Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 358/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția Comercială
DECIZIA Nr.358/ DOSAR Nr-
Ședința publică din 17 iulie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Laura Fețeanu judecător
- - - - președinte de secție
- - - - judecător
- - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva sentinței civile nr.701/Sind din 22 martie 2009, pronunțate de JUDECĂTOR 2: Gabriela Comșa l-sindic în dosarul nr- al Tribunalului Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, s-a constatat lipsa recurentei creditoare Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, a intimatei debitoare Go Com - reprezentată în proces prin lichidator judiciar, precum și a intimaților creditori Direcția Generală a Finanțelor Publice B, Regia Autonomă de Gospodărire Comunală și Prestări Servicii, Transilvania Sud B, Com B, C, petrol Grup B, - reprezentat în porces prin lichidator judiciar, Li, B, - reprezentată în porces prin lichidator judiciar, B și
Procedura de citare îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 14 iulie 2009, potrivit încheierii de ședință ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 17 iulie 2009.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr.701/SIND/19.03.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Brașov, judecătorul sindic a dispus, în baza art. 132 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, închiderea procedurii enței debitorului Go Com și radierea acestuia din registrul comerțului. A dispus notificarea sentinței Direcției Generale a Finanțelor Publice B și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Brașov pentru efectuarea mențiunilor de închidere a procedurii și de radiere precum și publicarea în Buletinul procedurilor de ență.
La pronunțarea acestei hotărâri, prima instanță a reținut că averea debitoarei a fost lichidată și că, niciunul din creditori nu și-a manifestat intenția de a avansa sumele necesare continuării procedurii. Ca urmare, în raport de dispozițiile art. 132 din Legea nr. 85/2006, continuarea procedurii nu mai este posibilă.
Împotriva sentinței a declarat recurs creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, solicitând modificarea acesteia pentru motive de nelegalitate și netemeinicie, în baza art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod de procedură civilă.
În motivarea recursului se susține că hotărârea primei instanțe a fost pronunțată cu încălcarea unuia din principiile de bază ale procedurii civile, cel al rolului activ al instanței de judecată. În acest sens, judecătorul sindic nu a verificat dacă au fost întreprinse de lichidatorul judiciar toate demersurile pentru recuperarea creanțelor creditorilor.
Judecătorul sindic a respins obiecțiunile la raportul final motivat de faptul că, în raportul final lichidatorul judiciar precizează că nu sunt cauze de atragere a răspunderii patrimoniale.
Dar, în condițiile în care raportul cuprindea numai scurte considerații cu privire la cauzele și împrejurările intrării societății în incapacitate de plată, se impunea completarea acestui raport cu aspecte detaliate referitoare la incidența prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Intimata creditoare Baf ormulat întâmpinare prin care prin care a solicitat admiterea recursului.
Examinând sentința atacată în limitele motivelor de recurs, în raport de probele administrate și de dispozițiile legale în materie, curtea reține următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 (art. 56 din Legea nr. 64/1995, în vigoare la data deschiderii procedurii debitoarei Go Com ), cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de ență a debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, sunt înfățișate de către administratorul judiciar în prima fază a derulării procedurii enței, în maxim 60 de zile de la numirea sa.
În speță, acest raport a fost depus la dosar la data de 9.03.2005. Concluzia finală a acestui raport este aceea că principalele cauze și împrejurări care au condus debitoarea la încetarea de plăți se regăsesc în mediul economic, în depreciere și concurența tot mai acerbă în domeniul în care și-a desfășurat activitatea societatea, la care se adaugă costurile ridicate de producție datorate nivelului tehnologic depășit al utilajelor și echipamentele tehnologice, consumurilor ridicate de energie, cheltuielilor salariale în creștere precum și lipsei fondurilor pentru retehnologizare. Având în vedere aceste elemente precum și faptul că în toată perioada analizată debitoarea a condus activitatea potrivit prevederilor legale, administratorul judiciar a constatat că nu se pot identifica persoane care se fac culpabile de ajungerea societății în stare de ență.
Raportul final, întocmit în baza art.129 din Legea nr. 85/2006, nu mai are ca obiect stabilirea cauzelor stării de ență a debitorului și a persoanelor responsabile de ajungerea în această stare ci trebuie să cuprindă o prezentare succintă a întregii activități de lichidare.
De aceea, pretențiile recurentei de completare a raportului final cu aspecte legate de incidența art. 138 din Legea nr. 85/2006 este neîntemeiată. Aceasta cu atât mai mult cu cât, pe parcursul derulării procedurii nu s-au identificat elemente noi, de natură a schimba concluziile din raportul administratorului judiciar cu privire la cauzele și împrejurările care au condus la apariția stării de ență.
Cu privire la recuperarea creanțelor debitoarei, din documentele contabile anexate, rezultă că lichidatorul judiciar a recuperat în întregime aceste creanțe.
Față de aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedura civilă, se va respinge recursul și se va menține hotărârea atacată, ca fiind temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva sentinței civile nr.701/SIND/9.03.2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr- al Tribunalului Brașov, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17 iulie 2009.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 3: Alina Gabriela
pentru - - - - pentru - -
aflată în concediu de odihnă aflată în concediu de odihnă semnează, Vicepreședintele instanței semnează, Președintele instanței
Grefier,
Red.: / 20.07.2009
Tehnored.: / 22.07.2009
- 2ex.-
Judecător - sindic:
Președinte:Laura FețeanuJudecători:Laura Fețeanu, Gabriela Comșa, Alina Gabriela
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|