușcașu, Adriana Iluț
← Acțiune în anulare. Decizia 508/2008. Curtea de Apel Brasov | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|