Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 317/2008. Curtea de Apel Brasov

ROM ÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

Secția Comercială

DECIZIA nr. 317/ DOSAR nr-

Ședința publică din 15 iulie 2008

PREȘEDINTE: Gabriel Ștefăniță JUDECĂTOR 2: Gabriela Comșa

- -a - - președinte secție

- - - - JUDECĂTOR 3: Laura Fețeanu

- - - - grefier

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva sentinței civile nr. 238/Sind din 24 martie 2008, pronunțate de judecătorul-sindic în dosarul nr. 386/F/2003 al Tribunalului Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, s-a constatat lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 10 iulie 2008, când părțile au lipsit, iar instanța - în vederea deliberării, în temeiul art.260 alin.1 Cod procedură civilă - a amânat pronunțarea pentru 15 iulie 2008.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Prin sentința civilă nr. 238/SIND/24.03.2008, pronunțată în dosarul nr. 386/F/2003 al Tribunalului Brașov, judecătorul - sindic a dispus închiderea procedurii falimentului debitorului SC A dispus radierea debitoarei din registrul comerțului. L-a descărcat pe lichidatorul judiciar și pe celelalte persoane participante la procedură de orice îndatoriri și responsabilități. A dispus notificarea sentinței Direcției Județene a Finanțelor Publice B și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Brașov pentru efectuarea mențiunii de radiere precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență. A dispus notificarea prezentei sentințe debitorului și creditorilor de către lichidator. A dispus restituirea sumei plătite cu titlu de remunerație a administratorului judiciar și a lichidatorului în cazul distribuirii sumelor obținute prin executarea silită a sentinței civile nr. 21/10.01.2008, pronunțate în dosarul nr. 252/2005 al Tribunalului Brașov.

La pronunțarea acestei hotărâri judecătorul - sindic a reținut că sunt îndeplinite condițiile art. 132 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 pentru închiderea procedurii.

Împotriva sentinței a declarat recurs creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, solicitând modificarea acesteia, în sensul continuării procedurii, cu punerea în executare de către lichidatorul judiciar, în conformitate cu dispozițiile art. 142 din Legea nr. 85/2006 a sentințelor prin care s-a dispus obligarea foștilor administratori ai debitoarei la plata pasivului.

Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 3041Cod de procedură civilă.

Având în vedere caracterul colectiv al procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006, recurenta susține că executarea sentințelor prin care administratorii societăților debitoare sunt obligați la suportarea unei părți din pasivul falitelor trebuie să se facă în cadrul procedurii insolvenței.

În conformitate cu dispozițiile art. 142 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, susține recurenta, înainte de închiderea procedurii judecătorul - sindic trebuia să stabilească în sarcina lichidatorului obligația de a contacta un executor judecătoresc pentru punerea în executare a sentințelor de admitere a cererii de atragerea răspunderii patrimoniale a foștilor administratori ai debitoarei, căruia să-i pună la dispoziție tabelul creditorilor, în baza căruia se procedează la distribuirea sumelor obținute din executarea silită.

În situația închiderii procedurii atragerea răspunderii nu mai poate opera atât timp cât bunurile părților sau contravaloarea lor trebuie aduse în averea debitoarei, care nu mai există, fiind radiată de la Oficiul Registrului Comerțului.

Se mai susține că, urmare a închiderii procedurii, lichidatorul judiciar ar fi descărcat de orice îndatorire sau responsabilitate referitoare la procedură, debitor și averea lui și astfel debitoarea nu ar mai putea fi legal reprezentată în fața instanței la judecarea cauzei, deoarece nu ar mai avea calitate procesuală.

Examinând sentința atacată în limitele motivelor de recurs, în raport de probele administrate și de dispozițiile legale în materie, curtea reține următoarele:

Art.132 alin.2 din Legea nr. 85/2006 prevede că o procedură de faliment va fi închisă atunci când judecătorul-sindic a aprobat raportul final, când toate fondurile sau bunurile din averea debitorului au fost distribuite, și când fondurile nereclamate au fost depuse la bancă.

Conform art. 142, executarea silită împotriva persoanelor prevăzute

art. 138 alin.1 se efectuează de către executorul judecătoresc, conform Codului d e procedură civilă. După închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de către executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile prezentei legi, în temeiul tabelului definitiv consolidat, pus la dispoziția sa de către lichidator. Este deci evident că executarea silită a sentințelor pronunțate în baza art. 138 din Legea nr. 85/2006 se poate face după închiderea procedurii, singura obligație a lichidatorului judiciar fiind aceea de a pune la dispoziția executorului judecătoresc tabelul definitiv consolidat.

Rezultă din aceste texte de lege că, deși soluționarea acțiunii de atragere a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere se soluționează în cadrul procedurii prevăzute de Legea nr.85/2006, executarea silită nu mai este parte a acestei proceduri, ci se realizează de către executorul judecătoresc, în conformitate cu dispozițiile Codului d e procedură civilă. Ca urmare, în mod corect a fost închisă procedura.

Soluția judecătorului-sindic este însă greșită sub aspectul descărcării lichidatorului judiciar de orice îndatoriri sau responsabilități, omițându-se obligația prevăzută de art. 142 alin. 2 din Legea nr.85/2006.

În raport de aceste considerente, în baza art. 3041Cod procedură civilă urmează a admite în parte recursul și a modifica în parte hotărârea atacată în sensul că lichidatorul judiciar va fi descărcat de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, cu excepția celei prevăzute de art. 142 alin.2 din Legea nr. 85/2006.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE:

Admite recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva sentinței civile nr. 238/Sind/24.03.2008, pronunțată de judecătorul-sindic în dosarul nr. 386/F/2003 al Tribunalul Brașov, pe care o modifică în parte, în sensul că descarcă pe lichidatorul de orice îndatoriri și responsabilități, cu excepția îndatoririlor prevăzute de art. 142 alin.2 Cod procedură civilă.

Menține restul dispozițiilor instanței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15.07.2008.

ptr.Președinte Judecător ptr. Judecător

- - -a - - -

aflat în concediu de odihnă aflată în concediu de odihnă

semnează vicepreședintele semnează vicepreședintele

instanței instanței

Grefier

- -

Red.GC./17.07.2008

Dact.C/22.07.2008/2 ex.

Jud.sindic

Președinte:Gabriel Ștefăniță
Judecători:Gabriel Ștefăniță, Gabriela Comșa, Laura Fețeanu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 317/2008. Curtea de Apel Brasov